Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
FERICIRE

Preşedintele României va fi din nou bunic! Ioana Băsescu este însărcinată

Preşedintele Traian Băsescu va deveni din nou bunic. Fiica cea mare a şefului statului este şi ea însărcinată. Potrivit presei centrale, în weekend-ul trecut, Ioana s-a căsătorit, în secret, la Azuga. Se pare că sora Elenei Băsescu şi soţul ei vor deveni părinţi în curând, însă preferă să păstreze discreţia şi să nu facă declaraţii. Deocamdată nu se ştie cât de avansată este sarcina şi nici ce sex are bebelusul. Traian Băsescu a devenit pentru prima dată bunic în septembrie 2013, [...]

Ioana Popescu, devastată. Iubitul o înşeală cu prietena ei, Sonia Trifan

Ziarista Ioana Popescu părea că şi-a găsit în sfârşit liniştea şi fericirea în braţele cântăreţului de manele Răzvan de la Piteşti.Numai că imaginile apărute astăzi în presă i-au spulberat toate visele. Interpretul din Piteşti a fost fotografiat de paparazzi în faţa atelierului Soniei Trifan, una dintre prietenele ei cele mai bune.Răzvan a fost surprins cu un buchet de flori în mână pe care i-l înmânează cu mare gentileţe creatoarei de modă, după care îi sărută acesteia, galant, mâna. Şi de aici [...]

Actorul spune că bârfele despre fiica sa sunt „tâmpenii şi idioţenii”
Ion Dichiseanu (sursa foto: cinemagia.ro)

Ion Dichiseanu are o relaţie secretă: „Îi spun poezii. O iubesc, o divinizez!”

Ion Dichiseanu este un om al mării. Iubeşte marea şi, ori de câte ori ajunge pe litoral, adoră să vorbească cu ea şi să-i recite poezii. Rareori face plajă, pentru că îi place să stea la balconul hotelului pentru a admira şi asculta valurile mării. „Vorbesc cu ea, de pe balconul hotelului unde stau. Ce poţi să-i spui unei fiinţe care ţi-e dragă? Poezii. O iubesc, o divinizez. Vin cu drag la mare, iubesc clipa revederii”, ne-a spus Ion Dichiseanu. Şi, [...]

Ioana State este câștigătoarea celei de-a patra ediții „iUmor”

Ioana State este câștigătoarea celei de-a patra ediții „iUmor”. Tânăra merge în finală împreună cu Doru Ivanov, Ana Maria Calița și Radu Bucălae, scrie Libertatea. Ioana State a câștigat cea de-a patra ediție ”iUmor” din acest sezon și va merge în finală împreună cu Doru Ivanov, Ana Maria Calița și Radu Bucălae. Ioana State, o angajată a unei companii de IT, care până acum și-a făcut prietenii virtuali să râdă, a vrut să afle dacă are umor și offline. Ioana și-a [...]

Florin de la Hi-Q s-a căsătorit în secret!

Într-o discreţie totală, săptămăâna trecută, Florin Grozea de la Hi-Q a spus adio burlaciei şi s-a căsătorit cu iubita sa, Ioana.Cei doi au avut aproape doar familiile şi prietenii, iar vestea cununiei au ţinut-o departe de ochii presei, în ciuda faptului că până acum orice mediatizare i-ar fi plăcut muzicianului de la Hi-Q. Ioana, o timişoreanca de 22 de ani, a făcut public fericitul eveniment, menţionand că mai nou se numeste Grozea, iar acest lucru s-a întâmplat chiar de ziua ei! [...]

Ioana, fiica lui Țiriac, bombă-sexy în costum de baie. Cum s-a pozat în vacanță

Pe cât de celebru, pe atât de discret cu viața personală. Puțini știu că celebrul magnat Ion Țiriac (80 de ani) are trei moștenitori: doi băieți și o fată, iar unica lui fiică este o domnișoară superbă. Nu doar frumoasă, ci și deșteaptă, căci nu de puține ori am întâlnit-o la acțiuni caritabile, organizate chiar de ea. Cu frumoasa jurnalistă egipteană Sophia Ayad are o fată pe nume Ioana, în vârstă de 22 de ani, și un băiat, pe Karim, de [...]

Ioana Tufaru a recunoscut că aparițiile sale la Antena 1 au fost regizate

Postul de televiziune Antena 1 a fost amendat cu suma de 20.000 de lei pentru ediția din 4 februarie a emisiunii Acces Direct, în care Ioana Tufaru a fost umilită.Cristian Ionescu, managerul redacției care se ocupă de emisiunile ”Acces Direct” și ”Un show păcătos” a recunoscut în fața CNA că postul de televiziune Antena 1 are un contract cu Ioana Tufaru, iar aparițiile acesteia sunt regizate.”Relația contractuală a început în iarna lui 2012. O să punem la dispoziția membrilor un model [...]

Ioana Purcărea

Astrele nu mint! - Ioana Purcărea

Reprezentantul Balanţei, Ioana Purcărea, va avea o săptămână plină, pe plan personal, dar şi profesional. Intuiţia o va ajuta să găsească o metodă originală pentru a face schimbari importante în viaţa socială. Pentru aceasta, va fi nevoie să facă un compromis cu ceilalţi membri ai familiei, dar şi câteva drumuri scurte împreună cu un prieten. Nu trebuie să rateze această ocazie favorabilă! Ar putea obţine satisfacţii majore în viitorul apropiat. Pe plan profesioanl, s-ar putea să se ivească o propunere, o [...]

Chef Foa şi iubita, vacanţă printre animale în Africa de Sud

Florin Scripca şi viitoarea sa soţie Ioana s-au relaxat într-o binemeritată vacanţă la celălalt capăt al Pământului, mai precis în Africa de Sud.

Chef Foa a intrat în vacanţă după terminarea sezonului MasterChef şi al sărbătorilor de iarnă, şi alături de iubita sa Ioana au plecat spre Africa de Sud. Dacă prima parte a vacanţei a fost dedicată drumuţiilor montane, cei doi escaladând vârful Table Mountain din Cape Town, care măsoară 1085 de metri în urma unui efort susţinut de câteva ore, [...]

Ioana Popescu

Ioana Popescu către Jiji, după ce a fost făcută „coardă”: „E singurul machidon care nu e curvar”

După mai multe schimburi de replici dure între conducerea de la Steaua şi jurnalistă, Becali nu a mai rezistat şi a răbufnit la Sport.ro, împroşcând cu cuvinte dure la adresa Ioanei. „Păi aşa, orice coardă dă o declaraţie şi voi o dezvoltaţi! Coarda aia poate să zică că am vrut să o violez şi eu. Voi ce faceţi, scrieţi imediat asta? Eu nici n-o cunosc. Dacă o dau în judecată, ce să-i luăm, boii de la bicicletă? Ce despăgubiri să-i cer? [...]

sursa foto: click.ro

Ilie Năstase se însoară pentru a cincea oară!

Se însoară pentru a cincea oară! După 8 ani de mariaj tumultuos între Brigitte (41 de ani) şi Ilie Năstase (72 de ani) şi un divorţ tacit de doar 10 minute, acum 5 luni, renumitul tenisman o ia de soţie, cu acte, pe actuala iubită, Ioana Simion (43 de ani).

Brigitte e istorie pentru Ilie Năstase care a hotărât să înceapă o nouă viaţă. În doar câteva luni, Ioana Simion l-a convins să o ducă la altar. „Nu mă împac cu Brigitte, [...]

Sursa foto: Click.ro

Iubita lui Ducu Ion filmează la New York

Şi-a încărcat bateriile într-o escapadă romantică pe Litoral, alături de iubitul ei, Ducu Ion, apoi a plecat în America, la lucru. Timp de 20 de zile, actriţa Ioana Blaj filmează la New York pentru o comedie românească, programată să fie difuzată în cinematografe în primăvara anului 2014.

În filmul în care blonda are rolul principal, mai joacă şi alţi actori români, cum ar fi Mihai Călin.

„E o producţie exclusiv românească, un proiect al lui Tudor Giurgiu. Este pentru prima dată când Ioana [...]

Administratorul asociaţiei nr. 117, învinuit că a „aranjat” o expertiză contabilă

Nu de puţine ori, administratorii unei asociaţii de locatari sunt boicotaţi datorită modului în care îşi desfăşoară activitatea. Constănţeanca Ioana Florescu umblă de 5 ani pe holurile Tribunalului Constanţa, pentru a demonstra că a fost trasă pe sfoară de administratorul Asociaţiei de Proprietari Nr.117, Abdul Gani Nurhan. Totul a început în anul 2005, când aceasta a fost acţionată în judecată de asociaţia de proprietari menţionată mai sus, pentru un debit de 1.100 lei, aferent perioadei iunie 2002-martie 2003, în sumă fiind [...]

Show lesbi cu Ioana Popescu şi Mariana Moculescu

Băutura, dorinţa de afirmare şi chef de nebunii. Acestea sunt ingredientele pentru ca două vedete autohtone să transforme o seară normală într-un adevărat dezmăţ. Ioana Popescu şi Marian Moculescu au făcut un adevărat show lesbi în urmă cu câteva zile într-un club din Bucureşti.Cele două brunete au fost surprinse zilele trecute de paparazzi stl.ro în timp ce ofereau un adevărat show lesbi într-un club din centrul Capitalei. Ameţite de băutură, Popeasca şi Moculeasca s-au sărutat, s-au mângâiat şi chiar şi-au făcut [...]

Fiica lui Ion Dichiseanu a divorţat de soţul grec!

Nouă ani de iubire s-au dus pe apa sâmbetei! Ioana Dichiseanu a pus punct săptămâna trecută mariajului cu grecul Ilias Makou, bărbatul cu care s-a căsătorit pe când avea doar 21 de ani. Fiica lui Ion Dichiseanu şi a Simonei Florescu a depus actele la notar şi deşi are o lună la dispoziţie să revină asupra deciziei, tânăra este hotărâtă să fie o femeie liberă cu acte în regulă.

După "modelul" părinţilor ei, care la nunta cu grecul Ilias Makos (37 de [...]
Inapoi 3 4 5 6 7 8 9 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank