Anul IX, Nr. 533, Luni, 18 Decembrie 2017


 
 

Mama lui Elton John a murit. Artistul e în stare de șoc

Elton John a anunţat cu tristețe că mama lui, Sheila Eileen Dwight, a murit. Cei doi abia reușiseră să-și refacă relația după ce nu și-au vorbit aproape 9 ani, scrie Libertatea. Elton John a postat un mesaj pe pagina personală de Instagram în care a făcut anunțul pierderii celei care i-a dat viață: ”Atât de trist să vă anunţ că mama mea a murit în această dimineaţă. Abia ce o văzusem lunea trecută şi sunt în şoc. Drum lin, mamă. Multumesc [...]
 

Ovidiu Anton, cel mai ghinionist solist din istoria Eurovision, și-a facut trupă rock

Ovidiu Anton, rockerul român care a rămas acasă după ce s-a calificat la finala Eurovision 2016, asta din pricina datoriilor acumulate de televiziunea publică față de EBU (European Broadcasting Union), forumul superior stațiilor europene de televiziune, s-a hotărât, scrie Libertatea. Nu se mai bazează pe niciun sprijin și are gata primul său album. ”În primăvară scot primul album, cu trupa mea, Anton. Va fi unul foarte rock. Materialul este o continuare a piesei ”Moment Of Silence”, piesa cu care am câștigat [...]
 
 

Clasamentul WTA - Simona Halep, în continuare lider

Românca Simona Halep se află pentru a treia săptămână consecutivă pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni.

Halep are în continuare 40 de puncte avans față de următoarea clasată, Garbine Muguruza (Spania), și 570 de puncte față de Karolina Pliskova (Cehia), ocupanta locului al treilea.

În top 100 se mai găsesc alte patru românce, Sorana Cîrstea, care se menține pe locul 37, Irina-Camelia Begu a urcat 12 locuri și este pe 44, Mihaela Buzărnescu [...]

Simona Halep, în grupă cu Svitolina, Wozniacki și Garcia, la Turneul Campioanelor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost repartizată în Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore (WTA Finals), alături de ucraineanca Elina Svitolina, de daneza Caroline Wozniacki și de Caroline Garcia (Franța). [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

David Cassidy a murit. Celebrul cântăreț din anii '70 avea 67 de ani

Actorul și cântărețul american David Cassidy a murit. Vedeta serialului Family Partridge, un fenomen al anilor ’70, avea 67 de ani, scrie BBC News, citat de Agerpres. „David a murit înconjurat de cei pe care îi iubea, cu bucurie în inima lui și fără durerea care-l chinuia de mult timp”, a transmis familia lui într-o declarație de presă. El a fost internat săptămâna trecută după ce mai multe organe i-au cedat. La începutul acestui an, cantărețul a anunțat că suferă de [...]

Sofia Vergara a primit o stea pe Walk of Fame

Actriţa columbiană Sofia Vergara a primit o stea pe Bulevardul Celebrităţilor - Walk of Fame - din Hollywood, în cadrul unei ceremonii care a avut loc joi (7 mai) la Los Angeles.

Steaua dedicată actriţei columbiene, vedeta serialului "O familie modernă/ Modern Family", este cea de-a 2.551-a de pe Hollywood Walk of Fame. Vedeta americană a venit la ceremonia de dezvelire a stelei însoţită de actualul ei partener de viaţă, actorul Joe Manganiello, cu care s-a logodit de Crăciun, potrivit Mediafax.

Sofia Vergara [...]

25 de motive să NU vizitezi România: „Acest loc arată atââââât de neinteresant”

Cum văd străinii România? Iată ce spune un blog despre țara noastră. Site-ul Family Vacation a întocmit un top pamflet cu motive pentru care nu ar trebui să vizitezi România. Argumentele prezentate sunt sarcastice și sunt urmate de poze superbe cu peisaje românești. Cititorii blogului Family Vacation au fost confuzi la început, au întrebat dacă este o glumă sau o ironie fină la adresa acelor străini care denigrează imaginea României. Mesajul articolului este în mod evident contrariul. Iată motivele pentru care [...]

Cea mai dorită femeie din lume, agresată de Revelion de iubitul gelos!

Sofia Vergara, cea care a fost desemnată "cea mai dorită femeie din lume" în 2012 de cei de la revista Maxim, a avut un sfârşit de an crunt. Ea a fost prezentă la un eveniment intitulat "Star Family" unde a fost rugată de unul dintre invitaţi să facă o fotografie cu el. Iubitul ei, Sebastian Loeb, a avut o criză de gelozie în acel moment şi a început să ţipe la ea şi să o îmbrâncească, rupându-i rochia, după cum anunţă [...]

Sofia Vergara a pozat complet goală la vârsta de 45 de ani

Actrița Sofia Vergara, în vârstă de 45 de ani, a pozat complet goală pentru revista Women’s Health. Vedeta cunoscută pentru rolul din comedia „Modern Family” a vorbit despre schimbările prin care trece corpul ei, dar și despre cum se menține în formă, scrie libertatea.ro. Sofia Vergara este una dintre cele mai frumoase actrițe de la Hollywood, fiind extrem de cunoscută pentru senzualitatea ei, dar și pentru ținutele ei sexy care îi scot formele în evidență. Acum, la 45 de ani, vedeta [...]

S-a stins din viaţă un actor celebru din "Seinfeld"!

A murit la vârsta de 58 de ani! Actorul american Stephen Lee, care a apărut în serialul TV de succes "Seinfeld", a murit în urma unui atac de cord, potrivit contactmusic.com.

Îndrăgitul actor Stephen Lee a murit pe 14 august, potrivit sursei citate. Născut în Englewood, New Jersey, în 1955, a apărut în serialul "Seinfeld", dar şi în filme precum "La Bamba", din 1987, "RoboCop 2", din 1990, şi "Burlesque", din 2010. A devenit faimos după apariţia într-un episod din 1997 al [...]

Diddy, Beyonce și J.K. Rowling, celebritățile cu cele mai mare venituri în ultimele 12 luni

Rapperul american Diddy ocupă primul loc în topul celor mai bine plătite 100 de celebrități în ultimul an realizat de revista Forbes, fiind urmat de cântăreața Beyoncé și de scriitoarea J.K. Rowling. Diddy, 47 de ani, pe numele său real Sean Combs și cunoscut la începutul carierei ca Puff Daddy, a încasat venituri de aproximativ 130 milioane de dolari în perioada iunie 2016 " iunie 2017, grație ultimului său turneu Bad Boy Family Reunion, unui parteneriat cu o companie producătoare de [...]

Datorii de peste 3 miliarde

Hagi a obţinut în instanţă falimentul cazinoului care funcţiona în incinta hotelului său

Fostul mare fotbalist Gică Hagi a reuşit, prin firma sa, SC Hagi Sport SRL, să obţină falimentul cazinoului care funcţiona în incinta hotelului său din Mamaia, Iaki. Hagi a cerut falimentul cazinoului la Tribunalul Constanţa la începutul anului în curs, după ce reprezentanţii societăţii Platinum Club Mamaia SRL nu i-au plătit datoriile de circa doi ani de zile. Gică Hagi a cerut în instanţă falimentul societăţii Platinum Club Mamaia SRL pe 3 ianuarie, iar după patru luni, judecătorii au acceptat cererea [...]

Asta e Steaua?

Prodanca i-a înjurat pe stelişti şi la nunta fiicei lui Teia Sponte. Vezi mesajul ei către suporteri

Anamaria Prodan Reghecampf nu s-a putut abţine şi le-a mai dedicat una contestatarilor săi, chiar dacă se afla la un eveniment de familie, care nu avea nici cea mai mică legătură cu echipa Steaua şi suporterii acesteia. Prezentă la nunta Mariei, fiica „eminenţei cenuşii” a Stelei, Teia Sponte, impresara s-a tras în poză cu toţi invitaţii de vază ai evenimentului, la care au participat 600 de persoane. Printre ei, selecţionerul Victor Piţurcă, Helmuth Duckadam, Valeriu Argăseală, Gică Hagi, care a stat [...]

„Păcănelele” au adus pierderi de peste 10 miliarde

Hagi cere falimentul cazinoului Platinum Club din Mamaia

Fostul mare fotbalist Gică Hagi cere în instanţă falimentul cazinoului care funcţiona în incinta hotelului său din Mamaia. Hagi Sport SRL, firma care administrează hotelul Iaki, a depus chiar din prima zi lucrătoare a acestui an, 3 ianuarie, un dosar la Tribunalul Constanţa prin care cere deschiderea procedurii insolvenţei asupra debitorului SC Platinum Club Mamaia SRL, iar primul termen de judecată a fost stabilit pe data de 3 aprilie a.c. Hagi a reziliat contractul de închiriere a spaţiului cu firma care [...]

Clienţii care au nevoie sunt uşuiţi la vecinii de peste drum

Incredibil! În Constanţa, un restaurant a primit aviz de funcţionare deşi nu are toaletă

Aveţi grijă în ce restaurant ajungeţi, mai ales în cazul în care nevoile fiziologice nu vă dau pace. Deşi patronii localurilor sunt obligaţi de lege să asigure clienţilor grupuri sanitare, nu toţi o şi aplică. Se întâmplă într-un restaurant din Constanţa, situat în Tomis Nord, zona Cireşica. Clienţii localului sunt nevoiţi să meargă la localul vecin dacă au tupeul de a întreba unde e toaleta restaurantului.

Unităţile de alimentaţie publică, fie ele cafenele sau restaurante, nu pot primi avizul de funcţionare dacă [...]

Acestea sunt piesele care participă la Selecţia Naţională Eurovision 2014

Nume consacrate şi artişti noi se luptă pentru a reprezenta România în finala Eurovision, ce se va desfăşura în acest an în Danemarca.

Vineri a fost ultima zi în care doritorii s-au putut înscrie competiţia naţională. Paula Seling şi Ovi s-au întors în concurs cu "Miracle", o piesă ce se bucură de susţinere în Danemarca şi Franţa. De asemenea, Ştefan Stan este un alt nume cunoscut, ca şi Mihai Trăistariu, care a obţinut locul 4 în finala Eurovision din 2006.

Mirela Boureanu Vaida, [...]

EXCLUSIV

Un constănţean, „săgeata” unei reţele de evazionişti arabi din Bucureşti şi Giurgiu destructurate de DIICOT

„Atitudinea” vă prezintă în exclusivitate identitatea evazioniştilor săltaţi joi, 27 iunie a.c., de către DIICOT, din domiciliile lor din Giurgiu, Ilfov şi Bucureşti, suspectaţi că au prejudiciat bugetul de stat cu peste 2 milioane de euro desfăşurând achiziţii intracomunitare de produse agroalimentare, prin intermediul unor firma fantomă. Din cele 6 persoane duse la audieri, 4 au fost prezentate Tribunalului Giurgiu cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, din care două au fost încarcerate. Este vorba despre Jamal Kanj, soţia [...]

Au de plătit 88.000 de euro
Dimitrie Sturdza

Patronii falimentari de la Cafe Cafe sunt datori vânduţi prinţului Dimitrie Sturdza

Numele Sturdza a devenit cunoscut constănţenilor mai ales din anul 2007, când instanţa a decis, după 7 ani de procese cu municipalitatea, ca 65 de hectare de teren intravilan revendicate să le revină moştenitorilor familiei nobiliare. Terenul cuprinde suprafaţa cartierelor Viile Noi, Kilometrul 4-5 şi Faleză Sud. Printre imobilele revendicate se numără şi clădirea unde astăzi activează societatea Cafe Cafe Restaurant SRL, situată pe str. Ştefan Cel Mare nr.4, colţ cu str. Mircea Cel Bătrân nr.94, local unde deseori am putut [...]

 

La 11 ani, Meghan Merkle încerca deja să schimbe lumea, răzvrătindu-se împotriva unei reclame

Meghan Markle era pregătită să fie un model pentru copiii din întreaga lume încă de la vârsta de 11 ani. Cu mult înainte de a fi logodită cu prințul Harry și [...]
 

Cântărețul Johnny Hallyday, părintele rock and rollului francez, a murit la 74 de ani

Johnny Hallyday, cel mai mare star rock cunoscut de Franța, a murit în noaptea de marți spre miercuri, la 74 de ani, ca urmare a unui cancer la plămâni, a anunțat [...]

Kim Kardashian a pozat goală ca să-și promoveze o nouă afacere

Vedeta a făcut o mulțime de valuri când a postat primul selfie goală, în fața oglinzii din baie. După aceea au apărut numeroase alte ipostaze incredibil de sexy. În ultima perioadă, [...]
 

Ed Sheeran a lansat un remix al hitului „Perfect“ împreună cu Beyonce

Ed Sheeran a lansat un remix al hitului său "Perfect" împreună cu Beyonce, care a fost postat pe pagina de YouTube a cantautorului, relatează agenția de știri UPI. "Am găsit un [...]
 

Rihanna are propriul bulevard în insula sa natală

Rihanna are propriul bulevard în insula natală, Barbados. Strada pe care celebra artistă s-a născut a fost redenumită în „Rihanna Drive”, scrie Libertatea. Rihanna a revenit în insula sa natală, Barbados, [...]

Alexandru Arșinel, atac extrem de dur la adresa lui Mihai Bendeac

Actorul Alexandru Arșinel a avut o reacție extrem de dură la adresa lui Mihai Bendeac, cel care l-a atacat în numeroase rânduri atât pe el, cât și pe marii artiști din [...]
 

O actriţă veterană vine cu o explicaţie „bombă” pentru numeroasele cazuri de hărţuire sexuală

Angela Lansbury, 92 de ani, din serialul „Verdict crimă”, are propria variantă în privinţa faptului că tot mai multe femei din industria de divertisment se plâng că au fost abuzate sexual [...]
 

Videoclipul "Gangnam Style" a depășit pragul de 3 miliarde de vizualizări pe YouTube

Videoclipul cântecului "Gangnam Style", lansat de rapperul sud-coreean Psy în 2012, care a deținut timp de mulți ani recordul absolut de difuzări pe YouTube, a reușit să depășească luni pragul de 3 miliarde de vizualizări pe această platformă online, potrivit EFE, citată de Agerpres. Cu dansul său caracteristic al "călărețului" și cu o serie de imagini extravagante, videoclipul "Gangnam Style" își menține popularitatea internațională după cinci ani de la lansare și a ajuns luni la 3.001.472.665 de vizualizări. "Legenda lui 'Gangnam [...]

Actrița Cristina Stamate a murit la câteva ore după înmormântarea Stelei Popescu

Actrița Cristina Stamate a murit, la vârsta de 71 de ani. Ea fusese internată la Spitalul Floreasca din Capitală, săptămâna trecută, joi, chiar în ziua în care colega ei de scenă, actrița Stela Popescu, a murit, scrie Libertatea. Cristina Stamate a fost internată la spitalul Floreasca, la Terapie Intensivă, după ce a suferit un accident vascular cerebral. ”Actrița Cristina Stamate a murit luni, în jurul orei 6.50” a declarat pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Florasca, Bogdan Oprița. [...]

Actrița Stela Popescu, înmormântată cu onoruri militare la Cimitirul Cernica

Actrița Stela Popescu a fost condusă pe ultimul drum de sute de persoane și înmormântată cu onoruri militare la Cimitirul Cernica, alături de soțul său, Puiu Mihai Maximilian, scrie Agerpres. La slujba de la Mănăstirea Cernica au fost, alături de fiica regretatei actrițe, Doina Maximilian, ambasadorul Republicii Moldova, Mihai Gribincea, actorul Alexandru Arșinel, directoarea Teatrului "Stela Popescu", Smaranda Oțeanu Bunea, actrița Adriana Trandafir, Adrian Enache, Aurelian Temișan și Monica Davidescu, Manuela Hărăbor, Raluca Guslicov, Mihai Constantin, fostul soț al Stelei Popescu, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank