Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Aleşii noştri ne vor morţi

În oraşele unde copacii sunt „toaletaţi” barbar, numărul îmbolnăvirilor de cancer pulmonar a crescut de peste 4 ori!

     8,54 (din 26 voturi)
Mărăşeşti martieMărăşeşti ianuarieConstantaMărăşeşti noiembrie
De ceva timp, una din distracţiile predilecte a mai tuturor primăriilor din România este „toaletarea” copacilor. Un fel ambiguu de a numi un alt pretext de sifonare a banilor publici, în condiţiile în care demersurile lor de estetizare au, de fiecare dată şi peste tot, acelaşi rezultat: nişte cioturi hâde de lemn, cărora le poţi spune oricum, numai copaci, nu. Din câte se pare, plăţile se fac la kilogram, cum s-ar zice, adică, respectivii „esteţi” primesc cu atât mai mulţi bani de la primării, cu cât taie mai mult din arbori. Lăcomia şi hoţia se împletesc şi cu prostia în formă pură şi extrem de toxică, un exemplu de manual al plângerii fiind centrul Iaşiului, defrişat în mod absolut barbar de unul dintre cei mai iresponsabili primari români în activitate. Acelaşi delir de masacrare a spaţiului verde se manifestă însă în majoritatea oraşelor din ţară, fie că vorbim de Bucureşti, Constanţa, Iaşi sau Arad. Şi am amintit Arad pentru a face astfel introducerea unui material foarte elocvent, semnat de prof. univ. dr. arh. Teodor Octavian Gheorghiu şi publicat de Asociaţia Peisagiştilor din România " AsoP. Articolul se referă la Arad, dar datele prezentate sunt valabile pentru orice alt oraş din România. Iar una din informaţiile prezentate de autor, un profesor universitar doctor care nu-şi permite să se joace cu astfel de lucruri, este de-a dreptul şocantă: numărul îmbolnăvirilor de cancer pulmonar a crescut de 4 ori în ultimii ani, adică exact după ce primăriile au început să măcelărească arborii din oraşe. Prezentăm în continuare textul publicat de prof. univ.dr. arh. Teodor Octavian Gheorghiu, reluând ideea de bază: situaţia e perfect aceeaşi peste tot, oricare dintre noi poate schimba numele Arad cu cel al oraşului în care locuieşte şi are în faţă propria realitate.

“UNIVERSUL VERDE” AL LOR ÎL FACE CENUŞIU PE AL NOSTRU

NOTĂ: Textul este scris în decembrie 2013; nu l-am modificat, pentru că cele semnalate atunci sunt valabile şi astăzi, în martie 2014.

Pe la începutul lui noiembrie, pe străzile Aradului pe care trec de obicei, şi-au făcut apariţia oamenii de la “Universul verde”, firmă de “întreţinere” a spaţiilor verzi despre care am aflat că este foarte agreată de Primărie. Aşa se face că echipelor de la direcţia “Spaţiile verzi” (până acum câţiva ani singura care activa în domeniu) li se adaugă cele de la “Universul verde”. Ambele sunt “verzi”, dar, probabil doar pentru că au drept obiect de activitate verdele urban. Ce fac cu el e altă poveste. După ce trec şi unii şi alţii, peisajul devine cenuşiu, adică mort sau pe moarte.

Cum se procedează? Există străzi pe care se operează predilect. Mărăşeşti, de pildă. Acolo, acum vreo 6 ani “Spaţiile verzi” ale Primăriei “toaletau” zdravăn ambele aliniamente de arbori falnici, în ciuda unor proteste (timide, e adevărat) ale riveranilor. Între timp, fosta atmosferă plăcută a străzii este uitată; pe chinuitele trunchiuri ale arborilor cresc ceva mlădiţe. La începtul lui 2013, sunt tăiate şi ele, de data asta de “Universul Verde”, după care, iarăşi chinuite, cresc din nou. Acum o lună, maşina “Universului” trece din nou pe Mărăşeşti şi lasă locul “curat”, adică nişte cioturi de trunchiuri ţipând disperat către cer. Putem crede că, enervaţi de rezistenţa arborilor, respectivii încearcă din nou să-i ucidă, dar “pe ocolite”, fiindcă tăierea din rădăcină ar fi fost sancţionată chiar şi în Arad. Trecând pe stradă observam trist că, astfel, culorile frumoase ale toamnei, cele pe care doar frunzişul arborilor le are, nu mai existau şi nu mai bucurau pe nimeni. Oricum, e greu să ştii ce soiuri de arbori sunt: tei, frasini, castani? Sunt nişte biete trunchiuri…

Un “specialist” al “Spaţiilor Verzi” poate susţine că atât timp cât arborii se chinuie să-şi refacă coroanele, “procedurile” Universului Verde sunt corecte. Arborii care nu se usucă îşi recapătă în câţiva ani un simulacru de coroană, adică ceva care poate fi contabilizat de Primărie ca mp. de spaţiu verde/cap de locuitor. Problema este că, pentru lungi perioade de timp, arborii nu mai sunt ca înainte, că străzile oraşului arată ca după bombardament, iar locuitorii Aradului sunt văduviţi, timp îndelungat, de aerul curat pe care doar arborii îl asigură.

Pentru cei care nu ştiu, ar trebui precizat la ce serveşte verdele urban: “fabrică” oxigen, fixează praful, neutralizează unii compuşi chimici periculoşi, umidifică aerul, umbreşte, protejează împotriva zgomotului stradal, participă la o imagine stradală plăcută şi adaptată anotimpurilor. Nu există “efecte nefavorabile”, decât doar cele născocite de minţi bolnave.

Efectele nefavorabile (din toate punctele de vedere) sunt datorate tocmai dispariţiei unor arii importante din parcuri şi a mii de arbori stradali, însoţită de dublarea în ultimii 20 de ani a parcului auto. Doar pe B-dul Republicii, principală axă verde a centrului, volumul de verde s-a înjumătăţit în ultimii 2 ani !
Una dintre consecinţe, între multe altele: dinamica ascendentă a îmbolnăvirilor de cancer pulmonar, care au drept cauză majoră poluarea aerului. De pildă, între 2011 şi 2012 numărul noilor îmbolnăviri în Arad a crescut de la 22 la 94 (adică de mai bine de 4 ori!), iar numărul deceselor de la 165 la 219 (adică cu ¼). Doar în 2009 s-au înregistrat valori mai mari sau apropiate iar, încercând să aflăm care poate fi cauza, constatăm că începuseră de câţiva ani “programele de toaletare” la scară urbană, care au cuprins, la scurt timp, şi axa centrală. Dar cancerul pulmonar constituie doar vârful aisbergului. Restul este constituit din cancere şi boli de piele, din felurile boli alergice, imunologice şi ale plămânilor, care, însumat, totalizează probabil valori cu patru zero-uri. Spitelele din Arad sunt convins că au statistici detaliate. În privinţa acestei dinamici a îmbolnăvirilor şi deceselor, curios este faptul că în ultimele două decenii, aproape toată industria Aradului, adică factorul dominant al poluării urbane, a dispărut. Înseamnă că motivul îmbolnăvirilor trebuie căutat în alte componente ale vieţii urbane, în raportul dintre factorii pozitivi şi cei negativi actuali, din ultimii făcând parte, evident, diminuarea verdelui urban.
Revenind la “toaletări”, de câţiva ani, şi eu şi cei din jurul meu am avut curiozitatea să discutăm cu respectivii de la “Universul Verde” în timp ce se “produceau” pe străzile oraşului. În primul rând, am observat că nu le place aparatul de fotografiat. Se tem să fie fotografiaţi. De ce, dacă totul e în ordine? Dacă se schiţa un dialog, era limpede că lucrătorii cu “drujbă”nu ştiau ce fac. Nu ştiau că “toaletare” înseamnă tăierea cu grijă a cca. 15-20 % din coroană (modul de tăiere depinzând şi de soi), nu 95%! şi se uitau miraţi la şefi. “Şefii” nu ştiau nici ei nimic şi, ridicând din umeri, dădeau vina pe Primărie, care ar cere firmei să radă cât se poate de mult din coroanele arborilor. Aşadar, ne aflăm în faţa unor variante diferite de ignoranţă ca suport şi cauză a tăierilor. Dar, între cauze există şi factorul “economic”, atât timp cât firma este logic să fie plătită în funcţie de cât de mult taie, de cât de multe camioane cu crengi şi frunze rezultă din această “întreţinere a spaţiilor verzi” (aşa apare în bugetul Primăriei) şi asta explică multe lucruri.

Datele despre buget puse în circulaţie de Primărie sunt concludente. Faţă de o sumă totală al cheltuielilor care oscilează în jurul a 500.000.000 de lei, în 2013 erau prevăzute cca. 12%, adică 57.000.000 de lei (cca. 13.000.000 de euro) pentru “întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement” (din totalul de cca. 84.000.000 de lei atribuiţi sectorului “cultură, recreere, religie”, din care face parte). Din datele puse în circulaţie de presă, strict legat de întreţinerea spaţiilor verzi, Primăria ar fi fost dispusă să aloce prin licitaţie, între 1.370.000 şi 2.740.000 lei (sume dificil de corelat cu bugetul) anual. Doar “studiul“ pentru spaţii verzi (s-ar putea să se fi făcut, deja) s-ar fi ridicat la cca. 450.000 lei (100.000 euro). În acelaşi timp, suma alocată sănătăţii (este adevărat, adăugată sumelor alocate de Consiliul Judeţean) este de cca. 3.600.000 lei, iar cea destinată “reducerii poluării” este de 184.000 lei. Concluzionând, dacă este să judecăm după ce se vede pe străzile oraşului, activitatea majoră din sfera “întreţinerii spaţiilor verzi” este defrişarea de care vorbeam anterior, care este plătită cu o sumă anuală considerabilă.

Prin urmare: care este rostul acestor tăieri? Greu de spus, dar ilogicul şi paradoxul situaţiei se relevă simplu : utilizându-se banii noştri, ni se făureşte un mediu agresiv pe termen lung. Pentru “ei” este o simplă afacere. Pentru “noi” e o chestiune vitală. Deci, universul lor verde nu e acelaşi şi pentru noi. Pentru noi se transformă într-un univers cenuşiu.

Concluzia este mai mult decât clară: dacă “responsabilii” domeniului (“spaţiile verzi” din Primărie, “protecţia mediului”, “sănătatea publică” “protecţia monumentelor” şi altele nu-şi corelează datele şi nu se stopează defrişarea verdelui urban, decesele din cauze legate de poluare pot atinge valori halucinante, iar imaginea Aradului va fi definitiv asemănătoare unui oraş bombardat, la distanţe stelare de conceptul de “oraş european” şi, mai ales, de posibilă “capitală culturală a Europei”. Şi cum rămâne cu “Universul verde”? Sunt două variante: fie dispare, fie aruncând drujbele, devine cu adevărat generator de verde.

PS. Imaginile însoţitoare sunt din acelaşi loc, Str. Mărăşeşti, din unghiuri diferite, dar pot fi extrapolate la scara întregului oraş. Mai nou s-a ieşit şi pe şosele, unde se “toaletează” la fel de absurd. Urmează pădurile ?”.

Prof. univ. dr. arh. Teodor Octavian Gheorghiu este cadru universitar la Facultate de Arhitectură din cadrul Universităţii „Politehnica” Timişoara şi una din somităţile în domeniu. Asociaţia Peisagiştilor din România
" AsoP este organism naţional unic, non-profit, fondată în 2005, care reprezintă specialiştii din domeniul arhitecturii peisajului, pentru sprijinirea exercitării profesiei, susţinerea arhitecturii peisajului ca act de creaţie artistică dar şi pentru promovarea principiilor enunţate de Convenţia Europeană a Peisajului, ratificată de România în 2002.
Cristian ANTON
27/04/2015, 22:56 - Prima Pagina

Părerea ta contează


Comentarii (1)
Sorin (28/04/2015, 23:31):
"Asa este.Problema e ca un articol bun sau un Dr.academician sau orice e bun in tara asta nu trebuie promovat ca nu face ratting si primarii ar trebui transati impreuna cu incultii si analfabetii de se urca sa ciunteasca arborii.Nu vorbim de combinatorii ce fac bani grei din afacerile astea. La fel e in orice oras treci primavara...fosti copaci ...in devenire stalpi!"
Din aceeaşi categorie

Spike Lee, primul cineast de culoare care va prezida juriul Festivalului de Film de la Cannes

Organizatorii Festivalului de Film de la Cannes l-au desemnat marţi pe Spike Lee în calitate de preşedinte al juriului ediţiei din 2020. Regizorul american va deveni astfel primul cineast de culoare ce va ocupa această funcţie, informează AFP. Deşi festivalul de pe Croazetă - cel mai mare din lume - a primit deja, în cadrul juriului său principal, artişti americani de culoare, precum regizoarea Ava DuVernay în 2018 şi actorul Will Smith în 2017, desemnarea unui cineast de culoare în fruntea [...]

Oscar 2020: Netflix se ia din nou la trântă cu marile studiouri de film

Clivajul dintre vechiul Hollywood şi noile medii de streaming este foarte vizibil şi în lista nominalizărilor la Oscar. Serviciul de streaming video Netflix Inc ameninţă să se impună în faţa studiourilor de la Hollywood tocmai în ceea ce era considerat fieful acestora - gala anuală de decernare a premiilor Oscar, ce va avea loc luna viitoare pe 9 februarie (dimineaţa zilei de 10 februarie în România) la Hollywood. Două filme produse de Netflix, thrillerul cu mafioţi "The Irishman" şi drama despre [...]

Will Smith şi Martin Lawrence revoluţionează Miami Beach cu noul film din seria ''Bad Boys''

Will Smith, Martin Lawrence şi Nicky Jam au revoluţionat Miami Beach cu premiera noului film 'Bad Boys For Life', al treilea din această saga de acţiune, şi care va fi lansat vineri pe marile ecrane, relatează EFE. "Trebuia să ne întoarcem la Miami unde a început totul", a declarat Will Smith, care reia rolul lui Mike Lowrey. Alături de el era prezent Martin Lawrence, care îşi repetă personajul Marcus Burnett. Cei doi actori au fost întâmpinaţi de sute de fani care [...]

Actorul Harry Hains, cunoscut din serialele ''American Horror Story'' şi ''The OA'', a murit la 27 de ani

Tânărul actor Harry Hains, în vârstă de 27 de ani, a murit săptămâna trecută pe 7 ianuarie, din motive care încă nu au fost făcute publice, potrivit ziarului spaniol La Vanguardia. Harry Hains era cunoscut pentru rolurile interpretate în seriale precum "American Horror Story" şi "The OA" şi era implicat în alte cinci proiecte ale căror lansări sunt programate în următorii doi ani. Mama tânărului, Jane Badler, este persoana care a anunţat trista veste pe Instagram şi care i-a adus un [...]

Ei ne-au părăsit în 2019! An negru pentru scena românească

Anul 2019 ne-a luat mai multe personalităţi ale scenei, alături de care am crescut, şi care au făcut roluri memorabile, în teatru şi film sau au lansat zeci de şlagăre.

Tamara Buciuceanu avea probleme cardiace

Tamara Buciuceanu a murit pe 15 octombrie la 90 de ani. Celebra actriţă fusese internată din data de 2 octombrie, pe fondul unor probleme cardiace, iar în ultima vreme starea ei de sănătate se agravase. Reprezentanţii spitalului au anunţat oficial decesul actriţei. „Spitalul Elias anunţă cu regret dispariţia [...]

Scriitoarea britanică J.K. Rowling, în mijlocul unei controverse legate de persoanele transgender

Scriitoarea britanică J.K. Rowling, autoarea romanelor din seria ''Harry Potter'', se află în mijlocul unei controverse după ce a şi-a arătat joi sprijinul pentru o cercetătoare concediată după ce a scris pe Twitter că persoanele transgender nu îşi pot schimba sexul biologic, informează Press Association. Maya Forstater şi-a pierdut slujba în luna martie după ce a publicat pe Twitter mai multe mesaje împotriva propunerilor guvernamentale de a modifica Gender Recognition Act (Legea privind recunoaşterea genului) pentru a permite persoanelor transgender să [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank