Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 August 2018


 
 

Richard Gere va deveni tată din nou, la 69 de ani

Actorul Richard Gere (69 de ani) va deveni tată din nou. Soția lui Alejandra Silva (33 de ani) îi va dărui un copil la doar patru luni după căsătorie. Vestea a fost dată de ziarul spaniol ABC, citat de Libertatea. La începutul anului, același cotidian a arătat că Gere s-a căsătorit cu Alejandra Silva la începutul anului. Evenimentul a fost unul intim, la care au participat câțiva prieteni și rude. Starul din filmul Pretty Woman a început relația cu Alejadra în [...]
 

Rihanna va deveni Doctor Honoris Causa pentru Arte al University of the West Indies din Barbados

Cântăreaţa pop originară din Barbados Rihanna va primi titlul de Doctor Honoris Causa pentru Arte al University of the West Indies din această ţară insulară, în cadrul ceremoniei de absolvire ce va avea loc în toamna aceasta, a informat miercuri instituţia într-un comunicat citat de EFE şi Agerpres. Vedeta pop pe numele său complet Robyn Rihanna Fenty va primi această distincţie într-o ceremonie în care preşedintele Curţii de Justiţie din Caraibe, Adrian Daudley Saunders, va primi de asemenea titlul de Doctor [...]
 
 

Clasamentul WTA - Simona Halep, în continuare lider

Românca Simona Halep se află pentru a treia săptămână consecutivă pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni.

Halep are în continuare 40 de puncte avans față de următoarea clasată, Garbine Muguruza (Spania), și 570 de puncte față de Karolina Pliskova (Cehia), ocupanta locului al treilea.

În top 100 se mai găsesc alte patru românce, Sorana Cîrstea, care se menține pe locul 37, Irina-Camelia Begu a urcat 12 locuri și este pe 44, Mihaela Buzărnescu [...]

Simona Halep, în grupă cu Svitolina, Wozniacki și Garcia, la Turneul Campioanelor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost repartizată în Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore (WTA Finals), alături de ucraineanca Elina Svitolina, de daneza Caroline Wozniacki și de Caroline Garcia (Franța). [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Câștigătorul MasterChef 2017, Robert Petrescu, face mâncare japoneză în stradă

Câștigătorul al MasterChef 2017, Robert Petrescu, face mâncare japoneză în stradă. El a venit la Wine and Street Food Festival cu primul food truck japonez din România. După ce a câștigat trofeul MasterChef 2017, Robert Petrescu, medic stomatolog de meserie, a declarat ce va face cu premiul de 50.000 de euro. El a pus în practică un proiect de street food japonez, scrie Libertatea. Radu Petrescu ne-a preparat o frigăruie asiatică, Yakitori Așa că, la festivalul de la Palatul Parlamentului, Robert [...]

Precaut
Baiazid Memiş

Baiazid îşi aduce mâncare de acasă când merge la fast-food-ul său

Omul de afaceri liberal Baiazid Memiş, patron al firmei Eteks, este foarte atent la silueta sau regimul său alimentar. Ori pur şi simplu nu are încredere în mâncarea pe care o vinde în propriul său fast food, din moment ce a putut fi văzut zilele trecute cărând din „tancul” personal Lincoln către localul pe care îl deţine o sacoşă în care se puteau observa câte ceva de-ale gurii şi o sticlă de apă. Să fie numai porc prin meniul fast-food-ului său [...]

Andreea Bălan este subnutrită! La 1.65 de metri, cântăreşte doar 48 de Kg

Andreea Bălan a mărturisit pentru site-ul bucatarescu.ro că datorită stilului de viaţă pe care l-a adoptat nu are nicio problemă cu silueta.Cântăreaţa a eliminat din regimul ei prăjelile, mâncarea de tip fast-food, chipsurile şi băuturile gazoase, iar acest lucru, spune ea, o ajută să se menţină în formă."Am 1.65 înălţime şi 48 de kg. Mă menţin uşor pentru că m-am obişnuit să nu-mi placă prăjelile, fast-food-ul, chipsurile, băuturile carbogazoase..etc, mi-am impus un stil de viaţă sănătos de câţiva ani şi de [...]

Meniuri chinezeşti cu arome autohtone

Constanţa începe să se umple de oferte ale restaurantelor chinezeşti, sau măcar nişte copii mai mult sau mai puţin reuşite ale bucătăriei specifice asiatice. În City Park Mall este „Chinthai”, un fast food cu mâncare chinezească, dar care nu reuşeşte să-i mulţumească pe clienţi. „Eu am fost în China o scurtă perioadă, dar am mâncat acolo numai specialităţi de-ale lor, care sunt delicioase. Am gustat de la fast food-ul respectiv un singur fel de mâncare, tăiţei de orez cu legume şi [...]

Nu mai ai nici un motiv să lipseşti

Ţi-e frică de vreme rea? Maximum Rock a pus cort încălzit, cel mai tare festival metal al toamnei te aşteaptă

Vremea s-a răcorit și deși prognoza spune că o să avem parte de soare pe perioada festivalului, la Arenele Romane se va monta cortul încălzit și climatizat, pentru orice eventualitate. Așadar, la Maximum Rock Festival veți avea cele mai bune condiții! A.M.R. doar câteva zile până la Epica, Annihilator, Septicflesh, Sirenia, Skalmold și mulți alții! ReamintimMaximum Rock Festival este cel mai mare festival indoor din România. Între 15 şi 18 octombrie poţi vedea live câteva din cele mai bune [...]

Geanina Ilieş arată beton, deşi mănâncă la fast-food

Geanina Ilieş, prezentatoarea Observatorului de Weekend de la Antena 1, se poate lăuda cu o siluetă de invidiat.

Se pare însă că este destul de norocoasă în ceea ce priveşte efortul pe care trebuie să îl depună pentru a arăta ca un fotomodel.

Mai ales că recent a fost surprinsă în timp ce a mers la un fast-food alături de fiul ei, de unde a luat mâncare la pachet, pentru acasă.

Aşa că frumoasa prezentatoare nu pare să se teamă că ar putea cumva [...]

Tom Jones, cap de afiş al concertelor de vară de la Edinburgh

Cântăreţul britanic Tom Jones va fi cap de afiş al concertelor care vor avea loc în august în cadrul Festivalului de la Edinburgh, care oferă o mare varietate de activităţi culturale, relatează marţi EFE, citată de Agerpres. Tom Jones va participa la Edinburgh Summer Sessions, o serie de concerte care se desfăşoară în grădinile care împrejmuiesc bulevardul central Princes Street în luna august, când capitala scoţiană devine centrul artelor dramatice şi muzicale ca urmare a celebrului festival. Alături de Tom Jones [...]

Foto Libertatea.ro

Giulia, dorită de chinezi

Cariera solo a cântăreței Giulia pare să meragă din ce în ce mai bine. După ce piesa ei ”Vorbe goale” a ajuns cunoscută peste hotare, viitoarea mămică a fost solicitată să cânte la un festival din China.Giulia, cântăreața care este însărcinată în aproape opt luni, a primit de curând o invitație la un festival anual ce are loc în China. Cererea a fost trimisă de către organizatoprii evenimentului pe adresa oficială a casei de discuri cu care artista colaborează. Există totuși [...]

„Ismail Kebap” si shaworma fermecata

Admiratorii preparatului culinar de top in bucataria gen fast-food, shaworma, pot incerca acest produs pe la diferite localuri din Constanta. In mare parte, carnea ce se gaseste in acest preparat este de pui, rareori de vita sau oaie. „De curand am ajuns la «Ismail Kebap», in piata Ovidiu. Este un local spatios si foarte curat. Produsele sunt preparate de un tinerel foarte comic si cu bun simt. Apreciez faptul ca esti lasat sa mananci linistit si la plecare platesti. Atat shaworma, [...]

Iunie 2010

Metallica revine la Bucuresti

Metallica revine la Bucuresti, in iunie 2010, in cadrul Sonisphere Festival, care va avea loc in Capitala intre 25 si 27 iunie, acesta urmand sa fie cel de-al treilea concert din Romania al trupei, dupa cel din 1999 si cel din vara anului 2008. „Suntem mandri sa anuntam ca vom fi din nou cap de afis al Sonisphere Festival”, au anuntat membrii trupei, pe site-ul oficial al acesteia. De asemenea, site-ul Sonisphere Festival anunta ca o editie romaneasca a evenimentului se [...]

Norme

Barieră învizibilă pentru fum

În incinta „Tomis Mall” se află mai multe restaurante tip fast-food, precum şi câteva baruri, unde se consumă băuturi de orice fel şi, mai ales, se poate fuma. Numai că există o mare problemă: locurile de fumători şi cele pentru nefumători nu sunt delimitate decât prin câteva canapele, nicicum un paravan, astfel încât nu se respectă normele în vigoare. „Am ajuns la cinema mai devreme, aşa că am luat ceva de mâncare de la un fast-food şi am găsit o masă [...]

Teriyaki Experience, o franciză orientală

Restaurantele tip fast-food sunt ocolite de către cei care îşi doresc o alimentaţie sănătoasă. Din acest motiv, a apărut o soluţie pentru ca doritorii de mâncare rapidă şi „eco” să fie, la rândul lor, mulţumiţi. Astfel a fost inventată o modalitate prin care românii să experimenteze reţete asiatice în regim fast-food. Sub sloganul „Trăieşte uşor, mănâncă corect”, Teriyaki Experience promovează la nivel mondial reţetele sale sănătoase chiar din anul 1986. Noutatea este constituită de faptul că, pentru toate meniurile oferite, gătitul [...]

Sexy finantistele de pe Wall Street au pozat nud

Cele mai sexy femei, care sunt angajate în companii de succes din domeniul financiar, au pozat nud pentru revista Playboy.
Sunt femei incredibil de sexy, au o carieră de succes, conturi cu multe zerouri şi îşi desfăşoară activitatea pe Wall Street.
Frumoasele au fost convinse să renunţe la costumele business şi să-şi expună senzualitatea în faţa maeştrilor fotografi.Printre femeile de afaceri cunoscute care au pozat pentru Playboy se numără Tara DeGregorio, fostă asistentă executivă, şi Alicia Taylor, membru manager la Mortgage Solutions, dar [...]

Mizerie

Mese murdare la fast-food-uri

La fiecare sfarsit de saptamana, locul amenajat cu mese din incinta „City Park Mall” se umple de pofticiosi, care stau la coada minute bune in fata fast-food-urilor, pentru a obtine o portie buna de E-uri. „Nu sunt neaparat un adept al produselor de la «McDonald’s», dar din cand in cand, imi place sa mananc cate o inghetata, pentru ca este foarte buna. Numai ca nu reusesc sa gasesc niciodata o masa cat de cat curata. Peste tot sunt numai firimituri, urme [...]

Eveniment

Festival Antic Medieval, în Cetatea Tomisului

Constanţa va avea, în premieră, un festival antic medieval. Groove Hour, în parteneriat cu Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral " Delta Dunării şi în colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa şi Primăria Municipiului vor organiza un eveniment cultural-educativ ce va purta numele de Festivalul Antic Tomis. În cadrul acţiunii, vor avea loc concursuri, o paradă şi demonstraţii militare, trageri cu arcul, dar şi reconstituiri fizice ale luptelor dintre daci şi romani. Totul are loc în zilele 17, 18 şi 19 [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Cerbul de Aur își celebrează laureații, în prima seară a Festivalului

Cerbul de Aur își celebrează laureații, în prima seară a Festivalului. Artişti români care au intrat în istoria Cerbului de Aur revin pe scena de la Braşov. La 50 de ani [...]
 

Sute de oameni au participat la înmormântarea lui Dumitru Fărcaş, oficiată la Cluj-Napoca

Sute de oameni au participat la înmormântarea lui Dumitru Fărcaş de joi, 9 august, oficiată la Cluj-Napoca. Artiştii de muzică populară Aurel Tămaş, Sava Negrean, Dinu Iancu Sălăjanu s-au numărat şi [...]

Prima imagine cu fiica Monicăi Gabor după operație

Prima imagine cu fiica Monicăi Gabor după operație. Irina Columbeanu poartă ochelari după ce în weekend a sufert intervenția chirurgicală. Mama ei a postat recent un mesaj pe contul de socializare, [...]
 

Cei 21 de concurenţi ai reality show-ului „Ultimul Trib” au pãrãsit România cu destinaţia Madagascar

Emoţii puternice în aceastã dimineaţã la Terminalul Plecãri de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandã”. Însoţiţi de cei dragi, care au preferat sã renunţe la somn pentru a mai prinde câteva ore [...]
 

Mesajul fiicei lui Dumitru Fărcaș. „Tu și muzica ta veți trăi mult după ce noi nu mai suntem”

Fiica regretatului Dumitru Fărcaș, Andreea, a transmis un mesaj după dispariția celui care a fost tatăl său, scrie Libertatea. Dumitru Fărcaș a fost căsătorit de două ori. Prima sa parteneră de [...]

Pink a fost externată și acum se recuperează acasă. Când va relua concertele

Pink a fost externată și acum se recuperează acasă unde se odihnește și bea ceai verde la recomandarea medicului. Cântăreața a fost nevoită să-și anuleze mai multe concerte în Australia din [...]
 

Vedete internaţionale şi artişti din România, în juriul Festivalului Cerbul de Aur

Vedete internaţionale şi artişti din România, în juriul Festivalului Cerbul de Aur. Laureaţii ediţiei aniversare Cerbul de Aur 2018 vor fi desemnaţi de un juriu internaţional format din artişti din toată [...]
 

Corina Chiriac „a inaugurat” Strada Speranței în Vama Veche

Weekendul trecut, doamna muzicii ușoare românești, Corina Chiriac, a făcut show printre vamaioți, scrie Libertatea. Cu tema „Discoteca', a fost pariul unui proprietar de local din Vama Veche cu noua generație. Dacă 'a prins' la Electric Castle, de ce n-ar face furori și printre vamaioți? Pariul a fost câștigat, turiștii din Vama au fost în delir pe piesele Corinei. La 'Strada Speranței' a cântat toată lumea!
Una dintre cele mai îndrăgite cântărețe a anilor ’70 și ’80 a demonstrat că piesele sale [...]

Vedeta Demi Lovato a fost externată şi va începe o cură de dezintoxicare

Cântăreaţa pop americană Demi Lovato, care a fost spitalizată de urgenţă, pe 24 iulie, la Los Angeles, pentru o presupusă supradoză de droguri, a ieşit din spital şi s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, potrivit foxnews.com, citată de Mediafax. Platforma de ştiri online tmz.com informează că Lovato a fost externată din Spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles pe 4 august şi internată imediat într-o clinică din afara Californiei, una dintre cele mai bune din SUA, unde va rămâne o perioadă lungă de [...]

Robert Redford a anunţat că se retrage din actorie

Robert Redford, laureat cu premiul Oscar, se va retrage din actorie după lansarea, în această toamnă, a peliculei ''The Old Man & The Gun'', a declarat vedeta de 81 de ani pentru Entertainment Weekly, într-un articol publicat luni, potrivit Reuters, citată de Agerpres. Cunoscut pentru rolurile din peliculele ''Butch Cassidy and the Sundance Kid'' şi ''Out of Africa'', Redford interpretează un jefuitor de bănci în noul său film, programat să fie lansat în cinematografe în septembrie.

''Niciodată să nu spui niciodată, dar [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank