Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Pentru CE CÂNTĂREȚ l-ar fi lăsat Roxana Nemeș pe Radu Groza

Radu Groza, fostul iubit și impresar al Roxanei Nemes a confirmat faptul că s-a despărțit de apetisanta blondă. Mai mult, el susține că Roxana Nemeș a renunțat la cântat.

Artista nu pierde însă vremea. Publicația National scrie că Roxana Nemes a fost surprinsa in parc in timp ce întâlnea cu Mihai Chițu, un cunoscut cântăreț care s-a lansat la "Vocea României". Mihai are și el o viață controversată și trăiește cu amanta lui, deși nu a divorțat de mama copilului său.

Roxana și [...]

Șoc în showbiz! Cel mai longeviv cuplu din lumea artiștilor este ISTORIE!

Roxana Nemeș și Radu Groza sunt împreună de șase ani, iar artista a spus în repetate rânduri deja că se va mărita cu impresarul ei, omul care, de altfel, a și descoperit-o și a făcut-o celebră. Cu toate acestea, de curând, cei doi s-au despărțit.”Nu vreau să comentez despre subiect. Din păcate, da, este adevărat, s-a produs o separare”, a spus Radu Groza.

spynews.ro [...]

Roxana Nemeş s-a făcut brunetă!

Iubita lui Radu Groza s-a făcut brunetă!
Surpriza s-a întors împotriva solistei căci i s-a luat repede de noua sa imagine. Roxana s-a bosumflat repejor căci noua culoare a făcut-o greu de recunoscut prin mulţimea prezentă aseară, la party-ul inaugural al unei luxoase sălide ceremonii situată în Pipera. Situaţie care a făcut-o să stea mai toată seara aproape de Radu Groza. [...]

Roxana Nemeş, la un pas să fie prinsă făcând sex pe plajă!

Roxana Nemeş şi Radu Groza îşi condimentează viaţa sexuală de câte ori au ocazia. Cântăreaţa a dezvăluit la emisiunea Click!, că nu se lasă până nu duce la capăt o partidă amoroasă pe plajă."Sună interesant. Am încercat, mai demult, dar erau jandarmi. Nu mă las până nu fac treaba asta", a spus Roxana Nemeş la emisiunea Click!.

Pentru că nu i-a ieşit să facă sex pe nisip, aşa cum îşi dorea, Roxana şi iubitul ei, impresarul Radu Groza, şi-au strâns lucrurile şi [...]

Fetele de la Heaven şi-au executat silit impresarul

Impresarul Radu Groza a mai pierdut o bătălie cu fetele de la Heaven. Adina şi Roxana Postelnicu l-au executat silit pentru 20.000 de euro. Judecătoria Sectorului 3 a admis cererea celor două surori urmând ca impresarul Radu Groza să fie executat silit pentru suma de 20.000 de euro, atât cât le datorează în urma procesului pentru drepturile de autor. În atenţia executorilor vor intra toate bunurile mobile şi imobile ale pârâtului precum şi conturile acestuia. Acuzaţiile au fost dintre cele mai [...]

Adina de la Heaven, executată silit din cauza lui Radu Groza

Ieri-dimineaţă, la ora 07.00, Adina (Heaven) s-a trezit cu poliţia la uşă. Executorul judecătoresc care însoţea echipajul i-a solicitat să predea maşina care constituie obiectul procesului pe care îl are cu Groza. Motivul executării, însă, nu are nici o legătura cu acest proces, ci cu datoriile pe care impresarul le are de achitat altora, printre care şi fostei lui artiste, Anna Lesko. [...]

Roxana Nemeş îl «pedepseşte» aspru pe Radu Groza în pat

Cântăreaţa este înnebunită după senzaţiile tari în dormitor şi a declarat cu toată sinceritatea că îi place să facă dragoste. Roxana Nemeş (24 de ani) se iubeşte cu impresarul ei, Radu Groza, mai în vârstă cu 20 de ani decât ea.

Diferenţa de ani nu pare să fie un impediment pentru cei doi, care încearcă tot felul de lucruri noi în dormitor. Roxana Nemeş a dezvăluit la emisiunea Click!, difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, la Prima Tv[...]

Cum îi merge Roxanei Nemeş după despărţirea de Radu Groza. A rămas fără concerte?

Este blondă, frumoasă şi talentată, dar toate acestea sunt umbrite de o despărţire cu scandal! Roxana Nemeş a povestit la emisiunea Click! de la Prima Tv cum se descurcă fără Radu Groza în viaţa ei. Roxana Nemeş şi-a revenit repede după despărţirea cu scandal de impresarul ei Radu Groza, ba chiar îi merge excelent de când e singură. A prins concerte pe bandă rulantă şi a realizat şi un pictorial incendiar. Cântăreaţa a fost invitată la emisiunea Click!, difuzată zilnic de [...]

Împreună de-o viaţă

Julia a dedicat premiul de la Mamaia Music Awards unui bărbat. Şi nu e soţul ei

Julia Jianu, fosta componentă a trupei Sexxy, a obţinut la Mamaia Music Awards 2013 premiul pentru „Best Female Activity”. Ea este foarte mulţumită de realizare şi spune că tot ceea ce a obţinut până acum se datorează impresarului ei, Radu Groza. „Alături de Radu Groză mă leagă o prietenie foarte lungă, este impresarul meu. Premiul care l-am câştigat la Mamaia i se datorează şi lui. În felul ăsta, încununăm relaţia profesională de lungă durată, 15 ani”, a spus, pentru „Atitudinea”, Julia [...]

Loredana Groza, decolteu de infarct, la aproape 50 de ani: „Ce crăciuniță sexy”

Loredana Groza a fost criticată în repetate rânduri de fanii ei că a apelat prea mult la operațiile estetice, dar acum, imediat după Crăciun, blondina și-a surprins admiratorii cu o ipostază de infarct.Loredana Groza a postat o fotografie super sexy pe contul ei de Instagram. Vedeta a îmbrăcat o rochie cu un decolteu extrem de adânc, ce îi lăsa la vedere bustul generos. De asemenea, dacă tot s-a simțit așa de mult spiritul sărbătorilor, Loredana Groza s-a fotografiat și cu o [...]

Uite care este onorariul Loredanei Groza la un concert! Rămâi mut de uimire

Loredana Groza este una dintre cele mai îndrăgite cântăreţe din România. Şi...una dintre cele mai scumpe. Întotdeauna a fost discretă cu privire la onorariile pe care le percepe la concerte. Atitudinea a aflat, însă, care este preţul ei.Câştigă într-o oră, cât alţii în...patru ani. Adică 10.000 de euro. Şi, unde mai pui că, pe lângă această exorbitantă sumă, cântăreaţa solicită şi 5 camere duble, plus alte două single pentru cazare, şi plata transportului-3 lei pe kilometru. În unele cazuri, artista preferată [...]

Mihai Chițu, despre speculațiile că ar avea o relație cu Roxana Nemeș

Radu Groza, fostul iubit și impresar al Roxanei Nemes a confirmat faptul că s-a despărțit de apetisanta blondă. Mai mult, el susține că Roxana Nemeș ar avea o altă relație, iar presa a scris că bărbatul dorit de blondă e Mihai Chițu.

Cântărețul Mihai Chițu a fost recent surprins în compania Roxanei Nemeş după ce aceasta s-a despărţit de Radu Groza. Artistul a negat legătura cu Roxana.

"Sunt cu cineva şi nu sunt un mascul controversat, sunt un bărbat normal. Nu, nu am [...]

Loredana Groza, de nerecunoscut! Iată ce fotografie a postat pe internet

De ceva vreme, despre Loredana Groza se spune că a apelat la ajutorul medicului estetician, însă artista a negat acest lucru. Cu toate acestea, ea este de nerecunoscut. În urmă cu aproximativ 24 de ore, Loredana Groza a postat o nouă fotografie pe Instagram, însă artista este schimbată total. Imaginea a strâns peste 3.000 de like-uri şi aproximativ 30 de comentarii, iar fanii i-au spus Loredanei că ştie să se menţină tânără în continuare. [...]

Tot „artistă” a rămas
Roxana Nemeş

Roxana Nemeş şi-a pierdut formele de odinioară: starleta a apărut la Peştera ca trasă prin inel

A scăpat de iubit, dar şi de kilograme. Roxana Nemeş pare că a înflorit după ce s-a despărțit de impresarul Radu Groza. După ani de zile, aceștia au decis să-și încheie socotelile și, se pare, noul drum îi priește cântăreței. Roxana a slăbit spectaculos în ultimele luni. Prezentă în comuna Peștera pentru a susține un concert, blonda a întors toată privirile asupra ei. Fanii au admirat-o și au felicitat-o pentru noua siluetă. Roxana Nemeș a apărut, pentru prima dată, la televizor [...]

Roxana Nemeş a aflat din presă că Radu Groza i-a dat papucii

Roxana Nemeş (26 de ani) şi Radu Groza (43 de ani) au format un cuplu timp de şase ani. El a fost şi impresarul ei şi unul dintre cei mai importanţi manageri din industria muzicală.

Când toată lumea credea că vor ajunge la altar, cei doi şi-au spus adio. În timp ce Radu Groza a confirmat despărţirea de frumoasa blondină, Roxana Nemeş susţine cu totul altceva.

Ea a vorbit vineri seara, printr-o intervenţie telefonică, la Antena Stars. Roxana Nemeş a mărturisit, cu tristeţe, [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank