Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Calificare
Horia Tecău şi Robert Lindstedt

Horia Tecău, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon

Perechea Horia Tecău (România) / Robert Lindstedt (Suedia, nr. 5) s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale probei de dublu de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, care se desfăşoară, în această perioadă, pe iarba londoneză. În partida din turul secund, tenismanul constănţean şi partenerul său s-au impus, în trei seturi, scor 6-2, 7-6 (3), 7-6 (2) în faţa gemenilor thailandezi Sanchai Ratiwatana şi Sonchat Ratiwatana, după două ore de joc. Următorii lor adversari sunt belgienii [...]

Catrinel Menghia a primit 100.000 de euro ca să facă reclamă la îngheţată

Catrinel Menghia a semnat un contract avantajos cu o firmă care produce îngheţată lichidă. Pentru fotografiile ce promovează această campanie publicitară, care a fost realizată la Veneţia, frumoasa moldoveancă a încasat... 100.000 de euro.Şedinţa foto, care a durat o singură zi, a fost realizată la Veneţia, unde frumoasa Catrinel a fost cazată într- un superb hotel de lux, cu vedere la Grand Canal. Fiindcă din cameră Catrinel avea o privelişte superbă, una din pozele pentru reclamă a fost făcută chiar de [...]

Tranzacţie
Ionuţ Negoiţă

Schimbare de putere! Ionuţ Negoiţă este noul acţionar majoritar la Dinamo

Ionuţ Negoiţă s-a înţeles cu Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu pentru a prelua pachetul majoritar de acţiuni de la clubul Dinamo. Săptămâna trecută, s-au sfârşit negocierile pentru preluarea clubului de fotbal Dinamo. Astfel, după un maraton de 17 ore, noul acţionar majoritar a devenit Ionuţ Negoiţă, atât Nicolae Badea cât şi Dragoş Săvulescu cedându-i acţiunile. La finalul epuizantei întâlniri de negociere, ce a avut loc la Rin Grand Hotel, cei trei au ciocnit un pahar de şampanie şi şi-au strâns mâinile, [...]

Tragedie

Motociclistul Luis Carreira a murit în timpul cursei de la Macau

Luis Carreira, de 35 de ani, a murit sâmbătă, după un grav accident suferit în calificările Grand Prixului de motociclism de la Macau. “Nici un alt concurent nu a fost implicat în accident, petrecut la intrarea în virajul Fisherman. Şedinţa de calificări a fost suspendată imediat”, au declarat organizatorii. “După ce a fost consultat de medici chiar pe pista circuitului din Macau, riderul a fost transportat cu ambulanţa la un spital din apropiere. Din nefericire, a murit după 30 de minute, [...]

Rafael Nadal

Nadal a câştigat Masters 1000 de la Madrid

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a câştigat turneul Masters 1000 de la Madrid, după ce l-a învins pe elveţianul Roger Federer, în două seturi, scor 6-4, 7-6 (7/5), devenind astfel, cu 18 titluri, singurul deţinător al recordului privind numărul de victorii la această categorie de turnee. Deja câştigător la Monte Carlo şi la Roma, Nadal, în vârstă de 23 de ani, este primul jucător din istorie ce câştigă cele trei turnee înainte de Roland Garros. Această victorie îi permite să-l depăşească pe [...]

Creatorul de modă Karl Lagerfeld a decedat

Creatorul de modă Karl Lagerfeld a decedat la vârsta de 85 de ani, informează marţi Reuters citând media franceză. Spitalizat de urgenţă luni seară, Karl Lagerfeld a decedat marţi dimineaţă, relatează Paris Match. O sursă apropiată casei Chanel a confirmat decesul său, indică Press Association. Designerul a absentat la prima prezentare a unei colecţii haute couture a casei Chanel în cadrul Săptămânii Modei 2019, organizată în luna ianuarie la Grand Palais din Paris. Mai mulţi purtători de cuvânt ai casei Chanel, [...]

PERFORMANŢĂ
Alina  Rotaru

Atleta Alina Rotaru, record personal la săritura în lungime

Legitimată la CSA Steaua, eleva lui Adrian Ghioroaie a reuşit o performanţă de 6,61 m, cu care s-a clasat pe poziţia secundă a Grand Prixului, după franţuzoaica Eloyse Lesueur, cu 6,67 m. Precedentul personal best (indoor) al bucureştencei data din februarie 2013, 6,59 m, în timp ce cel mai bun rezultat în aer liber al său e 6,63 m. În cadrul aceleiaşi probe, Cornelia Deiac (antrenor Virgil Preda) s-a clasat pe poziţia a 7-a, cu 6,15 m. Prin rezultatul obţinut, Alina [...]

Calificare
Simona Halep

Simona Halep, cea mai mare performanţă din carieră

Simona Halep, cap de serie numărul 11, s-a calificat în sferturile de finală la Australian Open, după ce a învins-o în optimi pe Jelena Jankovici (Serbia - locul 8 WTA), scor 6-4, 2-6, 6-0, informează site-ul oficial al competiţiei. Simona Halep, cea mai mare performanţă din carieră. Simona Halep va juca în sferturi cu slovaca Dominika Cibulkova (favorita 24), care a eliminat-o pe rusoaica Maria Şarapova, favorita numărul 3, scor 3-6, 6-4, 6-1. Simona Halep, 22 de ani, va juca în [...]

Maria Stavrositu

Maria Stavrositu, îmbrăcată ca de Oscar la un eveniment al aromânilor

La sfârşitul lunii septembrie, la Constanţa, la restaurant Melody Grand Ballroom din staţiunea Mamaia a avut loc un eveniment special, şi anume lansarea filmului „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, regizat de constănţeanul Toma Enache. Atunci s-a dat startul şi filmărilor peliculei, cu un „Bal de Oscar”, unde au fost invitaţi nume sonore. Pe covorul roşu a păşit şi deputatul PDL Maria Stavrositu care a dat dovodată de eleganţă şi rafinament. Politicianul a purtat o rochie...de Oscar, lungă, mulată care-i scotea [...]

Gabriel Fătu

Gabriel Fătu oferă de Moş Nicolae bilete la teatru pentru cel mai frumos mesaj de la fani

Cine nu are ce să facă de sărbători, să-l contacteze pe Gabriel Fătu. Se ştie că actorul este plin de surprize, astfel că, mai tot timpul, îşi încântă fanii cu câte una. Aşa că, nu a putut să treacă Moş Nicolae neobservat şi a făcut şi el cadouri! O invitaţie la teatru, pentru două persoane. Însă, nu aşa, oricum. A pus şi o condiţie: „Cine nu are program de Moş Nicolae....îi fac eu. Aşadar, mâine seară, (n. red. 6 decembrie), la [...]

Victor Hănescu

Dulgheru şi Hănescu, învinşi la Roland Garros

Jucătorul român de tenis Victor Hănescu, cs 31, a ratat accederea în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slem al anului, fiind învins în turul trei de sârbul Novak Djokovici, al treilea favorit, care s-a impus cu 6-3, 3-6, 6-3, 6-2. Hănescu a obţinut pentru accederea până în turul trei un cec de 42.000 de euro şi 90 de puncte ATP. La rândul ei, Alexandra Dulgheru, cap de serie numărul 31, a ratat [...]

Măcar rămâne general...

Ilie Năstase, anunţat de nevastă că nu va mai avea copii

Ilie Năstase a criticat-o dur pe Simona Halep după ce jucătoarea de tenis a fost eliminată în semifinale la Wimbledon. Fostul tenismen a afirmat că Halep ar trebui să câştige un turneu de Grand Slam, în opinia lui acest lucru fiind cel mai important pentru un jucător. La puţin timp după afirmaţiile lui Ilie Năstase, soţia lui, Brigitte Sfăt a făcut câteva declaraţii interesante pentru site-urile mondene. Brigitte a afirmat că nu îşi mai doreşte alţi copii cu Ilie Năstase deoarece [...]

Catalin Morosanu

Cătălin Moroşanu a ajuns la Constanţa. Luptătorul a fost văzut joi seara, în faţa hotelului Flora din Mamaia

După ce l-a învins pe Hulk al Egiptului în luna aprilie, Cătălin Moroşanu revine în ring, iar de această dată va trebui să-l înfrunte pe Hercule al Greciei, Giannis Stoforidis, finalistul sezonului trecut din Superkombat. “Moartea din Carpaţi” va fi vedeta galei Superkombat World Grand Prix IV, programată pentru sâmbătă, în Sala Sporturilor din Constanţa. Luptătorul a ajuns la Constanţa joi seara, iar prima oprire a fost hotel Flora, pentru a fi prezent la o emisiune tv. După eveniment, luptătorul, împeună [...]

Probleme
 Alonso

Alonso pierde teren în clasamentul F1

Liderului clasamentului general nu i-a priit pauza de vară din Formula 1, Alonso abandonând în două din cele patru curse din această toamnă. Astfel că avantajul său în faţa campionului mondial en titre s-a redus la numai paru puncte după ce Sebastian Vettel s-a impus în Grand Prix-ul Japoniei. A fost o cursă dominată clar de german - aşa cum o făcea anul trecut - după ce Vettel a obţinut şi pole-position. Startul în cursă a fost catastrofal pentru spaniol, implicat [...]

KOMBAT
Pitbull

Bogdan Stoica, Benny Adegbuyi şi Pitbull Atodiresei se bat în Moldova

Municipiul Botoşani va găzdui al treilea World Grand Prix al anului din circuitul Local Kombat. În cadrul galei este programat şi un turneu piramidal la categoria grea, urmând ca învingatorul să se califice la Final Elimination din luna noiembrie, în timp main-event va fi meciul starului Local Kombat, Ionut Atodiresei, originar din zonă. Gala de pe 28 septembrie reprezintă a treia etapă din 2013 a circuitului şi totodata al 13-lea eveniment pe care promoţia românească îl organizează în acest an, Botoşaniul [...]
Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank