Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Lăudabil

Pasagerii vor putea răsfoi gratuit cărţi în tren

CFR Călători şi BookLand au încheiat un parteneriat prin care pasagerii vor putea să răsfoiască gratuit cărţi în trenurile InterCity. Astfel, în perioada următoare, în trenurile InterCity vor fi expuse/disponibile, cărţi printate şi stickere cu coduri QR care permit descărcarea gratuită de cărţi electronice de către pasagerii deţinători de telefoane mobile cu conexiune la Internet în vagoanele trenurilor InterCity. [...]

Bijuterii în valoare de 366.000 de dolari, furate din locuinţa cântăreţei Iggy Azalea

Cântăreaţa Iggy Azalea şi partenerul acesteia, rapperul Playboi Carti, au declarat că le-au fost furate bijuterii în valoare de 366.000 de dolari din reşedinţa lor din Atlanta, potrivit unui raport al poliţiei preluat vineri de Reuters. Iggy (în vârstă de 29 de ani), pe numele real Amethyst Kelly, a declarat la poliţie cu i s-au furat verighete cu diamante în valoare de 70.000 de dolari, un ceas din aur cu incrustaţii de diamant marca Audemars Piquet în valoare de 57.000 de [...]

Cereri

2.000 de cărţi de identitate, eliberate înainte de alegeri

Sute de constănţeni s-au înghesuit cu numai câteva zile înaintea alegerilor să-şi scoată acte de identitate pentru a-şi putea exercita dreptul de vot. Astfel că, la nivelul judeţului Constanţa, conform directorului Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Populaţiei, Ion Constantin, sâmbătă şi duminică, au fost eliberate 1.954 cărţi de identitate, dintre care 176 au fost acte de identitate provizorii şi 1.778 definitive. [...]

Sprijin

100 de euro pentru materiale didactice

Profesorii din învăţământul preuniversitar ar putea primi din partea Ministerului Educaţiei câte 100 de euro, pentru cumpărarea de cărţi sau programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice.De săptămâna viitoare, odată cu începerea şcolii, cadrele didactice îşi pot cumpăra cărţi şi programe educaţionale pe suport electronic. Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, acest ajutor financiar se acordă o singură dată pe an. [...]

Adelina, însărcinată? Citeşte cărţi pentru mămici şi are pofte

Adelina Pestriţu şi Speak vor deveni părinţi? Aceasta este întrebarea care se află pe buzele multora, după ce prezentatoarea TV şi-a petrecut mare parte din weekend-ul trecut, în pat, înconjurată de dulciuri şi citind cărţi pentru copii.Fanii s-au sesizat imediat. "Ade, ce e cu poza cu cartea? Te pregăteşti de un eveniment? ", a scris cineva, iar Adelina a răspuns scurt şi vag. "Am primit-o de la prietena mea Raluca", a scris ea pe Facebook.

Adelina Pestriţu şi Speak sunt împreună de [...]

Talent

Groposila scoate carti pentru copii

Iulian Groposila, presedintele Patronatului Intreprinderilor Mici si Mijlocii Constanta, a gasit o modalitate de a-i face fericiti pe copiii din Constanta si Istria, prin intermediul unei carti pentru cei mici, special conceputa pentru ocazia Craciunului. „Editam chiar acum cartea «Sa-l salvezi pe Mos Craciun». Copilul care va primi cartea este si eroul principal, ceea ce este foarte interesant. Povestea este simpla: renul Rudolf il anunta pe copil ca Mos Craciun a fost rapit si ca trebuie sa-si faca un plan pentru [...]

Sursa foto: Click.ro

Bunicul lui Bendeac vinde vechituri pe trotuar

Cărţi, câteva jucării, o pereche de ghete şi multe alte “nimicuri”. Pe un trotuar, într-o intersecţie din cartierul bucureştean Tei, bunicul cunoscutului actor Mihai Bendeac iese de câteva ori pe săptămână să vândă vechituri. O face din pasiune, nu pentru bani.Toţi din zonă îl ştiu pe Gheorghe Petrişor drept "bunicul lui Bendeac". Deseori, simpaticul bătrânel întinde pe trotuar un plastic mare pe care întinde tot felul de lucruri vechi. De la pantofi sau ghete folosite, până la jucării din pluş şi [...]

Veste pentru elevi de la ministrul Educaţiei

Manualele din învăţământul primar ar putea rămâne la elevi, mai ales că pentru unii sunt singurele cărţi, iar cele pentru celelalte cicluri vor fi recuperate la sfârşitul anului şcolar, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. [...]

„Guru din fitness”
Jennifer Nicole Lee

Cea mai sexy antrenoare a pozat goală într-un pictorial incendiar

Jennifer Nicole Lee, supranumită „guru din fitnees”, a revenit în atenția publicului după ce și-a expus impresionantele forme lucrate la sală. Americanca este mamă a doi copii și autoare a numeroase cărți despre cum să reușești să te menții în formă. Pe lângă faptul că este expertă în fitness, Jennifer realizează și pictoriale care nu te pot lasă indiferent. [...]

Şi-a arătat sânii şi zona intimă pe covorul roşu!

Una dintre cele mai râvnite actriţe de la Hollywood a făcut o gafă vestimentară de proporţii la premiera unuia dintre cele mai aşteptate filme, «Thor: The Dark World». Numele ei este Jaimie Alexander, considerate una dintre cele mai sexy vedete noi de la Hollywood, în vârstă de 29 de ani.

În filmul mai sus menţionat ea o joacă pe Sif şi datorită felului în care a jucat în Thor se zvoneşte că ar fi în cărţi şi pentru pelicula «Wonder Woman».

Până atunci [...]

Program

A început distribuirea rechizitelor pentru copiii din mediul rural

Consiliul Judeţean Constanţa desfăşoară în perioada 22.10. - 26.10.2012 acţiunea de distribuire a pachetelor cu rechizite şcolare, în cadrul „Programului de susţinere a învăţământului preşcolar şi clasele I-VIII din mediul rural al judeţului Constanţa“. Pachetele conţin rucsaci şcolari, caiete A4 si A5, penare complet echipate, cărţi de colorat, creioane colorate, etc. Acestea sunt destinate celor aproximativ 34.000 de preşcolari şi şcolari din clasele I-VIII înmatriculaţi în unităţile de învăţământ de stat din mediul rural al judeţului Constanţa. [...]

Roxana Nemeş, roşie ca focul să n-o stuche norocu’ de inteligeantă ce e

„Vai, dar vă mulţumesc din suflet, dragii mei fani din Mamaia! Mai rar ca voi, să aprecieze munca şi realizările mele artistice. Credeţi că eu nu mă-ntreb cum de nu m-am dezmembrat încă la câte repetiţii au făcut porcii ăştia de bărbaţi din showbiz cu mine? Sau nu merit măcar puţină apreciere pentru atacul de panică suferit când pozam goală în bibliotecă? Mi s-a spus că există cărţi, văzusem şi eu pe la televizor că sunt romburi, treflă şi nu mai [...]

Gazonul de pe National Arena, motiv de glume şi enervare

Gazonul de pe National Arena a stricat o sărbătoare care ar fi trebuit să fie perfectă. Noua arenă din Bucureşti a costat peste 230 de milioane de euro.
Nu a fost nisip ca la celebrul România-Danemarca 2-5 de acum câţiva ani, dar tot o catastrofă de teren a fost. Gazonul de pe National Arena a arătat deplorabil marţi seară la meciul România-Franţa, bucăţi din el sărind la tot pasul, ca şi cum ar fi fost ţinta unor cârtiţe. De gazon s-ar fi [...]

Performanţă
Andreea Răducan

Andreea Răducan, scriitoare de succes în SUA

Fosta gimnastă şi-a lansat şi peste Ocean cartea autobiografică. Andreea Răducan tinde să devină şi în scris la fel de celebră pe cât a fost în gimnastică. Ea şi-a lansat în Las Vegas şi San Francisco cartea autobiografică. După ce în România volumul „Reversul medaliei” şi-a epuizat deja ediţia a doua, fiind una dintre cele mai de succes cărţi cu temă sportivă, Andreea Răducan a trecut la nivelul superior: şi-a lansat cartea şi peste Ocean, în USA. Acolo are foarte mulţi [...]

Amber Rose

Cântăreaţa hip hop Amber Rose, goală pușcă pe coperta cărții ei

Celebra artistă Amber Rose vrea să le facă pe femei să se simtă mai puternice și a început prin a-și da toate hainele jos, potrivit click.ro. Modelul apare pe coperta noii sale cărți goală pușcă. Cântăreața hip-hop Amber Rose (31 de ani) este cunoscută pentru extravaganța ei. Ea a lansat o carte intitulată „How to be a bad bitch” care va apărea în luna octombrie. Poza de coperta cărții a fost făcută de fotograful David Chapelle, iar Amber apare ca o [...]
2 3 4 5 6 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank