Anul IX, Nr. 533, Luni, 18 Decembrie 2017


 
 

Mama lui Elton John a murit. Artistul e în stare de șoc

Elton John a anunţat cu tristețe că mama lui, Sheila Eileen Dwight, a murit. Cei doi abia reușiseră să-și refacă relația după ce nu și-au vorbit aproape 9 ani, scrie Libertatea. Elton John a postat un mesaj pe pagina personală de Instagram în care a făcut anunțul pierderii celei care i-a dat viață: ”Atât de trist să vă anunţ că mama mea a murit în această dimineaţă. Abia ce o văzusem lunea trecută şi sunt în şoc. Drum lin, mamă. Multumesc [...]
 

Ovidiu Anton, cel mai ghinionist solist din istoria Eurovision, și-a facut trupă rock

Ovidiu Anton, rockerul român care a rămas acasă după ce s-a calificat la finala Eurovision 2016, asta din pricina datoriilor acumulate de televiziunea publică față de EBU (European Broadcasting Union), forumul superior stațiilor europene de televiziune, s-a hotărât, scrie Libertatea. Nu se mai bazează pe niciun sprijin și are gata primul său album. ”În primăvară scot primul album, cu trupa mea, Anton. Va fi unul foarte rock. Materialul este o continuare a piesei ”Moment Of Silence”, piesa cu care am câștigat [...]
 
 

Clasamentul WTA - Simona Halep, în continuare lider

Românca Simona Halep se află pentru a treia săptămână consecutivă pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni.

Halep are în continuare 40 de puncte avans față de următoarea clasată, Garbine Muguruza (Spania), și 570 de puncte față de Karolina Pliskova (Cehia), ocupanta locului al treilea.

În top 100 se mai găsesc alte patru românce, Sorana Cîrstea, care se menține pe locul 37, Irina-Camelia Begu a urcat 12 locuri și este pe 44, Mihaela Buzărnescu [...]

Simona Halep, în grupă cu Svitolina, Wozniacki și Garcia, la Turneul Campioanelor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost repartizată în Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore (WTA Finals), alături de ucraineanca Elina Svitolina, de daneza Caroline Wozniacki și de Caroline Garcia (Franța). [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Marilyn Manson

Cu mască şi fără mască - Marilyn Manson

Cunoscut pentru apariţiile sale excentrice din timpul concertelor şi pentru machiajul strident, rockerul Marilyn Manson a fost de nerecunoscut la sosirea pe aeroporul LAX din Los Angeles. Starul nu avea nici o urmă de machiaj, iar kilogramele în plus acumulate în ultima perioadă i-au schimbat vizibil înfăţişarea. [...]

Internauții l-au plâns pe Marilyn Manson după moartea lui Charles Manson

După ce a apărut vestea morții lui Charles Mason, cel mai cunoscut criminal în serie din istoria Statelro Unite, mai mulți internauți l-au confundat cu starul rock Marilyn Manson și au plâns dispariția acestuia, scrie US Magazine, citat de Libertatea. Mai mulți utilizatori de pe Twitter l-au confundat pe criminalul Charles Manson cu rockerul Marilyn Manson și au transmis regrete pentru moartea acestuia din urmă.
Charles Manson a murit, duminică, la vârsta de 83 de ani în timp ce-și execută pedeapsa pe [...]

Rockerul Marilyn Manson, rănit de un obiect de decor în timpul unui concert la New York

Cântărețul de muzică rock Marilyn Manson a fost spitalizat, sâmbătă, după ce a fost rănit de un element de decor care a căzut pe scenă în timpul unui concert pe care îl susținea la New York, informează AFP, citată de Agerpres. Într-o înregistrare video publicată de fani se poate observa momentul în care un obiect ce servea la crearea cadrului spectacolului, sub forma unor pistoale uriașe, cade pe Marilyn Manson în timpul show-ului pe care acesta îl susținea într-o sală de [...]

Cu masca
Marilyn Manson

Fără machiaj, Marilyn Manson e un tip banal

Este recunoscut pentru aparițiile sale excentrice din timpul concertelor și pentru machiajul strident. Rockerul Marilyn Manson nu a ascuns niciodată dorința sa de a șoca nu numai prin muzică, dar și prin atitudine. Mulți au fost curioși să-l vadă, însă, și fără machiajul strident. Nu mica le-a fost surprinderea să vadă un om cu totul diferit, chiar banal, ar spune unii. [...]

Un cântăreț celebru, amenințat că va muri la următorul concert. Ce o să i se întâmple

Un rocker american a fost agresat weekendul trecut în timp ce lua cina într-un restaurant din oraşul Alberta din Canada, informează non-stop-people.com. El a depus o plângere la poliție

Artistul a fost lovit în zona feţei în timp ce lua cina în restaurantul Denny's Dinner din oraşul canadian Alberta. Motivul nu este deocamdată foarte clar, întrucât două versiuni ale faptelor au fost prezentate în presa nord-americană, iar poliţia locală va trebui să facă diferenţa între adevăr şi minciună, cu atât mai mult [...]

Reacţia lui Marilyn Manson în faţa acuzaţiilor de viol: "Îi urez succes"

Liderul trupei de rock industrial Marilyn Manson a reacţionat la acuzaţiile de viol la care a fost supus basistul trupei sale, agresiune asupra fostei iubite care s-ar fi petrecut în anii '90.

Marilyn Manson a declarat marți seară că a decis să se ''despartă'' de basistul Jeordie White, Twiggy Ramirez pe numele său de scenă, care, ocazional, era și chitaristul trupei. Acţiunea vine ca un efect al valului de dezvăluri provocat de cazul Weinstein, care a acaparat social media sub hashtag-ul #metoo.

''Va [...]

Cum arătau, DE FAPT, SÂNII lui Marilyn Monroe?

A fost, generaţii la rând - şi pentru mulţi încă rămâne - simbolul perfecţiunii. Totul la ea era irezistibil. Dar o serie de fotografii-document, ultimele pe care Marilyn le-a făcut înainte de a muri, dezvăluie detalii care contrazic aproape toate celelalte imagini.Aproape inuman de sexy şi tulburător de fragilă - acesta este amestecul unic şi uluitor care o face să fie, pentru totdeauna... Marilyn.
Ochii, zâmbetul, părul, vocea - zeci de vedete au încercat să fure măcar un pic de la Marilyn [...]

Fotografii cu Marilyn Monroe, Jane Fonda şi Faye Dunaway, scoase la licitaţie

Peste 75.000 de fotografii realizate de celebrul fotograf american Milton Greene unor vedete de la Hollywood, precum Marilyn Monroe, Jane Fonda, Faye Dunaway şi Barbra Streisand, vor fi scoase la licitaţie de casa Profile in History, pe 27 iulie, relatează hollywoodreporter.com. Printre celelalte fotografii incluse în această colecţie se află imagini spectaculoase cu Janet Leigh, Sophia Loren, Tippi Hedren, Lauren Hutton, Beverly D'Angelo, Sammy Davis Jr., Audrey Hepburn şi John F. Kennedy. Milton Greene, un renumit fotograf de modă, a devenit [...]

Femei cu adevărat frumoase
Raquelhepta

De la Marilyn Monroe, la Raquel Welch! Cum pozau sexy divele din alte vremuri

Parcă şedinţele foto din anii ’60 şi începutul anilor ‘70 aveau ceva mai mult rafinament decât cele de astăzi, când cuvântul sexy tinde să aibă o conotaţie din ce în ce mai vulgară. Dacă azi o avem pe Kim Kardashian şi al său fund uleios care rupe internetul, la începuturile Hollywood-ului le aveam pe Marilyn, Liz Taylor sau mini-dive precum Jayne Mansfield, care ştiau să fie provocatoare, fără să arate chiar tot. Vă invităm să răsfoiţi acest album cu şedinţe foto [...]

Sexy şi nemuritoare
Kate Moss

Blondele care au scris istoria Playboy: de la Marilyn Monroe la Kate Moss

Odată cu aniversarea celor 60 de ani de existenţă, Playboy şi-a declarat din nou dragostea pentru cele mai senzuale blonde ale planetei. De la Marilyn Monroe şi până la Kate Moss (vedeta acestui număr aniversar) trecem în revistă blondele iconice care au apărut de-a lungul vremii pe coperta celebrei reviste pentru bărbaţi.

În 1953, Hugh Hefner lansa revista Playboy cu o copertă ce a făcut istorie: nimeni alta decât Marilyn Monroe a fost cea aleasă să deschidă lungul drum al pictorialelor mai [...]

Kim Kardashian

Kim se arde la plajă

Kim Kardashian (29 ani) a fost fotografiată în timp ce se bronza pe un yacht în Miami. La numai 1.60 m, într-un poll al revistei „Playboy”, aceasta a ocupat locul 3 în topul celor mai sexy pictoriale, primele două locuri fiind ocupate de Marilyn Monroe şi Pamela Anderson. [...]

Justin Bieber

Caterincă marca FHM: Cum a ajuns un bărbat pe lista celor mai sexy iubite din sport

Un bărbat a intrat în TOP 50 cele mai căutate femei din lume pe Google. Topul a fost realizat de revista FHM din Spania, iar pe listă se regăsesc iubita lui Pique, Shakira, Nicole, iubita lui Hamilton, dar şi Kim Kardashian, iubita lui Kris Humphries sau Cheryl Cole, fosta soţie a lui Ashley Cole. Spaniolii au făcut mişto de omul momentului în America, Justin Bieber, pe care l-au pus pe 2 în topul femeilor căutate pe Google. Iată şi primele 10 [...]

Fondatorul revistei Playboy, Hugh Hefner, a murit la 91 de ani

Fondatorul revistei Playboy, Hugh Hefner, susținător al mișcării pentru libertate sexuală din anii '60, a murit miercuri seară la 91 de ani în vila sa Playboy Mansion din Los Angeles, potrivit unui anunț postat de revista sa pe Twitter și citat de agențiile EFE și AFP, citate de Agerpres. "Life is too short to be living somebody else 's dream ("Viața e prea scurtă ca să trăiești visul altcuiva"). Cu aceste cuvinte, scrise sub portretul lui Hefner, celebru pentru halatul său [...]

Moga, acuzat de blat! La mijloc e iubita lui Marcel Toader

Maria Constantin, iubita omului de afaceri marcel Toader, a trecut de etapa duelurilor, dar nu a scăpat de comentariile telespectatorilor care i-au criticat dur prestaţia. Blonda a interperat melodia Rihannei "Man down", piesă pe care antrenorul Marius Moga a vrut să îi deo o interpetare pe ritumuri de taraf. În faza confruntărilor, Maria Constantin a cântat cu Florentina Mihai.

Alegerea lui Moga de a merge mai departe cu Maria Constantin (27 de ani), supranumită Marilyn Monroe de România, a iscat un val [...]

Ce sexy e Victoria Beckham în costum de baie!

Cu un soţ devotat, patru copii minunaţi, o carieră de succes în lumea muzicii şi cea a modei, Victoria Beckham duce viaţa pe care orice femeie o visează. Atunci când vine vorba de propriile creaţii în materie de îmbrăcăminte, fosta membră din Spice Girls spune că este tipologia de femeie normală.
Într-un interviu pe care l-a acordat revistei Bazaar din Marea Britanie care a fost însoţit de o sedinţă foto care a implicat o serie de costume de baie de pe vremea [...]

 

La 11 ani, Meghan Merkle încerca deja să schimbe lumea, răzvrătindu-se împotriva unei reclame

Meghan Markle era pregătită să fie un model pentru copiii din întreaga lume încă de la vârsta de 11 ani. Cu mult înainte de a fi logodită cu prințul Harry și [...]
 

Cântărețul Johnny Hallyday, părintele rock and rollului francez, a murit la 74 de ani

Johnny Hallyday, cel mai mare star rock cunoscut de Franța, a murit în noaptea de marți spre miercuri, la 74 de ani, ca urmare a unui cancer la plămâni, a anunțat [...]

Kim Kardashian a pozat goală ca să-și promoveze o nouă afacere

Vedeta a făcut o mulțime de valuri când a postat primul selfie goală, în fața oglinzii din baie. După aceea au apărut numeroase alte ipostaze incredibil de sexy. În ultima perioadă, [...]
 

Ed Sheeran a lansat un remix al hitului „Perfect“ împreună cu Beyonce

Ed Sheeran a lansat un remix al hitului său "Perfect" împreună cu Beyonce, care a fost postat pe pagina de YouTube a cantautorului, relatează agenția de știri UPI. "Am găsit un [...]
 

Rihanna are propriul bulevard în insula sa natală

Rihanna are propriul bulevard în insula natală, Barbados. Strada pe care celebra artistă s-a născut a fost redenumită în „Rihanna Drive”, scrie Libertatea. Rihanna a revenit în insula sa natală, Barbados, [...]

Alexandru Arșinel, atac extrem de dur la adresa lui Mihai Bendeac

Actorul Alexandru Arșinel a avut o reacție extrem de dură la adresa lui Mihai Bendeac, cel care l-a atacat în numeroase rânduri atât pe el, cât și pe marii artiști din [...]
 

O actriţă veterană vine cu o explicaţie „bombă” pentru numeroasele cazuri de hărţuire sexuală

Angela Lansbury, 92 de ani, din serialul „Verdict crimă”, are propria variantă în privinţa faptului că tot mai multe femei din industria de divertisment se plâng că au fost abuzate sexual [...]
 

Videoclipul "Gangnam Style" a depășit pragul de 3 miliarde de vizualizări pe YouTube

Videoclipul cântecului "Gangnam Style", lansat de rapperul sud-coreean Psy în 2012, care a deținut timp de mulți ani recordul absolut de difuzări pe YouTube, a reușit să depășească luni pragul de 3 miliarde de vizualizări pe această platformă online, potrivit EFE, citată de Agerpres. Cu dansul său caracteristic al "călărețului" și cu o serie de imagini extravagante, videoclipul "Gangnam Style" își menține popularitatea internațională după cinci ani de la lansare și a ajuns luni la 3.001.472.665 de vizualizări. "Legenda lui 'Gangnam [...]

Actrița Cristina Stamate a murit la câteva ore după înmormântarea Stelei Popescu

Actrița Cristina Stamate a murit, la vârsta de 71 de ani. Ea fusese internată la Spitalul Floreasca din Capitală, săptămâna trecută, joi, chiar în ziua în care colega ei de scenă, actrița Stela Popescu, a murit, scrie Libertatea. Cristina Stamate a fost internată la spitalul Floreasca, la Terapie Intensivă, după ce a suferit un accident vascular cerebral. ”Actrița Cristina Stamate a murit luni, în jurul orei 6.50” a declarat pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Florasca, Bogdan Oprița. [...]

Actrița Stela Popescu, înmormântată cu onoruri militare la Cimitirul Cernica

Actrița Stela Popescu a fost condusă pe ultimul drum de sute de persoane și înmormântată cu onoruri militare la Cimitirul Cernica, alături de soțul său, Puiu Mihai Maximilian, scrie Agerpres. La slujba de la Mănăstirea Cernica au fost, alături de fiica regretatei actrițe, Doina Maximilian, ambasadorul Republicii Moldova, Mihai Gribincea, actorul Alexandru Arșinel, directoarea Teatrului "Stela Popescu", Smaranda Oțeanu Bunea, actrița Adriana Trandafir, Adrian Enache, Aurelian Temișan și Monica Davidescu, Manuela Hărăbor, Raluca Guslicov, Mihai Constantin, fostul soț al Stelei Popescu, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank