Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Eurovision 2019. Când încep înscrierile pentru selecţia naţională. Se fac exclusiv online

Eurovision 2019. Televiziunea Română (TVR) anunță, prin intermediul unui comunicat, că înscrierile pentru selecţia naţională Eurovision 2019 încep vineri, 9 noiembrie, iar pe 20 decembrie urmează să fie anunţaţi semifinaliştii acestei competiţii, scrie Libertatea. Astfel, compozitorii pot înscrie piese pentru Selecţia Naţională până pe 10 decembrie 2019, care se fac exclusiv online, completând formularul disponibil pe siteul oficial al evenimentului, iar jurați de specialitate și telespectatorii TVR vor alege, în perioada următoare, reprezentantul nostru pentru cea de-a 20-a participare a României [...]

România la Eurovision 2018. Cine transmite LIVE concursul de la Lisabona

România la Eurovision 2018. Trupa The Humans, câştigătoarea Selecţiei Naţionale, va reprezenta România la Eurovision 2018 cu piesa Goodbye, în marea finală pe 12 mai, scrie Libertatea. Melodia “Goodbye” va intra în concurs pe poziţia a doua, în prima parte a semifinalei din 10 mai 2018. Evenimentul va fi transmis live la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+: semifinalele pe 8 şi 10 mai şi Marea Finală în data de 12 mai 2018. Finala Eurovision 2018 va avea loc sâmbătă, [...]

Sursa foto: click.ro

Scandal la Eurovision 2015. Liana Stanciu, criticată

Ca în fiecare an la Eurovision, scandalul e la ordinea zilei. La ediţia Eurovision 2015, care are loc la Craiova, mai mulți fani ai acestui concurs acuză, printr-o scrisoare deschisă preşedintelui TVR, Stelian Tănase, că jocurile deja au fost făcute în aşa fel să câștige trupa Voltaj. În scrisoarea adresată preşeintelui Stelian Tănase,i se aduc acuzații grave Lianei Stanciu, şefa delegaţiei României la Eurovision 2015. Plângerea fanilor nemulţumiţi a fost postată pe Facebook.Liana Stanciu susţine că nu are nicio legătură cu [...]

Anul și scandalul

Mihai Trăistariu, numit escroc la Eurovision

De fiecare dată, în perioada preselecțiilor pentru Eurovision, numele lui Mihai Trăistariu apare în diverse scandaluri. Mai nou, românul i-a supărat pe compozitorii scandinavi care ar fi investit 6.000 de euro într-o piesă compusă special pentru el. Și asta pentru că în preselecția din 28 ianuarie, de la Timișoara, Mihai a concurat cu piesa „Heaven”, scrie Click. Nu există an fără scandal pentru Mihai Traistariu (38 de ani), la Eurovision! De data aceasta, cântărețul e acuzat de o echipă de compozitori [...]

Eurovision 2018: Trupa The Humans va susține un recital în Israel

Trupa The Humans, care va reprezenta România la Eurovision 2018, va susţine un recital în Israel, pe 10 aprilie, potrivit unui comunicat al TVR, scrie agerpres.ro. Reprezentanţii României la Eurovision Song Contest 2018 vor pleca spre Tel Aviv pentru a promova piesa "Goodbye", în cadrul evenimentului "Israel Calling 2018". Cea de-a treia ediţie a show-ului din Israel, dedicat Eurovision Song Contest, se va desfăşura pe durata a patru zile, în două oraşe diferite.

Potrivit sursei citate, evenimentul, iniţiat de cunoscutul producător de [...]

Voltaj a scăpat! Oficialii de la Eurovision n-au acceptat contestația făcută împotriva trupei

Se cam fâsâie scandalul de la Eurovision 2015. Trupa Voltaj a fost iertată, cel puțin deocamdată, pentru că ar fi depășit timpul admis de legile organizatorilor de la EBU. Contestația înaintată de adversarii celor de la Voltaj a fost, deocamdată, respinsă.

Cristian Faur, textierul melodiei cu care a participat la Selecția Națională Eurovision 2015 Luminița Anghel a publicat pe contul de Facebook răspunsul primit de la EBU (European Broadcasting Union, n.r.), organizatorii competiției la nivel internațional. „Am primit azi răspunsul din partea [...]

Eurovision 2015: Voltaj, făcută praf în presa britanică

România a participat pentru prima dată la Eurovision în anul 1993, însă până în anul 2005, nu a reușit să se califice în finală. La Eurovision 2015 Voltaj va participa cu piesa „De la capăt”, pe care jurnalistul Carl Greenwood o critică aspru.

În anul 2005, la Eurovision a participat Luminița Anghel, al cărei nume este scris greșit de jurnalistul britanic - „Liminta Anghel”. Aceasta, alături de membrii trupei Sistem, a avut un mare succes cu piesa „Let Me Try”, obținând locul [...]

BBC renunţă la votul publicului prin care se alegea reprezentantul Marii Britanii la Eurovision

BBC va renunţa la votul prin care publicul alegea reprezentantul Marii Britanii la concursul Eurovision şi s-a asociat pentru prima dată în acest scop cu o casă de discuri, informează site-ul radiodifuzorului public britanic. În urma acestei decizii, BBC nu va mai organiza emisiunea "Eurovision: You Decide", pe care o difuza din 2016.

Concurenţii au fost selectaţi de un juriu intern din cadrul BBC timp de cinci ani înainte de 2016.

În prezent, radiodifuzorul public britanic încearcă o formulă nouă, pentru a impulsiona [...]

Mihai Trăistariu a încins presa străină! Pe cine va reprezenta la Eurovision 2016

Mihai Trăistariu a fost nemulțumit de prestația României la Eurovision 2015, în special de mesajul transmis de piesa celor de la Voltaj și de faptul că s-a cântat în limba română. Conform presei străine, Mihai este hotărât să ia atitudine și să participe la Eurovision 2016, dar nu neapărat ca reprezentant al României.

După ce a reprezentat România la Eurovision în anul 2006 cu melodia „Tornero”, aproape opt ani mai târziu, artistul este hotărât să participe din nou la concurs, potrivit escunited.com.

Jurnalistul [...]

Cezar Ouatu: Aş vrea să câştig Eurovision 2020, ca să aduc Finala din 2021 la Timişoara

Interpretul Cezar Ouatu, care a reprezentat România în Finala Eurovision 2013, vrea să revină în această competiţie muzicală în 2020, pentru a aduce ediţia din 2021 a Eurovision la Timişoara, când oraşul va exercita titlul de Capitală Europeană a Culturii. El a declarat marţi, la Timişoara, că doreşte să se prezinte singur în noua provocare, cu o baladă. ''În acest serial Eurovision, dacă o să mă prezint din nou aş vrea să câştig în 2020, să mă pot reîntoarce în 2021 [...]

Eurovision 2019: 126 de piese au intrat în preselecţia naţională

Un număr de 126 de piese concurează în preselecţia naţională pentru concursul Eurovision 2019, cu 70% mai multe decât la ediţia precedentă, iar materialele au fost transmise exclusiv online, o premieră în istoria participării României în competiţia muzicală, potrivit unui comunicat. Marea finală a selecţiei naţionale va avea loc în luna februarie, în Bucureşti şi artişti consacraţi şi debutanţi, din România şi din străinătate, au răspuns anunţului lansat de TVR pentru participarea la Eurovision 2019.

Sub sloganul "Împlineşte visul!", echipa Eurovision România [...]

Eurovision 2019. Ce țări cântă în prima semifinală de la Tel Aviv

Ediția cu numărul 64 Eurovision Song Contest a fost deschisă oficial duminică, 12 mai, cu defilarea delegațiilor și recepția organizată la Charles Bronfman Auditorium din Tel Aviv. Odată cu acest evenimetn au început și repetițiile oficiale ale concurenților din toate țările concurente. Care sunt primele 17 țări care vor urca pe scena Eurovision 2019, din prima semfinală. Publicul din România va afla cine sunt primii finaliști ESC 2019 în show-ul care deschide competiția în această seară, marți, 14 mai, de la [...]

Ovi este din nou jurat în Elveţia pentru Eurovision

Solistul are multe planuri legate de Eurovision. Ovidiu Cernăuţeanu (45 de ani), alias Ovi Jacobsen, a fost invitat să fie jurat în Elveţia la preselecţiile pieselor pentru Eurovision. „Invitaţie de a participa în Juriul Profesional pentru a contribui la intrarea Elveţiei la Eurovision 2020 - Am dori să vă invităm să faceţi din nou parte din juriul nostru profesional în acest an”, aşa suna invitaţia primită de Ovi. „Aceasta e o recunoaştere plăcută a activităţii mele la Eurovision şi sunt onorat [...]

Ester Peony a cântat la cel mai mare eveniment pre-Eurovision din Europa

Reprezentanta României la Eurovision 2019, Ester Peony, a cântat sâmbătă seară, la cel mai mare eveniment pre-Eurovision din Europa. Ester a urcat pe scena Eurovision în concert din Amsterdam alături de aproape 30 dintre artiștii care vor concura la Tel Aviv, aducând On a Sunday în mijlocul fanilor Esc din Olanda. „Am mari emoții pentru seara de sâmbătă, când voi urca pentru prima dată pe scenă alături de mai mulți concurenți Esc 2019 la cel mai mare pre-party dedicat fenomenului. Eurovision [...]

Fiul Mădălinei Manole știe totul despre mama lui și îi ascultă piesele. Petru Mircea Junior s-a înscris în asociația care păstrează memoria „fetei cu părul de foc”

Petru Mircea junior a intrat în Asociația Mădălina Manole. Fiul regretatei artiste a împlinit recent 9 ani și i s-a alăturat tatălui său în efortul de a păstra vie imaginea fetei cu părul de foc, scrie Libertatea. Cântărețele Sanda Ladoși și Mădălina Manole au pozat cu copiii lor la scurt timp după naștere, pentru o revistă Petru Mircea junior avea doar un an și o lună când mama sa a fost găsită moartă în propria casă, după ce a înghițit Furadan. [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank