Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Grupul de modă american Michael Kors a cumpărat Versace

Grupul de modă american Michael Kors a oficializat marţi cumpărarea casei italiene Versace, cu suma 2,1 miliarde de dolari (1,83 miliarde de euro), confirmând informaţiile apărute luni în presa internaţională, informează AFP, PA şi DPA. De asemenea, compania americană a anunţat că îşi va schimba denumirea în Capri Holdings, care va cuprinde brandurile Michael Kors, Versace şi Jimmy Choo.

"Achiziţionarea casei Versace este un pas important pentru grupul nostru. Cu resursele noastre, considerăm că Versace se va dezvolta pentru a depăşi o [...]

Decizie radicală: Casa de modă de lux Versace renunţă la produsele din blănuri

Casa de modă de lux Versace renunţă la produsele din blănuri, a anunţat Donatella Versace, directorul de creaţie al companiei italiene, într-un interviu recent, citat de AFP şi Agerpres. "Blană? Nu mai folosesc", a declarat Donatella Versace într-un interviu apărut miercuri în revista 1843, care aparţine publicaţiei britanice The Economist. "Nu vreau să omor animale pentru a face modă. Nu este bine", a adăugat creatoarea de modă, fără a oferi, însă, alte detalii. Publicaţia notează că decizia pare una foarte bruscă, [...]

Carmen Onciu

Carmen Onciu, încercând să-şi hipnotizeze o colegă de partid

„Deci, fată, eşti uşoară...pluteşti...în jurul tău zboară roiuri de vuitoane...stoluri de Prada...cârduri de Versace...laşi orice griji pe pământ, aici la consiliu...te desprinzi de toţi şi de toate, nu că n-ai fi făcut asta şi până acum, fată...deci...Fată, adormi odată sau îţi dau una de te bag la somn, păi, ori sunt hipnotizatoare, ori nu mai sunt!” [...]

Angelina Jolie, slabă-moartă la Oscaruri!

Una dintre cele mai aşteptate prezenţe pe covorul roşu de al Premiilor Oscar a fost Angelia Jolie, obişnuită să ne uimească la fiecare ieşire în public. A reuşit şi de data asta, dar nu prin farmec.
Deşi a purtat o rochie Versace absolut superbă, adevărul e că aceasta a fost observată abia după ce publicul şi fotografii au terminat cu şuşotelile la adresa siluetei Angelinei.

Şi ţinuta neagră nu a ajutat-o absolut deloc: slabă moartă, cu braţele înfiorător se subţiri, soţia lui Brad [...]

Forin Salam spune cum a fost bătut și răpit, în Italia, și anunță: „De astăzi nu mai cânt“

Surse din anturajul manelistului au precizat pentru LibertateaFlorin Salam a reușit să comunice cu prietenii săi din țară, după ce a fost ținut peste 10 ore într-o cameră de hotel din Milano. În urmă cu câteva minute, manelistul le-a spus apropiaților că acum este „în siguranță” informează Libertatea. "Sunt în siguranţă acum, dar asta a fost ultima cântare din viaţa mea. Nu mai cânt niciodată. Nu se merită. Eu trebuie să ajung la familia mea în viaţă. De astăzi [...]

Moment jenant pentru Lady Gaga pe scenă, în faţa a 20.000 de fani

Moment jenant pentru cântăreaţa Lady Gaga. În timpul unui concert în Canada i s-au crăpat pantalonii din latex chiar pe scenă. Răutăcioşii ar putea spune că de vină sunt kilogramele în plus pe care le-a luat în ultimul timp. Cântăreaţa de 26 de ani a apărut pe o motocicletă, în timpul melodiei "Heavy Metal Lover", îmbrăcată într-un costum din latex realizat special de casa de modă Versace.
Atunci a fost şi momentul în care pantalonii i-au cedat.
Cântăreaţa nu s-a lăsat influenţată de [...]

Primele fotografii cu Angelina Jolie în rochie de mireasă

Revista People a publicat primele fotografii de la nunta cuplului Angelina Jolie - Brad Pitt, care a avut loc pe 23 august, în Franţa, coperta publicaţiei prezentând-o pe actriţa americană în rochie de mireasă, o ţinută care a fost decorată de cei şase copii ai cuplului.Actriţa americană, în vârstă de 39 de ani, apare pe coperta celui mai recent număr al revistei People purtând o rochie de mireasă din satin de culoarea fildeşului, decorată pe spate cu desenele realizate de cei [...]

Met Gala 2018: Rihanna şi Madonna, "preotese" ale modei la cea mai aşteptată petrecere a anului din America

Madonna şi Rihanna au strălucit ca "preotese" ale modei pe covorul roşu de la Gala Met de la New York, un eveniment exclusivist supranumit "Oscarurile Coastei de Est", transmite AFP, citată de Mediafax. Madonna, o catolică din Michigan şi "regina muzicii pop", al cărei hit din 1989 "Like a Prayer" este un clasic al ringului de dans, a apărut la eveniment îmbrăcată într-o ţinută marca Jean Paul Gaultier. Cântăreaţa în vârstă de 59 de ani, îmbrăcată într-o rochie amplă, neagră, a [...]

Gaga se crede Zeiţa Mării! A ieşit pe străzile din Londra cu scoici şi steluţe de mare în păr!

Lady Gaga va urca pe scenă în acest weekend, la Londra, în cadrul celebrului Festival iTunes, iar apariţia ei este intens mediatizată pentru că va cânta noi piese de pe albumul ei, "ARTPOP", de pe care primul extras pe single este piesa "Applause". Lady Gaga se crede o sirenă în aceste zile, ultimele ei apariţii fiind de inspiraţie marină. După ce a cântat pe scena la VMA în lenjerie intimă facută din scoici, iată că Lady Gaga şi-a făcut apariţia la [...]

Naomi Campbell se va căsători cu iubitul ei, Vladislav Doronin

Top modelul britanic Naomi Campbell se va căsători cu iubitul ei, milionarul rus Vladislav Doronin, care a mărturisit într-un interviu recent câteva dintre planurile de căsătorie ale cuplului. Vladislav Voronin a mărturisit cu această ocazie că Daria Jukova, o creatoare de modă şi partenera de viaţă a patronului clubului de fotbal Chelsea Roman Abramovich, urmează să le fie domnişoară de onoare. Vladislav Doronin nu a precizat însă data la care va avea loc ceremonia şi nici nu a dorit să ofere [...]

Richard Gere revine în televiziune după o pauză de 25 de ani cu un rol într-un serial produs de BBC

Richard Gere va reveni într-o producţie de televiziune după o pauză de 25 de ani cu un rol - cel al unui mogul media - într-un serial dramatic produs de BBC Two, care va conţine opt episoade, a anunţat marţi Press Association, citată de Agerpres. În noul serial, intitulat "MotherFatherSon", Richard Gere, starul unor filme precum "Pretty Woman" şi "Chicago", va juca rolul unui mogul media american, Max, un bărbat autodidact, al cărui imperiu financiar conţine şi un ziar londonez. Alături [...]

Cătălin Botezatu, imagini inedite din „Epoca de Aur”. Era manechin la fabrica textilă APACA!

Botezatu așa cum nu vi l-ați fi închipuit niciodată! Brand în lumea modei, Cătălin Botezatu nu a fost designer toată viața și a plecat în acest delicat drum profesional ca model la Casa de Modă Venus și manechin pentru fabrica textilă APACA, scrie Libertatea. Din perioada în care era nelispit din revistele și ilustrațiile de modă dinainte de ’89, dar și din primii ani după Revoluție, au apărut fotografii în care Cătălin Botezatu parcurgea pionieratul în fashion foto shooting, ceva nou [...]

Marketing estival

Gică Mondialu’ vinde porumb pe plajă mereu cu rima la el: Pentru domnul cu burtică, un porumb și o gagică/ Pentru doamnele virgine dau porumb cu vitamine

Litoralul românesc este plin de vânzătorii ambulanți care, cât e ziua de lungă, cutreieră plajele în lung și-n lat pentru a-și vinde marfa- semințe, mere coapte, nămol, pufuleți, porumb fiert, orice, bani să iasă! Dintre toți acești vânzători, unul este special și îl cheamă Gică Mondialu. Un negustor inspirat, a cărui strategie îl ajută să-și vândă marfa mult mai repede decât ceilalți. Cei care au făcut plajă în stațiunea Mamaia au avut ocazia să-l cunoască. De ce este atât de special? [...]

Mihai Gâdea l-a învăţat pe Julio Iglesias Jr. să spună "Jos Băsescu!"

Julio Iglesias Jr. a fost invitat joi, 14 mai, în platoul emisiunii "Sinteza Zilei", de la Antena 3. Prezentatorul Mihai Gâdea a dorit să îl înveţe câteva cuvinte în română şi i-a oferit o lecţie de "antibăsism".

Julio Iglesias Jr. se află în România petnru a susţine un concert alături de tatăl său. Invitat în platoul "Sinteza Zilei", el a acceptat să înveţe câteva cuvinte în română. Mihai Gâdea a ştiut exact ce cuvinte să îi spună cântăreţului: sloganurile lui preferate, "Jos [...]

Elton John a mărturisit că a urmat cu succes un tratament pentru cancer de prostată

Cântăreţul britanic Elton John a mărturisit că a urmat cu succes un tratament pentru cancer de prostată în urmă cu doi ani, informează sâmbătă Press Association. Muzicianul, în vârstă de 72 de ani, a fost diagnosticat în 2017, optând pentru tratament chirurgical şi nu pentru chimioterapie întrucât nu a dorit ca boala ''să planeze asupra'' familiei sale. În autobiografia intitulată ''Me'' şi publicată în foileton de cotidianul Daily Mail, cântăreţul mărturiseşte că intervenţia chirurgicală, realizată în Los Angeles, a fost ''un [...]

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank