Anul IX, Nr. 533, Miercuri, 19 Iunie 2019


 
 

Andra, decolteu imens! De mult n-a mai fost văzută aşa!

Andra este, fără doar şi poate, una dintre cele mai iubite artiste din ţara noastră, iar fiecare apariţie a ei stârneşte un val de reacţii, de cele mai multe ori pozitive.

În urmă cu două zile, cântăreaţa şi-a surprins fanii cu o nouă piesă care a adunat deja peste un milion de vizualizări pe YouTube şi care a ajuns rapid numărul 1 în trending: „Camarero“, o super colaborare cu Descemer Bueno.
Cu un decolteu imens, ţinuta Andrei este de departe cea mai apreciată, [...]
 

Flavia Mihășan a născut un băiețel!

Flavia de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a devenit, oficial, mămică! Asistenta TV a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, care s-a bucurat deja și de prima lui „ședință foto”. Vedeta și iubitul ei sunt în extaz, iar micuțul și-a făcut apariția deja și pe rețelele de socializare, spre bucuria internauților.

Momente cu adevărat speciale pentru Flavia Mihășan și partenerul ei de viață, Marius Moldovan, care și-au putut strânge în sfârșit în brațe băiețelul! După lungi așteptări, vedeta TV a [...]
 
 

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]

Simona Halep, oficial pe locul 3 în lume

Absența de la Stuttgart a costat-o pe Simona Halep poziția a doua a clasamentului WTA. Ea a fost depășită de Petra Kvitova, cea care a și câștigat, de altfel, titlul german.

Simona Halep ocupă de luni locul 3 în clasamentul WTA, fiind devansată de Naomi Osaka și de Petra Kvitova. A doua româncă în această ierarhie este Mihaela Buzărnescu, care a urcat pe 29. În Top 100 le mai avem pe Sorana Cîrstea, care a urcat de pe 97 pe 93 și [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Marian Iancu

Marian Iancu se retrage de la FC Timişoara

La o zi după ce antrenorul Ioan Ovidiu Sabău şi-a anunţat demisia de la FC Timişoara, bossul bănăţenilor, Marian Iancu, spune şi el că s-a săturat de atmosfera ostilă din fotbalul autohton şi că vrea să se retragă din conducerea Timişoarei. BKP va susţine, însă, în continuare echipa. [...]

Marian Iancu

Patronul Poli Timişoara, condamnat la 10 ani de închisoare

Marian Iancu, patronul Poli Timişoara, a fost condamnat la 10 ani de închisoare, în dosarul Rafo. Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti şi poate fi atacată cu recurs. Tribunalul a decis şi condamnarea fratelui acestuia, Octavian Iancu, la nouă ani de închisoare, şi a lui Constantin Mărgărit, la opt ani. Trimişi în judecată în 2006, Alexandru Marian Iancu, Constantin Mărgărit, Octavian Iancu, Gheorghiţă Iancu, Marius Turică, Silviu Neacşu, Akaroglu Cuneyt, Elenkalan Hayrettin şi Basaran Kadri Mazhar au fost judecaţi pentru [...]

CONSPIRAŢIE
Marian Iancu

Marian Iancu lansează o teorie-şoc pentru scrutinul de la FRF

Evenimentul alegerilor la FRF ar putea însemna momentul unei lovituri de teatru: scrutinul să nu se mai desfăşoare pe 5 martie! Fostul patron de la Poli Timişoara, Marian Iancu, spune că federaţia nu a respectat o prevedere de regulament care spune că Adunarea Generală Ordinară trebuie convocată cu 90 de zile înainte. „Pe ordinea de zi se vrea şi introducerea dezafilierii lui Poli. Facem un raport şi pregătim o sesizare, pentru că se încearcă o mişcare precum în cazul Craiovei. Noi [...]

Exagerat
Marian Iancu

Iancu l-a anulat pe Dayro Moreno

Marian Iancu, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Timişoara, a anunţat, pe site-ul oficial al grupării timişorene, că a renunţat la achiziţionarea columbianului Dayro Moreno, legitimat la Steaua, ca urmare a pretenţiilor financiare „exagerate“ ale acestuia. „Cu privire la transferul jucătorului Dayro Moreno, luaţi act că ne-am retras din orice negociere. Considerăm că oferta noastră a fost corectă, iar introducerea într-o licitaţie fantomatică ne expunea unui risc pe care eu nu l-am acceptat. La sfatul celui mandatat, şi mă refer la [...]

Continuă războiul cu autorităţile locale
Marian Iancu

Marian Iancu trece la ameninţări: Poli Timişoara se desfiinţează!

Marian Iancu, patronul grupării din Banat, a anunţat că va stopa finanţarea echipei, caz în care aceasta nu va obţine licenţa şi ar putea ajunge chiar în Liga a III-a. Iancu va susţine doar o academie de fotbal şi spune că autorităţile locale pot înfiinţa o altă Poli Timişoara. Poli Timişoara, vicecampioană a României în 2011, a fost retrogradată din cauza problemelor financiare, nefiind licenţiată pentru actualul sezon al Ligii I. În acest moment, singura salvare este implicarea autorităţlor locale, dar [...]

Decizie Şoc
Marian Iancu

Timişoara, exclusă din cupele europene

Poli Timişoara a fost informată de UEFA că nu va primi licenţa pentru participarea la competiţiile europene în sezonul viitor. Marian Iancu a confirmat informaţia duminică, pentru GSP TV. „FRF a făcut recurs că am luat licenţa! Vor Timişoara retrogradată în Liga a III-a!”, a spus Iancu. Astfel, FC Vaslui va prelua locul Timişoarei în preliminariile Ligii Campionilor, iar Gaz Metan Mediaş va juca în Europa League. [...]

Decizie
Marian Iancu

FC Timişoara şi-a retras contestaţia

Preşedintele FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat că echipa pe care o reprezintă a retras contestaţia privind dreptul de joc al fotbaliştilor Dacian Varga şi Tiberiu Bălan la FC Rapid. „Cei de la Rapid au demonstrat încă o dată că dorm pe ei. E incredibil! Noi ne-am retras contestaţia cu privire la dreptul de joc al celor doi, Varga şi Bălan. În momentul ăsta, ei puteau să ceară la Ligă carnetele jucătorilor pentru a-i putea folosi în meciul de luni, cu [...]

Adrian Mititelu şi Marian Iancu

Adrian Mititelu şi Marian Iancu au fost suspendaţi şase luni şi amendaţi cu 150.000 de lei

Finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, şi preşedintele FC Timişoara, Marian Iancu, au fost suspendaţi, miercuri, şase luni, de către Comisia de Disciplină a LPF, şi amendaţi cu câte 150.000 de lei pentru declaraţiile jignitoare la adresa preşedintelui şi conducerii FRF. Comisia de Disciplină a LPF a amânat ratificarea sancţiunii disciplinare în cazul jucătorului polonez al echipei Steaua, Rafal Grzelak, pe motiv că jucătorul nu avea un translator oficial. Cazul se va judeca la 17 martie. Aceeaşi comisie a ratificat sancţiunile [...]

Ioan Ovidiu Sabău

Ioan Ovidiu Sabău a demisionat din funcţia de antrenor al echipei FC Timişoara

Managerul sportiv al clubului FC Timişoara, Daniel Stanciu, a declarat că antrenorul echipei bănăţene, Ioan Ovidiu Sabău, a demisionat din funcţia sa. „Sabău a demisionat, l-a sunat pe domnul Iancu şi a spus că nu vrea să mai continue. Nu ştiu mai multe detalii, însă eu cred că de la chestia cu suporterii care nu-l mai doreau la echipă a decis asta”, a spus Stanciu. Oficialul clubului FC Timişoara a afirmat că va încerca să-l convingă pe preşedintele Marian Iancu[...]

Ioan Ovidiu Sabău

Sabău: Suporterii nu au motive să îmi ceară demisia

Antrenorul echipei FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, după meciul cu Poli Iaşi, câştigat cu scorul de 2-1, în etapa a XIX-a a Ligii I, că fanii timişoreni nu au motive să îi ceară demisia, aşa cum s-a întâmplat pe finalul partidei de vineri.
„Publicul nu are motive să îmi ceară demisia, pentru că eu lucrez cu o echipă tânără, pe care trebuie să o cresc şi numai cu răbdare putem ajunge la performanţă”, a spus Sabău. La rândul său, [...]

Marian Vanghelie:

Sunt lucruri pe care trebuie făcute.
Marian Vanghelie

Sunt convins că ceea ce o să le propun bucureştenilor o să aibă încredere în mine.
Marian Vanghelie

Nu sunt de acord să creăm un precedent periculos.
Marian Vanghelie

Sunt atât de nervos şi de supă­rat, încât nu vorbesc decât adminis­trativ.
Marian Vanghelie

A trebuit să împânzesc tot sec­torul şi să facem un inventar.
Marian Vanghelie

Am început şi noi să fim pâ­mân­teni şi să avem un mesaj cu ei.
Marian Vanghelie

Acel [...]

Conexiuni misterioase
Marian Iancu

O fi întâmplare? Firma angajată de MApN să evalueze marca Steaua, apropiată de Marian Iancu

Deşi avea la îndemână sute de firme de profil în toată ţara, Armata a decis să angajeze pentru evaluarea mărcii Steaua fix una deţinută de o apropiată a unui fost important patron din Liga I, în prezent după gratii, după modelul lui Gigi Becali. Este greu de spus dacă avem de-a face doar cu o coincidenţă bizară sau există alte interese din lumea fotbalului, cert este că obscura firmă ilfoveană plătită de MApN cu 80.000 de euro pentru evaluarea mărcii Steaua [...]

PEDEAPSĂ
Gabriel Iancu

Amendă record pentru Iancu: 100.000 de euro!

Din închisoare, patronul Stelei, Gigi Becali, a hotărât să-l pedepsească pe fotbalist pentru fuga din cantonamentul naţionalei. Acuzat de selecţionerul naţionalei de tineret, Bogdan Stelea, că a fugit din cantonamentul echipei reprezentative la 1 noaptea, Iancu nu a fost iertat de patronul Stelei, Gigi Becali. Din închisoare, acesta a decis ca mijlocaşul să fie penalizat cu 100.000 de euro din prima pe care ar fi urmat să o primească pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor! Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a fost cel [...]

LEGENDĂ

A murit Iancu Băcioiu

A murit un sportiv legendar al României. Iancu Băcioiu, fost internaţional de rugby şi triplu campion naţional cu echipa Farul Constanţa, a încetat din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 11 ianuarie, la vârsta de 68 de ani, din cauza unui ulcer perforat. Iancu Băcioiu, maestru emerit al sportului, a fost campion naţional cu echipa de rugby Farul Constanţa în anii 1975, 1976 şi 1978, iar în anii 1975 şi 1977 a câştigat Campionatul European FIRA cu reprezentativa de rugby [...]

Maşina lui Iancu Cuşu

Iancu Cuşu şi-a luat bulevard

Iancu Cuşu, fratele deputatei Maria Stavrositu are o problemă. Nu, nu e vorba de criză sau grija zilei de mâine, Doamne fereşte! Vorbim de maşinoiul Mercedes din dotare, un tanc-limuzină mare cât parcul auto al unei ţări mai slab dezvoltate. Şi anume că e musai să-l schimbe cu ceva mai şprinţar, pentru că prea ocupă tot bulevardul şi traficul din centrul Constanţei când i se năzare să întoarcă hardughia. Bine, mai e varianta arhicunoscută printre şoferi, în astfel de situaţii, cum [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Nerăbdare mare în familia Deei Maxer! Dinu şi Andreas abia aşteaptă ca fetiţa să vină pe lume

Mai sunt aproximativ patru luni până când Deea Maxer va naşte, însă Dinu şi Andreas sunt foarte nerăbdători. Cei doi au montat deja pătuţul pentru fetiţă.Deea Maxer este mândră de băieţii [...]
 

Familia Băitoi a câștigat sezonul special «Chefi la cuțite»! Cei patru au fost finaliștii lui Florin Dumitrescu

La Antena 1, sezonul special „Chefi la cuţite”, dedicat familiilor, și-a desemnat, într-un final, câştigãtorul. Vedete, foști concurenți, juniori pasionați de gătit sau oameni în vârstă cu experiență în bucătărie, toți [...]

Dan Chișu, diagnosticat de trei ori cu cancer!

În cinci ani, Dan Chișu a fost diagnosticat de trei ori cu aceeași boală cruntă: cancer de piele. Regizorul în vârstă de 63 de ani a ajuns de urgență la o [...]
 

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol divorțează săptămâna viitoare. Detalii despre partaj

Alexandru Papadopol și Ioana Ginghină urmează să divorțeze săptămâna viitoare, iar actorul ar vrea să-i facă un cadou generos fiicei sale.

Relația dintre Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol se află în momentul [...]
 

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, din nou nași de botez. Ce ținută sexy a purtat impresara la eveniment

Anamaria Prodan și soțul ei, Laurențiu Reghecampf, au devenit părinții spirituali ai unui băiețel sâmbătă, 15 iunie. Cei doi se apropie cu pași repezi de finul cu numărul 100, însă continuă [...]

Laura Cosoi a reușit să scape de kilogramele acumulate în timpul sarcinii

Laura Cosoi a publicat un mesaj pe rețelele de socializare unde a recunoscut faptul că î timpul sarcinii a pus câteva kilograme în plus, însă, în timp, vedeta a reușit să [...]
 

Ce gest emoţionant vrea să facă Ion Surdu cu banii de la Exatlon

Cel de-al treilea sezon Exatlon și-a desemnat câștigătorii. De data aceasta, au ieșit doi învingători, unul la masculin, Ion Surdu, dar și la feminin, Andreea Arsine. Fiecare a plecat acasă cu [...]
 

Will Smith afirmă că a ales rolul Duhului din filmul „Aladdin“ la sfatul fiului său, Jaden

Will Smith a ales rolul Duhului din lampă în filmul "Aladdin" la sfatul fiului său, Jaden, a declarat actorul american, luni, cu câteva săptămâni înainte de lansarea remake-ului după faimosul desen animat al Disney, relatează AFP. Starul de la Hollywood a avut de ales între mai multe filme şi "i-a fost greu să se hotărască", le-a spus el jurnaliştilor în Iordania, unde a fost filmat "Aladdin", în regia lui Guy Ritchie.

Fiul său în vârstă de 20 de ani, Jaden, şi el [...]

Câți bani a primit Madonna pentru a cânta la Eurovision 2019

Eurovision Song Contest 2019 începe în seara aceasta cu prima semifinală, iar surprizele se țin lanț. După aflarea veștii ca Madonna va concerta în cadrul finalei de la Tel Aviv, a fost un singur pas până la aflarea sumei pentru care ea a acceptat să facă acest lucru pe data de 18 mai. În seara aceasta va avea loc prima semifinală Eurovision, iar 17 țări se vor întrece în show-uri și în piese pentru a reuși să obțină un loc în [...]

Serialul „Empire“ se va încheia după sezonul al şaselea

Sezonul al şaselea din serialul american "Empire" va fi ultimul produs de compania Fox, relatează marţi dpa. "Sezonul al şaselea promite să fie plin de drame, surprize şocante şi multe momente uimitoare", a anunţat Fox într-un comunicat publicat luni. "Drama premiată despre o familie din lumea plină de farmec şi uneori periculoasă a muzicii hip-hop a generat hituri de top şi povestiri relevante social", se mai arată în comunicat.

Ratingul a scăzut drastic de-a lungul anilor. "Empire" a debutat în 2015 şi [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank