Anul IX, Nr. 533, Vineri, 16 Noiembrie 2018


 
 

Mireille Mathieu nu mai are mult de trăit. Lumea muzicală este în stare de șoc

Mireille Mathieu, în vârstă de 72 de ani, a aflat că nu mai are mult de trăit, după ce a fost diagnosticată cu cancer. În prezent, celebra cântăreața franceză se tratează la o clincă privată din Germania, în mare secret, motiv pentru care nu se știe ce fel de cancer o macină și de când suferă de această boală, ci doar că e în fază terminală, scrie Libertatea. O sursă din interiorul instituției medicale, citată de Ciao, spune că artista s-a [...]
 

Tiesto, dj-ul superstar al lumii, pe 15 decembrie la Romexpo. După Untold, Aferhills și Neversea este rândul Bucureștiului

Evenimentul muzical surpriză al acestui sfârșit de an, practic ”revelionul” iubitorilor muzicii electronice, îl are cap de afiș pe dj-ul superstar al lumii, Tiesto, scrie Libertatea. Pe 15 decembrie, în cadrul conceptului de show popular la nivel global, 'Don’t Let Daddy Know', care ajunge pentru prima oară în țara noastră, olandezul își ia revanșa de la publicul bucureștean după show-ul incendiar susținut anul acesta la Untold.

După Untold (Cluj-Napoca), Aferhills (Iași) și Neversea (Mamaia) este rândul Bucureștiului să se bucure de un [...]
 
 

Ilie Balaci a murit. Pe cine a sunat cu câteva ore înainte să moară

Ilie Balaci a fost în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club, unde a petrecut până în jurul orei 4.00. La ora 9.00 se plângea de dureri puternice în gât.

Potrivit fostului fotbalist Aurică Beldeanu, Ilie Balaci a dormit noaptea trecută aproximativ patru ore. Fostul sportiv a petrecut cu prietenii într-un club, până la ora 4.
Filmul morţii lui Ilie Balaci

Surse apropiate familiei au declarat că ieri dimineaţă, în jurul orei 9.30, Ilie Balaci a sunat-o pe Luminiţa Cioroianu, medic ORL-ist şi prieten [...]

Sandra Mutu și-a pus silicoane! Cum arată acum soția lui Adrian Mutu!

andra Mutu și-a pus silicoane, iar acest lucru s-ar fi intâmplat după ce i-a dat naștere lui Tiago. Decizia a fost luată deoarece bustul sotiei lui Mutu și-ar fi pierdut din fermitate odată cu nașterea, scrie wowbiz.ro [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Ingrijorător

Şomerii constănţeni, din ce în ce mai mulţi

Numărul şomerilor este în creştere în judeţul Constanţa. În luna ianuarie 2011, alte 340 de persoane au îngroşat rândurile constănţenilor fără un loc de muncă. Acelaşi trend s-a înregistrat în alte 20 de judeţe din ţară, cele mai mari creşteri fiind însă în Dolj (cu 1732 de persoane), Buzău (cu 352 persoane) şi Constanţa. [...]

Şapte persoane au murit în Constanţa din cauza căldurii

Temperaturile ridicate din ultimele zile au facut victime pe litoral. Conform spuselor directorului Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, dr. Constantin Dina, în intervalul 6- 9 august, 14 persoane au fost internate la terapie intensivă, cu temperaturi de peste 42 grade, după ce s-au expus o perioadă prelungită la soare. Din păcate, în cazul a 7 persoane nu s-a mai putut face nimic. [...]

Statistică

Peste 6.100 de şomeri nu beneficiază de ajutor bănesc

La sfârşitul lunii decembrie 2011, în judeţul Constanţa erau înregistraţi 13.058 şomeri, cu 265 de persoane mai multe decât în noiembrie 2011, dar cu 4.852 persoane mai puţine decât în decembrie 2010. Potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică din Constanţa, au primit indemnizaţii de şomaj 6.949 persoane, iar 6.109 persoane nu au beneficiat de nici un fel de ajutor bănesc. Din totalul şomerilor, 55,6% sunt femei. Rata şomajului în luna decembrie 2011 a fost de 4,2%, faţă de 5,8% [...]

Statistică

A crescut numărul turiştilor străini veniţi pe litoral

Numărul turiştilor sosiţi în perioada ianuarie-iunie 2012 a fost de 220,8 mii persoane, faţă de 184,0 mii persoane în aceeaşi perioadă din 2011, înregistrându-se o creştere de 20%. Şi numărul înnoptărilor creşte: 747,0 mii înnoptări în semestrul I 2012, faţă de 634,1 mii înnoptări înregistrate în aceeaşi perioadă a anului anterior. Turiştii străini, în număr de 20603 persoane în primul semestru al anului 2012, sunt cu 4448 persoane mai mulţi decât turiştii străini sosiţi în aceeaşi perioadă din 2011 şi deţin [...]

Regres

Populaţia a scăzut cu 9.423 de persoane în decembrie 2012

Populaţia României a scăzut cu 9.423 în luna decembrie 2012, când s-au născut 13.650 de copii şi au decedat 23.073 de persoane, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În ultima lună a anului trecut s-au născut 13.650 de copii, cu 2.020 mai puţini decât în noiembrie, şi au decedat 23.073 de persoane, cu 2.832 mai multe decât în luna precedentă. [...]

În scădere

Peste 130.000 de turişti au petrecut ultimul weekend al verii pe litoral

Numărul turiştilor care şi-au petrecut ultimul weekend al verii în staţiunile româneşti de la Marea Neagră a fost de peste 130.000, cei mai mulţi fiind cazaţi la Mamaia şi Neptun. Potrivit Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, sâmbătă, în unităţile de cazare de pe litoralul românesc se cazaseră, oficial, 131.623 de persoane, pentru ca numărul acestora să scadă, duminică, până la 113.354. Pe litoral s-au aflat la sfârşitul săptămânii trecute şi câteva mii de turişti străini, mai exact 4.153 de persoane, sâmbătă, respectiv, 3.940 [...]

100 de persoane arestate la domiciliu

De la intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Penală, magistraţii din întreaga ţară au dispus măsura arestului la domiciliu pentru 100 de suspecţi, iar controlul judiciar - faţă de 1.302 de persoane. Pentru verificarea lor acţionează, la nivel naţional, aproape 500 de poliţişti din cadrul structurilor de supraveghere judiciară, înfiinţate de inspectoratele judeţene de poliţie. [...]

Sărăcie

Numărul restanţierilor la bănci a crescut la 756.850, în ianuarie

Un număr de 756.850 persoane fizice aveau restanţe mai mari de 30 de zile la instituţiile financiare, cu 2,6% mai multe persoane decât la finalul anului trecut, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). În acelaşi timp, în luna ianuarie a anului precedent numărul de persoane cu restanţe mai mari de 30 de zile se ridica la 690.344. Numărul total al restanţelor se ridica, la finele lunii ianuarie 2013, la 1.033.091, în creştere cu 1,96% faţă de finalul anului [...]

Populaţia României, în scădere

Populaţia României a scăzut în decembrie, în condiţiile în care numărul naşterilor a fost mai mic decât cel al deceselor cu 7.865, tendinţa fiind similară celei înregistrate în cele două luni anterioare, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. În noiembrie, populaţia se diminuase cu 4.624 de persoane, iar în octombrie cu 1.745 de persoane, după ce în perioada iulie-septembrie crescuse cu 6.325. În primele şase luni din 2009, populaţia României scăzuse cu 26.200 de persoane. Astfel, pe întreg anul [...]

Andre Lange

Al patrulea titlu olimpic pentru germanul Andre Lange

Sportivul german Andre Lange a câştigat al patrulea titlu olimpic, duminică, la Whistler, după ce, alături de Kevin Kuske, s-a impus în proba masculină de bob pentru două persoane. Andre Lange s-a impus în faţa compatriotului său Thomas Florschuetz şi a rusului Alexsandr Zubkov. Deja câştigător la bob pentru patru persoane la Salt Lake City în 2002, Lange a realizat dubla la bob pentru două persoane şi pentru patru la JO de la Torino, în 2006. Lange, în vârstă de 36 [...]

Uruguay, aşteptată acasă de jumătate de milion de fani

Aproximativ 500.000 de persoane, adică un uruguayan din şapte, a sărbătorit la Montevideo performanţele obţinute la Cupa Mondială de naţionala Uruguayului, care a ajuns pentru prima dată după 40 de ani până în semifinalele unui turneu final al CM, au anunţat autorităţile locale. Cotidianul El Pais aminteşte că după semifinala pierdută de Uruguay în faţa Olandei, scor 2-3, pe bulevardul central din Montevideo s-au strâns peste 100.000 de persoane. [...]

Cel puţin 14 persoane au fost rănite la un concert Backstreet Boys, după o furtună

Cel puţin 14 persoane au fost transportate la spital după ce o structură metalică a fost doborâtă de o furtună la un concert în Oklahoma al formaţiei Backstreet Boys, informează site-ul postului CNN, citat de Mediafax. Angajaţii au încercat să evacueze persoanele strânse să asiste la concert, a declarat un Kym Koch Thompson, o reprezentantă a organizatorului, însă aproximativ 150 de fani nu au ascultat avertismentele. Thompson a precizat că în zonă s-au înregistrat rafale de vânt cu o viteză de [...]

Şi aici suntem ultimii

Topul ţărilor cu cei mai mulţi bogaţi din Europa. În România, 140 de români au active de peste 30 milioane de dolari

În Europa, numărul persoanelor cu active de minim 30 milioane de dolari a crescut cu 632 în ultimul an (de la 53.538 la 54.170) şi se estimează o creştere cu 31% în următoarea decadă. Cele mai multe persoane bogate din Europa se găsesc în Germania (16.192), Marea Britanie (10.373) şi Elveţia (5.657). România are cei mai puţini oameni bogaţi din cele 22 de ţări europene analizate. Totodată, Europa numără în prezent 708 miliardari (cei mai mulţi din lume), dintre care 149 [...]

ÎN CREŞTERE

736.000 de şomeri, oficial, în România

Rata şomajului a fost în octombrie de 7,3%, la acelaşi nivel cu cel din luna anterioară, dar în creştere cu 0,5% faţă de septembrie 2012, se arată în datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Potrivit INS, numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru octombrie este de 736.000 de persoane, în creştere atât faţă de septembrie (733.000), cât şi faţă de perioada similară din 2012 (682.000 persoane). [...]

Oferte sărace

Cele mai multe locuri de muncă locuri de muncă sunt pentru vânzători şi munictori necalificaţi

Aproximativ 150.000 de oameni au fost încadraţi pe piaţa muncii în primele 5 luni ale anului, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Nu se mai angajează de mulţi ani la nivelul în care se recruta înainte de declanşarea crizei, însă unele meserii sunt încă la mare cautare. Iată care au fost posturile pe care s-a angajat cel mai mult în prima jumătate a anului. Peste 1.620 de persoane au fost angajate în primele şase luni din acest [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Succes total la Atena pentru designerii români. Cătălin Botezatu, invitat special

După succesul avut la Paris, Federația Română de Design și Accesorii a fost invitata să ducă mai mulți designeri români la cel mai important eveniment de moda din Atena, "Athens Xclusive [...]
 

El este recuziterul care l-a resuscitat pe Busu și i-a salvat viața! „L-am întors, fiindcă dânsul căzuse cu faţa în jos, şi am început masajul cardiac”

Florin Busuioc a fost salvat de la moarte de un angajat al Filarmonicii Oltenia, care i-a aplicat actorului manevre de resuscitare, până la sosirea echipajului SMURD. Tânărul a povestit cum a [...]

Mihail lansează piesa „Dorul mă ia”

Unul dintre cei mai sensibili și apreciați artiști ai ultimilor ani, Mihail revine pe piața muzicală cu piesa „Dorul mă ia”. Așa cum și-a obișnuit publicul, artistul împletește versuri de suflet [...]
 

Mariana Mihuț, o viață între teatru și Victor Rebengiuc: „A meritat să rămân cu el”. Actrița împlinește 76 de ani

Actrița Mariana Mihuț împlinește 76 de ani, din care 53 i-a petrecut alături de Victor Rebengiuc, jumătatea sa de mai bine de jumătate de secol. Doi actori uriași, care se completează [...]
 

Actorul Florin Busuioc, Busu de la PRO TV, a făcut INFARCT

Actorul Florin Busuioc, cunoscutul prezentator al rubricii Meteo de la PRO TV, a făcut infarct! Totul s-a întâmplat pe scenă, la Craiova. Florin Busuioc făcea parte din distribuția spectacolului Central Park, [...]

Suma uriașă spartă de Bianca Drăgușanu la shopping pentru a uita de coșmarul de la Asia Express

Bianca Drăgușanu nu a rezistat prea mult la Asia Express, dar zilele petrecute fără bani și înfometată în Sri Lanka au făcut-o pe blondă să iasă la ședințe intense de shopping. [...]
 

Veste bună pentru pasionaţii de "Războiul stelelor": Disney va produce o nouă serie "Star Wars"

Compania Walt Disney Co. a anunţat că va produce o nouă serie "Războiul stelelor/ Star Wars", pentru viitorul său serviciu de streaming, Disney+, a anunţat şeful companiei, Bob Iger, citat de [...]
 

Michael Jackson, pe primul loc în topul celor mai bogate vedete care nu se mai pot bucura de avere

Michael Jackson a ocupat, pentru al şaselea an consecutiv, prima poziţie în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă, cu venituri de 400 de milioane de dolari, au anunţat, joi, editorii revistei Forbes, citaţi de bbc.com şi Mediafax. Michael Jackson a ocupat, pentru al şaselea an consecutiv, prima poziţie în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă, cu venituri de 400 de milioane de dolari, au anunţat, joi, editorii revistei Forbes, citaţi de [...]

Casa Arethei Franklin, de vânzare. Care este preţul cerut pentru locuinţa cu cinci dormitoare, şapte băi, teren de tenis şi piscină

Casa din Detroit a cântăreţei americane Aretha Franklin, care a murit pe 16 august, la vârsta de 76 de ani, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 800.000 de dolari, potrivit site-ului Associated Press, citat de Mediafax. Casa în stil colonial, cu o suprafaţă de 385 de metri pătraţi, cu cinci dormitoare, şapte băi, teren de tenis şi piscină, este situată în Bloomfield, o suburbie a oraşului american Detroit. Casa mai este dotată cu un garaj care poate adăposti trei [...]

Autorităţile ruse au blocat lansarea unui film în care americanii îl salvează pe preşedintele rus

Ministerul rus al Culturii a anulat in extremis lansarea prevăzută joi a filmului hollywoodian 'Hunter Killer', în care militarii americani îl salvează pe preşedintele rus şi împiedică declanşarea unui al treilea război mondial, invocând motive administrative, relatează AFP, citată de Agerpres. "Compania de distribuţie nu a furnizat la timp copia filmului la calitatea necesară vizionării la cinemateca de stat Gosfilmofond", a informat Ministerul Culturii într-un comunicat pentru a justifica interdicţia difuzării filmului.

Adaptare a cărţii scrisă de George Wallace şi Don Keith, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank