Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Voturi pe alese şi culese la Adamclisi

S-a încheiat primul tur al alegerilor pentru desemnarea unui nou primar în comuna Adamclisi. La start s-au prezentat numeroşi candidaţi, cum ar fi Marieta Burcea, de la PSD, văduva fostului primar, Anton Burcea, din partea PDL, Dorina Cecilia Şerbănescu, PNL, Ion Crăciun, PRM şi Mălina Lupu, reprezentanta mai tânărului partid Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR). Iar rezultatele finale ale confruntării arată cam aşa: PDL " 571 voturi " 39,95%, PSD " 370 de voturi " 25,89%, UNPR " 146 voturi [...]

Umblă vorba...
Mihai Tănăselea

Şeful Poliţiei Năvodari, mason sub acoperire?

Mihai Tănăselea, şeful Poliţiei Năvodari, este mason? Cel puţin aşa umblă vorba prin târg. Unele voci susţin că poliţistul ar face parte din organizaţia masonică, însă el neagă aceste bârfe răutăcioase. Pentru cei care nu ştiu, masoneria se prezintă ca o asocia_ie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi. Pentru conspiraţionişti, seculara organizaţie secretă a masoneriei, care reuneşte mai toate minţile luminate ale lumii (ori mai [...]

Onoraţi
Cristian Diaconescu

Diaconescu la UNPR, mai tare ca Iliescu la PSD

Deputatul independent Cătălin Cherecheş a dezvăluit conducerea noului partid, format de grupul indepedenţilor, car se va numi Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR). Acesta a declarat că preşedintele UNPR va fi Marian Sârbu, în timp ce Gabriel Oprea va fi preşedinte executiv, iar Cristian Diaconescu, preşedinte de onoare. „Vom avea un statut foarte clar, cu un preşedinte în persoana domnului Marian Sârbu. Eu cred că, dacă ar fi să analizăm personalităţile din zona grupul independenţilor, cel mai potrivit pentru funcţia de [...]

Migrări
Gabriel Oprea

UNPR are mai mulţi parlamentari decât UDMR

Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) a depăşit numărul parlamentarilor aparţinând Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR). În prezent, numărul progresiştilor este de 31 de parlamentari - 18 deputaţi şi 13 senatori - în timp ce UDMR are 21 de deputaţi şi 9 senatori. La începutul lunii septembrie Parlamentul şi-a reluat activitatea într-o nouă formulă, UNPR reuşind ca pe parcursul câtorva luni să atragă de partea sa, din rândul celorlalte partide parlamentare, mai mulţi senatori şi deputaţi şi să egaleze [...]

Liliana Mincă (sursa foto: 24-ore.ro)

Liliana Mincă, despre înscrierea în UNPR: Îmi place să execut ordinele date de generali care au strategii

Deputatul Liliana Mincă și-a motivat, luni, decizia de a se înscrie în Uniunea Națională pentru Progresul României prin faptul că proiectul de înființare a Partidului Național Democrat (PND), pe care l-a susținut, „nu mai este viabil”. Liliana Mincă a declarat, pentru Agerpres, că echipa condusă de Gabriel Oprea este una câștigătoare și că îi place să execute ordinele date de generali. „Mă regăsesc lângă domnul general Oprea, președintele UNPR. Sunt om care a lucrat de-a lungul timpului cu reprezentanții Armatei. Îmi [...]

George Lipoveanu

Campania de la Adamclisi a costat UNPR, 18.000 lei

Proaspătul partid de pe scena politică românească, Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), are multă treabă, şi, ca orice formaţiune aflată la început de drum, treburile organizatorice sunt primordiale. De aceea, preocuparea momentană a preşedintelui interimar al filialei Constanţa, George Lipoveanu, este găsirea sediilor de partid. „La Mangalia am rezolvat deja şi am închiriat un spaţiu care este în vecinătatea Casei Armatei şi a Căpităniei Port, iar pentru el plătim 200 euro lunar, ceea ce este bine, având în vedere faptul [...]

Cel mai ÎNSPÂIMÂNTĂTOR loc de pe pâmânt: Centrul în care sunt ARUNCATE persoanele cu afecţiuni mintale

În Indonezia, oamenii care suferă de boli mintale au un destin teribil. Cum multe din afecţiunile psihice nu sunt recunoscute în această ţară, iar personalul medical de specialitate este aproape inexistent, bolnavii traiesc în condiţii crunte: sunt legaţi cu lanţuri, înfometaţi, maltrataţi. Un fotograf a documentat totul. Pasung, termenul indonezian pentru restricţie sau imobilizare, a fost interzis în 1977, dar este încă utilizat pe scară largă într-o țară în care boala mintala este o chestiune tabu. Preocupat de situația dificilă a [...]

Răzvan Ciobanu, înmormântat lângă bunici, în cartierul copilăriei

Răzvan Ciobanu va fi înmormântat joi, 2 mai, în cavoul familiei din Cimitirul Progresul 1 din Bucureşti, acolo unde se odihnesc străbunicul şi bunicul său. Celebrul designer îşi va găsi odihna veşnică în cavoul în care părinţii lui ar fi trebuit să fie depuşi, după moarte. Lacrimi şi durere în lumea modei! La o lună de zile de când a murit Zina Dumitrescu, designerul Răzvan Ciobanu, care s-a stins din viaţă luni, la 43 de ani, într-un tragic accident de maşină, [...]

George Lipoveanu

Lipoveanu contribuie cu 10 lei la Fondul „Solidaritatea”

Pe fondul unei crize politice incipiente, Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) a apărut cum nu se putea mai oportunist. Fiind o nouă alternativă politică la Constanţa, filiala UNPR are multă determinare şi chef de lucru. Iar preşedintele interimar al organizaţiei, George Lipoveanu, încă mai posedă avânt şi încredere în partidul său. Şi pentru că un partid care se respectă trebuie să aibă şi un sediu, un cont în bancă şi aşa mai departe, acesta face tot ceea ce este legal [...]

Klaus Iohannis

Primul discurs al preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament: Să renunţăm la populism şi electoralism. Totul a fost un război politic

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în primul discurs susţinut în plenul reunit, că va veni la începutul fiecărei sesiuni parlamentare în faţa Parlamentului pentru a vorbi despre priorităţi, precizând că ”progresul unei naţiuni nu se poate naşte din conflict permanent între cei care o reprezintă”. Iohannis a declarat că pentru reformarea instituţiilor politice este nevoie de renunţarea la câteva practici, precum populismul şi electoralismul, ”din cauza cărora suntem astăzi, aici”. ”Priviţi prezenţa mea ca un semn de respect şi deschidere [...]

Pe principiul că la fotbal şi politică se pricep toţi românii
Alex Florin Stănescu

Un fotbalist din Liga a III-a, cu tatăl deputat, bunicul primar şi unchiul preşedinte al CJ Olt, numit consilier la Ministerul Agriculturii

Mai marii Ministerului Agriculturii au făcut una din cele mai bizare, amuzante şi jenante numiri din istoria post-decembristă a politicii româneşti, chiar dacă bătălia în acest sens este crâncenă, iar fiecare guvernare vine cu ceva nou. Fără prea multe comentarii, pentru că, în acest caz, informaţiile seci vorbesc cel mai bine, prezentăm şi persoana care ne-a atras atenţia. Este vorba despre Alex Florin Stănescu, care pe 28 iulie va împlini vârsta de 23 de ani, angajat din noiembrie 2013 pe postul [...]

Sfaturi

6 motive pentru care trebuie să-ţi actualizezi CV-ul acum, chiar dacă nu cauţi un job

Ai un job de care te bucuri şi eşti tot mai apreciat de colegi şi şefi. Chiar şi aşa, nu te grăbi să arunci CV-ul la coşul de gunoi. Specialiştii în recrutare te asigura că CV-ul tău are mereu nevoie de câteva modificări, chiar dacă tu nu ai de gând să-ţi schimbi locul de muncă, notează Business Insider.

Îţi aminteşti ce abilităţi ai şi ce aptitudini ai acumulat

Un CV nu este o listă cu job-uri, în care să povesteşti cât timp ai [...]

Cortina se ridică în cinematografele din Arabia Saudită, după 35 de ani

Saudiţii au fost încântaţi să participe în această săptămână la prima difuzare a unui film comercial în ţara lor după 35 de ani, în contextul în care în regatul conservator se face simţit un vânt al schimbării, relatează joi DPA. Um Salem, în vârstă de 50 de ani, a spus că se simte norocoasă că poate vedea un film pe marele ecran pentru prima dată în viaţă, după ce a văzut filme întreaga viaţă numai la televizorul de acasă. Femeia, care [...]

Lică Neagu

Lică Neagu, în tratative cu UNPR Constanţa

Oficial, s-a lansat un nou partid în România, unul de centru-dreapta, care vrea, ca şi restul, la început, să revoluţioneze politica ţării şi promite solemn să vină cu soluţii pentru toate problemele care se pot ivi. Astfel, pe 1 Mai, dată cu semnificaţii puternice de stânga, Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) a ieşit la lumină. Şi, odată cu această lansare, a luat startul şi cursa pentru racolarea de adepţi. Judeţul Constanţa are un lider interimar UNPR, în persoana lui George [...]

Spre bucuria nemărginită a fostului edil
Dorinela Irimia

Primăriţa din Saraiu riscă 5 ani de închisoare: judecătorii au anulat NUP-ul dat de procurori şi au cerut urmărirea penală pentru abuz în serviciu

Primăriţa din Saraiu este cercetată, din nou, de procurorii constănţeni, pentru abuz în serviciu. Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că între fostul primar din Saraiu şi actualul edil există mai multe neînţelegeri. Vasile Băjan, supărat că a pierdut, în 2012, alegerile pentru şefia comunei, a purces la tot fel de acţiuni împotriva candidatului câştigător. Aşa că, orice ar face Dorinela Irimia în localitate nu este apreciat de predecesorul său. Acesta din urmă o acuză pe primăriţa că tot [...]

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank