Anul IX, Nr. 533, Joi, 17 Octombrie 2019


 
 

Cântăreaţa Sia, diagnosticată cu o boală neurologică rară

Sia, în vârstă de 43 de ani, este una dintre cele mai controversate artiste din industria muzicală din cauza modalităţii în care decide să îşi regizeze videolcipurile pieselor. Cu ajutorul unei adolescente foarte taelntate la dans, o perucă care are rolul e a-i acoperi faţa şi nişte versuri care pot atinge şi cea mai insensibilă inimă, Sia a făcut furori de-a lungul timpului şi se bucură de aprecierea a zeci de mii de fani din întreaga lume. Din păcate, artista le-a [...]
 

Pelicula „Colectiv“ a câştigat premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul Internaţional de la Zurich

Filmul „Colectiv“, al cineastului Alexander Nanau, a câştigat premiul Golden Eye pentru cel mai bun documentar la cea de-a 15-a ediţie a festivalului Internaţional de Film de la Zurich, transmite duminică The Hollywood Reporter. În acest film despre drama incendiului de la clubul Colectiv şi despre problemele sistemului medical românesc apar, printre alţii, Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, una dintre victimele de la Colectiv, Cătălin Tolontan, dar şi medici de la spitalul de arşi.

Lungmetrajul de debut al cineastului Darius Marder, [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Narcis Ianău s-a transformat total!

Cunoscut pentru impactul pe care l-a avut la emisiunea "Românii au talent" din 2011, Narcis Ianău, băiatul cu voce de soprană, s-a schimbat teribil de mult în ultimii doi ani.Publicul din România a rămas mască la vremea respectivă când l-a văzut etalându-şi talentul pe scenă având în vedere că Narcis avea doar 15 ani iar vocea sa părea să nu fie a lui.

La aproape doi ani distanţă, Narcis Ianău este un tânăr total schimbat. Drept dovadă stă o fotografie pe care [...]

Fiul primarului din Tulcea îi face campanie tatălui său...în cimitir!

A început campania electorală...în cimitir! Fiul primarului din Tulcea, Alexandru Hogea, s-a gândit să-i dea o mână de ajutor tatălui său, Constantin Hogea, în greaua luptă pentru funcția de primar al localității. Așa se face că s-a încărcat cu pungi de cadouri pentru locuitori, însă, nu vă imaginați că le-a bătut la ușă pentru a le oferi „ajutorul“ din partea candidatului PNL la Primăria Tulcea. I-a căutat pe oameni...la cimitir. Asta s-a întâmplat luni, 9 mai. Că, doar a fost Paștele [...]

Pelicula „Colectiv“ a câştigat premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul Internaţional de la Zurich

Filmul „Colectiv“, al cineastului Alexander Nanau, a câştigat premiul Golden Eye pentru cel mai bun documentar la cea de-a 15-a ediţie a festivalului Internaţional de Film de la Zurich, transmite duminică The Hollywood Reporter. În acest film despre drama incendiului de la clubul Colectiv şi despre problemele sistemului medical românesc apar, printre alţii, Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, una dintre victimele de la Colectiv, Cătălin Tolontan, dar şi medici de la spitalul de arşi.

Lungmetrajul de debut al cineastului Darius Marder, [...]

Primul scandal de când e celebru! Narcis Ianău, acuzat de furt de un bun prieten

Viaţa de persoană publică vine la pachet nu doar cu vorbe şi încurajări din partea admiratorilor, ci si cu acuzatii care de care mai grave.Narcis Ianău simte pe pielea lui că celebritatea cere un anumit tribut. Pe lângă cei care spun despre el că are o altă orientare sexuală, în peisaj şi-a făcut loc şi un compozitor, care îl acuză pe Narcis de furt.
Acesta spune că i-a compus trei melodii artistului, dar că nu a văzut nicio răsplată financiară din partea [...]

Narcis Ianău: ”Am trimis peste 20 de scrisori la compozitori și case de producție și nimeni nu mă bagă în seamă!”

Contratenorul Narcis Iustin Ianău, elevul clasei a X-a de la Colegiul Național de Artă "George Apostu" din Bacău, adolescentul care a impresionat o țară întreagă cu vocea sa la emisiunea "Românii au talent", a revenit în anonimat.

Visul de a deveni vedetă s-a risipit brusc și viața lui Narcis este acum identică cu cea a colegilor săi de clasă.

"Nu am nici măcar un impresar, nici un compozitor, nu m-a căutat nicio casă de producție. Am trimis peste 20 de scrisori și nimeni [...]

Amical
Narcis Răducan

Narcis Răducan, mai bun decât Luis Figo şi Butragueno

Asociaţia Europeană a Cluburilor s-a reunit pe 10 şi 11 septembrie la Geneva pentru a pune la punct noile reguli ale fotbalului de pe continent. Au fost prezenţi conducătorii celor mai tari cluburi europene, iar printre invitaţi s-a numărat şi Narcis Răducan, şeful Oţelului Galaţi, echipă participantă anul trecut în grupele Ligii Campionilor. Karl-Heinz Rummenigge, preşedintele german al acestei asociaţii din care fac parte toate cluburile mari din Italia, Spania, Germania, Anglia şi Franţa, a propus disputarea unui turnei de minifotbal, [...]

De la «Românii au talent», la Eurovisionul din Germania

Vă mai amintiţi de Narcis Iustin Ianău, sensibilul solist care în 2011 făcea furori, cu vocea sa aproape ireală, la „Românii au talent” (PRO TV)? Cântăreţul de 21 de ani vrea să dea lovitura la Eurovision.

Narcis (21 de ani) a crezut mereu în steaua lui norocoasă şi îşi dorea cu ardoare şi o recunoaştere a calităţilor sale vocale şi pe plan internaţional. Ca numele lui să depăşească graniţele ţării, el s-a înscris, în 2013, la faza naţională Eurovision, însă a obţinut, [...]

Narcis Ianău e bun la Geografie, dar slăbuţ la Istorie. A luat Bac-ul cu 8,31

Puştiul care a impresionat cu vocea sa la "Românii au talent", Narcis Ianău, s-a descurcat onorabil la examenul de Bacalaureat. Tânărul, care a absolvit Colegiul Naţional de Artă "George Apostu" din Bacău, a obţinut media 8,31 în urma evaluării de la Bac.

Liceele din judeţul Bacău sunt printre instituţiile de învăţământ care au cea mai mare rată de promovare la această ediţie de Bacalaureat. La Colegiul de Artă "George Apostu", nu mai puţin de 86,31% dintre elevi au luat examenul, printre care [...]

Personaje celebre

Casanova - E corespondentul italian al faimosului spaniol Don Juan. A trait mai aproape de timpurile noastre si se pare ca l-a intrecut in frumusete, in cabotinaj si in cuceriri galante pe acest premergator al sau. Deosebirea dintre ei este ca Gian-Giacomo Casanova a fost un aventurier si pe alte planuri, desfasurandu-si ispravile pe o intindere geografica mai mare. Don Juan e spita nobila de cuceritor, Casanova spita burgheza. Termenul de Casanova este obtinut atunci cand donjuan-ul, la care ne referim, [...]

Narcis Ianău: «Dacă mă operez, e posibil să orbesc!»

Are o voce rară. I se mai spune şi „Privighetoarea din Carpaţi", iar la 18 ani a cunoscut succesul. Narcis Ianău s-a schimbat foarte mult în doi ani, imaginea lui este foarte bună. Totuşi, contratenorul are o problemă: miopia.
Tânărul acum în vârstă de 18 ani, s-a cizelat foarte mult, iar fiecare apariţie a lui stârneşte admiraţie. În primul rând, vestimentaţia lui este una foarte elegantă, chiar dacă nu are un stilist personal, ci doar câteva prietene care îi mai dau sfaturi. [...]

Inedit
Cristian Borcea

Steliştii se roagă de Borcea să rămână la Dinamo

Directorul sportiv al roş-albaştrilor, Narcis Răducan, a declarat că speră ca acţionarul dinamovist Cristian Borcea să nu se retragă, deoarece Steaua este o echipă mare atunci când învinge un Dinamo puternic. „Dinamo cu Cristi Borcea reprezintă un adversar de temut şi probabil că plecarea acestuia ar fi o pierdere pentru Dinamo. Sper să se ajungă la un numitor comun, pentru că Steaua este o echipă mare atunci când bate un Dinamo puternic”, a spus Răducan, după ce Borcea a anunţat că [...]

Printre sponsori, o firmă elenă interesată de drumurile din România

Narcis Neaga, şeful de la CNADNR, a spart 1.000 de euro pe zi într-un sejur de lux în Grecia

Narcis Ştefan Neaga, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), folosea în luna august resursele instituţiei de stat pentru a se război cu o televiziune care dezvăluia faptul că bugetarul a petrecut un sejur de lux în Grecia, într-un hotel unde cazarea costă de la 1.000 de euro în sus pe zi. Neaga s-a jurat şi a prezentat şi o factură, din care reieşea că întreaga deplasare n-a costat mai mult de 800 de euro, [...]

Clejanii, Carla's Dreams şi Mahala Rai Banda nu mai vin la Medgidia. Zilele oraşului, anulate; primarul acuză consilierii că "împiedică un act cultural"

Primăria municipiului Medgidia anunță anularea evenimentului „Zilele municipiului Medgidia” din cauza "atitudinii ostile, a disprețului și declarațiilor tendențioase manifestate de o parte a consilierilor locali, în cadrul ședinței ordinare desfășurate în data de 31 august", anunţă edilul Valentin Vrabie.

Potrivit primarului Valentin Vrabie, "consilierii locali Socaciu Zuleiha - PSD, Narcis Ion " PSD, Gheorghiu Georgiana Rosemari " PNL, Păun Nicolae " ALDE, Butnaru Marian " PMM, contestă dreptul la cultură al locuitorilor acestui municipiu. Datorită mofturilor politice pe care le afișează cei [...]

Compania are deja peste 6.000 de angajaţi
Narcis Neaga

Reglări de conturi cu găuri la buget! Noua organigramă CNADNR presupune 500 de noi posturi

Noua organigramă a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va însemna angajarea a încă 500 de bugetari, se arată în publicaţia tirmagazin.ro. Potrivit acesteia, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, ar fi refuzat din start o asemenea enormitate, dar şeful CNADNR a ştiut să intervină pe lângă prim ministrul Victor Ponta pentru ca documentul, elaborate în luna mai, să fie aprobat în perioada imediat următoare. Iată şi cine ar urma să fie zburat din funcţiile deţinute în prezent la [...]

PASĂREA ROCK lansează melodia de Crăciun, ”COMETA STEA”

În prag de sărbătoare trupa Pasărea Rock continuă să își încânte admiratorii cu interpretările sale remarcabile și lansează o nouă melodie menită să readucă în suflet bucuria simplă, dar înălțătoare, a Crăciunului petrecut alături de cei dragi.

Intitulată ”COMETA STEA”, scrisă de binecunoscutul Florin Dumitrescu, pe muzica lui Josef Kappl, noua melodie a trupei Pasărea Rock pune în evidență apartenența noastră creștină și invită la dezvoltarea puterii de a iubi și de a dărui.

Inițial, titlul acestei melodii a fost „Trei crai de [...]

 

Florin Pastramă, plin de sânge după ce a fost atacat cu târnăcopul. De ce a fost bătut soțul lui Brigitte

Scene de groază în București. Soțul lui Brigitte a fost bătut cu bestialitate de două persoane de etnie romă. Florin Pastramă s-a ales cu capul spart și a avut nevoie de [...]
 

Ilie Năstase, părăsit și de cea de-a cincea nevastă? Dovada că Ioana Simion s-a mutat cu chirie

Le bate divorţul la uşă? Se pare că situaţia din familia Ioana Simion " Ilie Năstase e destul de delicată, din moment ce nu mai locuiesc împreună. Fotoreporterii Click! au surprins-o [...]

Tamara Buciuceanu-Botez rămâne la Terapie Intensivă, în Spitalul Elias. De ce nu o externează medicii

Tamara Buciuceanu-Botez se află în continuare internată la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Elias din București. Medicii spun că o vor muta, zilele următoare, în salon. În acest moment, starea [...]
 

Cătălin Botezatu și-a făcut testamentul. Cum se va împărți averea designerului

După problemele de sănătate pe care le-a suferit recent, pe Cătălin Botezatu l-au năpădit câteva gânduri sumbre, iar designerul s-a gândit să-și pună la punct dorințele cu privire la împărțirea averii [...]
 

Situaţie nemaiîntâlnită la "Vocea României". Un concurent de 17 ani i-a jucat pe antrenori pe degete

Un tânăr de 17 ani, cu deficienţe de auz, a făcut furori vineri seara, la “Vocea României” (PRO TV). A întors toate cele 4 scaune ale antrenorilor, însă Smiley s-a trezit [...]

Smiley a lansat cea mai romantică piesă. „My Love“ a fost filmată în deșert, la 50 de grade

Smiley lansează “My Love”, o piesă-terapie pentru relațiile de iubire încercate de timp și de timpuri. “Piesa My Love este ca o declarație de dragoste pe viață, este o invitație la [...]
 

Alexandru Andrieş iese la pensie. Va organiza un turneu de adio

Muzician, arhitect, poet, artist plastic, simbol al unei generaţii, Alexandru Andrieş a ajuns la pensie, motiv pentru care va porni într-un turneu numit “Andrieş iese la pensie”. Întrebat ce înseamnă acest [...]
 

Enrique Iglesias va lansa albumul 'Greatest Hits,' o compilaţie a marilor sale succese

Enrique Iglesias va lansa la 4 octombrie albumul său 'Greatest Hits' care va cuprinde 16 dintre marile sale succese, printre care 'Bailando' şi 'Hero', a anunţat joi cântăreţul spaniol, care trăieşte la Miami, pe contul său de Twitter, relatează EFE.

Deşi artistul le-a cerut fanilor de pe reţeaua de socializare să ghicească piesele care vor fi incluse în această compilaţie, în schimbul unui exemplar cu autograf, fost sa companie discografică, Universal Music Latino Entertainment, a difuzat deja lista celor 16 succese prin [...]

Steven Tyler, gesturi tandre cu iubita mai tânără cu 12 ani decât propria fiică

Steven Tyler (70) este unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai genului rock şi solistul formaţiei Aerosmith, care continuă să umple marile stadioane ale lumii, după mai bine de 40 de ani de la înfiinţare. Precum orice vedetă rock şi confirmând oarecum stereotipul potrivit căruia rockerii petrec exagerat, au o viaţă agitată şi mereu o iubită mai tânără la braţ, Steven Tyler şi-a trăit din plin anii de glorie, dar nici la bătrâneţe nu o duce deloc rău. În urmă cu [...]

Un album postum al lui Leonard Cohen va fi lansat la 22 noiembrie

Cu voce gravă şi suflet de poet, spiritul lui Leonard Cohen retrăieşte în 'Thanks For The Dance', un album postum cu 9 cântece inedite care va fi lansat la 22 noiembrie, relatează EFE.

Într-o notă de presă, Sony Music informează că acest lucru a fost posibil datorită fiului său, Adam Cohen, care a făcut aranjamentele necesare în înregistrările pe care le păstrează cu tatăl său şi obţinute în timpul realizării ultimul său album, 'You Want It Darker'.

Deşi se credea că autorul cântecului [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank