Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 22 Septembrie, Duminică, 23 Septembrie 2018


 
 

Câte kilograme s-a îngrăşat până acum Andreea Ibacka

Andreea Ibacka trăieşte una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa sa. Frumoasa actriţă este însărcinată şi în doar două luni o va aduce pe lume pe fetiţa sa. Ca orice femeie însărcinată, Andreea Ibacka a făcut proba cântarului, iar vestea nu a fost deloc rea."Stai foarte bine, eu am ajuns la 72, but don’t worry, cu un pic de voință le dai repede jos! Sarcină ușoară!", "Eu la 30 de săptămâni am avut 20 de kg în plus și am [...]
 

Revine Oana Zăvoranu pe micile ecrane?

Oana Zăvoranu are o relație deschisă cu prietenii săi virtuali, cu care împărtășește, uneori, chiar și cele mai intime idei și sentimente. În cadrul ultimului mesaj publicat de Oana pe rețelele de socializare, fosta prezentatoare le-a oferit admiratorilor ei, în mod public, răspunsul uneia dintre cele mai mari curiozități pe care fanii ei o au: dacă și când va reveni Oana pe micile ecrane.

Cum o parte dintre admiratorii săi este formată și din publicul emisiunilor pe care Oana le-a prezentat de-a [...]
 
 

Sandra Mutu și-a pus silicoane! Cum arată acum soția lui Adrian Mutu!

andra Mutu și-a pus silicoane, iar acest lucru s-ar fi intâmplat după ce i-a dat naștere lui Tiago. Decizia a fost luată deoarece bustul sotiei lui Mutu și-ar fi pierdut din fermitate odată cu nașterea, scrie wowbiz.ro [...]

Veste mare pentru fanii tenisului! Maria Sharapova, însărcinată!

Maria Sharapova s-a retras de la toate turneele din acest an, iar motivul invocat de aceasta este că vrea să se odihnească. Presa din străinătate scrie că, de fapt, aceasta ar fi doar o scuză de ochii presei şi că jucătoarea de tenis ar fi însărcinată.Zvonul nu a fost confirmat încă, însă fanii au fost puşi pe gânduri, mai ales că Maria Sharapova a decis să amâne nunta cu iubitul său, Alexander Gilkes, cu care trebuie să se căsătorească în luna [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Soţul Andreei Marin a fost prins în compania altei femei!

Soţul Andreei Marin a fost suprins în compania altei femei! Imaginile incendiare, care o vor pune pe vedetă pe gânduri, au fost surprinse de echipa "Star Matinal", de la Antena Stars.

Tuncay Ozturk a fost surprins, seara trecută, în oraş, însă nu era tocmai singur, ci însoţit de o altă doamnă cu care s-a întreţinut toată seara. Eleganţi amândoi, aceştia au stat unul lângă celălalt toată seara. Au discutat, au râs, au băut vin roşu , ba chiar la un moment dat, [...]

Andreea Marin lămureşte situaţia financiară a iubitului ei!

După ce în presă au apărut tot felul de informaţii privind salariul pe care iubitul Andreei Marin, medicul turc Tuncay Ozturk îl va câştiga în România, ea a ţinut să lămurească situaţia. Deranjată de faptul că în presă s-a scris că Tuncay Ozturk va primi un salariu de 5.000 de euro de la "Şcoala mamelor", proiectul ei de suflet, Andreea Marin a clarificat lucrurile. "Sa punem lucrurile la punct: nici prin gand nu imi trece sa folosesc Fundatia Pretuieste Viata pentru [...]

Andreea Marin şi iubitul turc, eleganţi la botezul nepoatei boss-ului Pro TV

Weekendul trecut, Andreea Marin şi Tuncay Ozturk au mers împreună la botezul nepoatei lui Adrian Sârbu, şeful Pro TV-ului. Înainte de eveniment, au participat împreună la o şedinţă foto.

Andreea şi Tuncay au purtat ţinute achiziţionate din magazinele Adinei Buzatu la primul eveniment oficial la care şi-au făcut apariţia, după cel de la Bistriţa, prilejuit de proiectul Şcoala Mamelor, la sfâşitul lunii mai.

Alma Bacula, fiica lui Adrian Sârbu, şi-a botezat fiica Maria Alexis. Ceremonia religioasă şi petrecerea au avut loc duminică, în [...]

Tuncay aduce în țară un film turcesc de cinci stele

Tuncay Öztürk (29 de ani), soțul Andreei Marin (40 de ani), a explicat de ce nu prea se uită la serialele turcești, difuzate de posturile noastre de televiziune.

Singurul pe care l-a savurat a fost ”Suleyman Magnificul” (Kanal D): “A fost un real succes în foarte multe țări, așa cum a fost și în România. Majoritatea filmelor cumpărate de români acum nu sunt importante nici în Turcia. Producțiile bune sunt foarte scumpe”, a spus Öztürk.

El s-a trezit adesea asaltat, pe Facebook, [...]

Andreea Marin, prima declaraţie de la vestea căsătoriei cu Tuncay Ozturk

Andreea Marin şi Tuncay Ozturk s-au căsătorit în mare secret la sfârşitul lunii decembrie, chiar înainte de Crăciun, conform Antena Stars.

Medicul turc a fost cel care a făcut anunţul, vineri, pe Facebook, în timp ce vedeta TVR a preferat să păstreze distanţa. Andreea a rupt însă tăcerea vineri seara şi a făcut o declaraţie cu privire la evenimentele recente în care i-a rugat pe cunoscuţi şi admiratori să îi înţeleagă dorinţa pentru discreţie şi să nu creadă că nu îi respectă."Dragii [...]

De ce s-a despărţit Andreea Marin de turc?!

Despărţirea celui mai în vogă cuplu din lumea mondenă românescă a iscat multă nedumerire în rândul publicului. După ce luni în emisiunea Happy Hour realizată de Cătălin Măruţă, difuzată de postul Pro tv, Andreea cu zâmbetul arhicunoscut îşi ţuguia buzle şi ne explica cât de profundă şi frumoasă e relaţia ei cu mai tinerelul medic turc, hopa a căzut bomba.La două zile turcul a părăsit-o, postând pe contul său de Facebook anuntul în limba engleză, că deh, relatia lor era internaţională [...]

Andreea Marin: „Am crescut cu poveştile bunicilor mei!”

A avut o copilărie presărată cu parfumul poveştilor citite de bunici! Andreea Marin îşi aduce aminte cu plăcere de cei care au înconjurat-o cu dragoste şi căldură sufletească după decesul prematur al mamei sale.

Părinţii dar şi bunicii i-au transmis dragul pentru lumea cărţilor.

„Am început cu poveştile reinterpretate de către bunica, mi le spunea mereu într-o altă formă, în paralel şi cu poveştile bunicului care adormea pe la jumătate şi împins de la spate de mine: «Hai, bunicule, hai! Nu adormi, continuă!». [...]

Câţi bani vrea Andreea Marin de la hoţii care i-au spart casa

Nu-i lasă până când nu-şi vede şi ultimul leuţ înapoi. Andreea Marin s-a constituit parte civilă în dosarul spargerii casei sale şi vrea să-şi recupereze prejudiciul, de 23.000 de lei, de la cei patru hoţi.

Andreea Marin (40 de ani) şi soţul ei, Tuncay Ozturk (29 de ani), nu vor să-i lase nepedepsiţi pe cei care au îndrăznit să le spargă vila din Pipera şi să le cotrobăie prin lucruri. Aşa că, pe lângă anii de puşcărie pe care îi riscă pentru [...]

Monica Anghel, apariție spectaculoasă la petrecerea VIVA! 2018. Cât de mult a slăbit artista

Monica Anghel, apariție spectaculoasă la petrecerea VIVA! 2018. Artista a venit însoțită la eveniment, de una dintre prietenele sale, însă toate privirile au fost ațintite asupra vedetei, care a slăbit foarte mult. Aceasta a purtat o ținută ce i-a pus în valoare noua siluetă scrie Libertatea. “La petrecerea Viva alaturi de prietena mea Ionela Preda! Multumim Anca Popescu CroitorulTau.ro, va pupam pe toti si va dorim o seara minunata”, a scris Monica Anghel pe contul de socializare.

Atmosferă de poveste la petrecerea [...]

Tuncay Ozturk, despre ”noua iubită”: ”Minciuna are picioare scurte”

Tuncay Ozturk, fostul soț al Andreei Marin, de care aceasta a divorțat de curând, a ținut să le explice tuturor că nu mai vrea să fie asociat cu fel și fel de doamne și domnișoare. Asta pentru că, spune el, nu are momentan nicio iubită și nici nu se gândește la asta.

Într-o postare pe care a intitulat-o, cu majuscule, ”MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE”, Tuncay spune răspicat că orice imagine și orice informație despre vreo posibilă iubită, scoasă din vreun context, nu [...]

Nu se mai ascunde! Andreea Marin a vorbit despre sarcină: "Nu am o preferinţă dacă să fie fată sau băiat"

Andreea Marin trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu Tuncay Ozturk. Cei doi formează un cuplu ca-n basme, iar "Zâna" mărturiseşte că şi-ar dori să îi poată dărui acestuia şi un copil.

Andreea Marin a decis că este momentul să pună punctul pe "i" şi să închidă gurile celor care tot spun că ar fi însărcinat. "Zâna" a mărturisit că deşi şi-ar dori să devină din nou mamă acest lucru nu e posibil încă. Mai mult decât atât, prezentatoarea de televiziune a [...]

Vedeta dezvăluie şi cu ce a cucerit-o soţul ei turc
Andreea Marin

Andreea Marin s-a întors la natură: „Folosim în bucătărie legume şi fructe pe care le plantez la mine acasă”

Andreea Marin reprezintă, pentru multe femei din România, un adevărat idol. Este frumoasă, deşteaptă, are o carieră de invidiat. Însă, la fel ca noi toţi, şi Andreea a avut momente de cumpănă în viaţă. Mai întâi, problemele de sănătate au adus-o în pragul depresiei, apoi despărţirea de Ştefan Bănică Junior. Aceste lucruri au făcut-o pe vedetă să ia vizibil în greutate. Însă, după ce a cunoscut, din nou, dragostea, prezentatoarea tv parcă a înflorit. Are mai multă putere de muncă, radiază [...]

Andreea Marin a plâns în emisiunea Andreei Esca. Ce a mărturisit ”Zâna” la final

Andreea Marin a plâns în emisiunea Andreei Esca și nu s-a sfiit să recunoască acest lucru. Vedeta a acordat un interviu în emisiuna Escăi, de la radio, unde a trecut prin diverse stări și emoții, pe care nu și le-a putut stăpâni.

Andreea Marin a plâns de fericire și le-a povestit tuturor că a avut parte de momente emoționante, dar și de surprize din partea prezentatoarei TV. ”Sâmbăta viitoare, de la ora 12.00, ne auzim la radio și ne și vedem pe [...]

Andreea Marin, din ce în ce mai îndrăgostită! «Iubirea nu cunoaşte bariere»

Andreea Marin trăieşte cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei, alături de mai tânărul ei soţ, turcul Tuncay, şi fiica ei, Violeta. "Zâna" iubeşte şi împrăştie iubire în tot ce o înconjoară, de parcă ar fi descoperit reţeta secretă a fericirii.

Andreea Marin pare că trăieşte un vis, o viaţă de vis în care totul este numai iubire şi fericire. De curând, fosta prezentatoare TVR a postat un mesaj motivaţional pe o reţea de socializare destinat prietenilor ei virtuali, pe care îi [...]

Cum arată Andreea Marin dimineaţa, nemachiată şi cu părul vâlvoi

Andreea Marin parcă a înflorit după divorţul de Şetefan Bănică junior, dar mai ales după ce s-a cuplat cu turcul Tuncay, cu 11 ani mai tânăr decât ea.

Fosta «zână a surprizelor» e mai puţin conservatoare şi mai curajoasă cu felul în care se prezintă în faţa admiratorilor ei. Fanii virtuali ai vedetei au avut azi ocazia să o vadă pe Andreea aşa cum nu ar putea niciodată să apară la TV: nemachiată şi cu părul vâlvoi, aşa cum e orice femeie [...]

 

Delia, despre o concurentă X Factor: ”Eu aș lua-o să cânte la nunta mea”

Cea de-a cincea ediție X Factor, difuzată marți seară, de la ora 20.00, la Antena 1, este una cu multe surprize, concurenți talentați și momente imprevizibile.
Casandra Mustață are 22 de ani [...]
 

Gestul care îi aduce rãspunsul lui Hannelore, la ”Insula Iubirii”: ”Nu-ți ajunge o viață să cunoști un om”

Mereu atentă la detalii și la aparențe, Hannelore va avea parte de un șoc, în această seară, la ”Insula Iubirii”, de la ora 20.00, la Antena 1, când un gest al [...]

Horia Brenciu, cucerit de ritmurile de pe scena X Factor

Spectacolul se mută de pe scenă în culise, dar și la pupitrul juraților în cea de-a cincea ediție X Factor difuzată marți seară, de la ora 20.00, la Antena 1. Horia [...]
 

Anca Serea: “Am probleme grave de sănătate”. Rolul de mamă eroină i-a pus capac

Anca Serea (35 de ani) este o adevărată mamă eroină! Are cinci copii superbi, educaţi, mereu aranjaţi, ca scoşi din cutie! Pe David (18 ani) şi pe Sara (12 ani) îi [...]
 

Iubita maestrului Botgros a divorţat după 15 ani de căsnicie

Nicolae Botgros are o fetiţă de şase luni cu solista Anişoara Dabija. Fostul soţ al femeii a confirmat zvonurile care circulau prin Republica Moldova. În plus, el şi cântăreaţa au divorţat [...]

Soluția inedită găsită de Mihai Trăistariu ca să scape de grăsimea de pe burtă

Mihai Trăstariu s-a pus pe slăbit și tras de fiare ca să arate bine pe scenă


Mihai Trăistariu face sacrificii ca să dea bine pe sticlă. Solistul s-a transformat în Roman Iagupov [...]
 

Drama ascunsă a Ioanei Grama. Vloggeriţa a izbucnit în lacrimi

Ioana Grama este una dintre cele mai cunoscute vloggeriţe din România. O vedem întotdeauna veselă, plină de viaţă şi fericită, însă puţină lume ştie ce dramă ascunde aceasta.Ioana Grama a decis [...]
 

Daniela Gyorfi, apariție de infarct în costum de baie, pe plaja din Venus!

Le dă clasă puștoaicelor! Daniela Gyorfi este o femeie care se respectă. Deși a trecut, de mult, de prima tinerețe, artista are grijă de aspectul ei fizic. Merge des la sală și a apelat la diferite tratamente corporale. Acum, etalează cu mândrie rezultatele. Și, nu oriunde, ci la plajă. Aflată în stațiunea Venis, Daniela Gyorfi a purtat un costum de baie din două piese, într-o nuanță neon, cu un imprimeu cu buline.

Daniela Gyorfi a publicat fotografiile pe Instagram, iar postările au [...]

Noutăți în dosarul lui Vladimir Drăghia, aflat pe rolul Judecătoriei Constanța!

Câștigătorul Exatlon, nemulțumit de rechizitoriul prin intermediul căruia a fost trimis în judecată, la Constanța! Vladimir Drăghia a contestat măsurile şi excepţiile dispuse de judecătorul de cameră preliminară, din cadrul Judecătoriei Constanța, în dosarul ce are ca obiect conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Instanța încă nu a stabilit un termen de judecată a cererii formulate de câștigătorul Exatlon.

Reamintim că vedeta este judecată după ce,în 2016, a fost surprinsă la volanul mașinii, în stațiunea Mamaia, după ce [...]

Mariana Gâju, apariție provocatoare la Universitatea Europeană de Vară a PES activists!

Activiştii PES România au participat, în perioada 24 - 26 august 2018, la Universitatea Europeană de Vară a PES activists România cu tema “Spre 2019: Viitorul României în Uniunea Europeană“, eveniment ce s-a desfășurat la Constanta. Universitatea Europeană de Vară a PES activists România a adunat sute de militanți ai PES activists România " structură a Partidului Social Democrat responsabilă de temele europene - precum și numeroși invitați, și a reprezentat o bună oportunitate pentru a discuta despre viitorul european al [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank