Anul IX, Nr. 533, Vineri, 16 Noiembrie 2018


 
 

Mireille Mathieu nu mai are mult de trăit. Lumea muzicală este în stare de șoc

Mireille Mathieu, în vârstă de 72 de ani, a aflat că nu mai are mult de trăit, după ce a fost diagnosticată cu cancer. În prezent, celebra cântăreața franceză se tratează la o clincă privată din Germania, în mare secret, motiv pentru care nu se știe ce fel de cancer o macină și de când suferă de această boală, ci doar că e în fază terminală, scrie Libertatea. O sursă din interiorul instituției medicale, citată de Ciao, spune că artista s-a [...]
 

Tiesto, dj-ul superstar al lumii, pe 15 decembrie la Romexpo. După Untold, Aferhills și Neversea este rândul Bucureștiului

Evenimentul muzical surpriză al acestui sfârșit de an, practic ”revelionul” iubitorilor muzicii electronice, îl are cap de afiș pe dj-ul superstar al lumii, Tiesto, scrie Libertatea. Pe 15 decembrie, în cadrul conceptului de show popular la nivel global, 'Don’t Let Daddy Know', care ajunge pentru prima oară în țara noastră, olandezul își ia revanșa de la publicul bucureștean după show-ul incendiar susținut anul acesta la Untold.

După Untold (Cluj-Napoca), Aferhills (Iași) și Neversea (Mamaia) este rândul Bucureștiului să se bucure de un [...]
 
 

Ilie Balaci a murit. Pe cine a sunat cu câteva ore înainte să moară

Ilie Balaci a fost în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club, unde a petrecut până în jurul orei 4.00. La ora 9.00 se plângea de dureri puternice în gât.

Potrivit fostului fotbalist Aurică Beldeanu, Ilie Balaci a dormit noaptea trecută aproximativ patru ore. Fostul sportiv a petrecut cu prietenii într-un club, până la ora 4.
Filmul morţii lui Ilie Balaci

Surse apropiate familiei au declarat că ieri dimineaţă, în jurul orei 9.30, Ilie Balaci a sunat-o pe Luminiţa Cioroianu, medic ORL-ist şi prieten [...]

Sandra Mutu și-a pus silicoane! Cum arată acum soția lui Adrian Mutu!

andra Mutu și-a pus silicoane, iar acest lucru s-ar fi intâmplat după ce i-a dat naștere lui Tiago. Decizia a fost luată deoarece bustul sotiei lui Mutu și-ar fi pierdut din fermitate odată cu nașterea, scrie wowbiz.ro [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Tatăl lui Michael Jackson, Joe Jackson, a murit

Joe Jackson, tatăl starului pop Michael Jackson, a murit miercuri, la vârsta de 89 de ani, informează site-urile TMZ.com şi Billboard.com. Coincidența macabră face ca fiul său, Michael, să fi murit tot în iunie, pe 25, în 2009, conform stiripesurse.ro. Joe Jackson era spitalizat în Los Angeles de câteva săptămâni, fiind bolnav de cancer. Decesul s-a produs miercuri la ora locală 3.30 (13.30, ora României), au declarat surse din cadrul familiei, scrie mediafax.ro. Joe Jackson a avut multe probleme de sănătate [...]

Mel Gibson a slăbit 14 kilograme în două luni

Ajuns la 62 de ani, celebrul star hollywoodian a vrut să facă o schimbare în ceea ce priveşte aspectul lui fizic. Şi, judecând după fotografii recente, a reuşit, scrie Click. Mel Gibson a topit 14 kilograme în doar opt săptămâni şi asta cu ajutorul unei mămici. Potrivit unui interviu dat celor de la New Idea, Samantha Jackson, health coach, l-a ajutat pe Mel Gibson (62) să scape de burtică prin conversaţii telefonice regulate. Chipurile, actorul primea indicaţii telefonice de la Samantha [...]

Michael Jackson

Michael Jackson a fost distins cu premiul Grammy

Michael Jackson a fost distins post-mortem cu premiul Grammy pentru întreaga activitate, alături de alţi şase muzicieni precum Leonard Cohen şi Loretta Lynn, în cadrul unei gale speciale, organizate la Los Angeles. Familia Jackson nu a participat la ceremonia de premiere, desfăşurată la Wilshire Ebell Theatre, în ciuda speculaţiilor dinaintea evenimentului, potrivit cărora copiii lui Michael Jackson ar fi trebuit să primească trofeul. În locul membrilor familiei, statueta a fost ridicată de fostul manager al starului pop, Frank DiLeo. În timpul [...]

Analiză
Joe Jackson

Tatăl lui Michael Jackson poate accesa fişele medicale ale starului

Un judecător din Los Angeles a decis că tatăl lui Michael Jackson, Joe Jackson, poate accesa o parte din documentele medicale ale starului. Judecătorul a decis că Joe Jackson poate angaja un expert medical pentru a analiza documentele medicale de la spitalul unde fiul său a fost dus după ce a suferit un atac de cord, produs în urma unei supradoze de medicamente, în iunie 2009. Expertul medical nu are voie să facă publice informaţii din dosarele medicale ale Regelui pop. [...]

Moştenitorii lui Michael Jackson au pornit scandalul!

Moştenitorii lui Michael Jackson au dat în judecată ABC pentru încălcarea drepturilor de autor, după ce postul de televiziune a difuzat săptămâna trecută un documentar în care au fost folosite melodii şi videoclipuri fără a avea permisiunea, potrivit plângerii citată de Reuters. Plângerea a fost depusă la o curte de justiţie din Los Angeles, iar chemată în proces este şi compania-mamă a ABC, Walt Disney Co. Procesul are ca subiect difuzarea pe 24 mai a documentarului de două ore „The Last [...]

Debbie Rowe

Ea este fosta soţie a lui Michael Jackson

Pare greu de crezut, dar aceasta este femeia care i-a sucit la un moment dat minţile megastarului Michael Jackson. Debbie Rowe a fost soţia regelui pop până în 1999 şi i-a dăruit artistului doi copii, pe Michael Joseph Jacson Jr, născut în 1997 şi pe Paris Michael Katherine Jackson, un an mai târziu. Debbie Rowe a fost surprinsă de paparazii zilele trecute, iar imaginile vorbesc de la sine. [...]

Fiica lui Michael Jackson a declarat că este bisexuală

Paris Jackson, fiica regretatului star Michael Jackson, le-a mărturisit fanilor că este bisexuală, pe contul său de pe reţeaua de socializare Instagram, potrivit contactmusic.com, citată de Mediafax. În timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu fanii, actriţa în vârstă de 20 de ani - despre care, în ultimele luni, s-a scris că are o relaţie cu top-modelul Cara Delevingne - le-a spus acestora că se simte atrasă şi de bărbaţi şi de femei, dar că nu este interesată în a-şi [...]

Ce a făcut fiul lui Michael Jackson în onoarea tatălui său

Prince Jackson, fiul lui Michael Jackson a găsit o cale inedită şi permanentă pentru a-şi onora tatăl, cântăreţul Michael Jackson, scrie Agerpres. Acesta şi-a făcut un tatuaj permanent cu imaginea de scenă a faimosului cântăreţ. Imaginea îl înfăţişează pe Regele Pop-ului în una din poziţiile sale tipice din timpul spectacolelor sau videoclipurilor.

Tatuajul, care este pe piciorul lui Prince, a fost anunţat într-o postare de-a să pe Instagram. Întreagă lucrare a durat aproximativ 9 ore.

Poziţia lui Michael este accentuată de o pereche [...]

Paris Jackson, fiica lui Michael Jackson, are iubit: iată cine e!

Din fericire, viaţa adolescentei devine mai bună pe zi ce trece: după un an groaznic în care scandalul familiei sale a împins-o la o tentativă de suicid şi o perioadă petrecută la un centru de reabilitare, departe de mass media. Paris, în vârstă de 17 ani, are un iubit.
Fiica lui Michael Jackson se întâlneşte cu Chester Castellaw, un jucător de fotbal de 18 ani, care aparţine clubului californian Real So Cal. Tinerii îndrăgostiţi au fost surprinşi de fotografi în timpul unei [...]

Janet Jackson este însărcinată. Va deveni mamă la 50 de ani

Janet Jackson și-a amânat ultimul turneu muzical iar publicația Entertainment Tonight a făcut anunțul cel mare: solista este însărcinată! Anunțul vine cu două săptămâni înainte ca Janet să împlinească frumoasa vârstă de 50 de ani.

Wissam al Mana și Janet Jackson își întemeiază o familie și se pregătesc de apariția pe lume a primului lor copil. Cântăreața și-a cerut scuze în fața fanilor pentru amânare turneului „Unbreakable” început în luna august a anului 2015, relatează metro.co.uk. [...]

Fiica lui Michael Jackson a cântat pe stradă în Franța. Nimeni n-a recunoscut-o!

Paris Jackson se află într-o vacanță hippie în Franța. Cu rucsacul în spate, fiica de 19 ani a regretatului artist a făcut autostopul, a admirat catedrala Notre Dame din Paris și a cântat la ukulele pe străzile din Rennes. Fără ca cineva să-și fi dat seama că este vorba despre fata lui Michael Jackson, scrie click.ro. Paris Jackson se relaxează zilele acestea într-o vacanță franțuzească, alături de câțiva prieteni americani, conform presei din Franța. Fiica regretatului Michael Jackson i-a ținut la [...]

Paris, fiica lui Michael Jackson, victima unui hărţuitor

Paris Jackson, fiica regretatului star Michael Jackson, a cerut unui judecător american să emită un ordin care să o protejeze de un bărbat, ce, spune tânăra, o hărţuieşte de mai mult timp, potrivit tmz.com, citat de Mediafax. Potrivit documentelor depuse în instanţă, obţinute de TMZ, bărbatul se numeşte Nicholas Lewis Stevens şi o urmăreşte pe Paris de mult timp, la studioul de înregistrări unde aceasta lucrează, iar, într-o zi, a aşteptat-o în faţa clădirii 15 ore. Potrivit documentelor, un prieten al [...]

Paris Jackson are o relație cu modelul Cara Delevigne

Paris Jackson are o relație cu modelul Cara Delevigne. Paris Jackson, fiica unuia dintre cei mai faimoși muzicieni din toate timpurile, Michael Jackson, a fost văzută în timp ce se săruta pasional cu modelul Cara Delevigne, confirmând astfel că ea are o relație cu Cara, scrie Libertatea. Paris a fost văzută sărutând-o pe Cara Delevigne în urmă cu câteva seri, la Los Angeles, scrie The Sun. Perechea avea o întâlnire cu nașul lui Paris, vedeta din ”Singur Acasă”, Macaulay Culkin și [...]

«Doctorul l-a ucis pe Michael Jackson!»

Procurorii susţin că medicul megastarului, Conrad Murray, a aşteptat 21 de minute până să sune la urgenţă.Michael Jackson a fost ucis. Aceasta e concluzia procurorilor care se ocupă de caz. Doctorul personal, Conrad Murray, i-a administrat o supradoză de Propofol, un anestezic puternic. [...]

Justin Bieber, pe urmele lui Michael Jackson

Justin Bieber intenţionează să cumpere Neverland, proprietatea lui Michael Jackson. Potrivit Sunday People, cântăreţul ar vrea să ducă acolo o viaţă liniştită, departe de Los Angeles.Vedeta pop de 19 ani locuieşte în prezent într-o vilă de 6,2 milioane de dolari din Calabasas (California), dar se gândeşte să stea ceva mai departe de Los Angeles. Imensa proprietate a regelui muzicii pop din orăşelul californian Los Olivos a rămas neîngrijită de când a plecat de acolo Michael Jackson, în 2008, cu un an [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Succes total la Atena pentru designerii români. Cătălin Botezatu, invitat special

După succesul avut la Paris, Federația Română de Design și Accesorii a fost invitata să ducă mai mulți designeri români la cel mai important eveniment de moda din Atena, "Athens Xclusive [...]
 

El este recuziterul care l-a resuscitat pe Busu și i-a salvat viața! „L-am întors, fiindcă dânsul căzuse cu faţa în jos, şi am început masajul cardiac”

Florin Busuioc a fost salvat de la moarte de un angajat al Filarmonicii Oltenia, care i-a aplicat actorului manevre de resuscitare, până la sosirea echipajului SMURD. Tânărul a povestit cum a [...]

Mihail lansează piesa „Dorul mă ia”

Unul dintre cei mai sensibili și apreciați artiști ai ultimilor ani, Mihail revine pe piața muzicală cu piesa „Dorul mă ia”. Așa cum și-a obișnuit publicul, artistul împletește versuri de suflet [...]
 

Mariana Mihuț, o viață între teatru și Victor Rebengiuc: „A meritat să rămân cu el”. Actrița împlinește 76 de ani

Actrița Mariana Mihuț împlinește 76 de ani, din care 53 i-a petrecut alături de Victor Rebengiuc, jumătatea sa de mai bine de jumătate de secol. Doi actori uriași, care se completează [...]
 

Actorul Florin Busuioc, Busu de la PRO TV, a făcut INFARCT

Actorul Florin Busuioc, cunoscutul prezentator al rubricii Meteo de la PRO TV, a făcut infarct! Totul s-a întâmplat pe scenă, la Craiova. Florin Busuioc făcea parte din distribuția spectacolului Central Park, [...]

Suma uriașă spartă de Bianca Drăgușanu la shopping pentru a uita de coșmarul de la Asia Express

Bianca Drăgușanu nu a rezistat prea mult la Asia Express, dar zilele petrecute fără bani și înfometată în Sri Lanka au făcut-o pe blondă să iasă la ședințe intense de shopping. [...]
 

Veste bună pentru pasionaţii de "Războiul stelelor": Disney va produce o nouă serie "Star Wars"

Compania Walt Disney Co. a anunţat că va produce o nouă serie "Războiul stelelor/ Star Wars", pentru viitorul său serviciu de streaming, Disney+, a anunţat şeful companiei, Bob Iger, citat de [...]
 

Michael Jackson, pe primul loc în topul celor mai bogate vedete care nu se mai pot bucura de avere

Michael Jackson a ocupat, pentru al şaselea an consecutiv, prima poziţie în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă, cu venituri de 400 de milioane de dolari, au anunţat, joi, editorii revistei Forbes, citaţi de bbc.com şi Mediafax. Michael Jackson a ocupat, pentru al şaselea an consecutiv, prima poziţie în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă, cu venituri de 400 de milioane de dolari, au anunţat, joi, editorii revistei Forbes, citaţi de [...]

Casa Arethei Franklin, de vânzare. Care este preţul cerut pentru locuinţa cu cinci dormitoare, şapte băi, teren de tenis şi piscină

Casa din Detroit a cântăreţei americane Aretha Franklin, care a murit pe 16 august, la vârsta de 76 de ani, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 800.000 de dolari, potrivit site-ului Associated Press, citat de Mediafax. Casa în stil colonial, cu o suprafaţă de 385 de metri pătraţi, cu cinci dormitoare, şapte băi, teren de tenis şi piscină, este situată în Bloomfield, o suburbie a oraşului american Detroit. Casa mai este dotată cu un garaj care poate adăposti trei [...]

Autorităţile ruse au blocat lansarea unui film în care americanii îl salvează pe preşedintele rus

Ministerul rus al Culturii a anulat in extremis lansarea prevăzută joi a filmului hollywoodian 'Hunter Killer', în care militarii americani îl salvează pe preşedintele rus şi împiedică declanşarea unui al treilea război mondial, invocând motive administrative, relatează AFP, citată de Agerpres. "Compania de distribuţie nu a furnizat la timp copia filmului la calitatea necesară vizionării la cinemateca de stat Gosfilmofond", a informat Ministerul Culturii într-un comunicat pentru a justifica interdicţia difuzării filmului.

Adaptare a cărţii scrisă de George Wallace şi Don Keith, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank