Anul IX, Nr. 533, Miercuri, 16 Ianuarie 2019


 
 

Blonda de la Drept e o amintire. Cum arată Reese Witherspoon la 42 de ani

Mamă, actriță, producătoare și antreprenoare, Reese Witherspoon (42 de ani) are grijă să-și facă timp și pentru ea după o săptămână aglomerată. Duminică, 13 ianuarie, Reese a fost surprinsă la o tură de alergare în Santa Monica, însoțită de cei doi câini ai familiei. Timpul n-a fost prea blând cu actrița care a devenit celebră cu seria de lungmetraje Blonda de la Drept. De la primul film din serie, lansat în 2001, viața lui Reese Witherspoon s-a schimbat foarte mult. Actrița [...]
 

Data lansării ultimului sezon din serialul ''Game Of Thrones'', confimată de HBO

Ultimul sezon al serialului ''Game Of Thrones'' (''Urzeala tronurilor'') va fi difuzat începând cu 14 aprilie, a confirmat canalul american de televiziune HBO, informează luni Press Association.

Sezonul final, cel de-al optulea, din adaptarea cinematografică a seriei fantasy scrise de romancierul american George R.R. Martin va avea şase episoade.

Saga revine pe micile ecrane după o aşteptare de aproape doi ani de la precedentul sezon şi va pune capăt aventurilor începute în 2011.

Succesul seriei ''Game Of Thrones'' i-a transformat pe mulţi dintre actorii [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Constănţeanul se agită acum să-şi recupereze banii

După ce a terorizat primăriile din Constanţa, patronul de la Condorii Şulţ l-a executat şi pe afaceristul Dimaca

Afaceristul constănţean Nicolae Dimaca are probleme în afaceri? Cunoscuta societate prahoveană Condorii Şulţ l-a luat şi pe acesta în vizor, după ce a reuşit să închidă conturile mai multor primării din judeţul Constanţa şi l-a executat pentru o datorie de 5.000 lei. Supărat, Dimaca se luptă acum se recupereze „exorbitanta” sumă de bani.

Omul de afaceri Nicolae Dimaca este proprietar al companiilor Expocar Trade şi Premium Auto, prin intermediul cărora deţine o reţea de showroomuri auto în Constanţa, Bucureşti, Călăraşi, Slobozia, [...]

Prima TV aduce un nou format de emisiune în România: "Trade Up"

Postul Prima TV a achiziţionat drepturile pentru emisiunea-concurs "Trade Up" de la compania israeliană Keshet International. Postul va transmite 15 episoade din show-ul tv.

Emisiunea creată de Keshet Broadcasting pune faţă în faţă două familii care se bat pentru a câştiga maşina visurilor lor. Membrii familiilor trebuie să răspundă la întrebări de trivia şi să aleagă cheile potrivite pentru a porni motorul maşinii, totul înainte echipei rivale. În final, familia câştigătoare trebuie să decidă dacă rămâne cu maşina câştigată sau "face schimb", [...]

Sentinţă

World Trade Center Bucureşti a dat faliment

Tribunalul Bucureşti a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei societăţii World Trade Center Bucureşti SA, care administrează Hotelul Pullman din Capitală. Prin cererea înregistrată la data de 3 iunie 2011, WTC SA a solicitat protecţia legii insolvenţei în vederea reorganizării activităţii. Cererea de insolvenţă a fost determinată de imposibilitatea plăţii, refinanţării sau reeşalonării datoriilor de peste 65 milioane dolari. Printre acţionarii WTC se numără Municipiul Bucureşti, Fondul Proprietatea, SIF Muntenia, Astra Asigurări, Debarth, Bouygues Batment, TAROM, Camera de Comerţ a României. [...]

Lucrări de demolare a sondelor de petrol
Răzvan Chicheanu

Petrom îl umple pe Chicheanu de bani: Consal Trade a prins un contract de 300 de miliarde

Consal Trade, celebra firmă deţinută de familia Chicheanu, a dat lovitura: OMV Petrom a declarat-o ca fiind una din câştigătoarele licitaţiei pentru lucrări de demolare şi excavare la mai multe sonde de petrol din ţară, pentru care colosul austriaco-român plăteşte aproape 940 de miliarde de lei vechi. O treime din sumă revine lui Chicheanu, Consal Trade parafând deja contractul OMV Petrom la data de 02.07.2012. Potrivit contractului, firmei constănţene îi revine lotul 1 de lucrări, care presupun „Execuţie de lucrări de [...]

Ţepele nu au bătaie lungă

Consal Trade a reuşit să vândă mansardele construite în batjocură de Mans Euro Construct

Consal Trade a băgat milioane de lei în refacerea mansardelor din Poarta 6, pe care le-a achiziţionat de la societatea Mans Euro Construct, după ce cea din urmă îi era datoare vândută celei dintâi. Mansardele au fost construite de firma Mans Euro Construct în 2008 şi, pentru că nu şi-a respectat obligaţiile contractuale cu locatarii blocurilor, nu au putut primi recepţia pentru a le vinde.

În urmă cu ceva timp, săptămânalul „Atitudinea” a publicat un material ce avea ca personaj principal, [...]

Licitaţie contestată

O firmă din Constanţa se chinuie să dezinfecteze RADET Bucureşti

SC Gemini Trade DDD din Constanţa vrea să dezinfecteze RADET-ul din Capitală, dar nu prea este lăsată. Administratorul societăţii, Taşcu Bîrzu, a pierdut licitaţia publică organizată de regia bucureşteană privind încheierea unui acord cadru ce are ca temă „Achiziţia serviicii de dezinsecţie”, contract ce i-ar fi adus în conturi peste 2 miliarde de lei vechi. Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti a organizat, în luna iulie, licitaţie publică pentru contractarea unei firme specializate privind prestarea de servicii de [...]

Bomba din baterie! O tabletă luată din Constanţa putea exploda oricând în faţa unui copil

Ai cumpărat vreun produs de la Tonis Trade? Atunci, fii cu ochi-n patru: oricând, există riscul să-ți explodeze în casă! Un constănțeancă a achiziționat, în urmă cu peste un an, o mașină de spălat de la Tonis Trade. Chipurile, era la ofertă: primeai moca o tabletă. Evident, no name, că doar nu-ți oferea ceva bun și de calitate! Însă, fiind gratuită, clienta a acceptat-o. I-a făcut-o cadou fiicei sale, în vârstă de 6 ani. Zilele trecute, micuța a cerut tableta părinților [...]

Pentru laptopuri făcute pe vapor, aduse de afară

Clienţii Tonis Trade se pot trezi oricând cu poprire pe salarii

SC Tonis Trade SRL este o companie constănţeană privată înfiinţată în anul 1994, având ca obiect de activitate comercializarea produselor de uz casnic, electrocasnice, electronice, audio-video, tehnică de calcul şi aparate de aer condiţionat. Deschizător de drumuri în comerţul de produse, Tonis Trade este o companie care a iniţiat, ca şi concurenţii săi, de altfel, sistemul de vânzare în rate, oferind credit de consum finanţat din resurse proprii. Se pare însă că seriozitatea companiei este pusă la îndoială, şi asta după [...]

Datorită modului deficitar de construcţie,

Mansardele complexului rezidenţial Popas III au picat la prima ploaie

Pe plan local, agenţia de turism SC Perla Tour SRL este cunoscută sub numele de Complexul Hotelier Perla, din staţiunea Mamaia. În anul 2007, aceasta a colaborat cu societatea Roof Serv Trade SRL, cu care a încheiat un contract de prestări servicii, ce avea ca obiect executarea lucrărilor de montaj pentru obiectivul: Şantier Popas III, din Mamaia, construcţiile constând în blocurile B1, B2, B3, B4, B5, B6, B7, cu regim de înălţime 7 Etaje. După ce firma prestatoare a finalizat lucrările [...]

Israelienii îşi vând şi avionul, cu 1,4 milioane euro
Fredy Robinson

Cum s-a prăbuşit imperiul escrocului care a concesionat Cazinoul Constanţa: falimente şi datorii de zeci de milioane de euro

Fredy Robinson, afaceristul româno-israelian aflat în spatele companiei care a concesionat Cazinoul Constanţa şi l-a lăsat în paragină, s-a ruinat aproape complet. Arestat pentru câteva luni la el acasă pentru fraude, cercetat în mai multe dosare cu prejudicii de zeci de milioane de euro, Robinson a încercat să-şi şteargă urmele retrăgându-se treptat din aproape toate firmele sale. În prezent, nu mai există în România societate contorlată de Robinson care să nu fi dat faliment sau să nu se afle în reorganizare [...]

Loredana Hrinciuc, câştigătoarea Miss România 2011

Aseară, la World Trade Center, au avut loc Gala Fotbalului Românesc şi Miss România 2011.
Pentru a convinge juriul, cele 20 de concurente din finala celui mai aşteptat concurs de frumuseţe, Miss România, au trecut prin 3 probe: proba costumelor populare, proba costumelor de baie şi proba rochiilor de seară semnate Andreea Dogaru.Un moment special a fost oferit de designerii români, printr-o defilare cu cele mai frumoase rochii - Cătălin Botezatu, Laura Olteanu , Mihai Albu, Clara Rotescu , Romaniţa Iovan, Rita [...]

Foto Click.ro

Preferata lui Radu Mazăre, câştigătoare la Miss România!

În 8 decembrie, la World Trade Center, a avut unul dintre cele mai importante concursuri de frumuseţe din ţară: Miss România 2011. Andreea Panea, preferata edilului de la Constanţa, a fost desemnată Miss Popularitate.
Andreea Panea, cea care a intrat în colimatoriul presei tabloide după ce s-a afişat la braţul lui Radu Mazăre, a fost una dintre norocoasele finaliste de la renumitul concurs de frumuseţe din România.

Nu este pentru prima dată când Andreea este desemnată una dintre cele mai frumoase prezenţe feminine [...]

Depreciere

Leul - oglinda performanţelor extrem de slabe ale economiei româneşti

În primul semestru, monedele lumii s-au apreciat puternic faţă de euro; lideri: yenul japonez, dolarul american şi dolarul canadian. Monedele europene s-au apreciat la rândul lor faţă de euro, mai puţin forinţul, leul şi zlotul polonez, cel din urmă având o depreciere susţinută cel puţin parţial de autorităţi. „Leul este oglinda performanţelor extrem de slabe ale economiei româneşti în prima jumătate a anului curent”, a arătat Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers, cea mai mare casă de brokeraj [...]

Este fosta soţie a patronului Rico SRL, celebră pentru contractele cu statul
Tribunalul Constanţa

Femeia arestată în dosarul miilor de hectare retrocedate ilegal, fostă candidată la Parlament

Femeia arestată la sfârşitul săptămânii trecute de Tribunalul Constanţa, într-un dosar al DNA care viza tentativa de retrocedare ilegală a câtorva mii de hectare de teren, în valoare de peste 12 milioane de euro, este un personaj discret, dar extrem de interesant. Născută pe 9 septembrie 1959 în judeţul Vrancea, Silviea Gheorghe nu este deloc o novice într-ale afacerilor, cochetând la un moment dat şi cu politica mare. Silviea este fosta soţie a lui Marcel Cornel Gheorghe, cel care deţine 85% [...]

În Sfârşit
Sebastian Ghiţă

Realitatea TV a intrat în faliment

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg a cerut insolvenţa postului de ştiri Realitatea TV, potrivit unor surse din piaţă. În luna aprilie, Schwartzenberg a cumpărat 92% din acţiunile de la Realitatea Media de la controversatul Sorin Ovidiu Vîntu. Sebastian Ghiţă, manager Realitatea TV, a declarat pentru evz.ro: „Am aflat de această cerere de insolvenţă şi cred că prima discuţie trebuie să fie între acţionarul majoritar şi administratorul firmei. tiam de această opţiune. Cererea de insolvenţă este o etapă în viaţa unei companii”. [...]

 

Cătălin Botezatu, declarații bombă: „Mi s-a propus să rămân în Germania, cu prețul de a face o căsătorie falsă”

Mariajul este un subiect tabu pentru creatorul de modă Cătălin Botezatu, chiar dacă acesta nu duce lipsă de admiratoare. El povestește că nu are de gând să se căsătorească și a [...]
 

Oana Zăvoranu a recunoscut pentru prima oară. „În showbiz nu există prietenii, există numai mâncătorie“

Oana Zăvoranu este una dintre vedetele care își exprimă ferm opinia aproape despre orice subiect. Bruneta a postat pe contul de socializare un mesj, în care vorbește despre "vedetele închipuite" și [...]

Din ce îşi câştigă banii noua iubită a lui Victor Slav

Victor Slav a confirmat recent că formează un cuplu cu Raluca Silea, o brunetă focoasă de care se pare că este îndrăgostit nebuneşte. Deşi cei doi se află la începutul relaţiei, [...]
 

Artiştii au sărbătorit Revelionul cu întârziere. Iată cum s-au distrat până în zori

Sâmbătă, 12 ianuarie, artiştii care au muncit de Revelion şi au susţinut concerte şi-au dat întâlnire la un local din Capitală pentru a recupera distracţia şi voia bună. Revelionul artiştilor a [...]
 

Sandra vrea 100 de borcane de zacuscă din România. Cum arată acum solista anilor ’80

Sandra (56 de ani), artista de renume mondial, care a luat cu asalt topurile cu piesele "Maria Magdalena” sau ''In the heat of the night”, se pregăteşte să revină în România, [...]

Larisa Bercea, ,cea mai sexy dansatoare la bară, a fost jefuită

Normal, senzualitatea ei debordantă, felul ei de a fi şi lipsa de inhibiţii i-au adus, aşa cum era de aşteptat, şi o groază de fani şi de urmăritori pe conturile ei [...]
 

De ce a mers Mario Fresh la Exatlon: Am făcut prea multă muzică în 2018

Unul dintre concurenții din echipa Faimoșilor, din nou sezon Excatlon este Mario Fresh. Prezența tânărului muzician este o surpriză, iar Cosmin Cernat l-a întrebat de ce a ales să participe la [...]
 

Ioana Ginghină, despre marea ei dorință pentru 2019

Ioana Ginghină a vorbit despre dorințele pe care le are pentru 2019, dar și despre rolul pe care îl joacă superstițiile în viața ei, la “CulTOUR”
“Eu am superstiții, dar merg pe ideea că nu ți se întâmplă nimic rău, ți se întâmplă doar bine. Îmi pun dorințe, îmi fac tot soiul de vizualizări, astfel încât să am ce îmi doresc în noul an. Pe o coală pun tot felul de lucruri, poze, listă pe care o pun pe frigider, iar apoi [...]

Salariile incredibile pe care le-au primit juraţii de la „Vocea României“!

Pro TV reuşeşte, în fiecare an, să cucerească publicul cu producţii ca „Vocea României“ şi „Românii au talent“, iar la începutul acestei luni a avut loc finala celui mai urmărit show de muzică din ţara noastră.

Trofeul „Vocea României“ a ajuns din nou în echipa lui Smiley, de această dată la Bogdan Ioan, un concurent care a stârnit un val de antipatie în mediul online.

Din câte se pare, juraţii de la „Vocea României“ sunt foarte motivaţi financiar pentru a câştiga celebrul show. [...]

Cristian Boureanu, nuntă inedită cu iubita de 23 de ani

Veste bună pentru controversatul om de afaceri Cristian Boureanu. După ce magistraţii Curţii de Apel au decis să revoce măsura preventivă a controlului judiciar în dosarul în care a fost judecat pentru ultraj, acum fostul deputat plănuieşte să se însoare în străinătate. Laura Dincă a fost cerută de soţie, iar anul viitor va avea loc o nuntă ca în poveşti, scrie click.ro.Nunta va avea loc, posibil, în America sau Franţa, însă nu s-au decis deocamdată în privinţa destinaţiei. ”Nu am luat [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank