Anul IX, Nr. 533, Luni, 18 Decembrie 2017


 
 

Mama lui Elton John a murit. Artistul e în stare de șoc

Elton John a anunţat cu tristețe că mama lui, Sheila Eileen Dwight, a murit. Cei doi abia reușiseră să-și refacă relația după ce nu și-au vorbit aproape 9 ani, scrie Libertatea. Elton John a postat un mesaj pe pagina personală de Instagram în care a făcut anunțul pierderii celei care i-a dat viață: ”Atât de trist să vă anunţ că mama mea a murit în această dimineaţă. Abia ce o văzusem lunea trecută şi sunt în şoc. Drum lin, mamă. Multumesc [...]
 

Ovidiu Anton, cel mai ghinionist solist din istoria Eurovision, și-a facut trupă rock

Ovidiu Anton, rockerul român care a rămas acasă după ce s-a calificat la finala Eurovision 2016, asta din pricina datoriilor acumulate de televiziunea publică față de EBU (European Broadcasting Union), forumul superior stațiilor europene de televiziune, s-a hotărât, scrie Libertatea. Nu se mai bazează pe niciun sprijin și are gata primul său album. ”În primăvară scot primul album, cu trupa mea, Anton. Va fi unul foarte rock. Materialul este o continuare a piesei ”Moment Of Silence”, piesa cu care am câștigat [...]
 
 

Clasamentul WTA - Simona Halep, în continuare lider

Românca Simona Halep se află pentru a treia săptămână consecutivă pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni.

Halep are în continuare 40 de puncte avans față de următoarea clasată, Garbine Muguruza (Spania), și 570 de puncte față de Karolina Pliskova (Cehia), ocupanta locului al treilea.

În top 100 se mai găsesc alte patru românce, Sorana Cîrstea, care se menține pe locul 37, Irina-Camelia Begu a urcat 12 locuri și este pe 44, Mihaela Buzărnescu [...]

Simona Halep, în grupă cu Svitolina, Wozniacki și Garcia, la Turneul Campioanelor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost repartizată în Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore (WTA Finals), alături de ucraineanca Elina Svitolina, de daneza Caroline Wozniacki și de Caroline Garcia (Franța). [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Laurette a câştigat prima bătălie cu tatăl fetiţei

Modelul Laurette Attindehou (31 de ani) este în culmea fericirii. A câştigat prima bătălie cu fostul ei iubit, Mihai Ştefan, în procesul intentat pentru custodia fiicei lor, Serena Luce Maria, în vârstă de doi ani şi zece luni.

Marți (14 octombrie), instanţa de judecată i-a respins omului de afaceri cererea de a-i fi încredinţată fetiţa şi a stabilitt domiciliul micuţei la mamă. Dacă este nemulţumit de această decizie, Mihai Ştefan poate face recurs în termen de cinci zile. De altfel, acesta a [...]

Laurette: "Îi caut o amantă iubitului meu. Eu nu mai pot face sex"

Laurette este pusă pe fapte mari! Îi caută amantă iubitului!Laurette a făcut o declaraţie şoc: îi caută iubitului o amantă care să îi satisfacă toate plăcerile pentru că starea avansată a sarcinii nu îi mai permite acest lucru.

"Îi caut o amantă iubitului meu în urma unei discuţii cu el, eu nu mai pot face sex. Mai bine i-o aleg eu decât să se ducă singur şi să aflu ulterior. Trebuie să fie naturală, fără silicoane şi cu păr creţ. Nu cred [...]

Laurette şi-a schimbat jobul! Nu o să crezi cu ce se ocupă acum vedeta!

Vedeta are un nou loc de muncă. Ea lucrează cu jumătate de normă.

Laurette a fost invitată la emisiunea "Star Matinal", de la Antena Stars, unde a dezvăluit că are un nou job. Acesta nu are nicio legătură cu showbiz-ul, aşa cum probabil s-ar fi aşteptat toată lumea.

Vedeta lucrează acum la un cabinet de avocatură. Munceşte part-time şi este consilier juridic.

"M-am angajat la un cabinet de avocatură. Fetiţa merge la grădiniţă. la muncă e totul în regulă. Când am terminat Dreptul îmi [...]

Foto Click.ro

Laurette va deveni mămică peste trei zile!

Frumoasa mulatră a intrat pe ultima sută de metri cu sarcina şi are emoţii mari cât casa. Laurette va naşte vineri, prin cezariană, o fetiţă, la o clinică privată din Capitală.

„Moftul" o va costa pe vedetă câteva mii de euro, însă merită fiecare bănuţ. „Voi naşte la privat, la clinica Regina Maria din Capitală. Îmi este frică de naşterea naturală, aşa că am ales cezariana. E mai bine aşa, nu doare, nu simt nimic. Ieri am fost la ultimele analize înainte [...]

Laurette, vedetă pe hotare!

În urmă cu doi ani, Laurette a trecut printr-o experienţă traumatizantă. Ea a rămas cu arsuri pe abdomen după ce a făcut un tratament la un salon de înfrumuseţare. cazul ei a ajuns celebru în Marea Britanie.Acum, la doi ani de la teribilul incident, cazul lui Lauretta a ajuns în paginile presei din Marea Britanie. Cotidianul "Mirror" prezintă pe larg povestea româncei, scoţând în evidenţă faptul că acesta este model şi vedetă de televiziune, dar şi că a pozat topless în [...]

Îşi ajută mama la organizarea evenimentelor

Studentă la Londra, în vacanţă la Mamaia: ce bună e fiica Corinei Martin!

Ce bună este fiica Corinei Martin, şefa turismului constănţean! Tânăra Laurette se află în vacanţă şi profită de timpul liber pentru a-şi ajuta mama atunci când aceasta are nevoie. Aşa a făcut şi săptămâna trecută, la conferinţa de presă dedicată artistului grec Nikos Vertis, care venit să concerteze în Mamaia. Îmbrăcată într-o rochiţă scurtă, mov, cu un umăr dezgolit, blonda a ajutat-o pe Corina Martin pentru ca întreg evenimentul să iasă bine. Trebuie precizat faptul că Laurette a fost destul de [...]

Esteticianul vedetelor, reţinut pentru evaziune! Kasem Abu Bakr le-a pus silicoane lui Luciu şi lui Laurette

Medicul estetician Kasem Abu Bakr a fost reţinut pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.Medicul Kasem Abu Bakr este acuzat că nu declara toate operaţiile pe care le făcea şi că, pentru mai mult de 150 de astfel de proceduri, nu a plătit taxe şi impozite Nicoleta Luciu, Mădălina Pamfile şi, mai recent, Laurette au apelat la serviciile lui Kasem. [...]

Laurette, îngrijorată: ''Cred că am fost blestemată''

De când a hotărât să se separe de tatăl fetiţei ei, Mihai, Laurette nu îşi mai găseşte liniştea.

Recent, mulatra a publicat pe pagina personală de Facebook un mesaj oarecum tulburător.

Ea s-a adresat prietenilor virtuali, în care le spune că se simte blestemată.

''Viaţa nu merită durerea!!Mă lupt emoţional si mental, uneori cred că am fost blestemată să nu am parte de fericire!! Mă simt ca o rătăcită într-o pădure unde nu găsesc ieşirea!!! Dumnezeu are grijă şi va avea de mine!!!'', a [...]

Foto Libertatea.ro

Laurette, pe perfuzii, după ce a suferit arsuri în urma unui tratament cosmetic

Eforturile de a reveni la silueta de dinainte de a rămâne însărcinată s-au transformat într-un adevărat coşmar pentru mulatra Laurette. Manechinul a ajuns la Spitalul de Urgenţă cu arsuri de gradul I şi a fost pusă pe perfuzii."Am fost la un salon să-mi fac un tratament pentru vergeturi şi nu ştiu exact ce mi-au pus pe abdomnen ştiu doar că a fost un gel, dar mi-au ars pielea. Am şi leşinat, iar apoi am ajuns la spital, unde mi s-a spus [...]

Laurette:„Mi-aş tatua ambele fese"

Tatuajele au devenit un trend printre vedetele autohtone şi nu numai. Cu toate acestea, chiar dacă tot mai multe staruri ales să-şi înfrumuseţeze corpul cu tot felul de simboluri şi expresii, „top-modelul de ciocolată" Laurette este împotriva tatuajelor.
Manechinul mărturiseşte că tatuajele nu o reprezintă, însă dacă ar fi nevoită să aleagă ce parte a corpului ei să fie desenată aceea ar fi posteriorul.„Nu mi-aş face tatuaje pentru că nu mă reprezintă. Cu toate acestea, dacă aş fi pusă în situaţia să-mi [...]

Mandra ca este patroana unui salon de infrumusetare,
Laurette

Mulatra Laurette vrea ca in 2010 sa faca bani din coafat

Gura targului afirma faptul ca, in timpul in care a fost asistenta Adrianei Bahmuteanu, Laurette s-a cumintit. Poate la acest lucru a contribuit si faptul ca, de cateva luni, aceasta traieste o poveste de dragoste cu Mihai, un afacerist cu conturi babane in banca. Cei doi sunt de nedespartit, locuiesc impreuna si chiar au ganduri serioase in ceea ce priveste viitorul relatiei. Tot gura targului sustine faptul ca tanarul afacerist, in varsta de numai 28 de ani, ii satisface toate poftele [...]

A spus „nu” unui casting pentru că nu i se plătea drumul
Laurette

Laurette ar accepta oricând un job în străinătate, dar îi e lene să se deplaseze

Laurette se numără şi ea printre „vedetele” lansate pe orbita showbizzului prin scandaluri. În urmă cu câţiva ani, modelul mulatru îl acuza pe Stelian Ogică, un alt specimen de pe la noi, că ar fi violat-o. Mult timp s-a vorbit despre acest conflict, şi astfel a ajuns Laurette pe podium-urile din România şi pe la emisiuni. Momentan, Laurette nu mai face mare lucru, se plimbă prin ţări străine cu iubitul ei şi, când se iveşte ocazia, mai prezintă pentru vreun designer [...]

Laurette a pierdut prima bătălie din războiul cu fostul iubit

Cu toate că a primit custodia fetiţei pe care o are cu Mihai Ştefan, mulatra pare că nu este foarte mulţumită.

În acelaşi proces în care judecătorii au stabilit provizoriu locuinţa minorei la mamă, Laurette a suferit şi prima înfrângere. Instanţa a respins ca neîntemeiată o nouă cerere a vedetei care avea ca obiect completarea deciziei anterioare, şi aşa favorabilă. Un posibil semn că a primit suficient. La ultimul termen, de la jumătatea lunii octombrie, instanţa a stabilit "provizoriu locuinţa minorei la [...]

Laurette a fost zburată de la "Dansez pentru tine"

După mai bine de o săptămână de antrenamente şi pregatire fizică, producătorii show-ului de la Pro TV au ajuns la concluzia că mulatra nu a fost cea mai bună alegere. Deşi era aproape sigur că va participa la show în această primavară, Laurette a fost trimisă acasă chiar înainte de semnarea contractului.
Modelul de culoare s-a numărat printre primele opţiuni ale producătorilor de la "Dansez pentru tine". Teoretic, această ar fi trebuit să intre în "ringul viselor" în noul sezon al show-ului, [...]

Laurette şi Tonciu au fost scoase din schema de la "Super Bingo Metropolis"

Formatul show-ului de la Antena 1 va suferi, în curând, modificări importante. Surse din post ne-au dezvăluit faptul că, în noua formulă, asistentele Andreea Tociu şi Laurette nu mai au loc, producătorii intenţionând o "curăţare" a emisiunii.De trei săptămâni, Andreea Tonciu şi Laurette încearcă să impresioneze telespectatorii show-ului "Super Bingo Metropolis" cu decolteuri adânci, ţinute sexy şi atitudine... uşoară. Reprezentaţia lor se dă invariabil după miezul nopţii, pentru a se păstra decenţa formatului. Surse din echipa de producţie ne-au dezvăluit că, [...]
Inapoi 1 2 3 4 5 Inainte

 

La 11 ani, Meghan Merkle încerca deja să schimbe lumea, răzvrătindu-se împotriva unei reclame

Meghan Markle era pregătită să fie un model pentru copiii din întreaga lume încă de la vârsta de 11 ani. Cu mult înainte de a fi logodită cu prințul Harry și [...]
 

Cântărețul Johnny Hallyday, părintele rock and rollului francez, a murit la 74 de ani

Johnny Hallyday, cel mai mare star rock cunoscut de Franța, a murit în noaptea de marți spre miercuri, la 74 de ani, ca urmare a unui cancer la plămâni, a anunțat [...]

Kim Kardashian a pozat goală ca să-și promoveze o nouă afacere

Vedeta a făcut o mulțime de valuri când a postat primul selfie goală, în fața oglinzii din baie. După aceea au apărut numeroase alte ipostaze incredibil de sexy. În ultima perioadă, [...]
 

Ed Sheeran a lansat un remix al hitului „Perfect“ împreună cu Beyonce

Ed Sheeran a lansat un remix al hitului său "Perfect" împreună cu Beyonce, care a fost postat pe pagina de YouTube a cantautorului, relatează agenția de știri UPI. "Am găsit un [...]
 

Rihanna are propriul bulevard în insula sa natală

Rihanna are propriul bulevard în insula natală, Barbados. Strada pe care celebra artistă s-a născut a fost redenumită în „Rihanna Drive”, scrie Libertatea. Rihanna a revenit în insula sa natală, Barbados, [...]

Alexandru Arșinel, atac extrem de dur la adresa lui Mihai Bendeac

Actorul Alexandru Arșinel a avut o reacție extrem de dură la adresa lui Mihai Bendeac, cel care l-a atacat în numeroase rânduri atât pe el, cât și pe marii artiști din [...]
 

O actriţă veterană vine cu o explicaţie „bombă” pentru numeroasele cazuri de hărţuire sexuală

Angela Lansbury, 92 de ani, din serialul „Verdict crimă”, are propria variantă în privinţa faptului că tot mai multe femei din industria de divertisment se plâng că au fost abuzate sexual [...]
 

Videoclipul "Gangnam Style" a depășit pragul de 3 miliarde de vizualizări pe YouTube

Videoclipul cântecului "Gangnam Style", lansat de rapperul sud-coreean Psy în 2012, care a deținut timp de mulți ani recordul absolut de difuzări pe YouTube, a reușit să depășească luni pragul de 3 miliarde de vizualizări pe această platformă online, potrivit EFE, citată de Agerpres. Cu dansul său caracteristic al "călărețului" și cu o serie de imagini extravagante, videoclipul "Gangnam Style" își menține popularitatea internațională după cinci ani de la lansare și a ajuns luni la 3.001.472.665 de vizualizări. "Legenda lui 'Gangnam [...]

Actrița Cristina Stamate a murit la câteva ore după înmormântarea Stelei Popescu

Actrița Cristina Stamate a murit, la vârsta de 71 de ani. Ea fusese internată la Spitalul Floreasca din Capitală, săptămâna trecută, joi, chiar în ziua în care colega ei de scenă, actrița Stela Popescu, a murit, scrie Libertatea. Cristina Stamate a fost internată la spitalul Floreasca, la Terapie Intensivă, după ce a suferit un accident vascular cerebral. ”Actrița Cristina Stamate a murit luni, în jurul orei 6.50” a declarat pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Florasca, Bogdan Oprița. [...]

Actrița Stela Popescu, înmormântată cu onoruri militare la Cimitirul Cernica

Actrița Stela Popescu a fost condusă pe ultimul drum de sute de persoane și înmormântată cu onoruri militare la Cimitirul Cernica, alături de soțul său, Puiu Mihai Maximilian, scrie Agerpres. La slujba de la Mănăstirea Cernica au fost, alături de fiica regretatei actrițe, Doina Maximilian, ambasadorul Republicii Moldova, Mihai Gribincea, actorul Alexandru Arșinel, directoarea Teatrului "Stela Popescu", Smaranda Oțeanu Bunea, actrița Adriana Trandafir, Adrian Enache, Aurelian Temișan și Monica Davidescu, Manuela Hărăbor, Raluca Guslicov, Mihai Constantin, fostul soț al Stelei Popescu, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank