Anul IX, Nr. 533, Luni, 18 Decembrie 2017


 
 

Mama lui Elton John a murit. Artistul e în stare de șoc

Elton John a anunţat cu tristețe că mama lui, Sheila Eileen Dwight, a murit. Cei doi abia reușiseră să-și refacă relația după ce nu și-au vorbit aproape 9 ani, scrie Libertatea. Elton John a postat un mesaj pe pagina personală de Instagram în care a făcut anunțul pierderii celei care i-a dat viață: ”Atât de trist să vă anunţ că mama mea a murit în această dimineaţă. Abia ce o văzusem lunea trecută şi sunt în şoc. Drum lin, mamă. Multumesc [...]
 

Ovidiu Anton, cel mai ghinionist solist din istoria Eurovision, și-a facut trupă rock

Ovidiu Anton, rockerul român care a rămas acasă după ce s-a calificat la finala Eurovision 2016, asta din pricina datoriilor acumulate de televiziunea publică față de EBU (European Broadcasting Union), forumul superior stațiilor europene de televiziune, s-a hotărât, scrie Libertatea. Nu se mai bazează pe niciun sprijin și are gata primul său album. ”În primăvară scot primul album, cu trupa mea, Anton. Va fi unul foarte rock. Materialul este o continuare a piesei ”Moment Of Silence”, piesa cu care am câștigat [...]
 
 

Clasamentul WTA - Simona Halep, în continuare lider

Românca Simona Halep se află pentru a treia săptămână consecutivă pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni.

Halep are în continuare 40 de puncte avans față de următoarea clasată, Garbine Muguruza (Spania), și 570 de puncte față de Karolina Pliskova (Cehia), ocupanta locului al treilea.

În top 100 se mai găsesc alte patru românce, Sorana Cîrstea, care se menține pe locul 37, Irina-Camelia Begu a urcat 12 locuri și este pe 44, Mihaela Buzărnescu [...]

Simona Halep, în grupă cu Svitolina, Wozniacki și Garcia, la Turneul Campioanelor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost repartizată în Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore (WTA Finals), alături de ucraineanca Elina Svitolina, de daneza Caroline Wozniacki și de Caroline Garcia (Franța). [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Sydney și-a luat adio de la cofondatorul trupei AC/DC, Malcolm Young

O mulțime în doliu și-a luat adio, marți, de la Malcolm Young, cofondatorul legendarului grup hard rock AC/DC, la Catedrala din Sydney, chitara muzicianului tronând pe sicriu în timpul ceremoniei, potrivit presei australiene, citate de Agerpres. Chitaristul a decedat cu câteva zile în urmă, la 18 noiembrie, la vârsta de 64 de ani, după ce a suferit mulți ani de demență. Printre cele câteva sute de persoane care i-au adus un ultim omagiu s-au numărat fratele său, Angus, cu care Malcolm [...]

Malcolm Young, cofondatorul trupei AC/DC, a murit la 64 de ani

Chitaristul Malcolm Young, cofondator al trupei de hard-rock australiene AC/DC, a murit sâmbătă la 64 de ani, potrivit unui comunicat al trupei postat pe contul său de Facebook și citat de AFP, citat[ de Agerpres. Suferind de mai mulți ani de demență, muzicianul s-a stins înconjurat de cei dragi. "Ca și chitarist, compozitor și vizionar, el a fost un perfecționist și o persoană unică", a scris Angus Young pe rețelele de socializare. "Fiind fratele meu îmi este greu să exprim în [...]

A fost desemnată Miss World 2013

Reprenzentanta Miss din Filipine, Megan Young, a fost desemnată Miss World 2013, în competiţia care s-a desfăşurat sâmbătă seară în insula indoneziană Bali, conform Adevărul.ro

Tânăra în vârstă de 23 de ani, născută în Statele Unite, a fost aleasă cea mai frumoasă dintre alte 126 de participante şi a făgăduit să fie „cea mai bună Miss World care a existat vreodată", potrivit BBC.

Pe locul al doilea în competiţia Miss World 2013 s-a situat Miss Franţa, Marine Lorphelin, iar poziţia a treia a [...]

Chiar dacă n-a mai scos nimic nou, Adele este în continuare în top! A fost numită cea mai bună artistă a anului 2012!

Cântăreaţa a fost încoronată ca fiind cea mai bună artistă a anului 2012, de către revista Billboard, în timp ce albumul său "21" a fost declarat ca fiind cel mai bun disc al acestui an.
Este al doilea an la rând când Adele a primit acest titlu, pe locul doi fiind Rihanna, iar pe trei Taylor Swift.
În top 10 s-au clasat Drake, Justin Bieber, Nicki Minaj, Katy Perry, Maroon 5, LMFAO şi One Direction, informează metro.co.uk.
Cele trei cântece ale anului 2012 au [...]

El este James Middleton, fratele lui Kate! Seamănă cu ducesa?

James Middleton este antreprenor, are 27 de ani și pare a fi un bărbat foarte sexy. Acesta a recunoscut că îi e greu să-i facă concurență surorii sale la capitolul celebritate.

"Da, devine frustrant. Lucrez incredibil de mult " sunt la fel ca oricare altă persoană, când vine vorba de afaceri şi de job. Şi, lăsând la o parte faptul că, da, sunt fratele cuiva foarte important, la finalul zilei, sunt doar James", a declarat James pentru revista “The Young Director”.

Directorul companiei [...]

P. Diddy rămâne cel mai bogat rapper din lume. A strâns o avere de 700 de milioane de dolari

Rapperul american P. Diddy, al cărui nume real este Sean Combs, este cel mai bogat cântăreț de hip-hop din lume. Potrivit unui top realizat de revista Forbes, averea lui este de aproximativ 700 de milioane de dolari.

Rapperul în vârstă de 44 de ani a obţinut sume importante din proiectele sale muzicale, reţeaua de televiziunea prin cablu REvolt, dar şi din liniile vestimentare pe care le-a lansat şi vodca Ciroc.

Pe locul doi al topului se află Dr. Dre (49 de ani), sub [...]

Protagoniştii unui pictorial
Nick Young şi  Iggy Azalea

Un baschetbalist şi o cântăreaţă de rapp formează cel mai cool cuplu din NBA

Nick Young şi cântăreaţa australiană de rapp, Iggy Azalea, au fost declaraţi de revista GQ drept cel mai tare cuplu din NBA. Acestă denumire a fost acordată după ce cei doi îndrăgostiţi au fost de acord să dezvăluie amănunte picante şi intime din viaţa lor personală. Mai mult, cei doi au acceptat să fie protagoniştii unui pictorial care a scos şi mai mult în evidenţă cât de mult se potrivesc. Primul pas în povestea lor de dragoste a fost un schimb [...]

Elizabeth Safrit (sursa foto: EPA)

Titlul de Miss World a fost câștigat de reprezentanta Africii de Sud

Reprezentanta Africii de Sud, Rolene Strauss, în vârstă de 22 de ani, a fost aleasă duminică Miss World 2014, la sfârșitul celei de-a 64-ediții a concursului de frumusețe care s-a desfășurat la Londra. Juriul a decis că cea mai frumoasă femeie din lume vine din Africa de Sud. „Africa de Sud, acesta este pentru tine”, a spus tânăra Rolene Strauss după ceremonie, în cadrul căreia a primit coroana din mâinile Miss World 2013, filipineza Megan Young. Aceasta a adăugat cu lacrimi [...]

Colaborare
Elton John

Elton John înregistrează un album cu Leon Russel

Cântăreţul britanic Elton John va înregistra un album cu Leon Russel, cei doi muzicieni lucrând la piese pentru acest proiect, al cărui titlu nu a fost încă ales. Albumul va fi înregistrat în Los Angeles şi va fi realizat de producătorul T-Bone Burnett. Printre invitaţii speciali care au contribuit la acest album se numără Neil Young, Booker T. Jones, Marc Ribot şi Jim Keltner. Dintre piesele de pe noul material discografic, 15 au fost deja înregistrate, printre ele regăsindu-se balade country, [...]

Bilet gratuit

Suporterii lui Arsenal, despăgubiţi pentru umilinţa de la Manchester

Suporterii echipei Arsenal, care au asistat la înfrângerea, cu scorul de 8-2, din meciul cu Manchester United, disputat duminică, pe stadionul Old Trafford, vor fi despăgubiţi de clubul londonez. Aproximativ 3.000 de fani au făcut deplasarea la Manchester, oraş aflat la 340 de kilometri de Londra, pentru a-şi vedea echipa preferată suferind cea mai severă înfrângere din ultimii 115 ani. Suporterii respectivi vor putea lua gratuit de la club un bilet pentru alt meci al echipei Arsenal în deplasare. „Suporterii noştri [...]

Femeia cu barbă şi... moda!

Câștigătoarea concursului Eurovisión 2014 și muză a designerului francez Jean-Paul Gaultier, Conchita Wurst, l-a ales pe tânărul stilist Juan Carlos Pajares pentru a îmbrăca pentru prima oară modele spaniole, relatează miercuri EFE.

Pajares a declarat EFE că artista i-a văzut pentru prima oară creațiile pe rețeaua de socializare Instagram și a dorit să se întâlnească cu el. După ce a probat câteva modele, Conchita a rămas foarte surprinsă și mulțumită de rezultat. Ea a ales în final o rochie albă, [...]

Beyonce, goală!

Beyonce a fost filmată goală în braţele soţului ei, Jay-Z, când era gravidă. După ce au existat multe zvonuri că urmează o despărţire în cazul celor doi artişti, aceştia au încercat să reducă totul la tăcere.

Beyonce a fost filmată goală, pe vremea când era însărcinată, potrivit dailymail.co.uk.Un clip de şase minute cu imagini din arhiva personal a cuplului Beyonce şi Jay-Z apare pe fundalul concertului lor, un spectacol memorabil organizat de HBO orzanizat sâmbătă seară.

Cel mai emoţionant moment a fost interpretarea [...]

ocurile Olimpice de la Vancouver s-au încheiat

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Jacques Rogger, a declarat oficial închisă cea de-a XXI-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă, de la Vancouver. „Şi acum, conform tradiţiei, proclam închisă cea de-a XXI-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă şi invit tineretul din întreaga lume să se adune peste patru ani la Soci, pentru a celebra cea de-a XXII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă”, a declarat Rogger. Apoi, ninsorea a căzut pe stadion şi flacăra olimpică s-a stins, în timp ce [...]

Personalităţi sportive şi oameni cu conturi grase în bănci
Fabio Capello

Topul oamenilor puternici din Anglia

Selecţionerul Angliei, Fabio Capello, a fost desemnat de publicaţia „The Times” cea mai puternică personalitate sportivă din Marea Britanie, tehnicianul italian depăşind în ierarhia de 100 de persoane nume precum Joseph Blatter, Alex Ferguson sau Bernie Ecclestone. Capello (63 de ani), care a fost numit la conducerea naţionalei Angliei la sfârşitul anului 2007, a urcat pe primul loc în această ierarhie, realizată anual de publicaţia „The Times”, după ce în 2009 el ocupa poziţia a 8-a. „Urcând de pe locul 8 [...]

Culisele înlocuirii lui Marius Moga cu Adi Despot la Vocea României

Mulți s-au întrebat de ce înlocuirea lui Marius Moga de la ”Vocea României” pe motiv că nu poate ”duce” și ”Vocea României Junior” s-a produs abia acum, în condițiile în care Micul Mozart a făcut parte din juriul variantei pentru copii a show-ului și sezonul trecut. Click! îți prezintă culisele celei mai suprinzătoare mutări ale verii, conform https://www.click.ro. “Vocea României” şi “Vocea României Junior” sunt în acest moment în faza pregătirilor. Spre deosebire de sezonul trecut, cele două show-uri se vor [...]

 

La 11 ani, Meghan Merkle încerca deja să schimbe lumea, răzvrătindu-se împotriva unei reclame

Meghan Markle era pregătită să fie un model pentru copiii din întreaga lume încă de la vârsta de 11 ani. Cu mult înainte de a fi logodită cu prințul Harry și [...]
 

Cântărețul Johnny Hallyday, părintele rock and rollului francez, a murit la 74 de ani

Johnny Hallyday, cel mai mare star rock cunoscut de Franța, a murit în noaptea de marți spre miercuri, la 74 de ani, ca urmare a unui cancer la plămâni, a anunțat [...]

Kim Kardashian a pozat goală ca să-și promoveze o nouă afacere

Vedeta a făcut o mulțime de valuri când a postat primul selfie goală, în fața oglinzii din baie. După aceea au apărut numeroase alte ipostaze incredibil de sexy. În ultima perioadă, [...]
 

Ed Sheeran a lansat un remix al hitului „Perfect“ împreună cu Beyonce

Ed Sheeran a lansat un remix al hitului său "Perfect" împreună cu Beyonce, care a fost postat pe pagina de YouTube a cantautorului, relatează agenția de știri UPI. "Am găsit un [...]
 

Rihanna are propriul bulevard în insula sa natală

Rihanna are propriul bulevard în insula natală, Barbados. Strada pe care celebra artistă s-a născut a fost redenumită în „Rihanna Drive”, scrie Libertatea. Rihanna a revenit în insula sa natală, Barbados, [...]

Alexandru Arșinel, atac extrem de dur la adresa lui Mihai Bendeac

Actorul Alexandru Arșinel a avut o reacție extrem de dură la adresa lui Mihai Bendeac, cel care l-a atacat în numeroase rânduri atât pe el, cât și pe marii artiști din [...]
 

O actriţă veterană vine cu o explicaţie „bombă” pentru numeroasele cazuri de hărţuire sexuală

Angela Lansbury, 92 de ani, din serialul „Verdict crimă”, are propria variantă în privinţa faptului că tot mai multe femei din industria de divertisment se plâng că au fost abuzate sexual [...]
 

Videoclipul "Gangnam Style" a depășit pragul de 3 miliarde de vizualizări pe YouTube

Videoclipul cântecului "Gangnam Style", lansat de rapperul sud-coreean Psy în 2012, care a deținut timp de mulți ani recordul absolut de difuzări pe YouTube, a reușit să depășească luni pragul de 3 miliarde de vizualizări pe această platformă online, potrivit EFE, citată de Agerpres. Cu dansul său caracteristic al "călărețului" și cu o serie de imagini extravagante, videoclipul "Gangnam Style" își menține popularitatea internațională după cinci ani de la lansare și a ajuns luni la 3.001.472.665 de vizualizări. "Legenda lui 'Gangnam [...]

Actrița Cristina Stamate a murit la câteva ore după înmormântarea Stelei Popescu

Actrița Cristina Stamate a murit, la vârsta de 71 de ani. Ea fusese internată la Spitalul Floreasca din Capitală, săptămâna trecută, joi, chiar în ziua în care colega ei de scenă, actrița Stela Popescu, a murit, scrie Libertatea. Cristina Stamate a fost internată la spitalul Floreasca, la Terapie Intensivă, după ce a suferit un accident vascular cerebral. ”Actrița Cristina Stamate a murit luni, în jurul orei 6.50” a declarat pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Florasca, Bogdan Oprița. [...]

Actrița Stela Popescu, înmormântată cu onoruri militare la Cimitirul Cernica

Actrița Stela Popescu a fost condusă pe ultimul drum de sute de persoane și înmormântată cu onoruri militare la Cimitirul Cernica, alături de soțul său, Puiu Mihai Maximilian, scrie Agerpres. La slujba de la Mănăstirea Cernica au fost, alături de fiica regretatei actrițe, Doina Maximilian, ambasadorul Republicii Moldova, Mihai Gribincea, actorul Alexandru Arșinel, directoarea Teatrului "Stela Popescu", Smaranda Oțeanu Bunea, actrița Adriana Trandafir, Adrian Enache, Aurelian Temișan și Monica Davidescu, Manuela Hărăbor, Raluca Guslicov, Mihai Constantin, fostul soț al Stelei Popescu, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank