Anul IX, Nr. 533, Vineri, 16 Noiembrie 2018


 
 

Mireille Mathieu nu mai are mult de trăit. Lumea muzicală este în stare de șoc

Mireille Mathieu, în vârstă de 72 de ani, a aflat că nu mai are mult de trăit, după ce a fost diagnosticată cu cancer. În prezent, celebra cântăreața franceză se tratează la o clincă privată din Germania, în mare secret, motiv pentru care nu se știe ce fel de cancer o macină și de când suferă de această boală, ci doar că e în fază terminală, scrie Libertatea. O sursă din interiorul instituției medicale, citată de Ciao, spune că artista s-a [...]
 

Tiesto, dj-ul superstar al lumii, pe 15 decembrie la Romexpo. După Untold, Aferhills și Neversea este rândul Bucureștiului

Evenimentul muzical surpriză al acestui sfârșit de an, practic ”revelionul” iubitorilor muzicii electronice, îl are cap de afiș pe dj-ul superstar al lumii, Tiesto, scrie Libertatea. Pe 15 decembrie, în cadrul conceptului de show popular la nivel global, 'Don’t Let Daddy Know', care ajunge pentru prima oară în țara noastră, olandezul își ia revanșa de la publicul bucureștean după show-ul incendiar susținut anul acesta la Untold.

După Untold (Cluj-Napoca), Aferhills (Iași) și Neversea (Mamaia) este rândul Bucureștiului să se bucure de un [...]
 
 

Ilie Balaci a murit. Pe cine a sunat cu câteva ore înainte să moară

Ilie Balaci a fost în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club, unde a petrecut până în jurul orei 4.00. La ora 9.00 se plângea de dureri puternice în gât.

Potrivit fostului fotbalist Aurică Beldeanu, Ilie Balaci a dormit noaptea trecută aproximativ patru ore. Fostul sportiv a petrecut cu prietenii într-un club, până la ora 4.
Filmul morţii lui Ilie Balaci

Surse apropiate familiei au declarat că ieri dimineaţă, în jurul orei 9.30, Ilie Balaci a sunat-o pe Luminiţa Cioroianu, medic ORL-ist şi prieten [...]

Sandra Mutu și-a pus silicoane! Cum arată acum soția lui Adrian Mutu!

andra Mutu și-a pus silicoane, iar acest lucru s-ar fi intâmplat după ce i-a dat naștere lui Tiago. Decizia a fost luată deoarece bustul sotiei lui Mutu și-ar fi pierdut din fermitate odată cu nașterea, scrie wowbiz.ro [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
George Măndilă

Măndilă se vrea şef la Direcţia de Cultură, dar nu la anul

Pedelistul George Măndilă aşteaptă cu sufletul la gură să ajungă şef la Direcţia de Cultură din Constanţa. De nerăbdare, pedelistul a dat fuga şi până la minister, doar-doar îi curmă cineva mai repede „suferinţa”. N-a fost să fie aşa, cei de la minister comunicându-i că totul depinde de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, care urmează să decidă o dată a concursului pentru ocuparea funcţiei în cauză. „Eu sunt pregătit, dar să se organizeze şi concursul, că dacă se organizează prea târziu... [...]

Mihai Claudiu Tusac

Adjunct de băgător de seamă - Mihai Claudiu Tusac

Mihai Claudiu Tusac va fi mare sculă de basculă în nu ştiu minister, director la frecat menta şi tăiat frunză la câini, după calificarea sa de bază. Să pui un ipochimen ca Tusac pe o funcţie de conducere prin care poate lua decizii ce pot afecta o întreagă ţară, nu numai Mangalia, ca până acum, e dovada clară că în politică e posibil orice, mai ales când vine vorba de ceva rău. Daţi-vă şi voi seama ce isprăvi o să facă [...]

Acuzaţii
Elena Udrea

Elena Udrea: „Guvernul e în campanie, aruncă fumigene”

Elena Udrea a declarat luni seară la România TV că actualul guvern, condus de Victor Ponta, este extrem de preocupat de campania electorală şi de atacurile politice, care maschează lipsa performanţei. „Guvernul este în campanie electorală şi se aruncă fumigene, nu au spus cum fac cu salariile, cu pensiile, au promis şi nu s-au ţinut de cuvânt, fac erori după erori. După atâtea erori, neavând ce să dea populaţiei, aruncă fumigene şi vorbim despre controale la un minister (Ministerul Dezvoltării şi [...]

Delegat
Florin Gerogescu

Vicepremierul Georgescu va conduce România, cât e Ponta în campanie

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa USL, că liderii Uniunii vor participa la campania electorală indiferent de funcţiile pe care le ocupă instituţional, vicepremierul Florin Gerogescu urmând să asigure non-stop activitatea guvernamentală cât va fi el plecat. „Am discutat despre programul de campanie electorală la care vom participa indiferent de funcţiile pe care le ocupăm din punct de vedere instituţional. Important este că eu voi participa bineînţeles la la campanie, dar viceprim-ministrul Florin Georgescu nu candidează şi asigură non-stop [...]

Îngrijorător

Disponibilizări masive

Aproape 40.000 de angajaţi de la Interne ar putea fi disponibilizaţi în perioada următoare. Anunţul a fost făcut de colonelul în rezervă Mircea Dogaru. Ministrul de Interne Traian Igaş a confirmat faptul că se vor face restructurări în minister, însă a refuzat să spună câţi oameni îşi vor pierde locurile de muncă. [...]

Mircea Duşa, acest ministru al Apărării Anti Aliens

„Deci, e nu ştiu câtă oară când istoria îmi dă dreptate!! Aşa mă bucur că ne vizitaţi, în sfârşit, dragi extratereştri! Ptiu, dar ce avansaţi sunteţi, arătaţi leit cu noi, oamenii! Când am auzit că vine nava în port, am plâns de bucurie: ştiam eu că vă întoarceţi, aţi făcut voi piramidele, darămite o vizită în România! Vai, dar ce bine îmi pare că vă văd! Acuma, hai să-mi probez „eiliana”, de mic m-am expertizat în limbaje extraterestere: mi, mircea! Minister! [...]

Liviu Pop

Adjunct de băgător de seamă - Liviu Pop

Sincer, Liviu Pop merită păstrat la putere, iar pentru el e obligatorie înfiinţarea unui minister al râsului, pe care să-l conducă pe viaţă. Cu o statuie mare a lui Benny Hill la intrare, tablouri cu Stan şi Bran, Tom şi Jerry etc. La altceva nu ne-am putut gândi când l-am auzit spunând că pregătirea din şcoli e insuficientă şi trebuie meditaţii la TVR. Pe logica asta, şcolile sunt futile, iar educaţia trebuie mutată pe Taraf, pe Facebook şi în cluburile de [...]

Secetă

Nu sunt probleme cu apa pentru populaţie

Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă întrunit luni la sediul Ministerului Mediului şi Pădurilor a concluzionat că nu există probleme în alimentarea cu apă a populaţiei şi nici în ceea ce priveşte furnizarea de energie electrică, a informat Ministerul Mediului şi Pădurilor. „De asemenea, funcţionarea centralei de la Cernavodă nu este afectată, debitele Dunării asigurând, deocamdată, cantitatea de apă necesară unei bune desfăşurări a activităţii”, se arată într-un comunicat emis luni de minister. [...]

Adrian Stan

Primarul Stan, prăpădindu-se de râs cu gândul la Bran

„Doar mă ştiţi că-s om serios, nu râd numai să-mi aerisesc esofagul...Da’ să vă spun şi vouă decizie aberantă a lu’ ăştia de la putere! Mă duc io cu o idee beton: băi, hai să unim localităţile Techirghiol şi Bran, că rupem tot! Vine omu’, bagă un nămol pe el, apoi se duce direct în castel, să se usuce. Vă daţi seama, când te întâlneşti cu dracu’ negru prin hrubele alea, Dracula o să pară mic copil, succes de casă garantat! [...]

Promisiune

Electrificarea ultimelor gospodării, gata în 2016

Electrificarea gospodăriilor fără acces la reţeaua naţională, situate în 2.240 de localităţi, se va derula în perioada 2012-2016, după investiţii de peste un miliard de lei (231 milioane euro), din care 90% de la bugetul de stat şi 10% de la autorităţile locale, potrivit Ministerului Economiei. Programul va fi derulat de minister prin Agenţia Română de Dezvoltare Durabilă a Zonelor Industriale, se arată într-un proiect de hotărâre de guvern elaborat de instituţie. Toate guvernele care s-au succedat la putere din 2003 [...]

Risipă

Milioane de lei despăgubiri pentru concedieri

Statul este obligat să plătească despăgubiri de peste 14 milioane lei, la care se adaugă alte sume în valută şi daune care nu au fost deocamdată calculate de către diferite ministere, pentru 850 de persoane care au fost concediate din administraţie şi au acţionat Guvernul Boc în instanţă. Obligaţia statului de a achita aceste despăgubiri este indicată într-un document analizat la nivelul Guvernului privind persoanele care au câştigat în instanţă, definitiv şi irevocabil, la nivelul fiecărui minister, în urma destituirilor şi [...]

Cornel Dobriţoiu

Ministrul Dobriţoiu, nedumerit că Marina n-a venit chiar la ziua ei

„Dom’le, stăteam io şi dormeam acolo la minister, când, deodată, sună goarna. Am sărit bucuros, credeam că mi-a adus generalul de serviciu lăpticu’ şi fursecurile, când colo, ce să vezi, grozăvenie: era Ziua Marinei şi am întârziat la petrecere! Aşa că îmi arunc cu o mişcare pijama cu ursuleţi de pe mine şi boneţica cu iepuraşi de pe cap, mă sui în avion, ajung din greşeală la Nairobi, mă întorc la Bucureşti, pap o prăjiturică cu zmeură, mă urc iar în [...]

Zvonuri
Jean Paul Tucan

Tucan îşi face bagajele să plece în Capitală?!

Deşi Jean Paul Tucan l-a anunţat pe Nicoale Matei, primarul localităţii Năvodari, ca îşi va depune candidatura la primărie, unele voci susţin că politicianul ar vrea să-şi facă bagajele şi să se mute la capitală. Se pare că Tucan ar fi primit o propunere din partea unui minister, pentru un post de consilier " probabil dacă USL va câştiga alegerile, altminteri... nu putem uita că momentan este lider al PNL Năvodari. „De unde aţi auzit?! Nu e treaba nimănui dacă plec [...]

Mircea Duşa

Ministrul Mircea Duşa, anunţând invazia klingonienilor

„Popor român, dragii mei colegi, băi, planetă! Suntem într-un moment de răscruce a destinelor noastre, ca oameni şi ctitori ai acestei civilizaţii! Sfârşitul e aproape şi nimeni nu ştie ce va fi dincolo de el. Io v-am atenţionat, n-aţi vrut să mă credeţi...Când vă spuneam de OZN-uri, râdeaţi de mine. Când am văzut ieri, vigilent, în boscheţii de la minister, o arătare verde cu ochii bulbucaţi şi am întrebat-o într-o marţiană fără cusur cu ce gânduri pe la noi, la fel, [...]

Nervi
Daniel Funeriu

Funeriu, „un arogant şi un încrezut”, spune primarul din Târgu Mureş

Momente tensionate la şedinţa PDL de luni, 1 august. Daniel Funeriu a fost criticat de colegul pedelist din Târgu Mureş, Dorin Florea, care a spus că ministrul Educaţiei este „arogant” şi „încrezut”. „Eşti un arogant, un încrezut. Aţi ajuns toţi miniştri pe munca partidului. De două luni am trimis cererea de avizare şi nu a venit nici un nefericit de la minister”, a răbufnit Florea, susţin surse democrat-liberale, potrivit Gândul. Primarul se referea la un aviz pe care ministerul Educaţiei trebuie [...]
2 3 4 5 Inainte

 

Succes total la Atena pentru designerii români. Cătălin Botezatu, invitat special

După succesul avut la Paris, Federația Română de Design și Accesorii a fost invitata să ducă mai mulți designeri români la cel mai important eveniment de moda din Atena, "Athens Xclusive [...]
 

El este recuziterul care l-a resuscitat pe Busu și i-a salvat viața! „L-am întors, fiindcă dânsul căzuse cu faţa în jos, şi am început masajul cardiac”

Florin Busuioc a fost salvat de la moarte de un angajat al Filarmonicii Oltenia, care i-a aplicat actorului manevre de resuscitare, până la sosirea echipajului SMURD. Tânărul a povestit cum a [...]

Mihail lansează piesa „Dorul mă ia”

Unul dintre cei mai sensibili și apreciați artiști ai ultimilor ani, Mihail revine pe piața muzicală cu piesa „Dorul mă ia”. Așa cum și-a obișnuit publicul, artistul împletește versuri de suflet [...]
 

Mariana Mihuț, o viață între teatru și Victor Rebengiuc: „A meritat să rămân cu el”. Actrița împlinește 76 de ani

Actrița Mariana Mihuț împlinește 76 de ani, din care 53 i-a petrecut alături de Victor Rebengiuc, jumătatea sa de mai bine de jumătate de secol. Doi actori uriași, care se completează [...]
 

Actorul Florin Busuioc, Busu de la PRO TV, a făcut INFARCT

Actorul Florin Busuioc, cunoscutul prezentator al rubricii Meteo de la PRO TV, a făcut infarct! Totul s-a întâmplat pe scenă, la Craiova. Florin Busuioc făcea parte din distribuția spectacolului Central Park, [...]

Suma uriașă spartă de Bianca Drăgușanu la shopping pentru a uita de coșmarul de la Asia Express

Bianca Drăgușanu nu a rezistat prea mult la Asia Express, dar zilele petrecute fără bani și înfometată în Sri Lanka au făcut-o pe blondă să iasă la ședințe intense de shopping. [...]
 

Veste bună pentru pasionaţii de "Războiul stelelor": Disney va produce o nouă serie "Star Wars"

Compania Walt Disney Co. a anunţat că va produce o nouă serie "Războiul stelelor/ Star Wars", pentru viitorul său serviciu de streaming, Disney+, a anunţat şeful companiei, Bob Iger, citat de [...]
 

Michael Jackson, pe primul loc în topul celor mai bogate vedete care nu se mai pot bucura de avere

Michael Jackson a ocupat, pentru al şaselea an consecutiv, prima poziţie în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă, cu venituri de 400 de milioane de dolari, au anunţat, joi, editorii revistei Forbes, citaţi de bbc.com şi Mediafax. Michael Jackson a ocupat, pentru al şaselea an consecutiv, prima poziţie în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă, cu venituri de 400 de milioane de dolari, au anunţat, joi, editorii revistei Forbes, citaţi de [...]

Casa Arethei Franklin, de vânzare. Care este preţul cerut pentru locuinţa cu cinci dormitoare, şapte băi, teren de tenis şi piscină

Casa din Detroit a cântăreţei americane Aretha Franklin, care a murit pe 16 august, la vârsta de 76 de ani, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 800.000 de dolari, potrivit site-ului Associated Press, citat de Mediafax. Casa în stil colonial, cu o suprafaţă de 385 de metri pătraţi, cu cinci dormitoare, şapte băi, teren de tenis şi piscină, este situată în Bloomfield, o suburbie a oraşului american Detroit. Casa mai este dotată cu un garaj care poate adăposti trei [...]

Autorităţile ruse au blocat lansarea unui film în care americanii îl salvează pe preşedintele rus

Ministerul rus al Culturii a anulat in extremis lansarea prevăzută joi a filmului hollywoodian 'Hunter Killer', în care militarii americani îl salvează pe preşedintele rus şi împiedică declanşarea unui al treilea război mondial, invocând motive administrative, relatează AFP, citată de Agerpres. "Compania de distribuţie nu a furnizat la timp copia filmului la calitatea necesară vizionării la cinemateca de stat Gosfilmofond", a informat Ministerul Culturii într-un comunicat pentru a justifica interdicţia difuzării filmului.

Adaptare a cărţii scrisă de George Wallace şi Don Keith, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank