Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Jordan Carver

Cum transformă Jordan Carver yoga în cel mai sexy sport cu putinţă

Majoritatea oamenilor consideră că yoga este grozavă pentru corp. Şi se pare că este dată naibii de grozavă pentru Jordan Carver, model german, care cochetează şi cu industria porno. Bineînţeles, yoga nu poate fi responsabilă pentru sânii absolut uriaşi ai tinerei, consideră cei de la totalsports.com, care apreciază însă că îndeletnicirea lui Jordan face ca restul trupului său să fie de-a dreptul minunat. [...]

Ladislau Boloni

Boloni a demisionat de la Standard Liege

Tehnicianul român Ladislau Boloni şi-a prezentat, miercuri, demisia din funcţia de antrenor al echipei Standard Liege, la care este legitimat atacantul Gheorghe Grozav. Site-ul oficial al grupării belgiene notează că înţelegerea dintre cele două părţi a fost reziliată pe cale amiabilă. [...]

Emoţii pentru fotbalişti
Claudiu Niculescu

Claudiu Niculescu, audiat de DIICOT în dosarul devalizării „U” Cluj cu 11 milioane de euro

Claudiu Niculescu, fost jucător şi fost antrenor al Universităţii Cluj, în prezent antrenor la FC Bihor, din Liga a II-a, a fost citat în calitate de martor în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal „U” Cluj cu 11 milioane de euro, prin transferul unor jucători de la acest club la Petrolul Ploieşti. Procurorii studiază în special cazurile lui Gheorghe Grozav, Ovidiu Hoban şi Marian Cristescu, pentru care „U” a plătit anumite sume de bani ajunse în total la peste 350.000 de [...]

Goldie Hawn

Goldie Hawn, fără sutien şi cu pieile lăsate

Goldie Hawn, în vârstă de 66 de ani, a ieşit la alergat fără sutien şi, deşi arată bine pentru vârsta ei, sânii sunt lăsaşi, iar piele de la mâini îi atîrnă şi completează apariţia dizgraţioază a vedetei. Actriţa nu arată prea grozav nici nemachiată. Deşi a fost considerată una dintre cele mai frumoase actriţe de la Hollywood şi are numeroase operaţii estetice, Goldie arată înfiorător fără make-up. [...]

LOT
Adrian Mutu

România pentru dubla cu Andorra şi Estonia, fără Mutu

Selecţionerul Victor Piţurcă (57 de ani) a anunţat stranierii convocaţi pentru „dubla“ cu Andorra (11 octombrie) şi cu Estonia (15 octombrie) din preliminariile CM 2014. Adrian Mutu (34 de ani / Ajaccio) a fost lăsat din nou pe dinafară. Iată jucătorii selecţionaţi: Lobonţ (AS Roma), Chiricheş (Tottenham), Goian (Asteras), Papp (Chievo), Raţ (West Ham), Lazăr (PAOK), Torje (Espanyol), Nicoliţă (Nantes), Grozav (Terek), Bucur (Kuban), Maxim (Stuttgart), Stancu (Genclerbirligi) şi Keşeru (Bastia). [...]

Sursa foto: okmagazine.ro

Gravida Anne Hathaway s-a îngrășat serios!

În vârstă de 33 de ani, simpatica Anne Hathaway este cea mai nouă membră a clubului gravidelor celebre, după ce, zilele trecute, s-a confirmat faptul că actrița și soțul ei, Adam Shulman, așteaptă primul lor copil.

De fapt, știrea a fost confirmată, indirect, de cele mai recente fotografii cu vedeta, care a luat serios în greutate în ultima perioadă, semn că sarcina ei este destul de avansată.

“Se află în al doilea trimestru de sarcină și se simte grozav”, a declarat un prieten [...]

Iulian Gropoşilă

Astrele nu mint! Iulian Gropoşilă

Iulian Gropoşilă, reprezentantul Taurilor, va avea o săptămâna plină. Va avea o stare de spirit grozavă şi acest lucru se va vede în orice va întreprinde. Dacă e ziua cuiva apropiat, cu atât mai bine... Prietenii sunt dornici să îi calce pragul, iar ceva cadouri se anunţă la orizont. Nu va avea săptămâna aceasta timp de plictiseală. Dacă serviciul deja nu mai pare cea mai importantă activitate a zilei, nu înseamnă că poate lenevi! Începe febra cumpărăturilor de Ziua Îndrăgostiţilor. Însă, [...]

Dana Săvuică, super sexy la piscină

Dana Săvuică reuşeşte să stârnească invidia femeilor chiar şi la 43 de ani. Vedeta a postat pe pagina personală a unei reţele de socializare câteva fotografii în care îşi etalează corpul super sexy. Vedeta TV este îmbrăcată într-un costum de baie negru, simplu.

Dana Săvuică le dezvăluie fanilor săi modul inedit în care preferă să-şi petreacă timpul la piscină. Tolănită într-un fotoliu, pe marginea piscinei Dana citeşte. În dreapta vedetei stă cuminte un pahar cu limonadă, gata să-I "sară" în ajutor dacă [...]

CONVOCAŢI

Ei vor juca la barajul cu Grecia. Mutu, din nou ignorat de selecţioner

Selecţionerul Victor Piţurcă a anunţat lista stranierilor convocaţi “de principiu” pentru barajul cu Grecia. Lipseşte Adi Mutu (Ajaccio), iar Kehinde Fatai (FC Bruges) n-a fost luat în calcul, fiindcă nu a primit cetăţenia română, dar revine Marius Niculae (Hoverla Ujgorod), atacant prezent şi în play-off-ul de coşmar din 2001, cu Slovenia. Iată „stranierii” lui Piţi: Bogdan Lobonţ (AS Roma), Dorin Goian (Asteras Tripolis), Vlad Chiricheş (Tottenham), Răzvan Raţ (West Ham United FC), Răzvan Cociş (Hoverla Ujgorod), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Bănel [...]

”Relația dintre Mădălina Ghenea și Gerard Butler s-a TERMINAT”

Mădălina Ghenea a făcut o vizită fulgeră în România, de Paște, nu doar pentru a petrece sărbătorile cu familia, dar și pentru a veghea asupra bunicii ei care a stat internată câteva zile în spital, în săptămâna mare.Numai că amicii ei di Gorj, care au reuști să o vadă preț de câteva ore, au declarat că au văzut-o pe brunetă destul de abătută. Și asta nu doar din cauza grijilor provocate de bunica ei, ci pentru că s-ar fi despărțit de [...]

Elena Lasconi, câștigătoarea de la Masterchef, va dona jumătate din bani către programul “Fiecare copil din grădiniţă”

În ajun de Crăciun, Elena Lasconi a câştigat concursul culinar “MasterChef - Proba celebrităţii”, de la PRO TV. Vedeta a pus mâna pe un premiu de 50.000 de euro, bani din care va dona jumătate către programul “Fiecare copil din grădiniţă”.Elena (41 de ani) a ajuns în finala concursului împreună cu doi cântăreţi, Pacha Man şi Don Baxter, pe care a reuşit să-i învingă într-ale gătitului. “Sunt chiar fericită, e senzaţional, n-am fost niciodată atât de fericită pentru propria mea realizare! [...]

Când și-a început viața sexuală Mihaela Rădulescu. Experiență cu un tânăr complexat

Mihaela Rădulescu și-a început viața sexuală la vârsta de 17 ani. Experiența nu i-a fost deloc pe plac, scrie Libertatea. Mihaela Rădulescu, pe care primul soț a prins-o în pat cu un dansator, este considerată una dintre cele mai senzuale femei din România și care a avut întotdeauna lipci la bărbați. Cea supranumită diva de la Monaco și-a început viața sexuală la vârsta de 17 ani, după cum dezvăluia într-un interviu pentru revista Tango. Deși ea a fost cea extrem de [...]

Goldie Hawn şi Kurt Russell, de nerecunoscut

Goldie Hawn arată mai rău ca niciodată, iar partenerul ei de viaţă, Kurt Russel, îi calcă pe urme.

Actriţa din "Pasărea pe sârmă" e plină de riduri, are pielea plină de pete şi pare mult mai bătrână de 73 de ani, vârsta pe care o are. La rândul lui, Kurt Russell, în vârstă de 68 de ani, se afişează în Beverly Hills cu plete şi o barbă albă, groasă, care îl apropie de imaginea lui Moş Crăciun.
Goldie şi Kurt sunt împreună [...]

Obama a mers în vizită în Kenya și și-a luat bunica la dans

Obama a mers în vizită în Kenya și și-a luat bunica la dans. Imaginile cu fostul președinte al Statelor Unite dansând cu bunica sa paternă au făcut înconjurul lumii, scrie Libertatea. Vizita efectuată de Obama în Kenya este prima de la încheierea mandatului de preşedinte al SUA și are ca scop lansarea unui centru pentru tineret înfiinţat de sora sa vitregă Auma Obama. Televiziunea kenyană a difuzat imagini cu fostul lider ridicându-se de pe scaun alături de bunica sa, Sarash Obama, [...]

Amalia Enache

Amalia Enache a luat masa cu pescăruşii şi a primit în dar un câmp plin de maci

Amalia Enache, prezentatoarea Ştirilor Nopţii de la Pro Tv, a primit în dar de ziua ei un câmp întreg de maci, un tort cu lumânări direct pe plajă, un foc de artificii şi cel mai frumos decor cu putinţă: marea cu a sa plajă. Amalia şi-a propus să-şi petreacă aniversarea la mare, să intre în noul an din viaţa sa pe plajă, să fie mangâiată de soare şi de lună şi să se încarce de frumuseţea naturii, fără să-şi propună să [...]

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank