Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 22 Septembrie, Duminică, 23 Septembrie 2018


 
 

Câte kilograme s-a îngrăşat până acum Andreea Ibacka

Andreea Ibacka trăieşte una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa sa. Frumoasa actriţă este însărcinată şi în doar două luni o va aduce pe lume pe fetiţa sa. Ca orice femeie însărcinată, Andreea Ibacka a făcut proba cântarului, iar vestea nu a fost deloc rea."Stai foarte bine, eu am ajuns la 72, but don’t worry, cu un pic de voință le dai repede jos! Sarcină ușoară!", "Eu la 30 de săptămâni am avut 20 de kg în plus și am [...]
 

Revine Oana Zăvoranu pe micile ecrane?

Oana Zăvoranu are o relație deschisă cu prietenii săi virtuali, cu care împărtășește, uneori, chiar și cele mai intime idei și sentimente. În cadrul ultimului mesaj publicat de Oana pe rețelele de socializare, fosta prezentatoare le-a oferit admiratorilor ei, în mod public, răspunsul uneia dintre cele mai mari curiozități pe care fanii ei o au: dacă și când va reveni Oana pe micile ecrane.

Cum o parte dintre admiratorii săi este formată și din publicul emisiunilor pe care Oana le-a prezentat de-a [...]
 
 

Sandra Mutu și-a pus silicoane! Cum arată acum soția lui Adrian Mutu!

andra Mutu și-a pus silicoane, iar acest lucru s-ar fi intâmplat după ce i-a dat naștere lui Tiago. Decizia a fost luată deoarece bustul sotiei lui Mutu și-ar fi pierdut din fermitate odată cu nașterea, scrie wowbiz.ro [...]

Veste mare pentru fanii tenisului! Maria Sharapova, însărcinată!

Maria Sharapova s-a retras de la toate turneele din acest an, iar motivul invocat de aceasta este că vrea să se odihnească. Presa din străinătate scrie că, de fapt, aceasta ar fi doar o scuză de ochii presei şi că jucătoarea de tenis ar fi însărcinată.Zvonul nu a fost confirmat încă, însă fanii au fost puşi pe gânduri, mai ales că Maria Sharapova a decis să amâne nunta cu iubitul său, Alexander Gilkes, cu care trebuie să se căsătorească în luna [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Daniela Gyorfi, apariție de infarct în costum de baie, pe plaja din Venus!

Le dă clasă puștoaicelor! Daniela Gyorfi este o femeie care se respectă. Deși a trecut, de mult, de prima tinerețe, artista are grijă de aspectul ei fizic. Merge des la sală și a apelat la diferite tratamente corporale. Acum, etalează cu mândrie rezultatele. Și, nu oriunde, ci la plajă. Aflată în stațiunea Venis, Daniela Gyorfi a purtat un costum de baie din două piese, într-o nuanță neon, cu un imprimeu cu buline.

Daniela Gyorfi a publicat fotografiile pe Instagram, iar postările au [...]

Daniela Gyorfi

Daniela Gyorfi regretă că a divorţat

Cântăreaţa trece printr-un moment dificil. Părăsită de George Tal fără nici un fel de explicaţie, după mai bine de trei ani de relaţie, Daniela Gyorfi suferă enorm. La vârsta de 40 de ani, eşecurile sentimentale sunt greu de suportat şi, privind în urmă, solista a căzut în butoiul cu melancolie. „Cel mai mare regret al meu e că am divorţat de Gelu. Ne-am despărţit din cauza mea, eu am vrut, dar nu ar fi trebuit să renunţ la căsnicie”, a declarat [...]

Daniela Gyorfi gravidă din nou: "Da, sunt însărcinată, dar prefer să mă bucur la final"

Daniela Gyorfi a recunoscut în această dimineaţă, la matinalul Antenei 1, că este însărcinată, dar din cauza experienţelor nefericite cu celelalte sarcini pe care le-a pierdut preferă să se bucure după ce se va naşte copilul. "Sunt însărcinată, dar e prea devreme să mă bucur cu adevărat. Prefer să mă bucur la final", a spus Daniela Gyorfi, care a vrut să îşi asigure fanii că noua stare fizică nu o va împiedica să îşi onoreze angajamentele profesionale."Am fost la doctor şi [...]

Daniela Gyorfi se logodește cu George Tal

Cântăreața Daniela Gyorfi și iubitul său, George Tal, se vor logodi la biserică, în această toamnă. Deși artista nu vrea, momentan, să oficializeze relația cu tatăl fetiței sale, Maria, la starea civilă, aceasta a decis să primească binecuvântarea unui preot, pentru a nu mai trăi în păcat.Cel care a convins-o pe Daniela Gyorfi să se logodească cu partenerul de viață în fața lui Dumnezeu a fost chiar duhovnicul artistei.
"Cred că așa este normal. Eu și George avem o relație de 5 [...]

Györfi, cu sânii cât mingile în videoclip

La 46 de ani, Daniela Györfi continuă să șocheze.

Cântăreața nu se dezminte şi a lansat recent un videoclip extrem de sexy, la piesa “Să se audă până în America”. Daniela își expune silicoanele bombate, sugrumate într-un sutien minuscul, și dansează de parcă ar fi o puștoaică de 16 ani. Imaginile incendiare vorbesc de la sine, iar dansatoarele artistei aduc un plus de culoare. “«Să se audă până în America» este noua piesă cu care sunt acum în promovare. Sper să vă [...]

Györfi, ghinion cu silicoanele

Necazurile se ţin lanţ de capul Danielei Györfi! Solista a făcut, de curând, a treia operaţie de mărire a sânilor. Dar, la câteva zile după intervenţie, s-a "pricopsit" cu un hematom. Medicul estetician i-a interzis să ridice greutăţi, însă artista n-a ascultat şi a ajuns din nou la cuţit.
Györfi se numără printre primele vedete din showbizul românesc care au apelat la implanturi cu silicon, încă de acum 14 ani.

Artista a ajuns la a treia intervenţie chirurgicală la nivelul bustului, după ce [...]

Daniela Györfi a dat 1.000 € pe unghii

Cântăreaţa Daniela Györfi (43 de ani) are mare grijă de imaginea ei. Solista îşi cumpără tot ce este în tendinţe, fie că este vorba de haine sau de încălţăminte. În ultimii ani, ea a făcut o pasiune pentru unghiile false. Recent, Daniela şi-a adus din străinătate o pereche de unghii cu cristale Swarovski, pe care a dat peste 1.000 de euro.
Libertatea.ro [...]

Fiica lui Györfi va fi operată de polipi!

Daniela Györfi este foarte îngrijorată. După ce au supus-o pe fiica sa, Maria (doi ani şi opt luni), unor investigaţii medicale, doctorii i-au spus că micuţa are nevoie de operaţie de polipi.“Îi curge mai tot timpul năsucul, va trebui s-o operăm de polipi, încă nu ne-am hotărât când vom face asta”, a declarat pentru Libertatea iubitul artistei, George Tal. [...]

Emoţii

Györfi şi Tal, în febra pregătirilor pentru logodnă

Daniela Györfi şi iubitul ei, George Tal, au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru logodna ce va avea loc la începutul lunii viitoare. Cei doi sunt în căutarea ţinutelor perfecte pentru ceremonie, dar şi a locaţiei pentru petrecere şi a lăutarilor. Pentru ei contează ca invitaţii să se distreze şi să se simtă bine, aşa că, cu siguranţă, vor alege un restaurant fără fiţe. [...]

Banciu o jigneşte pe Daniela Gyorfi, din cauza operaţiilor estetice

Jurnalistul Radu Banciu a atacat-o pe Daniela Gayorfi, despre care a spus că arată foarte rău în utma operaţiilor estetice suferite.

„Daniela Gyorfi, nemachiată, după 3 operații la față, nereușite evident. Zici că e o nevastă de baschetabalist american stâlcită în bătaie, o raperiță dată afară din bar la 5 dimineața. Nu e în cea mai bună formă.

Dar mi-a spus cineva că așa ar arăta și nevasta minerului, doamna Marinela Nițu. Nu te poti uita la dânsa mai mult de 2-3 fracțiuni [...]

Incredibil! Daniela Gyorfi, fără chiloţi la televizor

Are sau nu are Daniela Gyorfi lenjerie intimă? Rochia a dat-o de gol pe solistă.

Nu este doar prima vedetă din România care şi-a pus silicoane, ci şi prima care a avut curajul să spună că nu poartă chiloţi. Daniela Gyorfi a fost invitată în platoul Kanal D al emisiunii WOWbiz şi a reuşit să impresioneze telespectatorii cu apariţia sa. Solista a purtat o rochie neagră, extrem de trasparentă pe coapse. Mădălin Ionescu nu s-a putut abşine şi a întrebat-o dacă poartă [...]

Daniela Gyorfi e în stare de şoc!

Daniela Gyorfi a suferit un adevărat şoc, azi dimineaţă, când mama ei iubită, Anica, a încetat din viaţă, la Spitalul Floreasca, după o lungă suferinţă.”Mama era ruptă de durere, i se administra morfină. Acum trei zile încă mă recunoştea. Nu mă aşteptam să se ducă atât de repede şi să mă lase singură!”, ne-a declarat ea, ieri, sfâşiată de durere. Trupul neînsufleţit al femeii a fost depus în urmă cu o jumătate de oră la capela Sf. Nectarie din Bucureşti. [...]

Daniela Gyorfi are probleme cu silicoanele!

Daniela Gyorfi a mărturisit că are probleme cu silicoanele, ea fiind nevoită să le schimbe pentru că de-a lungul timpului s-a tot îngrăşat şi slăbit iar sânii i s-au lăsat.

Daniela nu are aceeaşi problemă cu silicoanele ca şi restul vedetelor. Lotul greşit despre care se face atâta vâlvă, care conţinea silicon industrial, e din 2007.

Cântăreaţa a făcut prima operaţie în 2005 aşa că nu are motive de îngrijorare. Artista vrea totşi să le schimbe pentru că sânii i s-au cam lăsat [...]

Daniela Györfi, de urgenţă la doctor

La sfârşitul lunii iunie, Daniela Györfi a trecut pe la clinica medicului esteticiam Kasem Abu Bakr pentru câteva intervenţii estetice.

Atunci şi-a operat nasul şi şi-a injectat grăsimea proprie în buze, pentru volum mai mare, şi sub ochii, pentru a scăpa de cearcăne. Mai bine de-o lună, solista a avut faţa tot timpul umflată din cauza retenţiei de apă, dar şi pentru că aceasta nu a respectat indicaţiile medicului.

Ieri, Györfi a venit de urgenţă la clinica lui Kasem, după ce fetiţa a [...]

Daniela Gyorfi vrea să fie îngropată alături de câinele ei! A dat 15.000 de euro pe un loc de veci!

Daniela Gyorfi este în culmea succesului, atât pe plan profesional, cât şi personal, însă tocmai acest lucru a determinat-o să se gândească şi la cele veşnice.mpinsă de la spate de mama ei, Daniela Gyorfi a achiziţionat un loc de veci în Cimitirul Bellu pe care a plătit nu mai puţin de 15.000 de euro. După ce s-a ocupat de acte şi chiar de aranjarea monumentului funerar, artista şi-a exprimat dorinţa ca prietenul ei patruped, un câine din rasa Shar Pei, să [...]
2 3 Inainte

 

Anca Serea: “Am probleme grave de sănătate”. Rolul de mamă eroină i-a pus capac

Anca Serea (35 de ani) este o adevărată mamă eroină! Are cinci copii superbi, educaţi, mereu aranjaţi, ca scoşi din cutie! Pe David (18 ani) şi pe Sara (12 ani) îi [...]
 

Iubita maestrului Botgros a divorţat după 15 ani de căsnicie

Nicolae Botgros are o fetiţă de şase luni cu solista Anişoara Dabija. Fostul soţ al femeii a confirmat zvonurile care circulau prin Republica Moldova. În plus, el şi cântăreaţa au divorţat [...]

Soluția inedită găsită de Mihai Trăistariu ca să scape de grăsimea de pe burtă

Mihai Trăstariu s-a pus pe slăbit și tras de fiare ca să arate bine pe scenă


Mihai Trăistariu face sacrificii ca să dea bine pe sticlă. Solistul s-a transformat în Roman Iagupov [...]
 

Drama ascunsă a Ioanei Grama. Vloggeriţa a izbucnit în lacrimi

Ioana Grama este una dintre cele mai cunoscute vloggeriţe din România. O vedem întotdeauna veselă, plină de viaţă şi fericită, însă puţină lume ştie ce dramă ascunde aceasta.Ioana Grama a decis [...]
 

Ozana Barabancea s-a pozat în rochie mulată lângă Andreea Bălan

Ozana Barabancea a slăbit atât de mult, încât a ajuns să aibă trupul ca al Andreei Bălan! Cele două vedete s-au fotografiat una lângă alta, în platoul emisiunii „Te cunosc de [...]

Anamaria Prodan, mamă de gemeni la 46 de ani!?!

Anamaria Prodan a uimit pe toată lumea în urmă cu aproape un an când declara că își dorește să devină mamă din nou, subliniind că acesta e singurul lucru care îi [...]
 

Fuego, foarte nervos după ce s-a scris că a murit: "Mortul vine mâine în platou"

Familia lui Fuego a trecut prin clipe cumplite marţi seară, după ce în mediul online a apărut o ştire falsă, conform căreia artistul ar fi murit. Nimic adevărat! Fuego este bine, [...]
 

Noutăți în dosarul lui Vladimir Drăghia, aflat pe rolul Judecătoriei Constanța!

Câștigătorul Exatlon, nemulțumit de rechizitoriul prin intermediul căruia a fost trimis în judecată, la Constanța! Vladimir Drăghia a contestat măsurile şi excepţiile dispuse de judecătorul de cameră preliminară, din cadrul Judecătoriei Constanța, în dosarul ce are ca obiect conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Instanța încă nu a stabilit un termen de judecată a cererii formulate de câștigătorul Exatlon.

Reamintim că vedeta este judecată după ce,în 2016, a fost surprinsă la volanul mașinii, în stațiunea Mamaia, după ce [...]

Mariana Gâju, apariție provocatoare la Universitatea Europeană de Vară a PES activists!

Activiştii PES România au participat, în perioada 24 - 26 august 2018, la Universitatea Europeană de Vară a PES activists România cu tema “Spre 2019: Viitorul României în Uniunea Europeană“, eveniment ce s-a desfășurat la Constanta. Universitatea Europeană de Vară a PES activists România a adunat sute de militanți ai PES activists România " structură a Partidului Social Democrat responsabilă de temele europene - precum și numeroși invitați, și a reprezentat o bună oportunitate pentru a discuta despre viitorul european al [...]

Lichidări de stoc! Praktiker Romania închide magazinul din Constanța?!

Reduceri de până la 70 %! Praktiker Romania închide magazinul din Constanța?! Cei care au ajuns zilele acestea la magazinull de mobila, bricolaj si materiale de construcții, situat pe Șoseaua Mangaliei, în vederea achiziționării materialelor de construcții au avut o surpriză: rafturile erau aproape goale. Mai bine de 50 % din marfă la reducere. Deși se zvonește că magazinul urmează să fie închis, angajații spun că încearcă să scape de marfa veche. „Cine v-a zis că se închide? Marfa care e [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank