Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 20 Iulie, Duminică, 21 Iulie 2019


 
 

Actriţa Denise Nickerson, cunoscută din filmul ''Willy Wonka And The Chocolate Factory'', a murit

Actriţa Denise Nickerson, cunoscută pentru rolul Violet Beauregarde din filmul "Willy Wonka And The Chocolate Factory", a murit la vârsta de 62 de ani, a anunţat familia sa, citată de PA. Fost copil-vedetă, actriţa americană a interpretat acest personaj în ecranizarea din 1971 a bestsellerului "Charlie and the Chocolate Factory" scris de Roald Dahl. Denise Nickerson, care a suferit un grav accident vascular cerebral anul trecut, a murit în urma unor recidive multiple şi a fost deconectată de la aparatele cu [...]
 

Jazzmanul Gary Crosby, premiat cu Medalia Reginei pentru Muzică

Gary Crosby este primul artist de jazz recompensat cu Medalia Reginei pentru Muzică, distincţie acordată anual în Marea Britanie, relatează joi Press Association.

Contrabasistul în vârstă de 64 de ani a acceptat personal premiul, miercuri, în cadrul unei audienţe speciale cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Crosby - lider de formaţie, compozitor, aranjor muzical şi profesor - a fost recompensat pentru talentul muzical, impactul deosebit asupra jazzului din Marea Britanie şi eforturile sale în susţinerea tinerilor care provin din medii defavorizate.

Premiul, [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Prefectul Palaz s-a spart în figuri în club

Prefectul Claudiu Palaz a ţinut să uimească puştimea aflată sâmbătă noaptea în Clubul Crush. Palaz s-a spart în figuri în club, alături de soţie! [...]

Claudiu Palaz

Palaz n-o lasă în pace pe Mariana Mircea

Primăriţa din Cernavodă, Mariana Mircea, are viaţă grea cu prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, care nu renunţă la ideea de organizare a unui referendum. Reamintim că pe data de 17 iunie magistraţii Tribunalului Constanţa admiteau excepţia de nelegalitate a adresei nr. 15039/17.12.2009 emisă de prefectul judeţului către primarul oraşului Cernavodă, privind desemnarea unui reprezentant în comisia de organizare a referendumului. Decizia a venit în contextual în care prefectul Claudiu Palaz s-a adresat instanţei, dând în judecată atât Consiliul Judeţean, cât şi [...]

Palaz face anchetă să afle cine a schimbat steagul din faţa Prefecturii

Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz este o persoană sigură pe ea, calculată de cele mai multe ori, plus: exigentă din cale-afară. Zilele trecute, prefectul şi-a continuat caravana audienţelor pe care le susţine în judeţ. Nimic neobişnuit, ne-am obişnuit ca periodic să meargă în localităţile constănţene, să stea de vorbă cu primarii, cu oamenii, să le asculte problemele etc. Aşadar, totul era aproximativ conform planului, numai că " ghinion! " la întoarcerea la sediul Prefecturii, Caudiu Palaz a constatat ceva... teribil. Un [...]

Alături de tatăl său
Claudiu Iorga Palaz

Prefectul Palaz este ctitor al Bisericii din Pietreni

Preotul din Ciobanu a dezvăluit, sâmbătă, la audienţele organizate în judeţ de către prefectul Claudiu Iorga Palaz, că reprezentantul Guvernului în teritoriu este un adevărat credincios. Dovadă în acest sens, spune preotul, este Biserica „Sfânta Treime” din Pietreni-Cocargea, pe care prefectul a ctitorit-o împreună cu tatăl său. „Domnul prefect este dobrogean. S-a născut în satul Cocargea, comuna Deleni, este un bun credincios şi ctitor de biserică”, le-a spus preotul locuitorilor din Ciobanu, la audienţele susţinute de prefectul Palaz. Reprezentantul Guvernului în [...]

Claudiu Palaz

Prefectul conduce maşinile de lux deţinute de Palaz Senior

Prefectul Claudiu Palaz a făcut referire, într-o conferinţă de presă, la averile primarului Radu Mazăre, respectiv Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean, despre care a spus că există suspiciuni că anumite sume de bani ar fi “dobândite nelegal”. Declaraţiile au venit după ce fostul primar al Mangaliei, Claudiu Tusac, a comentat, acum câteva zile, averea lui Palaz. Tusac spunea că, din declaraţia de avere, reiese că Palaz este suspect de sărac. Invitat într-o emisiune televizată, Palaz a fost întrebat despre maşinile de [...]

Mangalia
Claudiu Tusac

Tusac, eliberat din nou din funcţia de primar!

Claudiu Tusac trece prin aceeaşi dramă, la interval de un an: a fost eliberat din funcţia de primar al Mangaliei! Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, a anunţat că a primit raportul Agenţiei Naţionale de Integritate privind starea de incompatibilitate a primarului Mangaliei, Claudiu Tusac, iar luni, 14 noiembrie a semnat ordinul de eliberare a acestuia din funcţie. „În baza raportului ANI, Tusac a fost eliberat din funcţie şi poate să stea acasă”, a spus prefectul, care a adăugat că edilul poate [...]

Claudiule, ce bine-ţi stă!
Claudiu Palaz cu soţia

Prefectul Palaz, la un şpriţ cu Bocai şi Delicoti

Terasa La Briceag, cunoscută şi pentru că aici mănâncă ministrul Elena Udrea când are întâlniri cu primarii de pe litoralul românesc, a fost sâmbătă seara plină ochi. Lume din tot judeţul, dar nu numai, atrasă de produsele pescăreşti oferite la această terasă, discuţii despre politică, între câţiva edili " suprinşi sâmbătă seara de fotoreporterul Atitudinea la momentul potrivit. La locul şi momentul „potrivit” s-a aflat şi prefectul Constanţei, Claudiu Palaz, care dorise, din câte am putut concluziona noi, să ia o [...]

Claudiu PALAZ

Palaz se pregăteşte de luptă şi cu zidul de la cimitirul evreiesc

„1,2,3...” " uite aşa număra prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, cartuşele la poligonul de tragere de la Cumpăna, unde Jandarmeria a organizat un concurs de tir pentru presă şi mai-marii judeţului. Numărătoarea avea ca scop identificarea cartuşelor disponibile să le ia „la pachet”, pentru viitoarele confruntări politico-adminsitrative. Zice-se, pe surse şi din folclor, că prefectul Palaz se pregăteşte să ia cu asalt " de aceea are nevoie de cartuşe " şi zidul cimitirului evreiesc din municipiul Constanţa. Nu de alta, dar [...]

Prefectul Constanţei a semnat ordinul de suspendare a lui Nicuşor Constantinescu

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a primit, săptămâna trecută, mandat de arestare preventivă după ce Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia în acest sens luată de Tribunalul Capitalei. Drept urmare, Prefectul Constanţei, Radu Volcinschi, a semnat luni ordinul de suspendare din funcţia de preşedinte al CJC. Propunerea procurorilor de arestare preventivă pe numele şefului CJC a venit ca urmare unor imagini apărute recent în presă cu Nicuşor Constantinescu în timp ce acesta se relaxa la o terasă din [...]



Armand şi Mateea i-au dat emoţii prefectului Palaz

Prefectul Claudiu Palaz şi soţia, Claudia Florentina, au trecut prin emoţiile a două serbări de sfârşit de an: una la Şcoala Spectrum, acolo unde învaţă băieţelul, în vârstă de 9 ani, iar o a doua " la Grădiniţa Căuţa din Poveşti, acolo unde este înscrisă fetiţa familiei Palaz. Băieţelul soţilor Palaz, Armand, a avut serbarea pe scena Teatrului Fantasio, în timp ce mezina în vârstă de 5 ani, Mateea, şi-a rostit poezioara de final de an în sala Complexului „Copilăria”, situat [...]


Primarii din Ciocârlia și Dobromir au câștigat procesul cu prefectul: își cer mandatele înapoi!

Prefectul județului Constanța, Adrian Nicolaescu, a anunțat că în comuna Nicolae Bălcescu se vor organiza alegeri parțiale pentru desemnarea primarului. Anunțul vine după ce reprezentantul Guvernului în teritoriu l-a eliberat din funcție pe Viorel Bălan, ca urmare a deciziei instanței în dosarul edilului cu ANI. În situații similar se află și alți primari, numai că în cazul acestora se așteaptă sentințele instanțelor, în sensul că au contestat ordinele prefectului de eliberare din funcție. „Numai la Nicolae Bălcescu avem situația foarte clară [...]

Înainte să plece la nunta fiicei lui Gabriel Oprea

Prefectul Palaz şi-a scos finii şi prietenii la Taverna Sârbului

Perfectul Claudiu Iorga Palaz a căpătat o slăbiciune aparte pentru Taverna Sârbului, una din cele mai noi locaţii de fiţe din Constanţa. A fost şi la inaugurare, când a chefuit alături de patronii restaurantului şi ceilalţi invitaţi de seamă, a mers şi săptămâna trecută, cu doar o zi înainte să plece la Bucureşti, la nunta fiicei ministrului Apărării, Gabriel Oprea. Atent la imagine, Palaz s-a ferit de licorile alcoolizate, astfel încât pe masă, în faţa sa, nu s-a putut vedea, toată [...]
2 3 4 5 Inainte

 

Ilie Năstase și soția lui și-au botezat nepoțica la Constanța

Petrecere mare în familia Ioanei Simion. Ffiul ei din prima căsnicie, Teodor, și iubita lui turcoaică, Deniz, și-au botezat fetița. Micuța Anastasia are patru luni și a fost creștinată la o [...]
 

Cine sunt noii jurați de la MasterChef. O combinație extraordinară de pasiune și experiență definește noua echipă

Pasiunea pentru gusturile rafinate a adus împreună trei personalități diferite, în cel mai bun show culinar de divertisment din lume! Chef Joseph Hadad, Chef Silviu Chelaru și cunoscutul artist și expert [...]

9 ani fără Mădălina Manole. Poze rare cu „Fata cu părul de foc“ și gestul emoționant al celui mai bun prieten

Pe 14 iulie, în urmă cu nouă ani, fanii, colegii și familia Mădălinei Manole au aflat că mult iubita lor Mădălina Manole, poreclită “fata cu părul de foc”, a ales să-și [...]
 

Ce mult a slăbit Adelina Pestriţu înainte de nuntă! Stresul şi-a pus amprenta asupra siluetei

O săptămână a mai rămas până la nunta Adelinei Pestriţu cu Virgil Şteblea, timp în care bruneta face ultimele proble ale celor două rochii de mireasă pe care le va îmbrăca [...]
 

Ed Sheeran a mâncat fasole cu ciolan şi mici în România. A stat 4 zile la Snagov şi s-a distrat copios

Ed Sheeran, britanicul devenit milionar din muzică, a impresionat publicul din România, prin simplitate şi bun simţ, iar la plecare şi-a făcut fani noi. Este vorba despre gazdele de la Grădina [...]

Elena este câştigătoarea sezonului 5 „Bravo, ai stil!“ și a marelui premiu de 100.000 de lei

Finala „Bravo, ai stil!“, sezonul 5 a fost o adevărată provocare pentru concurente deoarece concurentele au fost nevoite să demonstreze că sunt cele mai stilate femei din România, prin diverse artificiii [...]
 

Ion Caramitru, anchetat de Guvern: scandal uriaș în lumea teatrului

Unul din cei mai cunoscuți actori români, Ion Caramitru, va fi anchetat de corpul de control al Ministerului Culturii, pe fondul scandalului iscat la Teatrul Național București. În calitate de director [...]
 

Actorul Alain Delon, spitalizat din cauza unor migrene

Actorul Alain Delon, în vârstă de 83 de ani, a fost internat vineri în Spitalul american din Neuilly, o suburbie a Parisului, din cauza unor ameţeli şi a unor dureri de cap, aparent lipsite de gravitate, au dezvăluit surse din anturajul starului francez, citate de AFP. Aceste simptome par să fi fost cauzate de o aritmie cardiacă de care suferă actorul, a precizat o sursă, adăugând că "totul merge bine" pentru starul francez, care a fost supus unor teste medicale ca [...]

Gabriela Spanic şi Edith Gonzalez, născute în aceeaşi zi, lovite de aceeaşi dramă

Cele mai îndrăgite actriţe de telenovele, una originară din Venezuela, iar celaltă, din Mexic, s-au născut în aceeaşi zi, pe 10 decembrie, însă în ani diferiţi. Deşi au jucat în multe seriale lacrimogene, Gabriela Spanic şi Edith Gonzalez au ele însele poveşti de viaţă care te emoţionează profund. Ambele au trecut pe lângă moarte, îar Edith a pierdut, din nefericire, această luptă grea. Edith Gonzalez (54 de ani) s-a născut pe 10 decembrie 1964, în Mexic, iar colega ei, Gabriela Spanic [...]

Un „iepuraș” Playboy riscă pedeapsa cu moartea pentru uciderea unui doctor

Fostul „iepuraș” Playboy Kelsey Turner (26 de ani) și iubitul ei Jon Logan Kennison (27 de ani) riscă pedeapsa cu moartea, după ce au fost acuzați de uciderea doctorului psihiatru Thomas Burchard (71 de ani). În mașina modelului a fost găsit cadravrul în descompunere al bărbatului din California. Kelsey Turner și iubitul ei susțin că sunt nevinovați, dar dacă jurații consideră contrariul, cei doi pot primi pedeapsa cu moartea. Săptămâna aceasta, Diana Pena (31 de ani), fosta lor colegă de apartament, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank