Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Investiţie

Se va reabilita zona sudică a litoralului

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral reabilitează zona de sud a litoralului. Instituţia a anunţat deschiderea procedurii de achiziţie publică a proiectului. Zonele vizate sunt Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud, Eforie Nord. Se vor executa servicii de arhitectură; servicii de inginerie şi servicii integrate de inginerie; servicii de amenajare urbană şi servicii de arhitectură peisagistică; servicii conexe de consultanţă ştiinţifică şi tehnică; servicii de testare şi analiza tehnică. Valoarea contractului este de 16.124.093 RON, fără TVA, iar durata [...]

Contract

3,6 milioane de lei pentru servicii de urgenţă la CNE

Societatea Naţională Nuclearelectrica, care administrează Centrala Nucleară Electrică (CNE), va plăti peste 3,6 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de pompieri în activităţile de prevenire şi stingere a incendiilor şi de limitare sau înlăturare a urmărilor situaţiilor de urgenţă la obiectivele CNE, potrivit unui anunţ al companiei. [...]

RCS & RDS, concurată serios! Se lansează un nou post TV plus servicii de telefonie mobilă

Modelul RCS & RDS pare copiat aproape la indigo de un nou operator pe piață, care în timp ar putea câștiga puncte serioase la capitolul cotă de piață. Concurența este în creștere în acest domeniu, ceea ce nu poate fi decât în avantajul consumatorului, scrie bugetul.ro. Pe 15 martie lansează un nou post TV și în viitorul apropiat și servicii de telefonie mobilă.] [...]

Rectificare

Fondurile pentru sănătate au fost suplimentate

Ministerul Sănătăţii urmează să primească suma de 150 de milioane de lei, la care se vor adăuga alte 400 de milioane colectaţi din taxa de clawback. Toţi aceşti bani vor ajunge în bugetele spitalelor pentru a se acoperi plata restanţelor, reprezentând bunuri şi servicii achiziţionate de toate unităţile spitaliceşti, dar şi pentru funcţionarea acestora. La plata acestor servicii va avea prioritate reţeaua regională a spitalelor de urgenţă. [...]

Aşteptăm răzbunarea nemţilor

Vodafone a smuls din mâinile Telekom contractul pentru servicii de telefonie fixă la Nuclearelectrica

Nemţii de la Telekom au pierdut contractul pentru servicii de telefonie fixă la Centrala Nucleară de la Cernavodă şi celelalte puncte Nuclearelectrica, după ce concurenţa britanică de la Vodafone a reuşit să convingă Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) să anuleze rezultatul anunţat iniţial de către compania de stat. Nuclearelectrica a atribuit în primă instanţă contractul companiei Telekom, dar CNSC a obligat-o să reia licitaţia, câştigată de această dată de Vodafone. Potrivit autorităţii contractante, este vorba despre „servicii de telefonie [...]

Deputatul Eduard Martin a dat lovitura

Mega contract pentru Polaris: aproape 40 de milioane de euro pentru salubrizarea judeţului Teleorman

Cunoscuta firmă constănţeană de salubrizare Polaris M Holding SRL a bifat în iunie unul din cele mai mari contracte din istoria sa: aproape 40 de milioane de euro pentru servicii de colectare şi transport a deşeurilor în toate localităţile din judeţul Teleorman. Potrivit autorităţii contractante, Consiliul Judeţean Teleorman, condus din februarie 2013 de Adrian Ionuţ Gâdea, care l-a înlocuit pe Liviu Dragnea, devenit vicepremier al României, este vorba despre „servicii publice de colectare şi transport a deşeurilor municipale solide în judeţul [...]

Asta, da prioritate

CFR Călători nu curăţă mizeria din trenuri, dar bagă bani în servicii de catering

În loc să investească bani pentru a oferi condiţii mai bune călătorilor, CFR Călători plăteşte bani grei pentru servicii de catering. O idee proastă, dacă stăm să ne gândim că trenurile duhnesc a urină, fecale şi a devenit adăpost pentru toţi alcoolicii. Ca să nu mai vorbim de întârzierile de zeci sau chiar sute de minute care reuşesc să scoată din minţi şi pe cel mai calm călător.

Asta ne mai lipsea! Servicii de catering în trenurile împuţite şi întârziate! CFR [...]


Actriță porno, plătită în avans pe 15 ani

Rola Misaki, cu numele de scenă Rola Tazikawa, este jumătate rusoaică, jumătate japoneză și este foarte populară în China. Aceasta s-a ales cu milioane de lire de la un om de afaceri generos.

Starul porno a fost plătit cu cinci milioane de lire de către un om de afaceri misterios care vrea să aibă parte de servicii exclusiviste timp de 15 ani, conform mirror.co.uk.

Nu se cunosc însă detalii despre ce fel de servicii trebuie să îi ofere Rola în schimbul acestei sume [...]

Cristian Bărhălescu

Bărhălescu are alergie la sărăcie: „Nu-mi plac lucrurile ieftine!”

În timp ce românii se plâng de faptul că preţurile au explodat şi nu mai fac faţă crizei economice, alţii fug de „ieftinăturile” şi caută produse şi servicii mai scumpe şi de calitate. Acesta este şi cazul preşedintelui ANAT Sud Est, Cristian Bărhălescu. El este de părere că ieftinăturile nu sunt de calitate şi că oriunde merge, mai ales în concedii, nu fuge de preţurile ridicate. „Ce înseamnă ieftinăturile astea?! Eu când merg în vacanţe, sunt dispus să plătesc mulţi bani [...]

Director şi administrator prin jumătate de ţară
Sinan Mustafa (sursa foto: nepasadegalati.ro)

Specialist în insolvenţele de stat, administratorul UT Midia şi-a băgat în faliment şi propriile firme

Constănţeanul Sinan Mustafa, administrator al mai multor societăţi de stat aflate în insolvenţă, cunoaşte neplăcerile falimentului şi la propriile afaceri. Sinan Mustafa este administratorul Uzinii Termoelectrice Midia SA din Năvodari, director general şi administrator (fost sau actual) la Electrocentrale Galaţi, Servicii Energetice Dobrogea SA Constanţa, Servicii Energetice Muntenia SA Bucureşti şi Servicii Energetice Muntenia SA Bacău, toate în insolvenţă sau deja lichidate, mai puţin uzina năvodăreană. Potrivit presei gălăţene, unde constănţeanul este extrem de antipatizat pe motiv de lipsă a căldurii [...]

Se mai fac angajări

La ediţia din 23-24 aprilie a târgului de joburi „Angajatori de Top” s-au înscris deja peste 60 de companii care fac angajări, dar se aşteaptă ca numărul acestora să fie mai mare cu 10%-15% faţă de anul trecut. Din păcate, şi numărul de vizitatori va creşte cu acelaşi procent. Domeniile în care se fac cele mai multe angajări sunt IT şi telecom (Microsoft, Oracle, Adobe Romania, Clarity Systems, Avira Software, Teamnet, Thales, Route 66), bunuri de larg consum (Coca-Cola HBC, Nestle, [...]

ONG-ul ACIT „cântă” a pagubă în taberele Direcţiei de Tineret

Asociaţia pentru Cultură, Învăţământ şi Turism Constanţa (ACIT) s-a înfiinţat în anul 2004 şi este o organizaţie non-guvernamentală. Încă de la înfiinţare, ACIT şi-a propus să vină în ajutorarea copiilor talentaţi şi să organizeze pentru ei concursuri şi festivaluri. Un astfel de eveniment, Festivalul Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineri Interpreţi “Dobroge, Mândră Grădină”, avut loc şi anul trecut, în perioada 17-20 iunie. Festivalul a fost organizat de ACIT în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret (DJT) Constanţa. Deşi evenimentul [...]

Şeful CFR Călători, printre clienţii escrocaţi

Impact încasează abuziv bani pentru servicii de pază, în timp ce vilele din Boreal sunt călcate sistematic de hoţi

Compania Impact SA îşi târăşte clienţii prin instanţe, obligându-i să plătească nişte utilităţi de care aceştia nu au beneficiat însă niciodată. O metodă de a obţine bani mai mult decât josnică, având în vedere că, de-a lungul anilor, au existat nenumărate scandaluri, în care locuitorii cartierului Boreal, din Constanţa, îi acuză pe constructori că i-au furat şi înşelat. Impact are acum şi pretenţia să i se plătească contravaloarea unor servicii de care a beneficiat doar el.

Dezvoltatorul imobiliar a pornit afacerea în [...]

Mancare pentru saraci

Asociatia Fair Play din Constanta este un ONG ce ofera servicii sociale sub forma de suport activ pentru familiile si comunitatile aflate in dificultate. Astfel, de sarbatori, la fel ca in fiecare an, persoanele varstnice, dar si copiii, beneficiaza de o masa gratuita in cadrul cantinei saracilor, pe care asociatia o administreaza. „Suntem o organizatie nonguvernamentala ce ofera servicii sociale persoanelor cu handicap, familiilor si copiilor, persoanelor varstnice, persoanelor abuzate si persoanelor fara adapost. Ca in fiecare an, batranii si copiii [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank