Anul IX, Nr. 533, Vineri, 16 Noiembrie 2018


 
 

Mireille Mathieu nu mai are mult de trăit. Lumea muzicală este în stare de șoc

Mireille Mathieu, în vârstă de 72 de ani, a aflat că nu mai are mult de trăit, după ce a fost diagnosticată cu cancer. În prezent, celebra cântăreața franceză se tratează la o clincă privată din Germania, în mare secret, motiv pentru care nu se știe ce fel de cancer o macină și de când suferă de această boală, ci doar că e în fază terminală, scrie Libertatea. O sursă din interiorul instituției medicale, citată de Ciao, spune că artista s-a [...]
 

Tiesto, dj-ul superstar al lumii, pe 15 decembrie la Romexpo. După Untold, Aferhills și Neversea este rândul Bucureștiului

Evenimentul muzical surpriză al acestui sfârșit de an, practic ”revelionul” iubitorilor muzicii electronice, îl are cap de afiș pe dj-ul superstar al lumii, Tiesto, scrie Libertatea. Pe 15 decembrie, în cadrul conceptului de show popular la nivel global, 'Don’t Let Daddy Know', care ajunge pentru prima oară în țara noastră, olandezul își ia revanșa de la publicul bucureștean după show-ul incendiar susținut anul acesta la Untold.

După Untold (Cluj-Napoca), Aferhills (Iași) și Neversea (Mamaia) este rândul Bucureștiului să se bucure de un [...]
 
 

Ilie Balaci a murit. Pe cine a sunat cu câteva ore înainte să moară

Ilie Balaci a fost în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club, unde a petrecut până în jurul orei 4.00. La ora 9.00 se plângea de dureri puternice în gât.

Potrivit fostului fotbalist Aurică Beldeanu, Ilie Balaci a dormit noaptea trecută aproximativ patru ore. Fostul sportiv a petrecut cu prietenii într-un club, până la ora 4.
Filmul morţii lui Ilie Balaci

Surse apropiate familiei au declarat că ieri dimineaţă, în jurul orei 9.30, Ilie Balaci a sunat-o pe Luminiţa Cioroianu, medic ORL-ist şi prieten [...]

Sandra Mutu și-a pus silicoane! Cum arată acum soția lui Adrian Mutu!

andra Mutu și-a pus silicoane, iar acest lucru s-ar fi intâmplat după ce i-a dat naștere lui Tiago. Decizia a fost luată deoarece bustul sotiei lui Mutu și-ar fi pierdut din fermitate odată cu nașterea, scrie wowbiz.ro [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Îl mai ţii minte pe Xenti de la «No Comment»? S-a însurat la exact doi ani după ce şi-a cunoscut aleasa

Xenti Runceanu, "jumătatea" fostei trupe «No Comment», o adevărată fabrică de hit-uri care a lansat piese precum „Eşti atât de frumoasă” sau „La noapte am să te fur” s-a căsătorit joi, 16 iulie cu iubita sa Florentina la exact doi ani după ce s-au cunoscut.La ceremonie a luat parte și Călin Geambașu, în ciuda faptului că avea piciorul luxat și se deplasa în cârje. Xenti cântă din 2003 în Călin Geambașu Band.Xenti și Florentina s-au căsătorit exact la doi ani de [...]

Părinţii Mihaelei Runceanu, mărturisiri cutremurătoare despre artistă! "Noi am simţit ajutorul ei şi după moarte"

Invitată în cadrul emisiunii Dincolo de Aparenţe, familia Mihaelei Runceanu vorbeşte despre moartea cântăreţei. Mihaela Runceanu rămâne o prezenţă permanentă în mijlocul familiei ei. "Ce s-a întâmplat după moartea ei eu consider că este mâna ei. Noi simţim ajutorul ei. Adică sunt lucruri care s-au întâmplat şi la care nu mă aşteptam să se întâmple. Chiar faptul că s-a construit o biserică în curtea familiei. Pentru noi este o mângâiere. Noi simţim protecţia ei", au mărturisit părinţii Mihaelei Runceanu.
Părinţii spun că [...]

Criminalul Mihaelei Runceanu și-a serbat ziua în Anglia. Cu se ocupă Daniel Ștefănescu

Criminalul legendarie artiste Mihaela Runceanu și-a aniversat ziua de naștere în Anglia, acolo unde s-a mutat de mai mulți ani și unde și-a găsit și de lucru, scrie Libertatea. Pe 1 noiembrie 1989, Mihaela Runceanu, una dintre cele mai bune voci de pe scena muzicală din România, era ucisă în locuința ei din Șoseaua mihai Bravu din București. Motivul crimei a fost jaful, iar criminalul un tânăr de 21 de ani la acea vreme, Daniel Cosmin Ștefănescu. Eliberat în 2006, după [...]

Mai apreciate în străinătate, decât în propria ţară
Andreea Runceanu

Andreea de la Amadeus: „Oamenii sunt interesaţi mai mult de scandal, dar eu nu ofer aşa ceva”

Andreea Runceanu, una dintre componentele trupei „Amadeus”, se poate lăuda cu o carieră de succes şi cu o familie frumoasă. Niciodată nu a apărut în presa de scandal, ceea ce s-a scris şi s-a spus despre ea a fost strict legat de muzică şi de proiectele pe care le desfăşoară. Alături de colege ei, şi-a făcut un nume în străinătate, are concerte multe în afara ţării şi, mai nou, are şi colaborări. Acum, trupa „Amadeus” pregăteşte o nouă piesă care, speră [...]

Emoţii înainte de Paşte
Familia Runceanu (Sursa foto: depici.ro)

Andreea de la Amadeus chiar a pătimit în Săptămâna Mare: băieţelul ei de 5 ani a trebuit operat de urgenţă

Andreea Runceanu, violonista de la Amadeus, este o norocoasă. Oricât ar mânca, nu se îngraşă nici măcar un gram, aşa că, de Paşte, a gustat de toate. Ea a fost la Buzău, împreună cu soţul, copiii şi fratele ei, cântăreţul Xenti Runceanu, şi au petrecut ca tot românul, cu masa îmbelşugată. „Am mâncat de toate. Nu am pus nici un kilogram pentru că eu am şi acum aceeaşi greutate pe care o aveam la 16 ani. Doar când am născut, am [...]

Verişoara Mihaelei Runceanu a strâns 50.000 de euro numai vara aceasta
Mihaela Runceanu

Andreea Runceanu de la Amadeus nu vrea să-şi dea copilul la o şcoală din România

„Amadeus” înseamnă iubit de Dumnezeu. Iar fetele din trupa Amadeus sunt iubite de Dumnezeu. Au devenit cunoscute încă din anul 2002 când s-au lansat pe piaţa muzicală, iar cea care a venit cu ideea de a înfiinţa trupa a este chiar Andreea Runceanu, verişoara regretatei Mihaela Runceanu. De doi ani, Andreea se împarte între soţul şi copilul său, pe de-o parte, şi cariera sa, de cealaltă parte. Şi reuşeşte foarte bine acest lucru. Îi mai lipseşte ceva pentru a fi pe [...]

Top Model România cântă cu Amadeus

Trupa Amadeus revine în atenția fanilor cu o mică schimbare de componență. La 13 ani de la înființare, Andreea Runceanu și Patricia Cimpoiașu au acum două noi colege.

Este vorba despre Bianca Gavrilescu, cea care, în paralel cu activitatea muzicală, a lucrat și ca manechin, câștigând chiar Top Model România 2012 și locul 2 la Most Liked Model Awards Cannes, și Naomi Anelis, o tânără extrem de talentată la pian și pasionată de jazz.

În această nouă formulă, Amadeus anunță lansarea unei noi [...]

29 de ani de când Mihaela Runceanu a fost ucisă și stropită cu benzină

Mihaela Runceanu a plătit un preț uriaș pentru popularitatea și succesele sale. A fost una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din anii ʼ80, o stea a muzicii ușoare românești. Sunt 29 de ani de când Mihaela Runceanu a fost ucisă și stropită cu benzină. Întreaga ţară a rămas mută de uimire și durere, pe 1 noiembrie 1989, dimineaţa, când s-a aflat că, la miezul nopţii, Mihaela Runceanu fusese ucisă în mod bestial, în propria casă din Bucureşti. 1 noiembrie este o [...]

Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu

Alina Sorescu a avut o nuntă ca-n poveşti

Sâmbătă, Alina Sorescu şi-a pierdut statutul de virgina show bizzului românesc, şi asta după ce a spus „Da” în faţa ofiţerului de stare civilă. Doamna Ciucu a strălucit alături de soţul său, iar în ochii amândurora se putea citi bucuria.
După cununia civilă, a urmat, duminică, cea religioasă. Alina Sorescu a avut o nuntă mai ceva ca-n filme. Covor roşu, 2.000 de lalele, o armată de bodyguarzi, totul armonizat într-un lux desăvârşit. Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu au avut o nuntă fantastică, [...]

Amadeus, nuntă în grup? Fetele au îmbrăcat în premieră rochia de mireasă

Fetele au fost mirese în același timp! Cele patru artiste din trupa Amadeus au pozat, în premieră, în grup, în rochii de mireasă. Ineditul pictorial a fost realizat în Grădina Botanică din Bucureşti, într-un cadru feeric.

Totul s-a întâmplat în cadrul unei ședinței foto, iar imaginile sunt incluse în noul număr al revistei Ghidul Miresei, care va fi lansat la târgul de nunţi ce va avea loc la Romexpo, în Bucureşti.
Andreea Runceanu, Patricia Cimpoiasu, Bianca Gavrilescu şi Naomi Anelis poartă superbe rochii [...]

Compozitorul Marcel Dragomir a murit

Tragedie în lumea artistică. Îndrăgitul compozitor Marcel Dragomir (70 de ani) a murit, anunțul fiind făcut de fiul său, pe Facebook.

„Cu mare durere în inimă și în suflet vă anunț pe toți cei care l-ați cunoscut și i-ați iubit muzica, că minunatul om cu suflet de aur, tăticuțul meu scump, familist până în măduva oaselor, soț dedicat, tată și mare creator de muzică a plecat la Ceruri, acolo unde e „un albastru infinit”. Dumnezeu să-ți odihnească sufletul, să-ți lumineze calea și [...]

Concert Robbie Williams. Cum îl primesc fetele de la Amadeus pe artistul britanic

Cu o zi înaintea marelui concert Robbie Williams de la București, talentatele artiste din trupa Amadeus lansează un cover inedit al piesei renumitului cântăreț. Este vorba despre, „She’s The One”, un tribut adus nu doar solistului internațional, ci și tuturor celor care iubesc și sunt iubiți.

Piesa „She’s The One”, cântată de Amadeus la viori, violoncel și pian, beneficiază de un videoclip filmat în București. Conform scenariului, Naomi Anelis apare într-una din sălile de studiu ale școlii Casa de Balet, cântând la [...]

Silvia Dumitrescu arată din ce în ce mai spectaculos după ce a slăbit. Apariții incredibile la 58 de ani

Cântăreața Silvia Dumitrescu arată din ce în ce mai bine după ce a slăbit. Artista are apariții spectaculoase, scrie Libertatea. Silvia Dumitrescu a slăbit 14 kilograme în ultima perioadă de timp și acest lucru este vizibil pe silueta sa. Cântăreața în vârstă de 58 de ani arată din ce în ce mai bine, iar aparițiile sale la diverse evenimente sunt spectaculoase.

Solista adoptă, în ultima perioadă de timp, ținute care îi scot în evidență noua siluetă și care o avantajează: de la [...]

S-a dat la fund...
Naomi

Naomi vrea să se mărite în Germania şi să înfieze o fetiţă

Travestitul Naomi încearcă de ani buni să se alăture lumii muzicale din România, însă, parcă cineva îi tot pune piedici. A participat la diferite festivaluri, cum ar fi cel de la Mamaia, însă eforturile sale nu au fost apreciate. Acum, Naomi s-a prezentat şi la preselecţia X Factor, care a avut loc săptămâna trecută la Constanţa şi spune ea (el) că, de data aceasta, chiar a fost apreciată şi crede în şasele sale de reuşită. Până va primi un răspuns concret, [...]

 

Succes total la Atena pentru designerii români. Cătălin Botezatu, invitat special

După succesul avut la Paris, Federația Română de Design și Accesorii a fost invitata să ducă mai mulți designeri români la cel mai important eveniment de moda din Atena, "Athens Xclusive [...]
 

El este recuziterul care l-a resuscitat pe Busu și i-a salvat viața! „L-am întors, fiindcă dânsul căzuse cu faţa în jos, şi am început masajul cardiac”

Florin Busuioc a fost salvat de la moarte de un angajat al Filarmonicii Oltenia, care i-a aplicat actorului manevre de resuscitare, până la sosirea echipajului SMURD. Tânărul a povestit cum a [...]

Mihail lansează piesa „Dorul mă ia”

Unul dintre cei mai sensibili și apreciați artiști ai ultimilor ani, Mihail revine pe piața muzicală cu piesa „Dorul mă ia”. Așa cum și-a obișnuit publicul, artistul împletește versuri de suflet [...]
 

Mariana Mihuț, o viață între teatru și Victor Rebengiuc: „A meritat să rămân cu el”. Actrița împlinește 76 de ani

Actrița Mariana Mihuț împlinește 76 de ani, din care 53 i-a petrecut alături de Victor Rebengiuc, jumătatea sa de mai bine de jumătate de secol. Doi actori uriași, care se completează [...]
 

Actorul Florin Busuioc, Busu de la PRO TV, a făcut INFARCT

Actorul Florin Busuioc, cunoscutul prezentator al rubricii Meteo de la PRO TV, a făcut infarct! Totul s-a întâmplat pe scenă, la Craiova. Florin Busuioc făcea parte din distribuția spectacolului Central Park, [...]

Suma uriașă spartă de Bianca Drăgușanu la shopping pentru a uita de coșmarul de la Asia Express

Bianca Drăgușanu nu a rezistat prea mult la Asia Express, dar zilele petrecute fără bani și înfometată în Sri Lanka au făcut-o pe blondă să iasă la ședințe intense de shopping. [...]
 

Veste bună pentru pasionaţii de "Războiul stelelor": Disney va produce o nouă serie "Star Wars"

Compania Walt Disney Co. a anunţat că va produce o nouă serie "Războiul stelelor/ Star Wars", pentru viitorul său serviciu de streaming, Disney+, a anunţat şeful companiei, Bob Iger, citat de [...]
 

Michael Jackson, pe primul loc în topul celor mai bogate vedete care nu se mai pot bucura de avere

Michael Jackson a ocupat, pentru al şaselea an consecutiv, prima poziţie în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă, cu venituri de 400 de milioane de dolari, au anunţat, joi, editorii revistei Forbes, citaţi de bbc.com şi Mediafax. Michael Jackson a ocupat, pentru al şaselea an consecutiv, prima poziţie în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă, cu venituri de 400 de milioane de dolari, au anunţat, joi, editorii revistei Forbes, citaţi de [...]

Casa Arethei Franklin, de vânzare. Care este preţul cerut pentru locuinţa cu cinci dormitoare, şapte băi, teren de tenis şi piscină

Casa din Detroit a cântăreţei americane Aretha Franklin, care a murit pe 16 august, la vârsta de 76 de ani, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 800.000 de dolari, potrivit site-ului Associated Press, citat de Mediafax. Casa în stil colonial, cu o suprafaţă de 385 de metri pătraţi, cu cinci dormitoare, şapte băi, teren de tenis şi piscină, este situată în Bloomfield, o suburbie a oraşului american Detroit. Casa mai este dotată cu un garaj care poate adăposti trei [...]

Autorităţile ruse au blocat lansarea unui film în care americanii îl salvează pe preşedintele rus

Ministerul rus al Culturii a anulat in extremis lansarea prevăzută joi a filmului hollywoodian 'Hunter Killer', în care militarii americani îl salvează pe preşedintele rus şi împiedică declanşarea unui al treilea război mondial, invocând motive administrative, relatează AFP, citată de Agerpres. "Compania de distribuţie nu a furnizat la timp copia filmului la calitatea necesară vizionării la cinemateca de stat Gosfilmofond", a informat Ministerul Culturii într-un comunicat pentru a justifica interdicţia difuzării filmului.

Adaptare a cărţii scrisă de George Wallace şi Don Keith, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank