Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Solista Storm Large de la Pink Martini dezvăluie că iubeşte muzica românească

Storm Large, una dintre solistele celebrei trupe americane Pink Martini, a acordat un amplu interviu pentru o publicaţie americană, în care laudă muzica noastră şi dezvăluie că o iubeşte iremediabil pe “regina cântecului românesc”, Maria Tănase.

Una din cele mai elegante trupe live ale lumii, cum o numea ziarul britanic The Times, Pink Martini demonstrează încă o dată că are o afinitate deosebită cu România şi cu muzica noastră.

Aflaţi în plin turneu mondial, componenţii formaţiei şi-au făcut timp să acorde un amplu [...]

Pink s-a pozat în pielea goală

Nu are jenă! Cântăreaţa Pink a renunţat la haine de dragul animalelor. Ea apare complet în pielea goală, acoperită doar de tatuaje, pentru o nouă campanie PETA.

În vârstă de 35 de ani, Pink va apărea în pielea goală pe un afiş uriaş în New York, în cadrul campaniei lansate recent de PETA. Cântăreaţa nu s-a temut niciodată să-şi arate pielea. Iar când a fost vorba să de dezbrace pentru animale, Pink nu a stat deloc pe gânduri. Şi-a lăsat la vedere [...]

Pink

Cu mască şi fără mască: Pink

Nemachiată, cu cearcăne şi lipsită de strălucirea make-up-ului de vedetă, Pink pare o femeie ca oricare alta. Ba chiar mai în vârstă decât cei 30 de ani pe care îi are. [...]

Pink, gesturi obscene în fața copiilor. Ce a declanșat reacția artistei

Pink (38 de ani) își petrece Paștele împreună cu soțul și cu cei doi copii ai lor în Mexic, la soare, la plajă. Din peisaj nu puteau lipsi, desigur, paparazzii. Cum au dat cu ochii de fotoreporteri, Pink și soțul ei au avut o reacție indecentă, la care au asistat uimiți și copiii cuplului, scrie Click. Pink, al cărei nume real este Alecia Beth Moore, declara în urmă cu puțin timp că încearcă să-și crească fiica de 6 ani și fiul [...]

Monica Gabor se laudă cu iubitul ei pe Facebook. A început să posteze poze cu Mr. Pink

Dacă până acum evita să publice pe Internet fotografii cu iubitul ei chinez, Monica Gabor nu se mai ascunde de când Mr. Pink a apăut pe coperta unei reviste din lumea arabă.

Ea a postat pe contul de pe Facebook câteva imagini cu omul de afaceri care vrea să facă miliarde de dolari cu băutura pe care o promovează şi fosta doamnă Columbeanu.

"Bună, dragii mei! Vă mulțumesc pentru numeroasele mesaje de susținere! Vă urez din inimă numai bine! Dumnezeu și îngerii să [...]

Cântăreața Pink a devenit mamă pentru a doua oară. Primele imagini cu bebelușul

Pink a devenit mamă pentru a doua oară chiar în a doua zi de Crăciun. Celebra artistă a născut luni un băiețel perfect sănătos, iar miercuri cântăreața a postat pe Instagram primele imagini cu micuțul.

Băiețelul este al doilea copil al lui Pink și al soțului ei, Carey Hart, care mai au împreună o fetiță de cinci ani, Willow.

Proaspăta mămică, în vârstă de 37 de ani, a dezvăluit alături de imaginile postate și numele micuțului, Jameson Moon Hart. În una dintre imagini [...]

Foto Click.ro

Dezvăluire bombă! Monica Gabor s-a căsătorit cu iubitul chinez!

Unul dintre consilierii de imagine ai lui Mr.Pink, aşa cum este cunoscut iubitul chinez, a declarat joi seară la Kanal DMonica Gabor s-a căsătorit cu şeful lor.
Deşi nu a recunoscut niciodată că s-a căsătorit legal cu Mr Pink, Monica Gabor se pare că şi-a pus pirostiile în secret.

Întrebat dacă a participat la nunta fostei «scorpii» de la Izvorani cu Mr. Pink, unul dintre consilierii omului de afaceri chinez a declarat că nu a participat la eveniment din cauza programului [...]

Botezatu: «Moni trăieşte într-un mare lux în SUA»

Designerul Cătălin Botezatu aşteaptă cu mari emoţii petrecerea de lansare a băuturii „Mr. Pink".
Acesta a ajuns marţi seara în Los Angeles şi a fost preluat de Monica Gabor cu un Rolls-Royce alb, apoi a fost cazat în cel mai luxos hotel din Beverly Hills, „Regent Beverly Wilshire Hotel
", locul unde s-a filmat pelicula „Pretty Woman". Monica Gabor s-a comportat ca o adevărată gazdă, aşa că, după ce au luat masa, l-a invitat pe Cătălin să viziteze „Mr. Pink Beverages", sediul companiei [...]

Angela Martini

Păsărica albaneză

Angela Martini, supermodelul Miss Albania care a stârnit un imens scandal internaţional după ce a apărut fără chiloţi la gala „Oscarurilor” a tras concluzia perfectă: epilarea zilnică este obligatorie. [...]

Monica Gabor a ajuns să facă reclamă unui restaurant!

Monica Gabor se ocupă intens cu promovarea băuturii energizante a iubitului ei chinez, Mr. Pink. Fosta scorpie de la ”Izvorani” a fost implicată recent într-un proiect de parteneriat între un restaurant de fițe de la Hollywood și firma asiaticuluiMonica Gabor organizează campanii de promovare pentru compania iubitului ei chinez, Mr. Pink, job la care pare să se descurce de minune. Vedeta din România ia parte la evenimente sponsorizate de firma lui Mr. Pink, filmează spoturi publicitare însă acceptă să facă reclamă [...]

Gwen Stefani

Pink, cu familia la teatru

Dupa ce a stat retrasa de ochii presei in ultimele saptamani, Gwen Stefani (40 de ani) a fost surprinsa de paparazzi, la Hollywood. Cantareata americana si sotul sau, muzicianul Gavin Rossdale (43 de ani) l-au dus pe baiatul lor cel mare, Kingston (3 ani) la teatru, cei trei alegand sa vada piesa „How The Grinch Stole Christmas!“. Obisnuit cu atentia acordata de fotoreporteri, micutul le-a oferit acestora un mic numar de comedie, facandu-le semne cu mana si aratandu-le limba. Pink a [...]

Asta, da lovitură!
David Beckham - Monica Gabor

David Beckham va lucra pentru iubitul Monicăi Gabor

Monica Gabor ar putea vira brusc de pe aleea iubitelor de bogătaşi pe bulevardul celebrităţilor mondiale. Mr. Pink, omul de afaceri asiatic în braţele căruia fosta doamnă Columbeanu a aterizat după divorţul de Irinel, e pe cale să dea o superlovitură de imagine, încheind un contract de promovare a băuturii sale energizante cu cel mai cunoscut fotbalist din lume: David Beckham. Pentru Moni, acesta ar fi biletul de intrare în lumea bună. Conform unor surse din interiorul companiei lui Mr. Pink, [...]

Monica Gabor, patroana la AC Milan? Italienii confirmă discuţiile

Monica Gabor şi iubitul ei, Mr. Pink, ar putea deveni proprietarii clubului italian AC Milan, în cazul în care patronul actual, Silvio Berluesconi, ar accepta oferta primită din partea companiei chinezului.

Silvio Berlusconi încearcă de câţiva ani să găsească un investitor potent pentru AC Milan, care să transforme echipa într-una de top la nivel european. Gazzetta dello Sport scrie că preşedintele Chinei, Xi Jingping, i-a propus fostului prim-ministru italian două companii care ar putea prelua clubul, dintre care una este condusă chiar [...]

Monica Gabor a intrat în pauză vocală și lucrează la un… copil! Vorbește doar cu aprobarea lui Mr. Pink!

După o perioadă în care a fost foarte activă, Monica Gabor a intrat în pauză vocală. Totul are legătură cu iubitul său, Mr. Pink, care o lasă “să-și facă de cap” doar când e momentul să-i promoveze afacerile, scrie Libertatea. Timp de luni bune, Monica Gabor revenea în showbizul autohton, cu scopul bine precizat de a-și lansa propria afacere online, pe care o demarase împreună cu iubitul său milionar, Mr. Pink. Vedeta a vorbit chiar și despre relația pe care o [...]

Anamaria Ferentz are propria emisiune TV la New York!

Fosta solistă a trupei Demmo şi-a împlinit visul: a devenit prezentatoare TV în America!
Artista şi-a anunţat fanii de pe Facebook că, începând de pe 14 februarie, prezintă un show la postul de televiziune MNN (Manhattan Neighborhood Network), unde şi cântă.Anamaria a postat şi câteva poze, în care apare alături de cântăreaţa Victoria Martini.
Click.ro [...]
2 3 4 5 6 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank