Anul IX, Nr. 533, Marţo, 18 Iunie 2019


 
 

Marele cineast Franco Zeffirelli a murit

Marele cineast italian Franco Zeffirelli a murit la vârsta de 96 de ani, transmite sâmbătă AFP care citează presa italiană. Cineastul este cunoscut pentru spectacolele de operă şi pentru adaptările cinematografice ale unor opere de Shakespeare, pentru care a şi primit două nominalizări la Oscar. Regizorul a murit la reşedinţa sa din Roma, potrivit Agerpres. Franco Zeffirelli "s-a stins liniştit după o lungă maladie care s-a agravat în ultimele luni", anunţă presa italiană care citează surse din familia cineastului.

Regizorul şi producătorul [...]
 

Andra, ajutată de Fuego şi de Raoul să ajungă mare vedetă

Paul Surugiu " Fuego (42 de ani), Andra (32 de ani) şi Raoul (40 de ani) au în comun oraşul natal, Turda, dar şi o dragoste nemăsurată pentru muzică. Solista a fost remarcată la un concurs muzical de Fuego, care a şi premiat-o, iar Raoul, care a crezut în talentul ei artistic, i-a fost primul impresar. Cei trei artişti cu voci de calibru au rămas prieteni pe viaţă, iar adesea au şi colaborat pe plan artistic, unindu-şi vocile. Lansarea dublului album [...]
 
 

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]

Simona Halep, oficial pe locul 3 în lume

Absența de la Stuttgart a costat-o pe Simona Halep poziția a doua a clasamentului WTA. Ea a fost depășită de Petra Kvitova, cea care a și câștigat, de altfel, titlul german.

Simona Halep ocupă de luni locul 3 în clasamentul WTA, fiind devansată de Naomi Osaka și de Petra Kvitova. A doua româncă în această ierarhie este Mihaela Buzărnescu, care a urcat pe 29. În Top 100 le mai avem pe Sorana Cîrstea, care a urcat de pe 97 pe 93 și [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Tragedie în familia Angelinei Jolie

Angelina Jolie se confruntă cu o serie de evenimente nefericite în ultima perioadă. După ce a luat decizia radicală de a-şi extirpa ambi sâni, de teama unui cancer mamar, actriţa este lovită de o nouă nefericire.Debbie Martin, mătuşa acesteia, cea care a determinat-o, de fapt, să ia decizia masectomiei, a murit, în această noapte, a anunţat purtătorul de cuvânt al spitalului Palomar Medical Center din California, unde femeia era internată.

Decesul are loc la două săptămâni după ce actriţa a făcut publică [...]

Iniţiativă

Call center pentru românii din Spania

Începând cu data de 6 octombrie 2011, în cadrul ANOFM funcţionează serviciul de call-center, ce se adresează persoanelor care doresc informaţii despre noile reglementari privind piaţa muncii din Spania, precum şi celor care lucrează în aceasta ţară. [...]

Laura CONDUR

Laura Condur şi-a lăsat afacerile pe mâna fiului său şi a soţiei lui Iorguş

Directoarea Sanatorului Balnear din Mangalia, Laura Condur, a decis să se retragă din firmele pe care le-a înfiinţat, lăsându-şi afacerile pe seama bunei sale prietene şi fine, Mariana Iorguş. Soţia deputatului PDL va trebui să-l educe în ale businessului pe juniorul familiei Condur, Cosmin Ştefan, acesta luându-i locul mamei sale atât în cadrul SC Medsim Center SRL, cât şi la SC Callatis- Med.Inf SRL. Cosmin Ştefan Condur are 29 de ani şi este student la Facultatea de Construcţii din cadrul Universităţii [...]

Foto Cancan.ro

Teo, acuzată de chiul în Parlament! E în concediu medical, dar filmează pentru "Pariu cu viaţa"

Teo Trandafir este acuzată de chiul. Vedeta de televiziune a intrat în concediu medical în Parlament din cauza problemelor grave de sănătate.Acum însă, ea şi-a reluat activitatea, nu în calitate de deputat, ci ca actriţă de televiziune. Cu toate acestea, în actele instituţiei ea apare în continuare ca fiind în concediu medical."Nu există concediu medical pe jumătate. Ori eşti apt de muncă, ori nu. Reluarea activităţii în altă parte contravine cu motivul medical pentru care ai intrat în concediu de boală", [...]

Litigiu

Centrul Medical Axis, dator lui Hagi cu aproape 53 milioane

Centrul Medical Axis din Constanţa este datoare la Hagi. Instituţia medicală trebuie să-i plătească sportivului suma de 5.295,77 lei, contravaloarea unor aparate pe care societatea sportivului le-a livrat către conducerea unităţii medicale din Constanţa. De altfel, chiar instanţa a obligat SC AXIS SA să plătească debitul restant. [...]

Lady Gaga îşi ia casă de 6.000.000 $

Operată recent la şold, Lady GaGa (26 de ani) se află ţintuită în scaunul cu rotile. Acest lucru nu o împiedică însă să-şi caute o nouă locuinţă, una conform gusturilor sale excentrice.

Controversata cântăreaţă este dispusă să dea 5.950.000 de dolari pentru un penthouse în The Link, cel mai nou şi fițos complex din Manhattan, luxosul cartier din New York. Situat în vestul oraşului, complexul e foarte căutat printre vedetele de la Hollywood, fiind localizat în imediata apropiere a obiectivelor Times Square, [...]

Un celebru actor de la Hollywood a murit în urma unui infarct

Michael Clarke Duncan a decedat luni, într-un spital din SUA, la aproape două luni după ce a suferit un infarct, la vârsta de 54 de ani.Actorul american, nominalizat la Oscar pentru rolul din filmul "Culoarul Morţii/ Green Mile" (1997), în care a interpretat un condamnat la moarte, Michael Clarke Duncan şi-a dat ultima suflare la Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles, potrivit logodnicei sale, actriţa Omarosa Manigault.Michael Clarke Duncan a suferit un infarct pe 13 iulie, care se pare că i-a [...]

Sentinţă

World Trade Center Bucureşti a dat faliment

Tribunalul Bucureşti a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei societăţii World Trade Center Bucureşti SA, care administrează Hotelul Pullman din Capitală. Prin cererea înregistrată la data de 3 iunie 2011, WTC SA a solicitat protecţia legii insolvenţei în vederea reorganizării activităţii. Cererea de insolvenţă a fost determinată de imposibilitatea plăţii, refinanţării sau reeşalonării datoriilor de peste 65 milioane dolari. Printre acţionarii WTC se numără Municipiul Bucureşti, Fondul Proprietatea, SIF Muntenia, Astra Asigurări, Debarth, Bouygues Batment, TAROM, Camera de Comerţ a României. [...]

Hagi

Hagi a dat în judecată Centrul Medical Axis din Constanţa

De câteva luni bune centru medical Axis din Constanţa se luptă în instanţă cu oamenii lui Gheorghe Hagi. Mărul discordiei: suma de 5.295,77 de lei, pe care se presupune că unitatea medicală ar trebui să o plătească către societatea sportivului, SC Hagi Sport SRL. La începutul anului, reprezentanţii societăţii au acţionat în instanţă Centrul de recuperare medicală Axis în vederea recuperării unui debit. De specificat faptul că, de-a lungul anilor, între Axis şi SC Hagi Sport a existat o colaborare strânsă, [...]

Andreea Marin a tăiat panglica la deschiderea unui spital pentru copii

Andreea Marin a participat azi la deschiderea unui nou centru medical privat, ce poartă numele Spitalul şi policlinica de copii CMU Dorobanţi. Ea a tăiat panglica alături de câţiva copii, care au venit însoţiţi de părinţii lor.Vedeta a avut numai vorbe frumoase la adresa sistemului sanitar privat, dar a ţinut să adauge că speră să nu fie vreodată nevoie să viziteze spitalul pentru vreo problemă medicală cu fiica ei, Violeta, în vârstă de aproape 3 ani. La eveniment au mai luat [...]

Melania Trump, operată pentru o problemă benignă la rinichi

Melania Trump a fost operată luni dimineaţa pentru o problemă benignă la rinichi şi urmează să rămână internată toată săptămâna, transmite AFP, care, citând purtătoarea de cuvânt a primei doamne a Statelor Unite, adaugă că procedura a fost realizată cu succes şi fără complicaţii, notează Agerpres. Potrivit declaraţiei lui Stephanie Grisham, citată şi de Reuters, Melania Trump, 48 de ani, a fost supusă unei proceduri de embolizare pentru a trata o afecţiune la rinichi şi va rămâne pentru restul săptămânii la [...]

Actriţa Eva Longoria a născut primul ei copil

Actriţa Eva Longoria (43 de ani) a născut primul ei copil, un băieţel pe nume Santiago Enrique, informează Daily Mail, citat de Agerpres. Vedeta din serialul "Neveste disperate" şi soţul ei, José "Pepe" Bastón (50 de ani), preşedintele grupului Televisa, au împărtăşit fericita veste jurnaliştilor de la HOLA! USA, după confirmarea sarcinii în luna decembrie. "Suntem foarte recunoscători pentru această frumoasă binecuvântare", a mărturisit proaspăta mămică anunţând vestea. Santiago s-a născut marţi, 19 iunie, la Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles. [...]

Demi Lovato a suferit complicații în urma supradozei de droguri. Artista este în continuare internată în spital

Demi Lovato a suferit complicații în urma supradozei de droguri.Artista este în continuare internată în spitalul Cedars Sinai Medical Center din Los Angeles și va rămâne sub supravegherea medicilor, scrie EOnline. Printre complicații se numără simptome precum greață, amețeli și febră mare. Demi Lovato, în vârstă de 25 de ani, a fost găsită inconștientă în locuința sa din Los Angeles marțea trecută, după ce a luat o supradoză. Artista a fost tratată de paramedici la fața locului cu Narcan, un medicament [...]

Invitaţie cu precizare: ţinuta să fie „smart casual”
Walter Eoelfler, Radu Mazăre

Mazăre, în ton cu moda la prezentarea Maritimo Shopping Center

A început numărătoarea inversă pentru inaugurarea Maritimo Shopping Center din Constanţa, data deschiderii oficiale fiind stabilită pe 28 octombrie. Până atunci, dezvoltatorul proiectului a organizată o conferinţă de prezentare a stadiului în care se află, de la eveniment nelipsind primarul Constanţei, Radu Mazăre, un moment bun pentru acesta să facă glume, întrebând unde sunt fetele, dar apoi mulţumind investitorului pentru că dă de muncă românilor. La rândul său, investitorul a ţinut să precizeze că spaţiile din interiorul mall-ului sunt în proporţie de [...]

Sute de constănţeni au luat cu asalt Maritimo Shopping Center

Maritimo Shopping Center şi-a deschis săptămâna trecută porţile pentru constănţeni. În noul centru comercial, constănţenii vor putea vedea filme la Cinema City, care va opera în opt săli de cinema, vor putea să-şi încerce norocul la casino, squash, billiard sau se vor relaxa la food court şi cafenele. La deschidere, a fost o adevărată isterie, sute de oameni s-au îmbulzit să vadă noul mall, spre nenorocul concurenţei, care, probabil, şi-a lungit ochii după clienţi. Mult aşteptat a fost şi hipermarketul Auchan, [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol divorțează săptămâna viitoare. Detalii despre partaj

Alexandru Papadopol și Ioana Ginghină urmează să divorțeze săptămâna viitoare, iar actorul ar vrea să-i facă un cadou generos fiicei sale.

Relația dintre Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol se află în momentul [...]
 

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, din nou nași de botez. Ce ținută sexy a purtat impresara la eveniment

Anamaria Prodan și soțul ei, Laurențiu Reghecampf, au devenit părinții spirituali ai unui băiețel sâmbătă, 15 iunie. Cei doi se apropie cu pași repezi de finul cu numărul 100, însă continuă [...]

Laura Cosoi a reușit să scape de kilogramele acumulate în timpul sarcinii

Laura Cosoi a publicat un mesaj pe rețelele de socializare unde a recunoscut faptul că î timpul sarcinii a pus câteva kilograme în plus, însă, în timp, vedeta a reușit să [...]
 

Ce gest emoţionant vrea să facă Ion Surdu cu banii de la Exatlon

Cel de-al treilea sezon Exatlon și-a desemnat câștigătorii. De data aceasta, au ieșit doi învingători, unul la masculin, Ion Surdu, dar și la feminin, Andreea Arsine. Fiecare a plecat acasă cu [...]
 

Cum a reacționat Cătălin Botezatu după ce s-a spus că ar avea un copil secret

Cătălin Botezatu a avut prima reacție cu privire la afirmațiile făcute de un invitat al emisiunii Acces Direct care afirmă că fiul lui nu este biologic, iar tatăl acestuia ar fi [...]

Așa arată Inna când nu e divă: fără machiaj și fără haine de lux

Haine extravagante, în tendințe, coafuri spectaculoase, machiaj strident sau, dimpotrivă, acel machiaj “invizibil”, dar care te face strălucitoare. Acesta este arsenalul Innei, solista din România cu cea mai spectaculoasă ascensiune internațională. [...]
 

Daniela Gyorfi se pregătește de cea de-a patra operație la sâni: „Vreau sâni mai mici“

Daniela Gyorfi regretă faptul că în urmă cu 20 de ani s-a lăsat pe mâna doctorilor esteticieni și și-a mărit sânii mult prea mult. Astfel că, ajunsă la vârsta de 50 [...]
 

Câți bani a primit Madonna pentru a cânta la Eurovision 2019

Eurovision Song Contest 2019 începe în seara aceasta cu prima semifinală, iar surprizele se țin lanț. După aflarea veștii ca Madonna va concerta în cadrul finalei de la Tel Aviv, a fost un singur pas până la aflarea sumei pentru care ea a acceptat să facă acest lucru pe data de 18 mai. În seara aceasta va avea loc prima semifinală Eurovision, iar 17 țări se vor întrece în show-uri și în piese pentru a reuși să obțină un loc în [...]

Serialul „Empire“ se va încheia după sezonul al şaselea

Sezonul al şaselea din serialul american "Empire" va fi ultimul produs de compania Fox, relatează marţi dpa. "Sezonul al şaselea promite să fie plin de drame, surprize şocante şi multe momente uimitoare", a anunţat Fox într-un comunicat publicat luni. "Drama premiată despre o familie din lumea plină de farmec şi uneori periculoasă a muzicii hip-hop a generat hituri de top şi povestiri relevante social", se mai arată în comunicat.

Ratingul a scăzut drastic de-a lungul anilor. "Empire" a debutat în 2015 şi [...]

Trevor Engelson, fostul soţ al lui Meghan Markle, s-a recăsătorit cu o moştenitoare bogată

Când Meghan Markle a decis să pună capăt căsătoriei sale cu producătorul Trevor Engelson, în august 2013, actriţa i-a restituit verigheta şi inelul de logodnă, notează online ziarul spaniol ABC. Este ceea ce relatează Andrew Morton în cartea sa biografică "Meghan a Hollywood Princess", unde relatează cu multe detalii modul în care s-a destrămat după trei ani şi jumătate această căsnicie. Fosta actriţă americană a trecut însă pagina şi s-a căsătorit anul trecut cu prinţul Harry al Marii Britanie, iar anul [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank