Anul IX, Nr. 533, Marţi, 16 Iulie 2019


 
 

Actriţa Denise Nickerson, cunoscută din filmul ''Willy Wonka And The Chocolate Factory'', a murit

Actriţa Denise Nickerson, cunoscută pentru rolul Violet Beauregarde din filmul "Willy Wonka And The Chocolate Factory", a murit la vârsta de 62 de ani, a anunţat familia sa, citată de PA. Fost copil-vedetă, actriţa americană a interpretat acest personaj în ecranizarea din 1971 a bestsellerului "Charlie and the Chocolate Factory" scris de Roald Dahl. Denise Nickerson, care a suferit un grav accident vascular cerebral anul trecut, a murit în urma unor recidive multiple şi a fost deconectată de la aparatele cu [...]
 

Jazzmanul Gary Crosby, premiat cu Medalia Reginei pentru Muzică

Gary Crosby este primul artist de jazz recompensat cu Medalia Reginei pentru Muzică, distincţie acordată anual în Marea Britanie, relatează joi Press Association.

Contrabasistul în vârstă de 64 de ani a acceptat personal premiul, miercuri, în cadrul unei audienţe speciale cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Crosby - lider de formaţie, compozitor, aranjor muzical şi profesor - a fost recompensat pentru talentul muzical, impactul deosebit asupra jazzului din Marea Britanie şi eforturile sale în susţinerea tinerilor care provin din medii defavorizate.

Premiul, [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Prinţesele Europei şi-au etalat diademele la nunta de la Monaco

Căsătoria principelui Albert de Monaco cu Charlene Wittstock a prilejuit întâlnirea tuturor familiilor de sânge nobil din Europa, motiv pentru care diademele şi coroanele au strălucit pe capetele prinţeselor în toată splendoarea lor. Prinţesa moştenitoare a Suediei, Victoria, prinţesa Claire a Belgiei, Prinţesa Caroline de Hanovra, Prinţesa moştenitoare a Danemarcei, Maria, Contesă de Wessex, Înălţimea sa Regală Prinţesa de Kent sau Regina Suediei, Silvia au fost câteva dintre capetele încoronate, participante la dineul dat în cinstea celor doi miri, care şi-au [...]

România a câştigat bronzul la CE de handbal

România a învins Danemcarca în finala mică, scor 15 - 16, câştigând astfel medalia de bronz la Campionatul European de handbal.Fetele lui Radu Voina şi-au revenit după înfrângerea dramatică de sâmbătă în faţa Suediei şi au câştigat medalia de bronz la Campionatul European de handbal feminin, după succesul, scor 16-15, obţinut în faţa Danemarcei. Aceasta este cea mai mare performanţă a româncelor, care în 2000 terminaseră pe locul 4 la Europeanul din Rusia. În urma acestui rezultat, România a obţinut calificarea [...]

Pictorial
Mariana Juarez

Regina Ringului”, ]n “Playboy”

Mexicanca Mariana Juarez este supranumită „Regina Ringului” datorită performanţelor ei in box, fiind campioana mondială. Ea s-a dezbrăcat şi a pozat pentru ediţia mexicană a revistei Playboy. În ciuda faptului că-şi arată nurii, Mariana a atras vii comentarii din partea internauţilor, care consideră că nu este o frumuseţe demnă de Playboy. Criticile, însă, nu au făcut decât să sporească numărul de vânzări. [...]

Fostul Principe Nicolae și soția lui, ședință foto spectaculoasă

Fostul Principe Nicolae și soția lui, ședință foto spectaculoasă, la scurt timp după ce s-au căsătorit. Pictorialul este unul elegant, iar fotografiile au fost făcute publice chiar de nepotul Regelui Mihai pe contul de socializare, scrie Libertatea. Una dintre imagini însă, a atras atenția tuturor. Soția fostului Principe Nicolae a pozat în costum popular. Pe lângă ţinutele moderne, Alina Binder, actualmente Medforth-Mills, a pozat şi în costum popular, amintind de fotografiile realizate de străbunica, de stră-străbunica şi de stră-stră-străbunica lui Nicolae, [...]

Andreea Marin

Andreea Marin s-a transformat în regina Maria

Andreea Marin a pozat, în ultimul număr al revistei „Diva”, în postura reginei Maria. Alegerea nu a fost întâmplătoare, pentru că, spune ea, acest personaj i-a marcat destinul. „Cum se poate ca un alt colţ de lume decât cel natal să devină casa, familia şi sufletul tău?” se întreabă Andreea. Bineînţeles vedeta s-a referit la faptul că regina Maria s-a născut în Anglia, dar a rămas în memoria colectivă prin fotografia în costum popular românesc. Lucru ce a şi îndemnat-o să [...]

Regina filmelor porno a pierdut custodia gemenilor

Jenna Jameson, 39 de ani, cea mai cunoscută actriţă porno, trece printr- o perioadă extrem de dificilă.Dacă afacerile din industria filmelor pentru adulţi îi aduc anual vreo 30 de milioane de dolari, în viaţa personală e haos total.

Fostul ei iubit, luptătorul Tito Ortiz, a părăsit-o şi a obţinut şi custodia gemenilor pe care-i are cu fosta regină a filmelor XXX. Jenna a contraatacat spunând că Tito era să o omoare în bătaie şi că micuţii de 4 ani sunt în pericol. [...]

Costin Sforaru

Un nou serial

După State de România, trustul PRO TV va difuza un nou serial, „Moştenirea”, serial care continuă, din toamnă, povestea din „Regina”, producţia fenomen care s-a bucurat de un succes enorm la publicul din Romania şi acre a fost difuzat pe postul Acasă TV. În aceasta toamnă, telespectatorii ProTv vor avea parte de reântâlnirea cu celebrele personaje State (Gheorghe Vişu), Flacăra (Carmen Tănase), Minodora (Doiniţa Oancea), Stiven (Octavian Strunilă) sau Thierry (Cabral), dar şi cu multe altele noi. Echipa care lucrează al [...]

Performanţă

Norvegia, campioană europeană

Campioana olimpică şi europeană en-titre Norvegia şi-a păstrat trofeul, câştigând duminică, la Herning, finala Campionatului European de handbal feminin, în faţa Suediei, scor 25-20 (10-11). Este al cincelea titlu obţinut de naţionala de fete a Norvegiei. Conform regulamentului, cele trei naţiuni medaliate, adică Norvegia, Suedia şi România au obţinut şi calificarea directă la CM din 2011, care va avea loc în Brazilia. În plus, Norvegia s-a calificat şi la Jocurile Olimpice din 2012. [...]

Mesaje de felicitare pentru regina Elisabeta a II-a și prințul Philip, la aniversarea a 70 de ani de căsnicie

Prințul Charles, fiul acestuia, prințul William, și premierul Marii Britanii, Theresa May, s-au aflat printre cei care au felicitat cuplul regal britanic care aniversează luni 70 de ani de căsnicie, relatează DPA, citată de Agerpres. Moștenitorul coroanei britanice, prințul Charles, și prințul William, al doilea în ordinea succesiunii la tron, i-au felicitat pe regina Elisabeta a II-a și pe prințul consort Philip prin mesaje pe Twitter. "Și-au pus viețile în slujba Marii Britanii și Commonwealth-ului " le doresc tot ce poate [...]

Hannah Davis, noua regină a bikinilor! Se iubește cu un superstar din baseball

Hannah Davis este noua senzație din lumea modei. Americanca în vârstă de 24 de ani a apărut pentru a doua oară în paginile celebrei reviste ”Sports Illustrated”. Sexy și rea, diva și-a etalat formele și a fost declarată de presa internațională ”noua regină a bikinilor”, scrie sportnews.ro. Hannah trăiește o frumoasă poveste de iubire cu sportivul Derek Jeter. Bărbatul este vedeta echipei de baseball New York Yankees și este cu 16 ani mai în vârstă decât frumoasa blondă. Te uiți la [...]

Surpriză la Palatul Bukingham - Regina Elisabeta a II-a și-a ales succesorul

Regina Elizabeth a Marii Britanii a început să facă aranjamentele necesare pentru ca prințul Charles să devină prinț regent peste trei ani, când aceasta va împlini vârsta de 95 de ani, a declarat Robert Jobson, expert în chestiuni regale, relatează publicația Daily Mail, preluată de mediafax. Conform lui Jobson, decizia reginei de a preda conducerea fiului său înainte ca aceasta să moară are scopul de a „sprijini instituția monarhică”.

„În cazul în care regina va muri sau se va îmbolnăvi, dorește să [...]

Regina porno, distrusă de botox

Câştigă 30.000.000 de dolari pe an chiar dacă nu mai joacă în filmele porno care au făcut-o cea mai cunoscută actriţă XXX din istoria industriei peliculelor pentru adulţi. Din păcate, Jenna Jameson nu mai arată deloc ca în urmă cu doi ani, când făcea ravagii. Acum, cea supranumită regina porno e desfigurată de prea multe intervenţii estetice.În urmă cu câteva zile, Jenna Jameson, 38 de ani, a apărut în direct la o televiziune americană şi la câteva minute de la debutul [...]

Pe gerul ăsta? Vedetă de la noi, în sutien şi cu căciulă de blană

Alina Plugaru înfruntă frigul, care a pus stăpânire de câteva zile pe România, cu pieptul gol. La propriu!

Fosta ”Regină Porno” s-a filmat singură în timp ce era la volan în sutien şi cu căciulă de blană, pentru că... afară e frig. Alina a postat filmuleţul pe Facebook, spre încântarea fanilor.

De-a lungul carierei sale de starletă porno, care a început la 18 ani, Alina Plugaru a participat la mai multe show-uri şi târguri erotice din ţară şi străinătate, bucurându-se de fiecare dată [...]

Salariile restante ale angajaţilor au fost achitate

Şeful clinicii „Regina Maria” din Constanţa, schimbat din funcţie după dezvălurile din „Atitudinea”

Directorul Clinicii Regina Maria, Petre Diculescu, a fost înlocuit din funcţie, la două zile după ce săptămânalul „Atitudinea” a dezvăluit că nu şi-a plătit angajaţii cu lunile. În locul său, conducerea reţelei private de sănătate „Regina Maria” a numit o persoană din structura centrală, iar drepturile salariale ale angajatelor de la Constanţa au fost, într-un final, achitate. La sfârşitul lunii trecute, „Atitudinea” a prezentat un material cu titlul „Şeful clinicii Regina Maria din Constanţa, acuzat că dă oameni afară din lipsa [...]

Regina Elisabeta a Marii Britanii face reduceri de personal la Casa Regală

Cine îşi poate imagina cum regina Angliei face curat în Palatul Regal? Aproape nimeni nu se gândeşte la aşa ceva, însă este o situaţie care în viitor ar putea să devină reală, date fiind problemele financiare pe care le are, după cum susţine revista Globe. Potrivit jurnaliştilor, regina Elisabeta are datorii mari şi este nevoită să reducă din personalul de 750 de oameni pe care îl are la Palatul Kensington, reşedinţa familiei. Astfel, pe lângă oameni de serviciu sau şoferi ori [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Ilie Năstase și soția lui și-au botezat nepoțica la Constanța

Petrecere mare în familia Ioanei Simion. Ffiul ei din prima căsnicie, Teodor, și iubita lui turcoaică, Deniz, și-au botezat fetița. Micuța Anastasia are patru luni și a fost creștinată la o [...]
 

Cine sunt noii jurați de la MasterChef. O combinație extraordinară de pasiune și experiență definește noua echipă

Pasiunea pentru gusturile rafinate a adus împreună trei personalități diferite, în cel mai bun show culinar de divertisment din lume! Chef Joseph Hadad, Chef Silviu Chelaru și cunoscutul artist și expert [...]

9 ani fără Mădălina Manole. Poze rare cu „Fata cu părul de foc“ și gestul emoționant al celui mai bun prieten

Pe 14 iulie, în urmă cu nouă ani, fanii, colegii și familia Mădălinei Manole au aflat că mult iubita lor Mădălina Manole, poreclită “fata cu părul de foc”, a ales să-și [...]
 

Ce mult a slăbit Adelina Pestriţu înainte de nuntă! Stresul şi-a pus amprenta asupra siluetei

O săptămână a mai rămas până la nunta Adelinei Pestriţu cu Virgil Şteblea, timp în care bruneta face ultimele proble ale celor două rochii de mireasă pe care le va îmbrăca [...]
 

Ed Sheeran a mâncat fasole cu ciolan şi mici în România. A stat 4 zile la Snagov şi s-a distrat copios

Ed Sheeran, britanicul devenit milionar din muzică, a impresionat publicul din România, prin simplitate şi bun simţ, iar la plecare şi-a făcut fani noi. Este vorba despre gazdele de la Grădina [...]

Elena este câştigătoarea sezonului 5 „Bravo, ai stil!“ și a marelui premiu de 100.000 de lei

Finala „Bravo, ai stil!“, sezonul 5 a fost o adevărată provocare pentru concurente deoarece concurentele au fost nevoite să demonstreze că sunt cele mai stilate femei din România, prin diverse artificiii [...]
 

Ion Caramitru, anchetat de Guvern: scandal uriaș în lumea teatrului

Unul din cei mai cunoscuți actori români, Ion Caramitru, va fi anchetat de corpul de control al Ministerului Culturii, pe fondul scandalului iscat la Teatrul Național București. În calitate de director [...]
 

Actorul Alain Delon, spitalizat din cauza unor migrene

Actorul Alain Delon, în vârstă de 83 de ani, a fost internat vineri în Spitalul american din Neuilly, o suburbie a Parisului, din cauza unor ameţeli şi a unor dureri de cap, aparent lipsite de gravitate, au dezvăluit surse din anturajul starului francez, citate de AFP. Aceste simptome par să fi fost cauzate de o aritmie cardiacă de care suferă actorul, a precizat o sursă, adăugând că "totul merge bine" pentru starul francez, care a fost supus unor teste medicale ca [...]

Gabriela Spanic şi Edith Gonzalez, născute în aceeaşi zi, lovite de aceeaşi dramă

Cele mai îndrăgite actriţe de telenovele, una originară din Venezuela, iar celaltă, din Mexic, s-au născut în aceeaşi zi, pe 10 decembrie, însă în ani diferiţi. Deşi au jucat în multe seriale lacrimogene, Gabriela Spanic şi Edith Gonzalez au ele însele poveşti de viaţă care te emoţionează profund. Ambele au trecut pe lângă moarte, îar Edith a pierdut, din nefericire, această luptă grea. Edith Gonzalez (54 de ani) s-a născut pe 10 decembrie 1964, în Mexic, iar colega ei, Gabriela Spanic [...]

Un „iepuraș” Playboy riscă pedeapsa cu moartea pentru uciderea unui doctor

Fostul „iepuraș” Playboy Kelsey Turner (26 de ani) și iubitul ei Jon Logan Kennison (27 de ani) riscă pedeapsa cu moartea, după ce au fost acuzați de uciderea doctorului psihiatru Thomas Burchard (71 de ani). În mașina modelului a fost găsit cadravrul în descompunere al bărbatului din California. Kelsey Turner și iubitul ei susțin că sunt nevinovați, dar dacă jurații consideră contrariul, cei doi pot primi pedeapsa cu moartea. Săptămâna aceasta, Diana Pena (31 de ani), fosta lor colegă de apartament, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank