Anul IX, Nr. 533, Luni, 17 Iunie 2019


 
 

Marele cineast Franco Zeffirelli a murit

Marele cineast italian Franco Zeffirelli a murit la vârsta de 96 de ani, transmite sâmbătă AFP care citează presa italiană. Cineastul este cunoscut pentru spectacolele de operă şi pentru adaptările cinematografice ale unor opere de Shakespeare, pentru care a şi primit două nominalizări la Oscar. Regizorul a murit la reşedinţa sa din Roma, potrivit Agerpres. Franco Zeffirelli "s-a stins liniştit după o lungă maladie care s-a agravat în ultimele luni", anunţă presa italiană care citează surse din familia cineastului.

Regizorul şi producătorul [...]
 

Andra, ajutată de Fuego şi de Raoul să ajungă mare vedetă

Paul Surugiu " Fuego (42 de ani), Andra (32 de ani) şi Raoul (40 de ani) au în comun oraşul natal, Turda, dar şi o dragoste nemăsurată pentru muzică. Solista a fost remarcată la un concurs muzical de Fuego, care a şi premiat-o, iar Raoul, care a crezut în talentul ei artistic, i-a fost primul impresar. Cei trei artişti cu voci de calibru au rămas prieteni pe viaţă, iar adesea au şi colaborat pe plan artistic, unindu-şi vocile. Lansarea dublului album [...]
 
 

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]

Simona Halep, oficial pe locul 3 în lume

Absența de la Stuttgart a costat-o pe Simona Halep poziția a doua a clasamentului WTA. Ea a fost depășită de Petra Kvitova, cea care a și câștigat, de altfel, titlul german.

Simona Halep ocupă de luni locul 3 în clasamentul WTA, fiind devansată de Naomi Osaka și de Petra Kvitova. A doua româncă în această ierarhie este Mihaela Buzărnescu, care a urcat pe 29. În Top 100 le mai avem pe Sorana Cîrstea, care a urcat de pe 97 pe 93 și [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

«Prima Doamnă îmi spune întotdeauna cum să-i fac părul»

Carmen Iohannis (54 de ani) a apelat la serviciile campionului mondial la hairstyle Laurent Tourette. Francezul are grijă ca lookul Primei Doamne a României să arate întotdeauna la superlativ şi să-i scoată în evidenţă trăsăturile fine.

Fie dineu, ceremonie sau un eveniment de mare fast, Prima Doamnă în stat este mereu cu zâmbetul pe buze şi întotdeauna arată impecabil, iar coafura este de invidiat. “Am fost contactat de către staff-ul Primei Doamne în urma unor recomandări, mai precis ale Alteţei Sale Regale [...]

Favorită

România, în grupă cu Norvegia, Franţa şi Germania la Cupa Mondială de handbal

Federaţia Daneză de Handbal, organizator al Cupei Mondiale feminine, a anunţat, luni, componenţa grupelor şi programul meciurilor de la Aarhus, România urmând să întâlnească Norvegia, Franţa şi Germania. Cupa Mondială se va derula între 20-25 septembrie, cu participarea doar pe bază de invitaţie a echipelor Norvegiei, României, Franţei şi Germaniei, care vor evolua în grupa A, respectiv a Suediei, Rusiei, Spaniei şi Danemarcei, în grupa B. Naţionala antrenată de Radu Voina va juca, în ordine, cu Franţa, Germania şi Norvegia. Programul [...]

Rata şomajului, în creştere

Rata şomajului în ţările membre OCDE a fost de 8,8 la sută în noiembrie 2009, egală cu cea din octombrie şi cu 2,1 la sută mai mare decât în octombrie 2008, se arată într-un comunicat al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). În zona euro, rata şomajului în noiembrie a fost de 10 la sută, cu 0,1 la sută mai mult decât în luna precedentă şi cu 1,7 la sută mai mult decât în luna octombrie 2008. În SUA, rata [...]

Pentru prima oară în istorie,

O echipă europeană câştigă Mondialul în afara continentului

Pentru prima dată în istoria Cupei Mondiale de fotbal, o naţională europeană a câştigat trofeul într-o ediţie desfăşurată în afara Europei, după ce finala ediţiei 2010, desfăşurată în Africa de Sud, a fost câştigată de Spania. Spania a învins Olanda, scor 1-0, reuşind, pentru prima oară în istoria sa, să câştige trofeul. Reprezentativele din Europa câştigaseră Cupa Mondială doar când organizatoare au fost tot ţări din Europa. Astfel, Italia a câştigat trofeul când a organizat Cupa Mondială, în 1934, în Franţa-1938 [...]

Performanţă

Gimnastele românce, în finala Mondialului

Echipa feminină de gimnastică a României a obţinut, duminică, calificarea în finala celei de-a 42-a ediţie a Campionatului Mondial de la Rotterdam. Româncele s-au calificat în finală de pe locul al patrulea, după Rusia, China şi Stetele Unite ale Americii. [...]

Cetăţean de onoare al Constanţei
Simona Halep

Simona Halep s-a oprit în semifinale la Indian Wells, dar devine cea mai bine clasată româncă din istoria tenisului

Învinsă cu 6-3, 6-4 de Agnieszka Radwanska, numărul 3 mondial, Simona Halep se va îndrepta acum spre Miami. De luni ocupă poziţia a 5-a în lume, un vârf pentru tenisul feminin de la noi. „Acest turneu a fost foarte, foarte mare pentru mine. Am jucat meciuri cu adevărat bune aici şi sunt fericită că am ajuns în semifinale”. Da, Simona Halep s-a oprit în penultimul act de la Indian Wells. De data aceasta, n-a mai mers până la capăt, după o [...]

Tragedie

Patronul unei echipe de fotbal şi un fotbalist, morţi într-un accident rutier

Patronul unei echipe de fotbal din Vrancea şi un fotbalist şi-au pierdut viaţa, luni, după ce maşina în care se aflau a intrat sub un tir, apoi s-a răsturnat, singurul supravieţuitor al accidentului, în urma căruia şoferul a fost decapitat, fiind fratele campionului mondial la karate Daniel Fusaru. Accidentul s-a petrecut la ieşirea din Focşani către localitatea Garoafa, primele cercetări arătând că a avut drept cauză viteza excesivă, acul vitezometrului autoturismului Mercedes blocându-se la 205 kilometri la oră. Ionel Cobzaru este [...]

Locul 19 la mondiale, cea mai ruşinoasă clasare din istoria handbalului românesc

Naţionala de handbal a României a reuşit să bată, cu mari emoţii, „măreaţa” echipă a Tunisiei, asigurându-şi astfel „râvnitul” loc 19 din cele 24 de echipe prezente la Campionatul Mondial organizat de Suedia, cea mai slabă clasare din istoria participărilor noastre la turneele finale. Băieţii lui Vasile Stângă au învins Tunisia cu 30 la 29, printr-un gol marcat în ultimele două secunde de joc, de către Alexandru Stamate, după o parada disperată a portarului Mihai Popescu. Marcatorii tricolorilor au fost Florea- [...]

Victor Hănescu

România va întâlni Ucraina în turul doi al Cupei Davis

Echipa Ucrainei a învins reprezentativa Letoniei, în acest week-end, la Dnepropetrovsk, în primul tur al Grupei I din Zona Euro-africană a Cupei Davis şi va întâlni România în faza următoare a competiţiei, programată în perioada 7-9 mai. Ucrainenii s-au impus în trei din primele patru meciuri ale întâlnirii cu Letonia. În primul meci, Illia Marcenko l-a învins pe letonul Andis Juska, scor 6-3, 6-2, 6-4. Tot vineri, Serghei Stahovski (Ucraina) s-a impus în faţa letonului Deniss Pavlovs, cu scorul de 6-2, [...]

Lucian Bute

O legendă a boxului mondial îl laudă pe Lucian Bute

Emanuel Steward, unul dintre cei mai cunoscuţi antrenori din istoria boxului, a declarat că Lucian Bute este favorit în meciul cu britanicul Carl Froch, programat pe 26 mai, la Nottingham. Emanuel Steward (68 de ani) i-a pregătit, de-a lungul timpului, pe Oscar De La Hoya, Evander Holyfield, Vladimir Klitschko şi Lennox Lewis, antrenorul american fiind încântat de calităţile demonstrate de Lucian Bute. „Bute este prea bun pentru Froch. Britanicul are o misiune extrem de dificilă. Nu cred că şi-a ales un [...]

Lucian Bute

Campionului mondial Ward îi e frică de Bute: refuză să boxeze cu românul

Jean Bedard, preşedintele clubului canadian InterBox şi impresarul lui Lucian Bute, a anunţat că Andre Ward, câştigătorul turneului SuperSix, a refuzat să lupte cu pugilistul român. Bedard a declarat că i-a facut o ofertă lui Ward, campionul mondial al categoriei supermijliocie în versiunile WBA şi WBC, dar că aceasta a fost refuzată. „Dupa ce l-a bătut pe Froch şi a unificat centurile, Ward ne-a spus că are alte obiectiv. Probabil nu se simte încă pregătit pentru a-l înfrunta pe Bute. Asta [...]

„Avengers: Infinity War“ a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american cu încasări record

Filmul cu supereroi ''Avengers: Infinity War'' s-a plasat în fruntea box-office-ului nord-american în acest weekend cu încasări record în primele zile de la lansare, informează AFP, citată de Agerpres. Filmul, care reuneşte cea mai mare parte a supereroilor universului Marvel într-o luptă de proporţii epice pentru salvarea omenirii, a realizat încasări de 250 de milioane de dolari în Statele Unite şi Canada, potrivit estimărilor publicate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations. ''Avengers: Infinity War'' a detronat ''Star Wars: The Force [...]

WTA

Ascensiune spectaculoasă a Soranei Cîrstea

Ierarhia WTA dată publicităţtii luni a refăcut cvintetul romancelor în Top 100 mondial, format acum din Dulgheru, Niculescu, Halep, Cîrstea şi Begu. Dintre toate, saltul cel mai important l-a făcut Sorana Cîrstea, care a urcat nu mai puţin de 21 de trepte în clasamentul profesionistelor sportului cu rachetă, de pe locul 99 pe 78. [...]

16 meciuri de la CM vor fi filmate cu tehnologie 3D

Compania franceză AMP Visual TV a anunţat, săptămâna trecută, că va filma, folosind tehnologia 3D, şaisprezece meciuri de la Cupa Mondială de fotbal, dintre care meciul de deschidere şi finala, ceea ce va reprezenta o premieră pentru această competiţie.

Licitaţie organizată de FIFA

AMP şi firma engleză Telegenic sunt cele două companii care au câştigat licitaţia lansată, în această iarnă, de FIFA, privind filmarea folosind tehnologia 3D a meciurilor de la Cupa Mondială. Operatorul englez va filma nouă meciuri de la CM. [...]

La doar 23 de ani
Sandra Izbaşa

Vestea îngrozitoare pentru sportul românesc. Ce mare gimnastă şi-a anunţat retragerea

Sandra Izbaşa a anunţat că va renunţa la gimnastică şi se va retrage din activitate la finalul Campionatelor Mondiale de la Anvers (Belgia), care se vor desfăşura în perioada 30 septembrie - 6 octombrie. Gimnasta de 23 de ani, care a adus României una din cele două medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, nu va concura şi la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016, potrivit adevărul.ro. „Tot ce îmi doresc e să ajung [...]
Inapoi 4 5 6 7 8 9 10 Inainte

 

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol divorțează săptămâna viitoare. Detalii despre partaj

Alexandru Papadopol și Ioana Ginghină urmează să divorțeze săptămâna viitoare, iar actorul ar vrea să-i facă un cadou generos fiicei sale.

Relația dintre Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol se află în momentul [...]
 

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, din nou nași de botez. Ce ținută sexy a purtat impresara la eveniment

Anamaria Prodan și soțul ei, Laurențiu Reghecampf, au devenit părinții spirituali ai unui băiețel sâmbătă, 15 iunie. Cei doi se apropie cu pași repezi de finul cu numărul 100, însă continuă [...]

Laura Cosoi a reușit să scape de kilogramele acumulate în timpul sarcinii

Laura Cosoi a publicat un mesaj pe rețelele de socializare unde a recunoscut faptul că î timpul sarcinii a pus câteva kilograme în plus, însă, în timp, vedeta a reușit să [...]
 

Ce gest emoţionant vrea să facă Ion Surdu cu banii de la Exatlon

Cel de-al treilea sezon Exatlon și-a desemnat câștigătorii. De data aceasta, au ieșit doi învingători, unul la masculin, Ion Surdu, dar și la feminin, Andreea Arsine. Fiecare a plecat acasă cu [...]
 

Cum a reacționat Cătălin Botezatu după ce s-a spus că ar avea un copil secret

Cătălin Botezatu a avut prima reacție cu privire la afirmațiile făcute de un invitat al emisiunii Acces Direct care afirmă că fiul lui nu este biologic, iar tatăl acestuia ar fi [...]

Așa arată Inna când nu e divă: fără machiaj și fără haine de lux

Haine extravagante, în tendințe, coafuri spectaculoase, machiaj strident sau, dimpotrivă, acel machiaj “invizibil”, dar care te face strălucitoare. Acesta este arsenalul Innei, solista din România cu cea mai spectaculoasă ascensiune internațională. [...]
 

Daniela Gyorfi se pregătește de cea de-a patra operație la sâni: „Vreau sâni mai mici“

Daniela Gyorfi regretă faptul că în urmă cu 20 de ani s-a lăsat pe mâna doctorilor esteticieni și și-a mărit sânii mult prea mult. Astfel că, ajunsă la vârsta de 50 [...]
 

Câți bani a primit Madonna pentru a cânta la Eurovision 2019

Eurovision Song Contest 2019 începe în seara aceasta cu prima semifinală, iar surprizele se țin lanț. După aflarea veștii ca Madonna va concerta în cadrul finalei de la Tel Aviv, a fost un singur pas până la aflarea sumei pentru care ea a acceptat să facă acest lucru pe data de 18 mai. În seara aceasta va avea loc prima semifinală Eurovision, iar 17 țări se vor întrece în show-uri și în piese pentru a reuși să obțină un loc în [...]

Serialul „Empire“ se va încheia după sezonul al şaselea

Sezonul al şaselea din serialul american "Empire" va fi ultimul produs de compania Fox, relatează marţi dpa. "Sezonul al şaselea promite să fie plin de drame, surprize şocante şi multe momente uimitoare", a anunţat Fox într-un comunicat publicat luni. "Drama premiată despre o familie din lumea plină de farmec şi uneori periculoasă a muzicii hip-hop a generat hituri de top şi povestiri relevante social", se mai arată în comunicat.

Ratingul a scăzut drastic de-a lungul anilor. "Empire" a debutat în 2015 şi [...]

Trevor Engelson, fostul soţ al lui Meghan Markle, s-a recăsătorit cu o moştenitoare bogată

Când Meghan Markle a decis să pună capăt căsătoriei sale cu producătorul Trevor Engelson, în august 2013, actriţa i-a restituit verigheta şi inelul de logodnă, notează online ziarul spaniol ABC. Este ceea ce relatează Andrew Morton în cartea sa biografică "Meghan a Hollywood Princess", unde relatează cu multe detalii modul în care s-a destrămat după trei ani şi jumătate această căsnicie. Fosta actriţă americană a trecut însă pagina şi s-a căsătorit anul trecut cu prinţul Harry al Marii Britanie, iar anul [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank