Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Discuție telefonică între președintele României și premierul Republicii Moldova

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a avut o discuție telefonică cu președintele României, Klaus Iohannis, informează un comunicat al biroului de presă al guvernului de la Chișinău, remis marți Agerpres.

Cei doi oficiali au discutat despre parteneriatul dintre România și Republica Moldova și posibilitățile de inițiere a colaborării bilaterale în noi domenii de interes comun.

În cadrul discuției, Pavel Filip a subliniat că executivul de la Chișinău este preocupat de implementarea reformelor necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor, de asigurarea funcționalității [...]

ALERTĂ Federația Rusă, notificată de autoritățile de la Chișinău cu privire la tratamentul abuziv asupra oficialilor moldoveni în Rusia

Oficialități ale Republicii Moldova au transmis joi o notă către conducerea politică a Federației Ruse, prin care sunt semnalate o serie de abuzuri comise împotriva oficialităților din Parlament, Guvern, serviciile speciale și partidele coaliției de guvernare din Republica Moldova, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

Notificarea a fost făcută cu prilejul întrevederii prim-ministrului Republicii Moldova, Pavel Filip, și președintelui legislativului de la Chișinău, Andrian Candu, cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin, la întâlnire fiind prezenți [...]

Mişcare îndrăzneaţă
Traian Băsescu

Băsescu, mesaj pentru Republica Moldova: : „Cereţi unirea cu România şi o veţi avea, numai cereţi-o!”

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, luni, la Izvoru Mureşului (Harghita), că marea majoritate a populaţiei Republicii Moldova nu vrea unirea cu România, însă moldovenii pot cere unirea şi o vor avea, şeful statului făcând o declaraţie similară şi la Chişinău, în urmă cu circa trei săptămâni. „Este şi o problemă în ceea ce priveşte Constituţia Republicii Moldova, în ea se vorbeşte doar despre moldoveni şi limba moldovenească”, a afirmat Băsescu. Şeful statului român şi-a manifestat speranţa că „o corectare” în acest [...]

Foto Click.ro

Elena Lasconi, mireasă în straie populare

Elena Lasconi s-a căsătorit în acest weekend cu Cătălin, alesul inimii ei.
Corespondentul special al emisiunii "Poveştiri adevărate" se declară o femeie extrem de fericită, cu o nuntă de basm în straie populare româneşti, alături de prieteni dragi."Sunt o femeie fericită! M-am pregătit cu mare emoţie şi cu meticulozitate pentru ziua nunţii: 30 iunie. Sunt o româncă adevarată. Aşa că rochia de mireasă, straiele mirelui, tortul, decoraţiunile... absolut totul a fost inspirat din costumele populare şi tradiţiile româneşti", a spus vedeta [...]

Incredibil! Carmen Harra a prezis revoltele populare! A spus că acestea îl vor dărâma pe Traian Băsescu!

Despre Carmen Harra, celebra prezicătoare a vedetelor de la Hollywood, s-a spus că nu prea ”le nimereşte” când vine vorba de România sau de personaje de pe plaiuri mioritice. Iată însă o dovadă care le dă peste bot cârcotaşilor: în urmă cu doi ani, aceasta a prezis că în România, în această perioadă vor fi revolte populare!"Traian Băsescu nu va mai sta mult la preşedinţie, nici guvernul acesta nu va rezista sub presiunea maselor populare nemulţumite. Cel care-i va lua locul [...]

Doleanţe
Traian Băsescu

Băsescu, întâmpinat printr-o manifestaţie la Chişinău

Zilele acestea, preşedintele Traian Băsescu se va afla într-o vizită de lucru la Chişinău, în capitala Republicii Moldova, într-o vizită de lucru. Această ocazie va fi folosită de către Asociaţia „Mişcarea Refugiaţilor Transnistreni” pentru a organiza o manifestaţie. Liderul Mişcării, Anatol Bâzgu, a fost cel care a anunţat dorinţa refugiaţilor, problemele lor neprimind niciun răspuns din partea autorităţilor Republicii Moldova. „Sperăm că astfel ne vom face auziţi”, a spus Bâzgu. Refugiaţii transnistreni au precizat că vor protesta în faţa Primăriei Chişinău, [...]

DOLIU în lumea muzicii populare

Doliu în lumea muzicii populare din România. Cântăreaţa Ileana Constantinescu s-a stins din viaţă. Câmtăreaţa s-a stins din viaţă la ea acasă, iar cântăreţul Ionuţ Dolănescu a fost cel care a sunat la 112 pentru a cere ajutor. Artista decedase cu 20 de ore înainte de a fi găsită. În istorie, Ileana Constantinescu va rămâne cunoscută ca vocea care l-a fascinat pe Mihail Sadoveanu, notează stiripesurse.ro. [...]

Occidental
 Wang Tieshan

Tieshan, consultant vestimentar

Perioada Craciunului aduce cu ea si febra cumparaturilor, a cursei nebunesti dupa cadouri pentru cei dragi. Dar, daca esti de origine asiatica, atunci stii ca cel mai bine este sa-ti faci „stocul” din timp, ca sa nu te surprinda momentul apogeului prin magazine. Consulul onorific al Republicii Populare Chineze la Constanta, Wang Tieshan, s-a gandit ca ar fi cel mai potrivit lucru sa iasa la cumparaturi cu sotia si inca un cuplu, din cadrul Consulatului, in City Park Mall. Si, chiar [...]

Onorific
Dorel Onaca

Onaca este noul consul general al Republicii Bangladesh

Consilierul ministrului Turismului şi Dezvoltării Elena Udrea, Dorel Onaca, a fost investit recent în funcţia de consul general al Republicii Bangladesh. „Este o mare onoare pentru mine, o recunoaştere a meritelor mele. Prin ceea ce am făcut acolo, prin vieţile pe care le-am salvat, am reuşit să-mi las amprenta în jungla din Bangladesh. Nici ei nu puteau să facă faţă condiţiilor din junglă, chiar dacă erau la ei acasă, dar „Grizly Onaca” a reuşit să facă puţină ordine. Chiar primul ministru [...]

Republica Moldova și România sunt două inimi gemene care bat în același ritm

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a declarat joi, la Piatra Neamț, că proiectul de țară al Republicii Moldova este integrarea în Uniunea Europeană, el adăugând că 'Republica Moldova și România sunt două inimi gemene care bat în același ritm, și nu în zadar'.

'Proiectul nostru de țară este ca Republica Moldova să ajungă lângă România în Uniunea Europeană. Avem o relație foarte bună, astăzi am discutat foarte pragmatic pentru că apropierea țărilor noastre nu ține doar de declarații, ci și de proiecte [...]

Inna este cel mai căutat artist român de pe Facebook!

Conform unui clasament realizat recent, pagina de Facebook a Innei este cea mai populară din România şi ocupă primul loc în top.Inna ocupă locul întâi într-un top al celor mai populare pagini Facebook din România. Potrivit clasamentului realizat de facebrands.ro, aceasta are 5.276.556 de prieteni pe acest site de socializare.Pe locul doi se află trupa Akcent, cu 1.202.010 de fani, în timp ce pagina de Facebook a Alexandrei Stan a strâns 1.004.485 de prieteni şi se află pe locul al treilea.Pe [...]

Dorin Chirtoacă

Apariţie misterioasă: primarul din Chişinău, prezent la discuţiile premierului Cioloş cu partidele

Primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a fost prezent, luni, la Vila Lac1, în timpul discuţiilor dintre premierul Dacian Cioloş şi partidele politice privind modificarea legii alegerilor locale, el refuzând să dea detalii jurnaliştilor în legătură cu prezenţa sa la eveniment.
Primarul a spus doar că doreşte să discute cu premierul român, în măsura în care se poate, despre chestiuni legate de Republica Moldova. El şi-a făcut aparţia la Vila Lac 1 în timp ce la consultări se afla delegaţia Mişcării Populare, condusă [...]

Deputatul Eugen Tomac, preşedintele interimar al Partidului Mişcarea Populară

Eugen Tomac confirmă că va coordona, până la primul congres, activitatea Partidului Mişcarea Populară, formaţiune care va fi înscrisă marţi. „Confirm că mâine (marţi - n.r.) are loc înscrierea Mişcării Populare. Există o echipă de membri fondatori, printre care mă număr şi eu, şi până la primul Congres al Mişcării Populare, îi voi coordona activitatea”, a declarat Tomac. Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, luni, că, din ceea ce ştie ea, marţi vor fi depuse actele pentru înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară, [...]

Doliu în folclorul românesc! A murit Angela Moldovan!

Lumea muzicii populare e din nou în doliu. Angela Moldovan, una din cele mai iubite voci ale muzicii populare romăneşti, a murit. Anunţul a fost făcut de realizatoarea emisiunii "O dată-n viaţă" de la TVR, Iuliana Tudor.

Născută pe 19 septembrie 1927, la Chişinău, Angela Moldovan s-a mutat de familie la Târgu Mureş, apoi la Timişoara şi Suceava. A fost căsătorită cu actorul Victor Moldovan, și cu textierul, scenaristul Mircea Block.

Recent, alte două cântăreţe cunoscute de muzică populară au murit. Din cauza [...]

Gabi Balint

Balint nu mai este antrenorul Republicii Moldova

Gabi Balint nu şi-a prelungit contractul de selecţioner al naţionalei Rebublicii Moldova, a anunţat Federaţia Moldovenească de Fotbal, într-un comunicat postat pe site-ul său oficial. „Contractul dintre Federaţia Moldovenească de Fotbal şi antrenorul selecţionatei Moldovei, Gabi Balint, a luat sfârşit. S-a încercat negocierea unei prelungiri a contractului, dar din anumite motive nu s-a ajuns la un acord. FMF îi aduce sincere mulţumiri lui Gabi Balint pentru lucrul depus la echipa naţionala a Moldovei pe parcursul anilor 2010-2011 şi îi doreşte mult [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank