Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Sfaturi

Sfaturi pentru cei care vor ca CV-ul lor să nu ajungă la coşul de gunoi

Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă cu CV-ul tău, după ce îl introduci online? „Gaura neagră”, vortexul în care rămâne documentul este, de fapt, un sistem ATS (applicant tracking system). Fiecare companie mare sau medie, organizaţie guvernamentală sau firmă de recrutare utilizează asemenea software-uri, pentru a administra volumul mare de CV-uri primite. Robin Schlinger, deţinătorul Robin’s Resumes, oferă unele soluţii pentru cei care vor să evite „minele anti-personal” asociate introducerii unui CV pe un site de recrutare. Pentru a te asigura [...]

Pe motiv că toţi de acolo sunt proşti
Tania Bugescu

Fostul şef al CJAM Constanţa nu s-a prezentat la examenul pentru funcţia de director, deşi era singurul candidat

Ca la Centrul Judeţean de Aparatură Medicală Constanţa, la nimeni! După ce fosta directoare Tania Bugescu a fost demisă din funcţia de şef al CJAM, în urma unor ilegalităţi sesizate în mandatul său, în locul ei a venit Dumitru Boar şi, de atunci, mai exact din decembrie 2010, angajaţii au asistat la tot felul de scene între cei doi. Boar a încercat s-o scoată din „schemă” pe Bugescu, însă nu numai că nu a reuşit ba, mai mult, a trebuit să [...]

Cadouri scumpe sau banii în plic, de Mărţişor

Părinţii care au copii la grădiniţă dau anul acesta şi câte 50 de lei pentru cadoul educatoarei

Eşti părinte şi ai copilul la grădiniţă? Vine luna Mărţişorului, aşa că ar trebui să te pregătiţi sufleteşte şi financiar pentru cadourile educatoarei. Dacă pentru cadoul de Crăciun părinţii scoateau din buzunar sume cuprinse între 10 lei şi 30 de lei, ei bine, pentru Mărţişor, cota a mai crescut. Astfel, unii părinţi sunt, practic, obligaţi să contribuie cu 50 de lei. Dacă ar fi să facem un calcul, la o clasă cu 25 de copii, s-ar strânge pentru „atenţia” educatoarei suma [...]

Delapidări de 1 miliard, şantaj şi trafic de influenţă la CFR Marfă Constanţa
Vasile Rotaru

Exclus din Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă pentru că atenta la bunăstarea liderului de sindicat

În Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Constanţa (SML), apele sunt cam tulburi de mai bine de un an de zile, şi asta de când un membru al sindicatului a început să facă unele „săpături” cu privire la activitatea, nu tocmai legală, spune el, desăşurată de conducerea sindicatului. Delapidare de fonduri, evaziune fiscală, trafic de influenţă, abuz în serviciu, acestea sunt doar câteva din acuzaţiile aduse de membrul de sindicat conducerii SML. Mai mult decât atât, bărbatul a fost exclus din Sindicat ilegal, [...]

Sfaturi

Şapte moduri de a-ţi creşte productivitatea

1. Uşuraţi tensiunea provocată de concedieri
Angajaţii care nu şi-au pierdut posturile - şi chiar aceia care nu au fost martorii disponibilizărilor - sunt supuşi unui stres din ce în ce mai mare. “Pe de-o parte sunt îngrijoraţi ca vor fi concediaţi, iar pe de alta, au şi mai mult de lucru”, susţine Christine Probett, profesor de resurse umane la Universitatea San Diego. Managerii ar trebui să îşi asigure agajaţii ca posturile lor nu sunt în pericol.
2. Prioritizează task-urile
Chiar şi atunci [...]

Zece lucruri “ştiaţi că” despre natură

Am realizat un top zece, al lucrurilor inedite, care vă pot interesa şi care vă vor atrage atenţia. Unele dintre acestea s-ar putea să nu le cunoaşteţi, dar este un prilej bun, pentru a acumula cât mai multe cunoştinţe.

1. Arborele mamut
Pe platourile înalte de 2500 metri din Sierra Nevada (S.U.A) creşte arborele mamut Sequoia, care atinge o înălţime de 150 m, iar trunchiul are o circumferinţă de 40 de metri. În trunchi se poate face un tunel, prin care pot trece [...]

Opinie
Theodor Stolojan

Stolojan: „Vor fi plecări individuale, PDL nu se va rupe”

Susţinător al lui Vasile Blaga, Theodor Stolojan îi cere Elenei Udrea să-şi recunoască înfrângerea de la Congresul PDL. Stolojan a declarat, într-un interviu pentru RFI, că se aşteaptă la unele plecări individuale din partid, dar nu crede că formaţiunea se va rupe. În plus, Stolojan susţine că relaţia PDL cu Traian Băsescu va fi cea pe care o va dori preşedintele. „Contestaţiile făcute de doamna Udrea şi susţinătorii dânsei au fost soluţionate în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică şi practic, [...]

Suplimentări

Programul trenurilor de 1 Mai şi de Paşte

În perioada 28 aprilie " 7 mai 2013, pentru adaptarea capacităţii de transport la traficul de pasageri estimat cu prilejul minivacanţei zilei de 1 Mai şi a Sfintelor Sărbători de Paște, în programul de circulaţie a trenurilor se vor efectua modificări. Pentru preluarea traficului de călători de pe cele mai utilizate rute, 19 trenuri InterRegio vor circula suplimentar si mai multe trenuri InterRegio vor fi suplimentate cu vagoane. Totodată, în unele zile libere din perioada 1 " 6 mai 2013, când [...]

Mioara Roman face lumină! De ce a divorţat de Petre

Mioara şi Petre Roman au divorţat în 2007, după un mariaj de trei decenii.

Cei doi soţi s-au despărţit după ce Petre a fost surprins în compania Silviei Chifiriuc, actuala sa nevastă. Unele voci au comentat că ruptura s-a produs însă din cauza diferenţei de vârstă dintre fostul premier şi Mioara, aşa cum unele persoane cred că fiica lor, Oana, şi Marius Elisei nu vor rezista mult împreună. Deşi soţul Oanei e cu zece ani mai mic, Mioara nu vede o problemă [...]

Lucy Belle

Nu exportăm doar „creiere” şi mână de lucru...Româncele care au scris istorie în industria porno

Unele românce aleg să facă o carieră în industria porno pentru bani, sex și faimă. Cu toate că nu excelează la capitolul producții pornografice, România a dat lumii unele dintre cele mai frumoase și apreciate starlete XXX. Câteva dintre cele mai cunoscute actrițe din România din filmele pentru adulți au succes în străinătate pentru frumusețea lor, dar și prin alte calități pe care numai o profesionistă din domeniu le poate poseda. Deşi o parte din starletele din lista următoare s-au retras, [...]

ATENŢIONARE HIDROLOGICĂ. Este PERICOL DE INUNDAŢII în mai multe zone din ţară, vezi HARTA

Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor, Bucuresti a emis o atenţionare hidrologică pentru Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş, Someşul Mic, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Arieş, Bega, Timiş. În aceste bazine vom avea scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri importante de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale COTELOR DE ATENŢIE.

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza [...]

Ferma 2019. Concurs de idile, flirturi şi combinaţii. 6 vedete s-au aprins în emisiune

Reality-show-ul “Ferma” , filmat într-o zonă pitorească din judeţul Caraş-Severin, a început în urmă cu aproximativ trei luni, iar între cei 18 concurenţi s-au format legături mai mult sau mai puţin amicale, unele dintre ele sfidând relaţiile pe care aceştia le aveau acasă cu partenerii. Peisajul feeric din jur, faptul că s-au aflat aparte departe de lumea dezlănţuită şi nu au avut acces la telefon mobil, tabletă sau altă invenţie tehnologică modernă i-a determinat pe concurenţi să caute apropierea umană mai [...]

Bruce Springsteen: ''În ultimii cinci ani am făcut unele dintre cele mai bune lucruri''

Muzicianul Bruce Springsteen a declarat, la o lună după ce a împlinit vârsta de 70 de ani, că a obţinut unele dintre cele mai importante reuşite profesionale în ultimii cinci ani, relatează vineri Press Association. În ultimii ani, cântăreţul american a reuşit să se claseze pe primul loc în clasamente din Statele Unite cu albumul ''High Hopes'', a evoluat pe Broadway într-o serie de concerte solo şi a lansat o carte autobiografică, ''Born To Run''. Artistul a declarat într-un interviu acordat [...]

După ce au falimentat firma, turcii au plecat acasă,
Liviu Chiriţă

Fostul lider de sindicat este noul director general al IMUM Medgidia

Programul de reorganizare al uneia dintre cele mai mari societăţi constructoare de maşini agricole din România, IMUM SA din Medgidia, a fost finalizat şi depus la la Ministerul Finanţelor şi la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). „Suntem în aceeaşi situaţie ca şi anul trecut. Programul de reorganizare a fost terminat. Aşteptăm ca, în două săptămâni, creditorii să-l voteze”, ne-a declarat noul director al societăţii IMUM, Liviu Chiriţă, fostul lider sindical. Potrivit acestuia, reorganizarea presupune identificarea unei componente productive, care să [...]

Mustafa Tartousi

Bătrână de 80 de ani, dată afară din propria casă de Mustafa Tartousi

În timp ce unii, ajunşi la bătrâneţe, fac eforturi enorme să-şi strângă un ban din pensia pentru care au muncit o viaţă, alţii aruncă banii pe avocaţi, taxe, timbre şi onorarii. Acesta este şi cazul unei femei în vârstă de 80 de ani din Constanţa pentru care Tribunalul a fost casa ei mulţi ani la rând. După ce s-a luptat ani de zile să obţină o hotărâre favorabilă în defavoarea unei persoane foarte influente care i-a luat casa, bătrâna îşi plânge [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank