Anul IX, Nr. 533, Marți, 22 Ianuarie 2019


 
 

Ferma 2019. Divele au ajuns în iad!

Ferma nu mai e ce a fost pentru divele ajunse în sălbăticie, ci se transformă într-o cazarmă, scrie click.ro.upă ce Iulia Vântur şi Monica Bârlădeanu au prezentat „Ferma Vedetelor”, show-uri filmate în ţară şi în Cipru, PRO TV a schimbat formatul, titlul emisiunii şi prezentatorii. „Ferma 2019” va începe pe 29 ianuarie şi îi va scoate pe concurenţi din zona de confort, iar gazdele Mihaela Rădulescu (49 de ani) şi Cristian Bozgan vor fi aşa cum nu aţi văzut vreodată un [...]
 

Graviduţa Mirela Vaida va cânta la Eurovision

Va concura în prima semifinală Eurovision România 2019, organizată pe 27 ianuarie, la Iaşi, şi va urca pe scenă însărcinată în 8 luni. Cântăreaţa Mirela Boureanu Vaida (36 de ani), actriţă a Teatrului de Revistă „C. Tănase” din Capitală, va aduce pe lume al treilea copil, un băieţel, şi se simte excelent. „Până la 40 de ani, fac şi al patrulea copil. Nasc natural, iau avionul şi mă duc la Eurovision”, a declarat vedeta, în ipoteza în care va reprezenta România [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Iulia Albu, o nouă apariție excentrică, la VIVA! Party 2018. Cu velocipedul la petrecere!

Iulia Albu a bifat o nouă excentrică apariție, la petrecerea VIVA! 2018, așa cum ne-a obișnuit în fiecare an în care a dat curs invitației la mult așteptatul eveniment, scrie Libertatea. Peste 1.000 de vedete au răspuns invitației și au fost prezente, joi seară, la VIVA! Party 2018, unul din cele mai așteptate evenimente ale acestui an. Rând pe rând, pe covorul roșu și-au făcut apariția vedete precum Andreea Marin, Andreea Esca, Monica Bîrlădeanu, Irinel Columbeanu etc.

Toți au întors privirile cu [...]

Monica Anghel, apariție spectaculoasă la petrecerea VIVA! 2018. Cât de mult a slăbit artista

Monica Anghel, apariție spectaculoasă la petrecerea VIVA! 2018. Artista a venit însoțită la eveniment, de una dintre prietenele sale, însă toate privirile au fost ațintite asupra vedetei, care a slăbit foarte mult. Aceasta a purtat o ținută ce i-a pus în valoare noua siluetă scrie Libertatea. “La petrecerea Viva alaturi de prietena mea Ionela Preda! Multumim Anca Popescu CroitorulTau.ro, va pupam pe toti si va dorim o seara minunata”, a scris Monica Anghel pe contul de socializare.

Atmosferă de poveste la petrecerea [...]

Viva Holliday a cazat turiştii în căminul angajaţilor

Mulţi dintre turiştii veniţi în sezonul estival în staţiunile de la malul mării reclamă o serie de nereguli găsite în unităţile de cazare, dar şi în cele alimentare. În staţiunea Neptun, spre exemplu, Viva Holliday 2003 SRL, societate ce are activitate turistică sezonieră, fiind şi administratora hotelului Rio din Jupiter, a cazat turiştii în camere ce în mod normal ar fi trebuit să adăpostească personalul firmei. Mai exact, în luna aprilie 2005, Viva Holliday 2003 SRL a încheiat un contract de [...]

Corina, cizme de 10.000 de lei! Artista a purtat aceeaşi încălţăminte ca starurile de peste Ocean

Cizmele Corinei au atras toate privirile la petrecerea Viva! din urmă cu doar câteva săptămâni, unde artista s-a hotrât să le poarte. Le-a accesorizat la o rochie semnată Cristina Săvulescu, iar succesul a fost garantat. Toată seara a fost una dintre cele mai invidiate vedete de la eveniment.

La mare modă în acest sezon, cizmele decupate ale artistei nu sunt pentru portofelul oricui. Artista s-a pregătit mult pentru petrecerea anuală Viva! şi nu s-a zgârcit la capitolul încălţări.

click.ro [...]

libertatea.net

Prima poză de familie cu Antonia, Velea și fiul lor

La şedinţa foto, în premieră şi în exclusivitate pentru VIVA!, Antonia, Alex Velea şi micul Dominic au apărut fără pompă, ca nişte părinţi obişnuiţi, grijulii cu nounăscutul.

În ziua întâlnirii cu echipa VIVA!, Alex a purtat o haină de piele, blugi şi un tricou simplu, strângându-şi bebeluşul protector în braţe. Micuţul era echipat hazliu, într- un costum de ursuleţ, iar mama lui, Antonia, s-a asortat iubitului ei, combinând în acelaşi stil o haină de piele, jeans şi un maiou. Pe cei trei, [...]

Anda Adam şi Andra

Vedete second hand! Andra şi Măruţă au purtat la nunta Andei Adam aceleaşi ţinute de la un eveniment monden

La asta nu te-ai fi așteptat! Toată lumea ce vestită a showbizz-ului autohton s-a aflat, duminică, la nunta Andei Adam. Invitații au purtat ținute spectaculoase, una mai frumoasă ca cealaltă. Nu același lucru putem spune despre cea a Andrei Măruță. Artista a purtat aceeași ținută de la evenimentul VIVA. Îmbrăcată într-o rochie neagră, mulată, din dantela, pe care a accesorizat-o cu bentiţă şi cercei aurii, solista a fost toată un zâmbet la braţul lui Cătălin Măruţă care a purtat şi el [...]

Ce spune Măruţă despre căsnicia cu Andra?

Cătălin Măruţă a dezvăluit în revista "Viva!" detalii despre modul în care decurge căsnicia lui. Aşa cum era de aşteptat, între prezentatorul de la PRO TV şi soţia lui mai sunt şi tensiuni, însă după fiecare ceartă vine repede şi .... împăcarea."Inevitabil va fi bine" pare să fie motto-ul după care se desfăşoară mariajul lui Cătălin Măruţă cu Andra. Prezentatorul a dezvăluit în revista "Viva!" că mai sunt "furturni" - vorba cântecului, în căsnicia lui, însă ajunge să facă repede pace [...]

Ce vor face Raluka și Ana Baniciu cu banii câștigați la Asia Express

Ce vor face Raluka și Ana Baniciu cu banii câștigați la Asia Express. Fetele au fost invitate la Interviurile VIVA!, iar cu această ocazie au dezvăluit amănunte inedite din timpul competiției. „Vrem să ne luam apartamente în același bloc, am găsit și am plătit avansul deja. Vreau să le renovez și casa părinților mei, i-am mutat de curând lângă București pentru că noi suntem din Deva. Sunt niște bani pe care nu-i câștigi așa ușor”, a spus Raluka, pentru viva.ro.

Ana Baniciu [...]

Lovitură dură pentru Diana Dumitrescu din partea fostului soţ! Ducu Ion şi Ioana Blaj aşteaptă un copil

După despărţirea de Dan Rădulescu, Diana Dumitrescu primeşte o nouă lovitură din partea fostului soţ, Ducu Ion, care urmează să devină tătic. Producătorul şi iubita sa, Ioana Blaj, aşteaptă primul lor copil, potrivit publicaţiei Viva!.

Se pare că Diana Dumitrescu primeşte lovitură după lovitură. Eşecul mariajului cu Ducu Ion şi sfârşitul relaţiei de câteva luni cu Dan Rădulescu par să fi lăsat urme adânci în sufletul frumoasei Diana Dumitrescu, pentru care veştile rele nu se opresc aici.

Vedeta va avea un alt şoc [...]

Mihaela Rădulescu, bombă sexy şi la 43 de ani!

Mihaela Rădulescu (43 de ani) a mărturisit într-un interviu acordat revistei Viva că familia ideală ar trebui să fie compusă din suflete care sunt pe veci conectate, cu sau fără ştampile, şi că are deja ceea ce-şi doreşte.A plecat de cinci ani din România, dar Mihaela Rădulescu continuă să fascineze, iar la vârsta de 43 de ani arată ca un fotomodel abia trecut de majorat. Într- un interviu acordat revistei Viva, vedeta a vorbit despre filozofia de viaţă a unei femei [...]

Hotelierul Bucovală zice că imnul staţiunii Mamaia a fost făcut "în funcţie de buget"

Piesa "Viva Mamaia" este o adaptare a melodiei unor croaţi, Tonci Hujic, Madre Badessa şi Petar Graso. Varianta croată se numeşte "Delirium Tremens". Acuzată de plagiat pe această temă, Loredana Groza a lămurit lucrurile, postând pe Facebook: "Cântecul ăsta are o poveste specială. Vara trecută, în timp ce mă aflam cu familia în vacanţă în Split, Croaţia, l-am cunoscut pe compozitorul şi cântăreţul croat Tonci Huljic şi de atunci am rămas prieteni. Chiar în seara în care am făcut cunoştinţă mi-a [...]

Ce bine seamănă Smiley cu fratele său

V-ați întrebat, vreodată, cu ce ocupă părinţii şi fratele lui Smiley? Ei bine, solistul a povestit într-un interviu acordat revistei Viva despre mama, tatăl şi fratele său şi ce fac ei pentru a-l ajuta pe Andrei Tiberiu Maria, alias Smiley, la casa lui de producţie.

Smiley este foarte ocupat de când este şeful de la HaHaHa Production şi are două emisiuni la Pro TV pe mână. Familia Maria îl mai ajută cu ce poate, deşi părinţii lui Smiley sunt plecaţi mai mult [...]

Adelina Pestrițu naște în august! Am aflat numele fetiței: își are originea în mitologia greacă

Au mai rămas trei luni și jumătate până în momentul în care Adelina Pestrițu își va strânge primul copil în brațe! Ce nume va purta fetița? Vedeta a ținut secret, până acum, însă a dezvăluit numele fetiței, în exclusivitate pentru noul număr al revistei VIVA! Și-a dorit cu ardoare să devină mamă și iată că dorința i se va îndeplini la jumătatea lunii august. Adelina Pestrițu va deveni mamă pentru prima oară, moment pe care-l așteaptă cu mare nerăbdare. Deși a [...]

Andreea Raicu s-a despărţit de Tudor Chirilă

Andreea Raicu şi Tudor Chirilă s-au despărţit, potrivit unui interviu acordat de vedeta Prima TV în cel mai recent număr al revistei „Viva".
«Ţin să confirm acest lucru pentru a evita eventualele speculaţii. Este singurul meu comentariu legat de acest subiect», a declarat Andreea Raicu.

Vedeta în vârstă de 34 de ani a mărturisit că, în plan personal, îşi doreşte să întâlnească pe cineva care să aibă aceleaşi valori morale.

«Îmi doresc să cunosc o persoană care să împărtăşească aceleaşi valori ca acelea care [...]

Antonia şi Alex Velea au acceptat să facă prima şedinţă foto cu băieţelul lor!

Dacă până acum au preferat să-şi protejeze bebeluşul şi să nu facă publică nico imagine cu acesta, Antonia şi Alex Velea au cedat. Ei au acceptat să apară pentru prima dată alături de fiul lor, Dominic Andrei, într-un pictorial "Viva!".

Pentru şedinţa foto nu vor primi niciun onorariu, au dezvăluit, pentru www.ziarulring.ro, reprezentanţii oficiali ai artiştilor. În schimb, Antonia şi Alex Velea au cerut ca un procent important din vânzările revistei să ajungă la o fundaţie umanitară.

Oficiali din rândul editorilor de presă [...]
2 3 4 Inainte

 

Melania Medeleanu a născut la fel de discret cum a purtat toată sarcina

Melania Medeleanu este proaspătă mămică. Vedeta, care se ocupă de mulţi ani de copii bolnavi din tabăra MagiCAMP, are cea mai mare grijă acum de bebeluşul ei, un băieţel care a [...]
 

Ozana Barabancea s-a operat din nou. Vedeta vrea să arate iar ca în liceu

Chiar și după ce a reușit să scape de toate kilogramele nedorite, Ozana nu renunță încă la ajutorul venit din partea medicilor esteticieni. Artista și-a propus să arate din nou ca [...]

Soțul Andei Adam a fost condamnat la trei ani de închisoare

Anda Adam și soțul ei trec prin momente grele deoarece el a fost condamnat la trei ani de închisoare după ce a fost judecat pentru că a falsificat carduri. El a [...]
 

Războiul dintre Bahmuțeanu și Prigoană continuă. Prezentatoarea TV, nevoită să facă un test antidrog

După ce în ultima perioadă foștii soți Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană s-au acuzat reciproc de afecțiuni psihice, corelate cu comportament agresiv și posibilitatea consumului de substanțe interzise prin lege, prezentatoarea [...]
 

Oana Roman este foarte mândră de cum arată. Nu vrea să audă de operații estetice

Oana Roman este foarte mândră de cum arată și le-a spus tuturor ce părere are despre operațiile estetice, mărturisind că ea nu vrea să audă de așa ceva. Chiar dacă are [...]

Mesajul Valentinei Pelinel de ziua lui Cristian Borcea. Gravidă cu gemeni, a pozat în rochie mulată

Valentina Pelinel şi Cristian Borcea au demonstrat că nimeni şi nimic nu le poate sta în cale, iar joi, 17 ianuarie, de ziua fostului acţionat de la Dinamo, soţia lui a [...]
 

Iată unde se află şi cum arată în prezent Vincenzo Castellano! El este în continuare soţul Antoniei

După despărţirea de Antonia, Vincenzo Castellano, cel care în acte încă îi este soţ, deşi relaţia lor s-a încheiat în urmă cu mai bine de patru ani, a decis să dispară [...]
 

"Roma", marele câştigător la Critics' Choice Awards

Filmul "Roma", o odă adusă de regizorul mexican Alfonso Cuarón copilăriei sale petrecute în Ciudad de Mexico în anii '70, este marele câştigător al celei de-a 24-a ediţii a premiilor Critics' Choice, considerate un barometru pentru Oscaruri, informează Xinhua şi APP.

"Roma" a fost recompensat la categoriile "cel mai bun film" şi "cel mai bun film într-o limbă străină", în timp ce Cuarón a primit trofeul pentru "cel mai bun regizor" şi "cea mai bună cinematografie".

Filmat în alb-negru, în spaniolă şi mixtecă, [...]

''The Upside'' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american

În pofida cronicilor negative şi a unei controverse stârnite pe tema modului de reprezentare a persoanelor cu handicap, ''The Upside'', adaptarea americană a peliculei franceze ''Les Intouchables'', a debutat în fruntea box-office-ului nord-american, potrivit datelor provizorii publicate duminică de compania specializată Exhibitor Relations, relatează AFP.

Realizat la mai bine de şapte ani după versiunea originală, care a atras peste 20 de milioane de spectatori în sălile de cinema din Franţa, ''The Upside'' a generat încasări de 19,6 milioane de dolari în intervalul [...]

Cristina Săptar, dată afară din casă de fostul soț!

Divorțată din vara lui 2016, Cristina Spătar a continuat să locuiască în vila fostului soț, dând de înțeles că acesta ar fi un compromis făcut de dragul copiilor. Situația s-a schimbat brusc în urmă cu puțin timp.
Cântăreața a fost nevoită să lase în urmă condițiile de lux de care s-a bucurat ani buni și să caute o locuință pe măsura puterii ei financiare. Acum, ea stă cu chirie, cu tot cu cei doi copii ai săi, Aida și Albert, într-un apartament [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank