Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Dornică să înlăture comentariile misogine la adresa sa,
Ana Maria Prodan

Ana Maria Prodan vrea să promoveze FC Snagov în Liga 1

Este mamă a trei copii, soţie de fotbalist şi are o slujbă demnă de invidiat... în lumea bărbaţilor. Vorbim despre Ana Maria Prodan, o femeie ambiţioasă, ce s-a luptat să-şi facă un nume într-un sport acaparat de reprezentanţii sexului tare, fotbalul, prin impresarierea unor sportivi de renume. Dorind dintotdeauna să demonstreze că este mai mult decât fiica interpretei de muzică populară, Ionela Prodan, Ana Maria a reuşit să obţină tot ceea ce şi-a proopus. Aceasta are planuri mari pentru viitor, atât [...]

Fostul procuror general al României, Manea Drăgulin, acuzat de complicitate
Maria Ştolea

O bătrână se zbate să demonstreze că un securist şi edilii din Cerchezu i-au omorât mama pentru o casă

Pentru o femeie de 72 de ani din Constanţa, cuvântul „dreptate” nu mai există de foarte mult timp. De 20 de ani de zile se judecă prin toate instanţele constănţene în speranţa că i se va face dreptate. Iar personajele principale din poveste sunt Ioana Donciu, bătrâna de 72 de ani, primarul din Cerchezu, Ion Constantinescu, fostul viceprimar Ilie Ivănescu şi secretarul, Mitică Chelaru. Acuzaţiile femeii la adresa lor sunt extrem de grave. Potrivit bătrânei, edilii din Cerchezu i-au internat mama [...]

Loredana, cadou pentru fanii ei, de sărbători

Loredana Groza a vrut să le ofere un cadou special fanilor săi, aşa că a lansat o piesă specifică sărbătorilor de iarnă. “Am vrut să le ofer fanilor mei, de Sărbători, un cântec care să le ajungă la suflet, să îi relaxeze şi să îi binedispună şi m-am gândit că cel mai potrivit este ‘Santa Baby’”, a spus Loredana. “‘Santa Baby’ este un cantec de Crăciun atipic. Îmi place să ies din tipare, să fac lucruri care să-mi reprezinte spiritul rebel”, [...]

Tiberiu Albu a câştigat "Vocea României"

Vocea României în sezonul IV este elevul lui Tudor Chirilă! Tiberiu Albu a câştigat trofeul şi cecul în valoare de 100.000 de euro.

Rocker-ul timid este câştigătorul de la Vocea României. Tiberiu Albu s-a luptat cu trei femei sexy în finala emisiunii concurs. Pe locul doi s-a clasat Anda Dimitriu din Dej, pe trei sigheteanca Maria Hojda, iar Aliona Munteanu din Republica Moldova a ieşit pe locul patru în preferinţele telespectatorilor.

"Sunt extraordinar de fericit. Vă mulţumesc. Nu ştiu ce altceva să mai [...]

Balcicul, un loc de vis al unei regine fascinante

Regina Maria a României este o figură îndrăgită de istoricii români şi nu numai, ea jucând un rol extrem de important în dezvoltarea artistică şi culturală a ţării. Deşi rolul femeilor în politică, în acea perioadă, era redus, Regina Maria a fost sfătuitorul cel mai apropiat al Regelui Ferdinand, până la decesul acestuia, în 1927. În momentul în care fiul său Carol a moştenit tronul, acesta a izolat-o complet de viaţa publică, iar „Regina Răniţilor” s-a retras la domeniul ei de [...]

O dramă ca-n telenovele, în care singurele victime sunt copiii

Navigatorul acuzat că-şi bate joc de copiii săi spune că fosta soţie l-a înşelat şi a fugit de acasă cu toţi banii

În faţa divorţului, copiii sunt prinşi între două lumi paralele. Atunci când nu mai există cuplu, familia se destramă, iar cel mai mult au de suferit copiii. Mai grav este atunci când, chiar şi divorţaţi, foştii soţi contiună să se certe, iar de cele mai multe ori, mărul discordie este banul. Cazul navigatorului constănţean, prezentat de mai multe ori de săptămânalul „Atitudinea”, pare să ia o altă întorsătura. Bărbatul îşi face acum vocea auzită prin avocata lui, care a scos la [...]

Maria Ioana Hanzu reprezintă România la Miss Europe World 2018

Maria Ioana Hanzu a fost desemnată, în urma selecţiei naţionale, să reprezinte România în competiţia Miss Europe World 2018, care se va desfăşura anul acesta în Beirut, Liban, în perioada 23 februarie - 14 martie, potrivit unui comunicat remis Mediafax. În competiţie vor fi prezente aproximativ 40 de candidate din tot atâtea ţări. Născută la Sibiu, Maria Ioana Hanzu are 20 de ani, 1,70 metri înălţime, iar dimensiunile sale sunt 85-62-90 cm. Maria Ioana Hanzu a fost una dintre cele 24 [...]

Diculescu: „Nu-mi ridic vila pe banii lor”

Şeful clinicii Regina Maria din Constanţa, acuzat că dă oameni afară din lipsa banilor, dar îşi face vilă

Directorul clinicii Regina Maria din Constanţa, fosta Avamedica, a făcut, de-a lungul timpului, tot felul de acţiuni umanitare medicale, venind, astfel, în ajutorarea românilor cu probleme de sănătate. În timp ce Petre Diculescu, căci despre el este vorba, se regăseşte în rugăciunile românilor, angajaţii clinicii se plâng că mor de foame pentru nu şi-au mai primit salariile de trei luni şi sunt disponibilizaţi pe capete. Zece reprezentanţi ai clinicii au fost daţi afară, fără a li se plăti salariile. Aceştia sunt [...]

MARIA ARE NEVOIE DE AJUTORUL NOSTRU
Maria Popescu

Drama unei copile de 5 ani care se luptă cu o tumoră pe creier inoperabilă. O poate salva doar un tratament în străinătate, dar părinţii sunt prea săraci

În lipsa medicamentelor şi a aparaturii de specialitate, România îşi condamnă la moarte copiii bolnavi de cancer sau alte boli la fel de grave. Cei care au recomandare să facă radioterapie află că nu pot fi trataţi în propria lor ţară, fiind nevoiţi să bată la uşi străine. Părinţii unei fetiţe de 5 ani îşi caută salvarea în străinătate, pentru că tratamentul care trebuie administrat copilului se face sub anestezie, iar aici nu există specialişti. Micuţa Maria Popescu din Constanţa suferă [...]

Maria Dragomiroiu se confesează: “Socrul m-a atacat cu foarfeca!”

Maria Dragomiroiu (60 de ani) şi-a pus sufletul pe tavă într-o carte biografică, plină de pasaje emoţionante. Interpreta de muzică populară a vorbit deschis despre viaţa ei, presărată cu momente grele, dar şi frumoase. Cel mai mare chin l-a îndurat la 20 de ani, din cauza părinţilor primului ei soţ, Ion.

Îndrăgita solistă de muzică populară şi-a povestit viaţa în cartea „Maria Dragomiroiu, cântecul şi dragostea” (Editura ALLFA), scrisă de Oana Georgescu.Evenimentul de lansare a avut loc joi seara, la Sala Palatului, [...]

Conform declaraţiilor lui Sorin Mărcuş, constructorul „Maria Residence”,
Traian Cristea

Traian Cristea dă PUZ-uri pe interes

Pe termen lung, tendinţa de orientare către ansamblurile locative de vacanţă în detrimentul caselor tradiţionale este una cât se poate de certă. Înaintea crizei financiare, care a blocat piaţa imobiliară, apartamentele de vacanţă din staţiunile montane şi de pe litoral constituiau o atracţie deosebită pentru cei interesaţi să aibă o proprietate similară unui hotel, cât şi intimitatea unei locuinţe. Aşa se prezintă lucrurile şi în staţiunea Costineşti unde, terenul a devenit o ţintă pentru investitorii dornici să construiască apartamente de lux [...]

Până să se mărite,
Maria Stavrositu

Maria Stavrositu a umblat cu băiatul lui Stere Halep

Fiecare persoană are în CV-ul personal o rubrică intitulată „înainte” de căsătorie, şi alta „după”. Maria Stavrositu, deputat PDL de Constanţa, nu face excepţie şi are câteva nume trecute la „recomandări”, pentru orice eventualitate. Până să devină doamna Stavrositu, parlamentarul de acum a avut şi alţi prieteni. Nu vrem să fim obraznici sau să o contrazicem când spune că Iani Stavrositu îi este prieten din liceu, „iubirea de dintotdeauna”, cel cu care s-a şi căsătorit, dar sunt persoane care susţin că [...]

Conform declaraţiilor lui Sorin Mărcuş, constructorul „Maria Residence”,

Traian Cristea dă PUZ-uri pe interes

Pe termen lung, tendinţa de orientare către ansamblurile locative de vacanţă în detrimentul caselor tradiţionale este una cât se poate de certă. Înaintea crizei financiare, care a blocat piaţa imobiliară, apartamentele de vacanţă din staţiunile montane şi de pe litoral constituiau o atracţie deosebită pentru cei interesaţi să aibă o proprietate similară unui hotel, cât şi intimitatea unei locuinţe. Aşa se prezintă lucrurile şi în staţiunea Costineşti unde, terenul a devenit o ţintă pentru investitorii dornici să construiască apartamente de lux [...]

Ronaldo

Brazilianul Ronaldo, tată pentru a treia oară

Atacantul brazilian al formaţiei Corinthians, Ronaldo, a devenit tată pentru a treia oară, marţi, când s-a născut cea de-a doua fetiţă a sa, Maria Alice. Maria Alice s-a născut prin cezariană şi are 3,45 kg şi 50 cm. Mama, Maria Beatriz Anthony, şi fetiţa se simt bine, conform serviciului de presă al spitalului israelian Albert Einstein. Clubul Corinthians anunţase, în cursul zilei de marţi, că Ronaldo a fost învoit de a antrenament, pentru a fi alături de Maria Beatriz. Ronaldo, în [...]

Ţepuită, retrogradată şi apoi concediată

O fostă angajată acuză BCR Constanţa că şi-a bătut joc de ea

Preluarea pachetului majoritar de acţiuni al Băncii Comerciale Române (BCR) de banca austriacă Erste Bank AG, semnată la data de 21 decembrie 2005 de reprezentanţii Guvernului României şi cei ai băncii austriece, este una dintre cele mai importante privatizări din istoria postdecembristă. Ulterior privatizării, noul acţionar a avut ideea spectaculoasă de a reduce simţitor numărul angajaţilor aflaţi în preajma pensionarăşii şi nu numai, iar pentru asta a fost conceput programul „Retragerea de Aur”. Acest lucru presupunea ca viitorii pensionari să primească [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank