Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
A sărăcit fostul politician?

Boureanu şi-a dus iubita liceană în deltă, cu cortul

S-a terminat cu luxul! Cristian Boureanu și-a dus iubita în Deltă. Constănțeanca Laura Dincă pare foarte fericită în brațele iubitului și nu a mai ținut cont de muștele și insectele care au invadat-o în cortul amplasat în mijlocul naturii.
De la hoteluri de lux, plaje de ultima fiță și restaurante de cinci stele, cuplul Cristian Boureanu-Laura Dincă a ajuns în Deltă. Îmbrăcată sport, dar destul de sexi, modelul și-a petrecut weekend-ul în mijlocul naturii, pescuind știuci, plimbându-se cu barca și dormind [...]

Iubita lui Cristian Boureanu, constănțeanca Laura Dincă, a făcut senzație la petrecerea de absolvire a liceului

Iubita lui Cristi Boureanu, Laura Dincă, din Constanța, se pregătește să suțină bacalaureatul. Ea se află în ultimul an de liceu învață de zor pentru examenul vieții. Și, pentru că tradiția spune că trebuie să cinstești ca la carte absolvirea acestui ciclu important din viață, Laura Dincă a participat la petrecerea organizată la un local de fițe din capitală. Însă, nu a mers singură, ci însoțită de iubitul ei. Laura a purtat o rochie lungă, care pica de minune pe corpul [...]

Cristian Boureanu, scene fierbinţi cu iubita de 18 ani

Cristian Boureanu (42 de ani) şi Laura Dinca (18 ani) s-au răsfăţat cu o vacanţă în Novădari, unde au făcut plajă şi s-au pozat sărutându-se tandru, la malul mării. Cei doi au lăsat inhibiţiile deoparte şi s-au fotografiat în ipostaze romantice.

Cristian Boureanu a publicat poze cu sărutându-se cu iubita lui, pe pagina sa personală. Cei doi împărtăşesc momente tandre pe plaja din Năvodari şi nu se ascund de ochii lumii. Laura Dincă este într-o relaţie cu fostul politician, încă de anul [...]

Alt model de viaţă...
Laura Dincă (sursa kanald.ro)

S-au mutat împreună: iubita lui Cristian Boureanu s-a transferat din Constanţa la un liceu din Bucureşti

N-a mai suportat să stea departe de el! Laura Dincă, iubita liceeană a lui Cristian Boureanu, s-a transferat la un liceu din București! De când au început o relație, Laura Dincă și fostul deputat sunt mai tot timpul împreună. Pentru că el locuiește în București, iar ea la Constanța, cei doi au decis să se mute împreună. Constănțeanca noastră și-a făcut bagajele și s-a mutat în Capitală. Însă, nu înainte de a-și cere transferul de la Liceul Carol din Constanța, acolo [...]

Constănţeanca Laura Dincă, declarații despre nunta cu Cristian Boureanu!

Laura Dincă a spus totul despre nunta cu omul de afaceri! Într-un interviu pentru Antena Stars, iubita lui Cristian Boureanu a mărtursit şi ce decizie au luat, după ce fostul politician a scăpat de problemele cu legea!Au trecut prin clipe grele, dar s-au susţinut unul pe celălalt şi au reuşit să depăşească obstacolele. Laura Dincă a spus detalii depsre nunta cu Cristin Boureanu.

„Mai aşteptaţi un pic. Am avut şi noi nişte probleme, ca să ne doară capul acum despre căsătorie. Eu [...]

Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, respectiv Valentina Pelinel, l-ar fi înșelat. De atunci, Boureanu și-a căutat alinarea în brațele altor femei. Ultima este Laura Dincă, din Constanţa. Tânăra, ce şi-a încercat norocul şi la Supermodels by Cătălin Botezatu, nu-şi mai ascunde relaţia cu mai vârtsnicul ei iubit. În cadrul unei emisiunii prezentate de Cătălin Măruţă, [...]

Cristian Boureanu se însoară a treia oară anul viitor cu constănțeanca Laura Dincă

După aproape patru ani de relaţie, Cristian Boureanu se însoară cu Laura Dincă. Celebrul fost politician face acest pas a treia oară, însă iubita lui e la prima experienţă de acest gen. Tocmai din acest motiv, frumoasa blondină caută o rochie de mireasă specială, pentru nunta din 2019.

În ultima vreme a avut numai ghinioane. Pe de o parte procesele cu fosta nevastă din cauza fiicei lor, pe de altă parte necazurile cu poliţia din cauza cărora a şi făcut puşcărie câteva [...]

Boureanu şi iubita de 18 ani, gesturi tandre în miez de noapte

Cristian Boureanu (42 de ani) şi iubita lui, Laura Dincă, nu fac rabat niciodată de la gesturi tandre când se alfă în public. Cei doi au luat recent cina într-o zonă selectă din Bucureşti, seara târziu, iar fotoreporterii Click! i-au surprins în timp ce se bucurau din plin unul de compania celuilalt."Avem 9 luni şi suntem foarte fericiţi împreună. Când am plecat l-am aşteptat puţin la lift .. că «uitase ceva» iar când m-am întors acasă de la restaurant am găsit [...]

Sursa foto: click.ro

Boureanu şi iubita s-au certat cu patos. Probleme în paradis

Cristian Boureanu pare să fie ţinut sub papuc de iubita lui de numai 18 ani.

Fotoreporterii Click! i-au surprins pe cei doi îndrăgostiţi în timp ce se certau cu patos. După ce s-au plimbat printr-un parc din Capitală, între Boureanu şi iubita lui au început să apară scântei.Laura gesticula continuu, semn că ea era cea afectată, în timp ce fostul politician stătea ca un mieluşel şi încerca să o împace. Şi se pare că i-a ieşit! După doar câteva minute de scandal [...]

Cristian Boureanu, nuntă inedită cu iubita de 23 de ani

Veste bună pentru controversatul om de afaceri Cristian Boureanu. După ce magistraţii Curţii de Apel au decis să revoce măsura preventivă a controlului judiciar în dosarul în care a fost judecat pentru ultraj, acum fostul deputat plănuieşte să se însoare în străinătate. Laura Dincă a fost cerută de soţie, iar anul viitor va avea loc o nuntă ca în poveşti, scrie click.ro.Nunta va avea loc, posibil, în America sau Franţa, însă nu s-au decis deocamdată în privinţa destinaţiei. ”Nu am luat [...]

Ce spune iubita lui Cristi Boureanu după ce a fost eliminată de la "Supermodels" de Valentina Pelinel

Aventura Laurei Dincă la "Supermodels" by Cătălin Botezatu s-a încheiat. Coincidenţă sau nu, apariţia Valentinei Pelinel, în calitate de jurat, a cântărit mult în concurs şi se pare că nu a fost deloc de bun augur pentru iubita lui Cristi Boureanu. Ochiul critic al fostei soţii a văzut imediat că pe trupul tinerei s-au acumulat câteva kilograme care nu au ce căuta pe un corp de manechin, aşa că a criticat-o la sânge.

După eliminare, mulţi s-au întrebat dacă nu cumva Valentina [...]

Criza
Gelu Danut Dinca

Dinca le taie ratia detinutilor de sarbatori

Gelu Danut Dinca s-a reintors la conducerea Penitenciarului Poarta Alba, dupa aproape 7 luni in care a fost detasat la Bucuresti, in cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor. I-a placut si in Capitala, dar parca tot mai bine este acasa, printre detinutii constanteni. „A fost o perioada interesanta, am invatat cate ceva, au fost multe lucruri noi cu care a trebuit sa ma obisnuiesc, numai ca nu as mai repeta experienta niciodata, pentru ca nu mi-au priit conditiile in care am lucrat [...]

Tragediile nu se mai opresc. LAURA COSOI este în DOLIU

Laura Cosoi şi soţul ei, Cosmin Curticăpean, trec prin clipe teribile. Cei doi sunt în doliu, după ce o persoană dragă a murit.

Laura Cosoi şi Cosmin Curticăpean au venit la premiile Gopo îmbrăcaţi în negru, deoarece sunt în doliu, scrie cancan.ro. Bărbatul a mărturisit că recent bunica lui a pierdut lupta cu moartea.

Ultima perioadă a fost grea pentru Laura Cosoi, deoarece bunicii ei au murit, iar acum şi bunica soţului ei a s-a stins din viaţă. [...]

Laura Cosoi, incredibil de sexy pe o plajă de peste hotare

Laura Cosoi se bucura de soare, însă nu în România, ci în Seychelles, unde a plecat alături de iubitul ei.
Vedeta apare în cateva fotografii imbracată într-o ie care îi lasă la vedere trupul fără cusur. Laura Cosoi a plecat în vacanţă cu Cosmin, iubitul ei, care a pozat-o in în cele mai incitante poziţii. [...]

Fiica lui Cristian Boureanu, Ioana, s-a împăcat cu mama vitregă

Părinţii sunt în război pentru custodia ei, însă, în timp ce Cristi şi Irina Boureanu îşi ascut săbiile, Ioana se bucură de momentele frumoase alături de "mama vitregă". Laura Dincă a scos-o la mall pe adolescentă şi i-a oferit un buchet de flori.

La 23 martie, foştii soţi Irina şi Cristi Boureanu urmează să se dueleze din nou, la Judecătoria Sectorului 6, pentru fiica lor Ioana, scrie click.ro. Fosta nevastă a solicitat pensia alimentară de 9.000 de lei şi custodia exclusivă, însă [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank