Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Nu mai ai nici un motiv să lipseşti

Ţi-e frică de vreme rea? Maximum Rock a pus cort încălzit, cel mai tare festival metal al toamnei te aşteaptă

Vremea s-a răcorit și deși prognoza spune că o să avem parte de soare pe perioada festivalului, la Arenele Romane se va monta cortul încălzit și climatizat, pentru orice eventualitate. Așadar, la Maximum Rock Festival veți avea cele mai bune condiții! A.M.R. doar câteva zile până la Epica, Annihilator, Septicflesh, Sirenia, Skalmold și mulți alții! ReamintimMaximum Rock Festival este cel mai mare festival indoor din România. Între 15 şi 18 octombrie poţi vedea live câteva din cele mai bune [...]

Foto Libertatea.ro

Giulia, dorită de chinezi

Cariera solo a cântăreței Giulia pare să meragă din ce în ce mai bine. După ce piesa ei ”Vorbe goale” a ajuns cunoscută peste hotare, viitoarea mămică a fost solicitată să cânte la un festival din China.Giulia, cântăreața care este însărcinată în aproape opt luni, a primit de curând o invitație la un festival anual ce are loc în China. Cererea a fost trimisă de către organizatoprii evenimentului pe adresa oficială a casei de discuri cu care artista colaborează. Există totuși [...]

Iunie 2010

Metallica revine la Bucuresti

Metallica revine la Bucuresti, in iunie 2010, in cadrul Sonisphere Festival, care va avea loc in Capitala intre 25 si 27 iunie, acesta urmand sa fie cel de-al treilea concert din Romania al trupei, dupa cel din 1999 si cel din vara anului 2008. „Suntem mandri sa anuntam ca vom fi din nou cap de afis al Sonisphere Festival”, au anuntat membrii trupei, pe site-ul oficial al acesteia. De asemenea, site-ul Sonisphere Festival anunta ca o editie romaneasca a evenimentului se [...]

Ace of Base, CC Catch, Sabrina, Dr. Alban, la prima ediţie Diskoteka Festival din Timişoara

Ace of Base, CC Catch, Sabrina, Dr. Alban se numără printre vedetele care vor participa la prima ediţie Diskoteka Festival, o manifestare dedicată muzicii retro, care va avea loc la Timişoara, în perioada 31 mai - 2 iunie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de organizatori. Diskoteka Festival va avea loc pe Stadionul "Dan Păltinişanu", unde vor fi amenajate cinci scene, pe care vor apărea 50 de artişti, dansatori şi DJ-i români îndrăgiţi. Publicul va fi încântat de numeroşi artişti şi trupe [...]

Eveniment

Festival Antic Medieval, în Cetatea Tomisului

Constanţa va avea, în premieră, un festival antic medieval. Groove Hour, în parteneriat cu Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral " Delta Dunării şi în colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa şi Primăria Municipiului vor organiza un eveniment cultural-educativ ce va purta numele de Festivalul Antic Tomis. În cadrul acţiunii, vor avea loc concursuri, o paradă şi demonstraţii militare, trageri cu arcul, dar şi reconstituiri fizice ale luptelor dintre daci şi romani. Totul are loc în zilele 17, 18 şi 19 [...]

Cu lipici
Radu Mazăre

Politica lui Mazăre pentru Mamaia: petreceri şi fete frumoase

La discuţiile cu parlamentarii care dezbat Legea Turismului, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a spus foarte clar: staţiunea Mamaia este destinată distracţiei, aşa încât nu poate fi tratat tot litoralul unitar. Şi ca să arate, cu vârf şi îndesat, că Mamaia este o staţiune a mega-distracţiillor, Mazăre a pus la cale, alături de agenţii economici, de hotelieri, cluburi şi aşa mai departe, un eveniment inedit: Fashion TV Summer Festival. Un festival care a promovat staţiunea, care a atras turişti, care a umplut [...]

Eveniment

Ultima săptămână FashionTv Summer Festival

Săptămâna aceasta, FashionTv (FTV) Summer Festival se află... „pe val”, în Piaţeta Cazinoului din staţiunea nr. 1 de pe litoralul românesc, Mamaia. Pentru că ploaia torenţială a întrerupt, vineri seară, show-ul „ Baby Fashion Day”, vremea instabilă de sâmbătă i-a determinat pe organizatori să amâne evenimentul FTV Summer Awards pentru seara de miercuri. Astfel, gala de acordare a premiilor pentru cele mai fashion locaţii de pe malul Mării Negre, dar şi cea de-a doua parte a „Baby Fashion Day” vor fi [...]

Monica Bârlădeanu, nominalizată pentru cea mai bună actriţă la Action on Film Festival

Actriţa româncă Monica Bârlădeanu a fost nominalizată la Action on Film Festival, eveniment, ajuns la a 10- ediţie, şi care are loc între 22 august-30 august în California.

Cum în ultima vreme în dragoste norocul a cam părăsit-o, profesional Monicăi îi merge foarte bine. Frumoasa româncă a fost nominalizată pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru prestaţia sa din filmul “Giant Killer”. Pelicula, în regia lui Max V Carp, a fost lansată anul trecut, în luna decembrie. În film monica [...]

Cristian Radu intuieşte că primăria are conturile goale
Cristian Radu

Noul primar al Mangaliei plănuieşte un festival „grandios”, pe banii sponsorilor

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a depus, luni, jurământul şi s-a declarat dornic să treacă la treabă, fără orgolii şi fără scandal. A părut împăcat chiar şi cu ideea că viceprimar ales, de către consilierii locali, este social-democratul Bogdan Maganu, cel pe care în campania electorală îl făcea una cu pământul. După şedinţa de învestitură, constituire a Consiliului Local Mangalia şi discuţii cu presa, Cristian Radu a rămas în primărie pentru a se organiza, iar mesajul a fost, spun sursele noastre: „Rămân [...]

O mireasă a fugit de la nuntă pentru un concert Iris! Solistul a chemat-o pe scenă, motocicliștii au aplaudat-o

O mireasă a fugit de la nuntă pentru un concert Iris! Tânăra din Călărași și-a lăsat soțul cu nuntașii și a dat o fugă să-și vadă favoriții evoluând în cadrul unui festival. Aflând că formația eipreferată cântă la un festival al motocicliștilor de lângă Călărași în aceeași seară cu petrecerea sa de nuntă, tânăras-a furat' singură de lângă mire și a plecat să rockerească' în rochia de mireasă. Apariția sa în rândul sutelor de motocicliști prezenți la Black&White Motor Party a [...]

Roxana Vaşniuc, agresată în culisele unui festival

Roxana Vaşniuc, vedeta postului Etno TV, a fost protagonista unui incident mai puţin obişnuit, cu două seri în urmă, la Târgu Jiu.Blonda a prezentat un festival de muzică populară, transmis în direct de postul la care lucrează, când a fost îmbrâncită de unul dintre invitaţi, care nu mai dorea să plece de pe scenă.
“M-a sunat Roxana pe la ora 23.00, să-mi spună că e un domn cu un cor de copii, care se află de vreo două ore pe scenă, deşi [...]

Ce bine se ţine la 52 de ani! sexi DEMI Moore!

Actrița americană a fost o prezență foarte plăcută la Santa Barbara International Film Festival.
Demi Moore a fost prezentă la Santa Barbara International Film Festival. A fost una dintre cele mai plăcute apariții, vedeta strălucind.

La 52 de ani, actrița americană se ține foarte bine. Pentru evenimentul la care a participat, Demi Moore a adoptat o rochie lungă, în nuanțe de gri, cu un decolteu adânc și cu o croială voluminoasă.

Vedeta a strălucit. A fost radioasă și a avut o atitudine de divă [...]

Ediţia din 2018 a Festivalului internaţional de film de la Dubai a fost anulată

Festivalul internaţional de film de la Dubai (DIFF) va avea loc de acum încolo o dată la doi ani, ediţia din 2018 fiind pur şi simplu anulată, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP şi Agerpres. Ediţia a 15-a va avea loc deci la o dată neprecizată în 2019, conform "unei noi strategii pentru a susţine creşterea şi evoluţia filmului şi industriilor de conţinut în regiune", a anunţat DIFF într-un comunicat, fără alte explicaţii. De 14 ani, aproape 2.000 de filme au [...]

Nepriceput

Boc, plin de bere din cap, până-n picioare, la un festival german

Emil Boc a dat startul unui festival german desfăşurat la Cluj-Napoca. Primarul municipiului a făcut onorurile şi a dat cep primului butoi de bere, însă nu a părut prea priceput, stropindu-se din belşug pe haine şi pe ochelari. Echipat cu un şorţ şi cu un ciocan, primarul Clujului, Emil Boc, a deschis cu mâna lui Festivalul de toamnă al economiei germane, desfăşurat în Piaţa Unirii. Fostul premier a dat cep primului butoi de bere, pentru a putea declara festivalul deschis, însă [...]

NEVERSEA 2018: PRIMA NOAPTE INCENDIARĂ LA CEL MAI MARE FESTIVAL DE MUZICĂ DE PE LITORAL!

Noapte de poveste, la malul mării! Prima noapte de distracţie, a celui mai mare festival de pe litoralul românesc, a luat sfârşit. Zeci de mii de oameni au petrecut încă de ieri, 5 iulie a.c., şi până astăzi de dimineaţă. Şi valurile mării au ţinut ritmul cu petrecăreţii! Cel mai mare festival de pe plajă din Europa, NEVERSEA aduce în această vară pe litoralul românesc cei mai buni artiști ai momentului. Pe cele șapte scene aflate în perimetrul festivalului concertează: The [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank