Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
300 de angajaţi pretenţioşi şi cele mai mari pierderi din istorie

Avalanşă de procese ale angajaţilor împotriva Aeroportului Kogălniceanu. Dacă le pierde, societatea ar putea intra în colaps

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, bun de plată! Aproape 70 de angajaţi ai instituţiei, în solidar cu sindicatul, au câştigat la Tribunalul Constanţa drepturi salariale pe care compania de stat va trebui să le acorde şi care se ridică la ordinul miliardelor. Asta dacă şi instanţa ierarhică, respectiv Curtea de Apel, va da câştig de cauză reclamanţilor.

În luna aprilie a anului 2012, aproape 70 de angajaţi ai Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu, care reprezintă aproximativ un sfert din totalul salariaţilor, s-au unit [...]

300 de angajaţi pretenţioşi şi cele mai mari pierderi din istorie

Avalanşă de procese ale angajaţilor împotriva Aeroportului Kogălniceanu. Dacă le pierde, societatea ar putea intra în colaps

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, bun de plată! Aproape 70 de angajaţi ai instituţiei, în solidar cu sindicatul, au câştigat la Tribunalul Constanţa drepturi salariale pe care compania de stat va trebui să le acorde şi care se ridică la ordinul miliardelor. Asta dacă şi instanţa ierarhică, respectiv Curtea de Apel, va da câştig de cauză reclamanţilor.
În luna aprilie a anului 2012, aproape 70 de angajaţi ai Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu, care reprezintă aproximativ un sfert din totalul salariaţilor, s-au unit [...]

Constănţenii vor plăti totul din buzunarele lor

Cum a ajuns Primăria Constanţa să fie executată silit de o asociaţie de proprietari, din cauza unui chiriaş dator la întreţinere

Din cauza problemelor financiare, tot mai mulţi români nu mai reuşesc să-şi achite utilităţile, ajungând în situaţia de a fi executaţi silit de către judecători pentru plata debitelor la întreţinere. Dar ce te faci atunci când aceştia locuiesc cu chirie? Cine plăteşte, până la urmă, debitele restante: chiriaşul sau proprietarul? Ei bine, proprietarul. Cel puţin, în cazul de faţă. Primăria Constanţa urmează să fie executată silit de către o Asociaţie de proprietari din Constanţa, pentru că unul dintre chiriaşii săi este [...]

Prin neonorarea condiţiilor contractuale cu UM 02574 Bucureşti,

Eco Petroleum a tras ţeapă şi Ministerului Apărării

Eco Petroleum SA din Constanţa s-a înfiinţat în anul 1998, sub denumirea de Petro Recycling SRL, al cărei principal acţionar era generalul Corneliu Baltă, fost cadru MAPN şi fost acţionar la Clubul Dinamo. Baltă a fost arestat în anul 2005 şi condamnat la şapte ani de închisoare pentru prejudicierea cu 13 miliarde de lei a rafinăriei Petromidia prin firma Petrodarstel Constanţa, unde era administrator. În anul 2003, Petro Recycling s-a transformat în Eco Petroleum, fiind preluată de soţii Gheorghe şi Camelia [...]

În anumite cazuri,

„Spiru Haret”, învinuită că nu dă salariile legale profesorilor

Vă mai aduceţi aminte de scandalul de anul trecut ce viza neregulile depistate în cadrul Universităţii „Spiru Haret”? Amintim de diplome „fabricate”, facultăţi neacreditate, profesori nespecializaţi „scoşi pe bandă rulantă”, baze de date în care nu erau specificate formele de învăţământ ale studenţilor, toate acestea au fost observate de către Ministerul Educaţiei, în urma unui control amplu efectuat în cadrul Universităţii. Se pare că nici după acest scandal imens conducerea Universităţii nu s-a trezit la realitate. A.J., fost profesor universitar în [...]

În anumite cazuri,

„Spiru Haret”, învinuită că nu dă salariile legale profesorilor

Vă mai aduceţi aminte de scandalul de anul trecut ce viza neregulile depistate în cadrul Universităţii „Spiru Haret”? Amintim de diplome „fabricate”, facultăţi neacreditate, profesori nespecializaţi „scoşi pe bandă rulantă”, baze de date în care nu erau specificate formele de învăţământ ale studenţilor, toate acestea au fost observate de către Ministerul Educaţiei, în urma unui control amplu efectuat în cadrul Universităţii. Se pare că nici după acest scandal imens conducerea Universităţii nu s-a trezit la realitate. A.J., fost profesor universitar în [...]

Decizie a Tribunalului
Ion Ţiriac

Ion Ţiriac trebuie să-i plătească unui pilot constănţean drepturi salariale de aproape 2 miliarde

Ion Ţiriac, bun de plată! Un angajat al companiei SC Ion Ţiriac Air SRL a dat în judecată compania, în 2011, pentru că a fost dat afară, din motive disciplinare, solicitând anularea deciziei şi înlocuirea acesteia cu un avertisment scris. În plus, fostul angajat, Cristian Ovidiu Vicenţiu, a solicitat şi plata mai multor drepturi salariale pe care instanţa i le-a acceptat, astfel că Ţiriac va trebui să-i plătească lui Cristian Ovidiu Vicenţiu aproape 200.000 lei.
În data de 1 martie 2011, [...]

Judecătorii nu i-au acordat însă şi daune morale

Un candidat pentru funcţia de rector al Universităţii Ovidius şi-a câştigat în instanţă salariile tăiate de şefi

Universitatea Ovidius din Constanţa, bună de plată. Profesorul universitar Eden Mamut, din cadrul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, îşi va recupera drepturile salariale neachitate după ce a fost sancţionat de conducerea unităţii de învăţământ cu 10 % din salariu. Decizia judecătorească este executorie, fapt pentru care profesorul nu trebuie să mai aştepte o hotărâre irevocabilă pentru a-şi primi banii.
Mamut Eden, profesor în cadrul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă a Universităţii Ovidius din Constanţa, a candidat, în urmă [...]

Licitaţie reluată

Consiliul Judeţean Constanţa, obligat de CNSC să plătească deranjul firmelor care n-au primit contractul pentru reabilitarea unui drum

Consiliul Județean Constanța a devenit bun de plată, după ce a respins ofertele unor societăți depuse în vederea achiziției contractului de reabilitare a tronsonul de drum Cernavodă- Rasova- Aliman-Ion Corvin. Instituția este nevoită, potrivit Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, să plătească suma de 11.212,50 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor emiterii poliţei de asigurare pentru constituirea garanţiei de bună conduită, precum şi la plata cheltuielilor efectuate în vederea depunerii contestaţiei, respectiv la plata sumei de 3.720,00 lei, reprezentând servicii de asistentă juridică. [...]

Dosarul a ajuns până la Înalta Curte

Un fost profesor acuză Universitatea Spiru Haret că l-a ţepuit cu 75.000 lei

Imaginea Universităţii Spiru Haret a avut mult de suferit în ultimul an, şi asta după ce instituţia a fost implicată în tot felul de scandaluri cu diplome ilegale şi licenţe anulate. Dacă în urma scandalului iscat profesorii erau de partea conducerea, care susţinea sus şi tare că în cadrul universităţii nu s-a produs nimic ilegal, ei bine, există totuşi un cadru didactic care contrazice această poziţie oficială a conducerii de la Spiru Haret. Anton Jeflea a fost profesor la Spiru Haret [...]

Tranzacţie cu terenuri tergiversată de 3 ani pentru o bucăţică de hârtie
Dorin BAMBURIC

Bamburic se roagă de Primăria Constanţa să-i ia banii

Liviu Dorin Bamburic este o persoană cunoscută în Constanţa. Bamburic a intrat în atenţia presei încă din anul 2008, când a fost victima unei tentative de asasinat mafiote, medicii fiind nevoiţi să scoată din corpul lui nu mai puţin de şapte gloanţe. Este cunocut şi ca om de afaceri, fiind întemeietorul a numeroase, printre care SC Club Two SRL şi SC New Mineral Procesing SRL. În prima societate, Bamburic este asociat cu sora lui, Adina Mihaela Bamburic, fiecare având câte 50%, [...]

După un proces care a ţinut 10 ani
Vasile Olan

Vasile Olan a poprit degeaba pensia unui om: trebuie să dea înapoi banii pe care i-a luat ilegal de la un partener de afaceri

Numele lui Vasile Olan este foarte cunoscut în sudul litoralului. Se ştie despre el că este om politic, actualmente deţinând funcţia de consilier local în Mangalia. Pe lângă acest statut, Olan este şi om de afaceri, poate unul dintre cei mai vechi şi prosperi, fiind proprietar a sute de hectare de teren. El a înfiinţat, în 1998, Agricola Holding SRL, din Albeşti. Vasile Olan a colaborat, ca om de afaceri, cu terţe persoane, printre aceştia numărându-se şi un fost consilier de [...]

Program

Înştiinţările de plată a impozitelor vin la începutul lui februarie

Constănţenii vor primi înştiinţările de plată pentru plata impozitelor şi taxelor locale în prima săptămână a lunii februarie. Documentele pentru persoanele fizice vor fi tipărite până la sfârşitul lunii ianuarie şi vor fi distribuite la începutul lunii februarie. Înştiinţările de plată pentru persoanele juridice vor ajunge la sediile acestora începând cu data de 21 ianuarie 2013. Somaţiile de plată pentru persoanele care nu au achitat impozitele din anii precedenţi vor fi comunicate începând cu data de 24 ianuarie. [...]

Pretenţiile iniţiale erau de 500.000 de euro

Daune de 100.000 de euro şi 300.000 lei pentru familia victimei unui accident mortal din Cernavodă

După ce s-au chinuit un an de zile să-l bage la închisoare pe autorul accidentului în urma căruia şi-a pierdut viaţa ginerele, iar fiica lor a fost distrusă fizic şi psihic pe viaţă, acum se zbat să obţină daunele civile de la firma de asigurări. Vorbim despre familiile celor doi tineri din Cernavodă, Florina Denisa Pîrvu şi Bogdan Alexandru, acesta din urmă pierzându-şi viaţa în 2012, după ce un teribilist ce-şi autoturismul de lux cu viteză în centrul oraşului, a intrat [...]

Acţiuni în instanţă şi plângeri penale, dar tot nu se prezintă la cursuri

Caz incredibil la Costineşti! O profesoară chiuleşte de 3 ani, dar şcoala nu poate scăpa de ea

Titular din Costinești, la judecată de peste doi ani de zile cu Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“, acolo unde activează ca și profesor de limba și literatura română. Elena Simona N., căci despre ea este vorba, a deschis, pentru prima dată, acțiune împotriva angajatorului în 2013. Atunci, cadrul didactic a contestat decizia de suspendare a contractului individual de muncă și a cerut obligarea angajatorului s-o reintegreze în câmpul muncii și să-i plătească drepturilor salariale cuvenite și neîncasate începând cu data de 01.07.2013 [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank