Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Janet Jackson va primi premiul Global Icon la gala MTV Europe Music Awards 2018

Cântăreaţa americană Janet Jackson va primi premiul Global Icon la ediţia de anul acesta a galei MTV Europe Music Awards, care va avea loc în Bilbao, Spania, pe 4 noiembrie, potrivit Variety, citat[ de Mediafax. "Janet este, fără îndoială, unul dintre cele mai mari staruri ale lumii", a declarat Bruce Gillmer, şef al MTV International.

În vârstă de 52 de ani, Janet Jackson este mezina familiei Jackson şi, exceptându-l pe Michael Jackson, este singura care s-a bucurat de succes în cariera solo, [...]

Lady Gaga, marea câştigătoare de la MTV Europe Music Awards 2010

Lady Gaga a fost marea câştigătoare a ediţiei 2010 a MTV Europe Music Awards, care s-a desfăşurat duminică la Madrid, artista revedicând premiile la trei dintre cele cinci categorii pentru care a fost nominalizată şi devansând-o pe Katy Perry, care a luat doar un premiu, tot din cinci nominalizări.Astfel, Lady Gaga a obţinut trofeul MTV Europe Music Awards la categoriile "Best Song" (pentru piesa "Bad Romance"), "Best Female" şi "Best Pop". Gaga nu a ridicat personal premiile, însă le-a mulţumit fanilor [...]

Gala MTV Video Music Awards revine în 2018 la New York

Următoarea ediţie a galei MTV Video Music Awards va reveni în acest an la New York, pe 20 august, după ce a fost organizată în 2017 la Los Angeles, au anunţat marţi reprezentanţii Viacom, grupul care deţine postul de televiziune MTV, informează AFP, citată de Agerpres. Va fi pentru a 17-a oară de la înfiinţarea în 1984 a acestor premii când ediţia se va derula la New York, unde evenimentul a fost organizat cu ocazia ediţiei sale inaugurale. În 2018, gala [...]

În baza unei declaraţii false,

Carpatica, făcută la asigurare de International Guard Security

Pentru a evita surprizele neplăcute, cei care cumpără poliţe de asigurări, indiferent de tipul lor, ar trebui să fie atenţi la condiţiile şi clauzele înscrise în contract. În caz contrar, firma de asigurări se poate „spăla pe mâini”, iar asiguratul va fi nevoit să suporte singur reparaţiile autovehiculului. O situaţie delicată apare atunci când nefericitul accident are loc pe un drum unde este interzisă circulaţia publică, fapt care este stipulat într-o clauză în anumite contracte. Societatea Suszi din Constanţa, dealer autorizat [...]

În baza unei declaraţii false,

Carpatica, făcută la asigurare de International Guard Security

Pentru a evita surprizele neplăcute, cei care cumpără poliţe de asigurări, indiferent de tipul lor, ar trebui să fie atenţi la condiţiile şi clauzele înscrise în contract. În caz contrar, firma de asigurări se poate „spăla pe mâini”, iar asiguratul va fi nevoit să suporte singur reparaţiile autovehiculului. O situaţie delicată apare atunci când nefericitul accident are loc pe un drum unde este interzisă circulaţia publică, fapt care este stipulat într-o clauză în anumite contracte. Societatea Suszi din Constanţa, dealer autorizat [...]

Marii câştigători ai MTV European Music Awards 2014

Trupa pop "One Direction" este marea câştigătoare a celei de-a 20-a ediţii a MTV European Music Awards, cu trei premii obţinute la gala de duminică seară, organizată la Glasgow. In plus, Katy Perry, 5 Seconds of Summer şi Ariana Grande au primit, la rândul lor, câte două distincţii.

Trupa "One Direction" a câştigat cele mai multe premii, trei, la gala MTV European Music Awards 2014, pentru cel mai bun artist pop, cea mai bună interpretare live şi cei mai mari fani, potrivit [...]

Camila Cabello a primit cele mai multe nominalizări la MTV Europe Music Awards

Cântăreaţa americană Camila Cabello se află în fruntea listei nominalizărilor la MTV Europe Music Awards (EMA), recompensele atribuite celor mai populare videoclipuri pe varianta europeană a acestui post de televiziune american de muzică, conform listei publicate joi, relatează AFP. Interpreta originară din Cuba a fost nominalizată la şase categorii, între care cel mai bun cântec, cel mai bun videoclip şi cel mai bun artist, scrie Agerpres.

Înainte însă de gala care va avea loc la 4 noiembrie într-un cartier din Bilbao (Spania), [...]

Record
Lady Gaga

Lady Gaga, marea câştigătoare la Gala MTV

Lady Gaga a fost desemnată marea câştigătoare la gala MTV Video Music Awards pe anul 2010, care a avut loc duminică la Nokia Theater din Los Angeles, cântăreaţa câştigând opt trofee, inclusiv pentru cel mai bun videoclip al anului. Lady Gaga împarte cu grupul norvegian A-ha, marele câştigător al galei din 1986, locul al doilea în clasamentul artiştilor care au câştigat cele mai multe trofee MTV Video Music la o singură ediţie [...]

CRBL

CRBL are propria emisiune la MTV

Artistul are emoţii pentru că va fi în direct atât la ProFM, cât şi la MTV, şi pe lângă responsabilitatea de DJ, el va sta de vorbă şi cu ascultătorii şi telespectatorii săi. DJ ProFM, CRBL, are începând de luni, 14 noiembrie, prima sa emisiune de televiziune. Dupa ce până acum a fost tot timpul în postura de invitat, artistul devenind de acum gazdă, timp de două ore, de luni până vineri de la 19.00 la 21.00, la MTV. [...]

Kim Kardashian a făcut senzație pe covorul roșu la MTV EMA 2012

La ora 21:00 telespectatorii au putut urmări live la MTV România apariţia artiştilor pe covorul roşu la premiile MTV EMA 2012. Prezentatorii Tim Kash, Louise Roe si Sway i-au intâmpinat cu multe intrebări despre cum se simt, ce poartă, şi în ce constau concertele pe care unii dintre ei le susţineau pe scenă.
O prezenţă mult asteptată a fost Kim Kardashian, care l-a ales pe Kanye West pentru a-i fi partenerul serii şi care nu a dezămăgit asistenţă. Intr-o rochie Stephane Rolland, [...]

Ei sunt marii câştigători de la MTV Video Music Awards

Cântăreţul pop american Justin Timberlake şi duoul hip-hop Macklemore & Ryan Lewis au primit, duminică seară, cele mai multe trofee - câte trei - la MTV Video Music Awards. Gala a avut loc în New York.

Nominalizat la şase categorii de premii, Timberlake a câştigat, duminică seară, trei trofee MTV Video Music, inclusiv pe cel mai râvnit, pentru videoclipul anului - "Mirrors".

La aceeaşi categorie - unde câştigătorul este desemnat prin votul fanilor - au mai fost nominalizate clipurile "Thrift Shop" (Macklemore & [...]

Toată lumea a iubit-o când era Hannah Montana, însă acum Miley Cyrus este desfiinţată şi de către cunoscuţi: "Copiii noştri nu pot privi aşa ceva! este disperată

Recentul show pe care Miley Cyrus l-a susţinut la MTV Video Music Awards a şoact pe toată lumea care nu o recunoaşte în adolescenta dezlănţuită, dornică de a fi băgată în seamă, pe simpatica "Hannah Montana". Brooke Shields, care a jucat rolul mamei personajului Hannah Montana, a criticat-o fără rezerve pe fosta ei colegă de platou pentru prestația de la gala MTV VMA, desfășurată duminică seară. Brooke Shields a sancționat fără menajamente show-ul dezinhibat oferit de fosta Hannah Montana. "Am fost [...]

Constănţeanca a ajuns PR la un club
Cristina Ghidarcea

Paris Hilton de România s-a despărţit de iubitul pe care l-a cunoscut la „Noră pentru mama”

Vă era dor de Paris Hilton de România? Constănţeanca Cristina Ghidarcea care, în urmă cu cinci ani, a câştigat un concurs la postul de muzică MTV, în urma căruia a obţinut o excursie gratuită la Paris, este din nou singură. Frumoasa blondă s-a despărţit de iubitul ei pe care l-a „câştigat”, alături de premiul cel mare, la show-ul matrimonial „Noră pentru mama 5”, în 2010. Deşi toată lumea se aştepta ca relaţia dintre cei doi să se oficializeze printr-o căsătorie, Cristina [...]

Justin Bieber (Foto: getty)

Justin Bieber a cucerit Premiile MTV EMA

Gala premiilor MTV European Music Awards (EMA) a avut loc sâmbătă seară (25 octombrie), la Milano, în Italia. Multe nume mari din industria muzicală au plecat acasă cu premii, în timp ce alţii s-au ales cu buza umflată. Justin Bieber (21 de ani) a fost, cu siguranţă, surpriza acestei seri. Controversatul cântăreţ a trecut în palmares 5 premii, în timp ce fosta regină a premiilor, Taylor Swift, a plecat acasă doar cu două. Justin Bieber a dominat Premiile MTV din acest [...]

MTV Europe Music Awards 2017. Shawn Mendes, marele învingător al galei. Lista câștigătorilor

MTV Europe Music Awards 2017 a avut loc, duminică seară, la Londra, pe celebra Wembley Arena. Gazda ediției de anul acesta a fost cântăreața Rita Ora, care a schimbat nenumărate ținute în timpul evenimentului. În ceea ce privește câștigătorii, canadianul Shawn Mendes a fost cel care s-a impus. Acesta a câștigat la categoria „cel mai bun cântec”, precum și la categoria „cel mai bun artist”, scrie Libertatea. Tânărul Shawn Mendes, în vârstă de 19 ani, are parte de o mulțime de [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank