Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Se apropie Billboard Music Awards! Cine sunt favoriții acestei ediții

Bruno Mars, Ed Sheeran şi Kendrick Lamar se numără printre artiştii cu cele mai multe nominalizări la Billboard Music Awards, scrie click.ro. Gala va avea loc în 20 mai, la Las Vegas. Cei trei artişti menţionaţi mai sus au fiecare câte 15 nominalizări, la categoriile „Top Artist”, „Top Male Artist”, „Top Billboard 200 Artist” şi „Top Hot 100 Artist”. La categoria „Top Artist” au fost selectaţi Drake, Kendrick Lamar, Bruno Mars, Ed Sheeran şi Taylor Swift. Aceasta din urmă este nominalizată, [...]

BILLBOARD MUSIC AWARDS 2018: Kendrick Lamar, Ed Sheeran şi Bruno Mars, principalii favoriţi

Kendrick Lamar, recentul câştigător al unui premiu Pulitzer, alături de Ed Sheeran şi Bruno Mars sunt principalii favoriţi ai viitoarei ediţii a Billboard Music Awards 2018, având fiecare câte 15 nominalizări, au anunţat marţi organizatorii, într-un comunicat citat de EFE şi Agerpres. Cei trei cântăreţi aspiră la premiul pentru cel mai bun artist al anului alături de Drake (9 nominalizări) şi Taylor Swift (5 nominalizări) la gala care va avea loc pe 20 mai la MGM Gran Arena din Las Vegas [...]

Ed Sheeran, marele câştigător la gala Billboard Music Awards 2018

Cântăreţul britanic Ed Sheeran a fost desemnat cel mai bun artist la ediţia de anul acesta a galei Billboard Music Awards, care a avut loc duminică seară, la MGM Grand Garden Arena din Las Vegas (SUA), potrivit variety.com, citat de Mediafax. Ed Sheeran, care nu a fost prezent la gală, a mulţumit organizatorilor printr-un mesaj video înregistrat şi printr-o interpretare a piesei "Galway Girl". La gala Billboard Music de anul acesta, Ed Sheeran a mai primit trofeele pentru cel mai bun [...]

Prestigios
Mihai Mălaimare Jr.

Mihai Mălaimare Jr., premiat de Societatea criticilor americani

Mihai Mălaimare Jr., directorul de imagine al filmului „The Master”, a fost premiat de criticii americani la cea de-a 47-a gală anuală a premiilor decernate de National Society of Film Critics, în cadrul căreia cineastul român s-a impus la categoria „cea mai bună imagine”, relatează Reuters. Cea de-a 47-a gală organizată de National Society of Film Critics a avut loc sâmbătă seară, la Elinor Bunin Munroe Center din New York. Mihai Mălaimare Jr. a primit la sfârşitul anului 2012 şi premiul [...]

Prima imagine cu bebeluşul Alinei Puşcaş!

Alina Puşcaş trece prin cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei: vedeta tv a devenit recent mamă şi e cum nu se poate mai mândră de micuţul ei, pe care l-a numit Alexandru.

Alina a publicat o imagine pe un site de socializare cu băieţul venit pe lume sâmbătă (29 august). În forografie se văd doar picioruşele foarte mici ale lui Alexandru, dar şi o babeţică pe care scrie "Born to be loved" (N.r.: Născut să fiu iubit) [...]

Una dintre cele mai frumoase și cuminți cântărețe din showbiz, surprinsă cu FUNDUL la vedere

Posesoarea fundului din imagine e blondă, cuminte, proaspăt căsătorită și nu a mai fost surprinsă într-o asemenea ipostază până acum.Cântăreața Lora, căci despre ea vorbim, a realizat unui pictorial mai îndrăzneț, în care și-a expus fundul în toată splendoarea lui. Deși a mai fost până acum protagonista unor ședințe foto sexy, în niciuna nu a afișat o imagine obraznică și, totodată, jucăușă.
Libertatea.ro [...]

Fiica Nicoletei Luciu îi calcă pe urme mamei sale! Uite cât de frumoasă este micuţa

Nicoleta Luciu este o mămică fericită. Are trei băieţi, Zsolt Jr., Karoly şi Kevin, însă cea care îi moşteneşte întru totul frumuseţea este fetiţa ei, Kim.

Nu degeaba se laudă bruneta cu micuţii ei ori de câte ori are ocazia, la TV sau pe reţelele de socializare. În cea mai recentă imagine publicată pe pagină de Facebook, Nicoleta Luciu le-a arătat fanilor o imagine cu micuţa Kim, iar aceştia au fost mai mult decât încântaţi să o vadă pe micuţa. [...]

Prima imagine cu fetiţa lui Beyonce de România şi a lui Nicolae Guţă

Beyonce de România, noua iubită a lui NIcolae Guţă, a publicat pe pagina unui site de socializare, o fotografie cu fetiţa sa, după ce şi-a făcut o ecografie.Actuala iubită a lui Nicolae Guţă, Mădălina Dumitru, a publicat ulterior imagine pe reţeaua de socializare, pentru a se lăuda cu rodul dragostei dintre ea şi manelist.

«Printesa mea Anais», a scris Beyonce, în dreptul fotografiei. [...]

Giulia Anghelescu, imagine emoționantă alături de cei doi copii

Giulia Anghelescu, imagine emoționantă alături de cei doi copii, în seara de Moș Nicolae. Artista le-a arătat fanilor cum s-a pregătit pentru venirea moșului.

Giulia Anghelescu, imagine emoționantă alături de cei doi copii, care par nerăbdători ca moș Nicolae să ajungă cât mai repede la ei. Vedeta a postat pe contul de socializare o fotografie de colecție cu micuții ei.
Giulia Anghelescu, imagine emoționantă alături de fetița și băiețelul ei
„Am încercat să aranjăm ghetuțele cât mai frumos… Nu prea ne-a iesit dar sperăm [...]

Sânii Simonei Sensual au luat-o la vale! Cum arată bustul vedetei

Simona Sensual a postat pe o reţea de socializare o imagine cu care a vrut să-şi incite prietenii virtuali, dar nu a reuşit decât săi oripileze.

În imagine, bruneta apare îmbrăcată într-un maiou alb, care-i lasă la vedere sânii siliconaţi. În loc ca fotografia să facă deliciul publicului, aceasta nu a reuşit decât să scoată la lumină un detaliu nu foarte plăcut: sânii Simonei par să se fi distanţat mult mai mult decât este normal unul de celălalt.

spynews.ro [...]

Prima imagine cu fetița lui Cabral și a Andreei Ibacka: «Grăsuță, scandalagioaică și atentă»

Cabral este un tătic mândru și fericit, prezentatorul TV mărturisind că a fost asaltat cu sute de mesaje din partea fanilor, după ce Andreea Ibacka a născut. Pentru a satisface curiozitatea admiratorilor săi virtuali, acesta a publicat prima imagine în care apărea micuța lui, însă a anunțat că nu dorește să o expună presei, așa cum nu a procedat nici în cazul lui Inoke, fiica lui din mariajul cu Luana Ibacka. De aceea, în fotografia în cauză apare doar o mânuța [...]

Asistentă Tv, goală în aşternuturi

Ana Mocanu a făcut furori pe internet cu ultima imagine pe care a postat-o. Frumoasa asistentă a emisiunii "Un show păcătos", de la Antena 1, a făcut publică o fotografie care a incins imaginaţia multor bărbaţi.

Goală, în aşternuturi. Aşa apare Ana Mocanu în ultima imagine care a bucurat ochii multor bărbaţi. "O femeie superbă!", a comentat unul dintre fanii săi, iar motivul pentru care vedeta a renunţat la haine ni l-a spus chiar ea. "M-a lăsat dezbrăcată", spune asistenta râzând. [...]

Şi proastă, şi urâtă

S-a vrut sexy şi rea, dar a speriat internetul cu hidoşenia asta

Tânăra din imagine s-a străduit din răsputeri să-şi facă o poză într-o ipostază sexy, dar rezultatul este de-a dreptul şocant. Cum poţi să le demonstrezi celorlalţi că eşti sexy şi rea? Ei bine, îţi faci o poză într-o ipostază cât mai provocatoare. Asta a încercat şi tânăra din imagine, numai că nu prea i-a ieşit. Dacă stăm să privim mai bine fotografia, rezultatul este chiar dezastruos. Cu un machiaj grotesc şi o ţinută vulgară, tânăra a reuşit să sperie tot internetul! [...]

Raluca Bădulescu

Raluca Bădulescu, cu sânii la înaintare

Raluca Bădulescu ne arată sânii în toată „splendoarea” lor în plină stradă. Fiica fostului senator Doru Laurian Bădulescu a oferit trecătorilor o imagine de-a dreptul şocantă, din cauza maioului mulat şi a sânilor prea mari. O imagine parcă culeasă dintr-un film XXX nu tocmai reuşit. Pe lângă surplusul de greutate care se revarsă peste haine, ţinuta Ralucăi Bădulescu este total nepotrivită. În ciuda sânilor de mărime XXL, Ramona nu poartă sutien şi adoptă bluziţe cu decolteu adânc. Vorba aceea: doar am [...]

Imagine de colectie. Cum arăta Simona Gherghe la 21 de ani

Simona Gherghe le-a făcut, astăzi, o surpriză foarte plăcută prietenilor ei virtuali.

Prezentatoarea emisiunii "Acces direct" şi-a postat pe pagina de Facebook o imagine din tinereţe. Cu părul lung, vopsit într-o nunaţă roşiatică şi machiată discret, Simona avea acelaşi zâmbet inconfundabil, diferenţele rămânând, totuşi, majore.

"O fotografie de acum 15 ani... La Radio Nord-Est din Iasi, unde mi-am petrecut vreo patru ani frumosi din viata aici, aveam 21 de ani!", a scris ea pe pagina de Facebook, acolo unde cei mai mulţi dintre [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank