Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Elena Udrea

Udrea vrea să-i împace pe Băsescu şi Boc

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, luni, că între Guvern şi preşedintele Traian Băsescu nu pot fi probleme mari de comunicare şi din acest motiv acestea pot fi rezolvate uşor. Întrebată în legătură cu afirmaţiile şefului statului privind existenţa unei probleme de comunicare între Preşedinţie şi Guvern, Udrea a precizat că acest subiect nu a fost discutat în şedinţa BPN al partidului de luni, dar că acolo unde există probleme trebuie îmbunătăţită comunicarea. „Nu s-a discutat în partid acest subiect. Sigur, [...]

Traian Băsescu

Traian Băsescu invocă din nou presiuni politice în Dosarul Nana şi-l acuză pe procurorul general că minte

Traian Băsescu a reacţionat, luni, după ce Parchetul General a sesizat CSM în cazul declaraţiilor făcute de fostul preşedinte pe tema sechestrului pus pe terenurile de la Nana. Băsescu a spus că îşi menţine afirmaţiile privind acţiunile politice ce au stat în spatele scandalului Nana şi l-a acuzat pe procurorul general, Tiberiu Niţu, că minte. Parchetul General a sesizat, sâmbătă, Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la declarațiile fostului președinte Traian Băsescu referitoare la sechestrul pus de procurori pe terenurile din [...]

Fiind un adept al „transparenţei”,
Traian Băsescu

Băsescu ne xeroxează viitorul

După plecarea delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi haosul social pe care l-au generat măsurile guvernamentale, a venit rândul preşedintelui Traian Băsescu să liniştească populaţia şi partidele cu care conduce România. Motiv pentru care s-a întâlnit cu PDL, UDMR, independenţii şi minorităţile naţionale, apoi a ieşit la rampă să explice cât de bine ne va fi fără bani în buzunar. „Am considerat că am obligaţia să explic grupurilor parlamentare care susţin Guvernul în acordul cu FMI. În acelaşi timp, am ţinut [...]

Reacţia lui Tomac la jignirile lui Ponta: „Să renunţe la limbajul de golănaş, să se dezică de oameni precum Mazăre”

Deputatul Eugen Tomac, preşedintele interimar al Partidului Mişcarea Populară (PMP), a declarat că premierul Victor Ponta trebuie să renunţe la „limbajul de golănaş”, replicând la afirmaţia liderului PSDPMP este alcătuită din „loseri de profesie şi ţuţări ai preşedintelui Traian Băsescu”. „Victor Ponta trebuie să renunţe la limbajul de golănaş dacă vrea să fie un adevărat om de stat”, a declarat Tomac. Partidul Mişcarea Populară este o ciorbă reîncălzită alcătuită din „loseri de profesie şi ţuţări ai preşedintelui Traian Băsescu”, [...]

COMISIE
Traian Băsescu

Băsescu va fi anchetat de Parlament în cazul terenurilor cumpărate la Călăraşi

PNL a aprobat, luni, înfiinţarea unei comisii de anchetă în cazul lui Traian Băsescu. Liderul liberal Crin Antonescu a declarat pe 21 noiembrie că liberalii nu se vor opune constituirii comisiei de anchetă, dar a cerut ca această comisie să fie condusă de către Ilie Sârbu, liderul grupului senatorial PSD, iar Victor Ponta să nu se folosească de scuza „E treaba Parlamentului”, în cazul unui eventual eşec al comisiei în a proba ceva ilegal în tranzacţia prin care Ioana Băsescu a [...]

Crin Antonescu: Dacă Băsescu nu promulgă legea, Parlamentul i-o retrimite la fel

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, după şedinţa USL, că în situaţia în care preşedintele Traian Băsescu nu va promulga Legea referendumului prin care pragul electoral e diminuat la 30%, Parlamentul îi va retrimite legea nemodificată şi va trebui să o promulge în forma agreată de USL. „Preşedintele are acest drept, această prerogativă. Nu e de acord, nu promulgă legea, o retrimite la Parlament. La Parlament, în ce priveşte USL, poziţia nu se va schimba. Vom retrimite preşedintelui legea la [...]

Declaraţii
Traian Băsescu

Băsescu: „Voi desemna un premier care să servească interesul naţional”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seara, că nu este impresionat de ameninţările cu suspendarea în cazul în care nu va desemna, după 9 decembrie, un premier agreat de USL. Şeful statului că spus că va desemna un premier care să servească interesului naţional. Răspunzând unei întrebări legate de discuţiile privind viitorul premier de după alegeri, Băsescu a spus: „Eu iau în calcul varianta interesului naţional. Voi desemna un premier care să servească interesul naţional. Povestea pe care o vehiculează orice [...]

Opinie
Theodor Stolojan

Stolojan, despre colaborarea Băsescu- Ponta-Antonescu: „Nu trebuie să fie prieteni”

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat că se aşteaptă, după şedinţa de luni a Parlamentului, ca Traian Băsescu să se întoarcă la Preşedinţie, deoarece aceasta „este speranţa de mai bine în ceea ce priveşte credibilitatea României”. Întrebat ce se aşteaptă de la şedinţa de luni a Parlamentului, Stolojan a răspuns: „Mă aştept ca preşedintele Băsescu să se întoarcă luni la Preşedinţie, pentru că e speranţa de mai bine în ceea ce priveşte credibilitatea României”. El a adăugat că Traian Băsescu va [...]

Atac la liberali
Daniel Constantin

Preşedintele PC, Daniel Constantin: Crin Antonescu nu va ajunge niciodată preşedintele României

Preşedintele Partidului Conservator (PC), Daniel Constantin, susţine că liderul PNL, Crin Antonescu, nu va ajunge niciodată preşedintele României. În plus, el a mai spus că afirmaţiile lui Antonescu despre faptul că nu va încheia un pact de coabitare cu premierul dacă va fi ales la Cotroceni reprezintă un atac la adresa românilor. „A fost un atac la cetăţeni, pentru că domnul Crin Antonescu vine şi prezintă într-un fel platforma program prin care spune că România dacă va ajunge să fie condusă [...]

Traian Băsescu şi Mircea Băsescu

Traian Băsescu şi-a vizitat fratele, aflat în arest la domiciliu, cu o săptămână înaintea terminării mandatului de preşedinte

Traian Băsescu l-a vizitat pe fratele său, Mircea Băsescu, aflat în arest la domiciliu, înainte să-şi încheie mandatul de la Cotroceni, informează România TV. Potrivit România TV, Traian Băsescu a fost în vizită la fratele său, Mircea Băsescu, cu o săptămână înainte de a părăsi funcţia prezidenţială. Pe 20 decembrie, în ultima conferinţă de presă de la Cotroceni, Traian Băsescu declara că fratele său, Mircea Băsescu, nu a luat bani de la familia interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a [...]

Mesaj
Victor Ponta

Ponta: „Nu fraternizez nici cu Băsescu, nici cu Voiculescu”

Premierul Victor Ponta le-a transmis, luni, preşedintelui Traian Băsescu şi lui Dan Voiculescu un mesaj în care le spune „să stea liniştiţi” că nu are de gând să fraternizeze nici cu unul, nici cu altul. Întrebat de presă cum comentează declaraţia preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu, care se declarase foarte atent ca o coabitare între premier şi preşedinte să nu se transforme în „fraternitate”. „Domnul preşedinte Băsescu este îngrijorat ca să nu fraternizez cu domnul Voiculescu. Domnul Voiculescu este îngrijorat [...]

Comparaţie
Traian Băsescu

Reuters: „Băsescu a pariat pe planul lui Putin”

Preşedintele României, Traian Băsescu, pariază pe planul aplicat de Vladimir Putin, desemnându-l ca probabil succesor pe un fost şef al unui serviciu de informaţii, comentează agenţia Reuters, notând totuşi că asemănările dintre România şi Rusia sunt limitate, informează Mediafax. „Preşedintele unui fost stat comunist afectat de criza economică îl desemnează succesor pe un fost şef al unui serviciu de informaţii. Sună familiar?”, scrie Reuters, sub titlul „Preşedintele României pariază pe planul lui Putin”. „Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a numit pe vechiul [...]

DECIZIE
Traian Băsescu

USL va face publice afacerile imobiliare ale lui Traian Băsescu

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, după şedinţa USL, că toţi parlamentarii Uniunii vor pune la dispoziţia publicului datele obţinute la nivelul Comisiei Nana, privind afacerile imobiliare ale preşedintelui Traian Băsescu. Ponta a precizat că această decizie politică luată de USL face parte din pachetul de priorităţi parlamentare ale începutului de an, potrivit Mediafax. „În plus, încă două pachete, cel referitor la priorităţile parlamentare şi guvernamentale ale începtului de an, şi aici avem în mod clar o decizie politică ca prin [...]

La 84 de ani
 Ion liescu

Iliescu a adormit la discursul lui Băsescu de la evenimentul pentru celebrarea aderării României la NATO

Fostul preşedinte Ion liescu a fost surprins de camerele de luat vederi ale jurnaliştilor dormind în timpul discursului pe care îl susţinea chiar Traian Băsescu. Întâmplarea a avut loc luni, la Palatul Cotroceni, la un eveniment festiv organizat pentru a marca împlinirea a 10 ani de la aderarea României la NATO, potrivit stirileprotv.ro. Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost primul care a ţinut un mic discurs, el fiind urmat, în ordine, de Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. Ion Iliescu a împlinit [...]

Întâlniri cu Băsescu şi Ponta
Joe Biden

Vizite cu semnificaţie: vicepreşedintele SUA, adjunctul CIA şi şeful Pentagonului vin în România

Vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, ar urma să viziteze România săptămâna viitoare. Joe Biden ar avea programate întrevederi cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta. Cei doi oficiali români s-au întâlnit deja cu adjunctul CIA, Avril D. Haines, luni dimineaţă, pentru a discuta despre vizita vicepreşedintelui american, dar şi aspecte legate de situaţia din regiune, în special criza din Ucraina şi situaţia din Republica Moldova. Acesta va ajunge în România la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu. Vor mai veni în [...]
Inapoi 4 5 6 7 8 9 10 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank