Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Zeci de plângeri versus un „indignat”
Emil Bodnăraş

Mesajul lui Emil Bodnăraş către cursanţii „nebuni” de la FUDMN: „Dacă vor timp liber, să stea acasă”

În urma materialelor publicate de către săptămânalul Atitudinea cu privire la Fundaţia Universitară Dunăre Marea Neagră (FUDMN) din Mangalia, patronată de Emil Bodnăraş, cursanţii înscrişi în programul oferit de mangaliot în vederea calificării personalului din domeniul turistic şi-au luat inima în dinţi şi au vorbit despre condiţiile în care învaţă, despre condiţiile de cazare nu tocmai bune, pe care sunt nevoiţi să le suporte, despre orarul încărcat, dar şi despre faptul că nu primesc indemnizaţiile lunare la timp, aşa cum se [...]

O zi întreagă n-au mâncat, n-au băut apă şi nu au putut vorbi cu familia

Faţa neştiută a bac-ului: profesori privaţi de libertate, înfometaţi şi izolaţi de lume, pentru 4,8 lei

În ulimele zile, s-a vorbit mult despre scandalul de la liceul bucureştean „Dimitrie Bolintineanu”, acolo unde profesorii, elevii şi părinţii au făcut front comun pentru o promovabilitate sigură a Bacalaureatului, prin şpagă. Le-au plâns mulţi de milă puştilor dezbrăcaţi până la piele de organele judiciare pentru a căuta o dovadă clară a mitei şi părinţilor acestora, care-şi boceau odraslele că au intrat în depresie şi s-au îmbolnăvit din cauză abuzurilor. Însă, la profesorii cinstiţi care au fost bătaia de joc a [...]

Dosare

Profesorii luptă pentru gradaţiile de merit

Până la data de 11 aprilie, profesorii constănţeni îşi pot depune dosarele pentru obţinerea gradaţiei de merit. Ca şi până acum, printre criteriile care vor sta la baza selecţiei se numără activităţile instructiv-educative, performanţele în inovarea didactică/managerială, precum şi participarea la diferite proiecte şi creşterea prestigiului unităţii de învăţământ. [...]

Părinţii sacrifică viitorul copiilor şi renunţă la meditaţii

Meseria de profesor este una dintre cele mai respectate meserii în societate şi în acelaşi timp este una dintre cele mai prost plătite profesii. În ciuda tuturor demersurilor şi a protestelor susţinute de-a lungul anilor, învăţământul continuă să fie domeniul cel mai prost plătit din cadrul instituţiilor de stat. Pentru că nu pot trăi dintr-un salariu de 800 sau 900 de lei, profesorii se ocupă şi cu o activitate extraşcolară, mai exact meditaţiile. Astfel că, tot mai mulţi profesori postează anunţuri [...]

Proiect

Amenzi pentru profesorii agresivi

Profesorii care-şi bat sau îşi umilesc elevii riscă să fie amendaţi. E vorba de sume între 1.000 şi 2.500 de lei. Totul face parte dintr-un proiect elaborat de Ministerul Muncii, pentru modificarea Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Dacă legea va fi aprobată, se va considera contravenţie şi nesesizarea asistenţei sociale atunci când la clasă apar copii care par a fi abuzaţi. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunii se va face de către persoane din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi [...]

Foto Click.ro

Margherita : «Dacă nu iau Bacu’ nici acum, mă răzbun pe toţi profesorii»

La 20 de ani, Margareta Myriam Manole, alias Margherita de la Clejani a dat, ieri, examenul de bacalaureat pentru a treia oară.
Odrasla muzicanţilor Viorica şi Ioniţă de la Clejani a susţinut proba la limba şi literatura română, în Liceul Petru Rareş, din sectorul 3.Prima dată cântăreaţa a picat examenul de maturitate pentru că a luat-o somnul în sala de clasă, a doua oară nu a avut sutimile necesare, chiar şi după contestaţie, însă acum şatena speră să aibă noroc mai [...]

Culmea

Profesorii nu vor mai putea corecta lucrările cu roşu, dintr-un motiv inedit

Elevii au văzut prea des... roşu în faţa ochilor. Este vorba, desigur, despre corectura făcută de profesori pe tezele sau extemporalele şcolarilor. Tocmai acest lucru, susţin psihologii, îi stresează pe elevi, motiv pentru care lucrurile se vor schimba. Greşelile vor fi evidenţiate cu verde, o culoare mult mai optimistă. De la începutul lunii februarie, profesorii nu vor mai avea voie să corecteze lucrările cu roşu. Tot mai mulţi elevi s-au plâns că se simt stresaţi atunci când văd culoarea roşie pe [...]

Blaga: Guvernul este de vină pentru neregulile de la Bac

Vasile Blaga a afirmat luni că vinovat pentru toate neregulile de la bacalaureat este Guvernul şi i-a felicitat pe elevii şi profesorii care s-au comportat corect la acest examen. „Eu aş vrea să-i felicit pe toţi elevii şi pe profesorii lor, pe toţi cei care şi-au obţinut notele prin muncă serioasă şi prin dedicaţia cu care le-au fost dascăli, s-au ocupat de ei. În acelaşi timp, nu putem să nu vedem şirul de nereguli de la acest bacalaureat, scandalurile care s-au [...]

Părinţii şi sistemul, principalii vinovaţi pentru Bac-ul penal 2013

Bac 2013-Liceul „Dimitrie Bolintineanu”. Un adevărat circ provocat atât de profesori, elevi, părinţi, autorităţi şi, nu în ultimul rând, presă. De dimineaţă până seara, la posturile de televizune apar noi şi noi informaţii despre cine a luat, cât a mai dat şi unde s-a mai găsit mită. Elevii se plâng că au fost audiaţi şi despuiaţi până la piele, părinţii se plâng că odraslele lor au intrat în depresie, că nu mai au somn, nu mai mănâncă şi visează urât. Dar [...]

Reformă de reformă
Victor Ponta

Victor Ponta, afirmație halucinantă: Nu ştiu dacă mai e vreun copil de clasa I fără telefon cu internet. Nu putem rămâne cu manuale

„Noi am luat decizia de a veni în secolul XXI cu manualele, de a trece la digitalizare. O astfel de reformă deranjează multe interese, unii o să piardă bani și au contestat reforma. Au sprijinitori în politică și în mass-media, că cine are bani are și sprijinitori de cumpărat. Nu știu dacă mai e vreun copil, chiar și de clasa I, care să nu știe să umble pe computer, să nu aibă telefon cu Internet. Nu putem rămâne cu manuale vechi [...]

În România, un copil din o sută suferă de o malformație cardiacă congenitală

Cel puțin un copil dintr-o sută suferă în România de o malformație cardiacă congenitală, dar mulți dintre aceștia nu sunt diagnosticați, motiv pentru care în 200 de școli și licee din județul Sibiu se desfășoară o campanie de informare pentru profesori și părinți privind principalele simptome ale acestei boli, anunță un comunicat de presă al organizatorilor.

"Părinții și profesorii reprezintă publicul nostru țintă și au un rol primordial, întrucât ei sunt cei care trebuie să sesizeze aceste simptome și să le comunice [...]

Ca urmare a schimbarii conducerii institutiei de invatamant din localitate,

Sefia ISJ Constanta si directorul Scolii Generale din Ciobanu, acuzati de abuz in serviciu

Organizarea concursurilor pentru ocuparea functiilor de directori s-a amanat pe o perioada nedeterminata. Metodologiile de organizare si desfasurare a concursurilor lipsesc cu desavarsire. Inspectorii scolari, numiti politic prin aviz al alesilor locali, nu accepta ideea organizarii de concursuri pentru posturile de conducere, deoarece pierd autoritatea din campania de numire, de la fiecare inceput de an scolar, si pierd definitiv controlul in teritoriu. Amanarea pe o perioada nedeterminata a organizarii de concursuri inseamna un dezastru pentru invatamantul preuniversitar, in conditiile in care [...]

Profesorii isi cer majorarea salariilor in instanta

In 2008, prin adoptarea Ordonantei de Urgenta privind majorarea salariilor profesorilor, erau aprobate pentru anul 2009 cresteri diferentiate pentru cadrele didactice, astfel incat personalul din invatamant cu salarii mici sa beneficieze de cresteri semnificativ mai importante decat cele ale personalului cu salarii mari. Potrivit documentului, salariatii din invatamant trebuiau sa beneficieze in anul 2009 de majorari salariale de pana la 28, 2%, in functie de nivelul salariilor. Majorarile urmau sa fie aplicate in doua transe, respectiv de la 1 martie 2009 [...]

Ca urmare a schimbării conducerii instituţiei de învăţământ din localitate,
Ioan Suciu

Şefia ISJ Constanţa şi directorul Şcolii Generale din Ciobanu, acuzaţi de abuz în serviciu

Organizarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de directori s-a amânat pe o perioadă nedeterminată. Metodologiile de organizare şi desfăşurare a concursurilor lipsesc cu desăvârşire. Inspectorii şcolari, numiţi politic prin aviz al aleşilor locali, nu acceptă ideea organizării de concursuri pentru posturile de conducere, deoarece pierd autoritatea din campania de numire, de la fiecare început de an şcolar, şi pierd definitiv controlul în teritoriu. Amânarea pe o perioadă nedeterminată a organizării de concursuri înseamnă un dezastru pentru învăţământul preuniversitar, în condiţiile în care [...]

Sărăcie
Lucian Blaj

Blaj se face din primar, paznic

Odată cu anunţul făcut de preşedintele României, referitor la diminuarea pensiilor, salariilor şi multor altor „venituri” de la stat, primarii constănţeni s-au văzut nevoiţi să facă faţă unei noi provocări. Iar comuna Seimeni este într-un colaps inevitabil. „Avem doar bani de salarii până la 1 iunie, când va trebui să-i trecem în şomaj pentru şase luni pe toţi cei 12 asistenţi personali ai persoanelor cu handicap. Din suma de 1 miliard şi 300 de milioane de lei vechi pe care trebuia [...]
2 3 4 5 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank