Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 22 Iulie, Duminică, 23 Iulie 2017


 
 

Chester Bennington, solistul trupei americane Linkin Park, s-ar fi sinucis

Chester Bennington, solistul formației rock americane Linkin Park, a murit joi într-o aparentă sinucidere, informează EFE și Reuters, citate de Agerpres. Site-ul TMZ, citând surse din cadrul poliției, a relatat că Bennington, în vârstă de 41 de ani, s-a spânzurat. El a fost găsit astfel cu puțin înainte de ora locală 09:00 într-o reședință a sa din Palos Verdes, în apropiere de Los Angeles. Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției, ofițeri au fost trimiși la o adresă din Palos Verdes [...]
 

DJ Snake, pentru prima oară în România. Lucruri inedite despre DJ-ul francez din spatele hit-ului „Turn down for what”

Dj Snake vine pentru prima oară în România, în cadrul festivalului Timeshift, care se desfășoară, în aer liber, la Romexpo. Artistul, cunoscut pentru hit-uri precum „Turn Down for What” și „Let Me Love You”, va mixa în prima zi din cele patru ale festivalului, respectiv pe 20 iulie, scrie Libertatea. DJ Snake a devenit în ultimul an o prezență în topurile din întreaga lume. A avut un succes incredibil cu piesa „Leon On”, o colaborare cu Major Lazer. De asemenea, hit-ul [...]
 
 

STEAUA nu mai există OFICIAL. Cum se cheamă ACUM echipa lui GIGI BECALI

Comitetul Executiv al FRF a votat, joi, schimbarea denumirii Stelei, în FCSB. Răzvan Burleanu, președintele FRF, a declarat că s-a votat schimbarea numelui în FCSB, așa cum a vrut Gigi Becali, dAR până la o decizie clară a instanței, federaţia nu se poate pronunța în problema palmaresului.

Decizia a fost anunţată de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, la finalul şedinţei, acesta precizând că noua denumire oficială este "Fotbal Club FCBS SA" şi va fi folosită chiar la nivel oficial.

"Am luat în considerare cererea [...]

Când eram condusă nu mă gândeam la scor, ci doar să lupt, a declarat Halep după victoria cu Stosur

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat după revenirea sa senzațională în meciul cu australianca Samantha Stosur, de la Miami, că nu s-a gândit la scor când era condusă, ci voia doar să lupte.

"Când eram condusă, nu mă gândeam la nimic, nu mă gândeam la scor. Îmi doream numai să lupt. Nu am renunțat și am crezut în șansa mea. Poate am fost un pic norocoasă pentru că am revenit de la minge de break (pentru Stosur), dar am luptat [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

     4,76 (din 38 voturi)
Cristian Boureanu şi Laura DincăLaura Dincă
Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, respectiv Valentina Pelinel, l-ar fi înșelat. De atunci, Boureanu și-a căutat alinarea în brațele altor femei. Ultima este Laura Dincă, din Constanţa. Tânăra, ce şi-a încercat norocul şi la Supermodels by Cătălin Botezatu, nu-şi mai ascunde relaţia cu mai vârtsnicul ei iubit. În cadrul unei emisiunii prezentate de Cătălin Măruţă, constănţeancă a mărturist că Boureanu a luat-o virgină. De apreciat, având în vedere că, în ziua de zi, tinerele devin şi mame de la 13- 14 ani. Ceea ce nu se ştie despre Laura Dincă este faptul că studiază la Liceul Carol din Constanţa. În 2012, când a dat admiterea la liceu, nu stătea prea la capitolul „limba română“, ea reuşind să obţină doar 6 la această materie, în timp ce la matematică a obţinut 7.25. Din câte se pare, materia ei preferată este geografia, obţinând nota 9.25. Astfel, a reuşit să intre la liceu cu media finală 7.48.
Mirela Sorina PASCAL
23/02/2015, 22:43 - Prima Pagina

Părerea ta contează


Comentarii (19)
Eduard (01/04/2017, 11:11):
"Ptr hmmm materialismul....idiotule vad ca viata ta se rezuma numai la futut...psihopat dereglat ce esti....."
Ioan.Cit a furat la Valcea (05/05/2016, 16:30):
"Ioan ."
Mamaie (30/03/2016, 23:52):
"A luat-o virgina si virgina a ramas. Boureanu e p.o.p.o.n.a.r"
hmmm materialismul (09/10/2015, 21:37):
"la 18-20 ani ,pe fetele si femeile tinere le poate fascina un barbat mai matur sau mai batran dar dupa ce ea va trece de 30?si el de 45-50?l a lasat pt ca l a lasat pla..toti barbatii care cred ca relatia lor cu o femeie mult mai tanara va dura, traiesc o deziluzie pt ca dupa o varsta,pensul ii va lasa la un moment dat si femeia tanara va dori sexx nu o pla batrana si moale"
someone from port (11/08/2015, 23:41):
"Pentru Pilca de mai jos....sau cine esti....mananci rahat la greu....."
RAZVAN (07/07/2015, 11:32):
"FOARTE DRAGUTA. SI DESTEAPTA. SI FRUMOASA SI DESTEAPTA."
Le GaGa (31/03/2015, 00:20):
"O coarda penala,o futea joushua in toaleta ,era toata noaptea bot in bot cu poponarul de la Le GaGa..Un retardat mintal,si ea o panarama,,"
cernavodean.. (27/02/2015, 14:54):
"fetita...o jigodie penala,la fel ca si parintii ei..."
2 3 Inainte
Din aceeaşi categorie

Charlize Theron a apărut în sutien pe covorul roșu

Charlize Theron a surprins la premiera filmului Atomic Blonde de la Berlin, privind alegerea vestimentară. Actrița laureată cu premiul Oscar a apărut pe covorul roșu … în sutien. Cel mai recent film în care joacă Charlize Theron a avut premiera în Berlin. Frumoasa actriță a apărut pe covorul roșu într-o ținută provocatoare. A purtat un sutien alb marca Dior, precum și o fustă mini de aceeași culoare și de la aceeași casă de modă. Actriţa care în 2007 a fost desemnată [...]

Daniel Radcliffe, cunoscut pentru rolul din Harry Potter, a ajutat victima unui jaf

Daniel Radcliffe a ajutat un turist aflat în Londra, care a fost victima unui jaf. Starul din Harry Potter a fost una dintre persoanele care au venit în ajutorul unui bărbat, care a fost lăsat fără geantă, relatează BBC News. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost atacat de două persoane care se aflau pe un scuter. Cei doi infractori l-au amenințat pe acesta și i-au luat genta. În urma incidentului, bărbatul a suferit o tăietură la nivelul [...]

Madonna a dat în judecată un portal de licitații pentru a contracara vânzarea unor obiecte personale

Vedeta pop americană Madonna a dat în judecată site-ul de licitații online ''Gotta Have Rock and Roll'' pentru a evita vânzarea unor obiecte personale, relatează EFE, citată de Agerpres. Portalul, specializat în rock and roll și arta pop, a anunțat pentru miercuri organizarea unei licitații care include peste 100 de articole personale ale artistei. Printre obiectele scoase la vânzare se numără fotografii private, înregistrări inedite, articole de lenjerie intimă sau corespondență a artistei trimisă rudelor, unor celebrități sau foștilor parteneri. Potrivit [...]

Solistul Ionuț Galani a slăbit 50 de kilograme în 6 luni

Dacă, din punct de vedere muzical, rămâne la categoria soliştilor grei, din punct de vedere fizic, Ionuț Galani a trecut la categoria ”sub 90 kilograme”. Cel mai cunoscut cântăreț de muzică aromână a ”topit” dintr-un foc 49 de kilograme în doar 6 luni, scrie libertatea.ro. Ionuț (39 de ani) s-a folosit de o operație de micșorare a stomacului (gastro sleeve) combinată cu voința proprie, rezultatul fiind uimitor. Mulți din cei ce l-au văzut în ultima vreme s-au panicat degeaba, căci popularul [...]

What’s Up a dus-o greu până să devină celebru. Ce și-a cumpărat din primii bani

What’s Up, care în luna august a anului trecut s-a căsătorit cu Simina, este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi, scrie libertatea.ro. What’s Up, care a slăbit 20 de kilograme în ultima vreme, a fost invitat la o emisiune de la Kanal D, unde a vorbit despre cum era viața sa înainte de a ajunge cunoscut. „Între 10 și 14 ani am reușit să îmi termin primul album. M-am dus cu el la Atomic TV și m-am dus [...]

Kylie Jenner, protagonista unui pictorial incendiar

Kylie Jenner este protagonista unui pictorial incendiar, realizat pentru revista GQ, ediția din Mexic. Tânăra de 19 ani, cea mai tânără membră a „clanului” Kardashian, a pozat în costum de baie, etalându-și încă o dată formele voluptoase, scrie libertatea.ro. De această dată, Kylie a purtat costume de baie în culori neutre, care i-au scos și mai mult formele în evidență. Kylie Jenner este pe coperta revistei, ediția din Mexic, fiind mândră de apariție, căci a distribuit fotografiile pe contul său de [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

O cântăreță franceză a murit pe scenă, în timpul concertului

Cântăreața franceză Barbara Weldens, în vârstă de 35 de ani, a murit pe scenă în timp ce susținea un concert. Cauza morții este încă neclară, însă se pare că aceasta ar [...]
 

Botezatu lansează colecția vestimentară medicală concepută pentru UMF Târgu Mureș

Designerul Cătălin Botezatu își lansează, în data de 27 iulie, colecția de articole vestimentare medicale și sportive, UMF Collection, constând în costume medicale, halate și tricouri, special concepută pentru Universitatea de [...]

Emma Watson oferă o recompensă pentru a recupera trei inele din argint

Actrița britanică Emma Watson, protagonista franciziei cinematografice "Harry Potter" și, recent, a filmului "Beauty and the Beast", a anunțat că va oferi o recompensă "pentru orice informație care va duce la [...]
 

Monica Gabor se întoarce la școală. Ce le-a transmis fanilor

Monica Gabor și-a anunțat fanii de pe rețelele de socializare că se întorce la școală, scrie libertatea.ro. Monica Gabor s-a făcut remarcată în lumea showbiz-ului românesc după ce s-a căsătorit cu [...]
 

Fanii Game of Thrones, nemulțumiți de problemele tehnice apărute la difuzarea primului episod din noul sezon

Fanii Game of Thrones din Australia au lansat un val de critici la adresa serviciului de streaming Foxtel, după ce difuzarea mult așteptatului episod inaugural al sezonului al șaptea al serialului [...]

Albumul pe care Lennon i-a dat un autograf asasinului său înainte de a muri a fost scos la vânzare

Albumul pe care John Lennon i-a dat un autograf asasinului său, cu câteva ore înainte de a fi împușcat la New York, a fost scos luni la vânzare la prețul de [...]
 

Prințul William și soția sa Kate, aclamați în prima zi a vizitei în Polonia

Prințul William și soția sa Kate au fost aclamați când au sosit, luni, la Varșovia, unde și-au început turneul de cinci zile în Polonia și Germania, relatează DPA, citată de Agerpres. [...]
 

Vă mai amintiți de Cornel Sorian de la Stigma? Este producător muzical la Londra, iar noul său album se găsește în toată lumea

Stabilit de aproape 10 ani în Londra, Cornel Sorian, muzicianul român care a făcut din Stigma una dintre formaţiile pop-rock de mare popularitate în perioada 2000, a lansat un album ce se găsește în cele mai importante magazine digitale și servicii de streaming din lume. ”I am Monster”, albumul de autor al artistului, caracterizat de Sorian drept o împletire între muzica clasică contemporană și electronică, a fost conceput în ultimii doi ani, în pauzele de muncă, alături de sute de artiști [...]

Horia Brenciu, impresionat de un concurent de la X Factor: „Îţi dau studioul meu gratis pentru prima piesă pe care o vei lansa”

Horia Brenciu, impresionat de un concurent X Factor. Audiţiile „X Factor” aduc în faţa juriului şi tineri necunoscuţi, dar extrem de talentaţi, cu potenţial mare şi cu o energie de invidiat. Este exact ceea ce caută cei patru juraţi ai show-ului de la Antena 1, Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams, iar atunci când pe scenă, în faţa lor, intuiesc factorul X aceştia au cele mai frumoase reacţii. Este şi cazul lui Horia Brenciu care, impresionat şi cucerit de [...]

Cristian Hrubaru a ajuns la spital în urma unui accident de motocicletă! A fost acroșat într-o intersecție

Cristian Hrubaru a fost implicat într-un accident de circulație în urma căruia fostul ”cârcotaș”, aflat pe motocicletă în momentul impactului, a ajuns cu ambulanța la Spitalul orășenesc Horezu. Bossul de la Rock FM acuză dureri la piciorul stâng și, dacă doctorii își dau acordul pentru a fi transportabil, acesta este posibil să ajungă la Spitalul ”Elias” din București. Accidentul s-a produs într-o intersecție din centrul orașului Horezu (Strada General Magheru colt cu Str. Tudor Vladimirescu), motocicleta condusă de Hrubaru fiind lovită [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank