Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 18 August, Duminică, 19 August 2018


 
 

Richard Gere va deveni tată din nou, la 69 de ani

Actorul Richard Gere (69 de ani) va deveni tată din nou. Soția lui Alejandra Silva (33 de ani) îi va dărui un copil la doar patru luni după căsătorie. Vestea a fost dată de ziarul spaniol ABC, citat de Libertatea. La începutul anului, același cotidian a arătat că Gere s-a căsătorit cu Alejandra Silva la începutul anului. Evenimentul a fost unul intim, la care au participat câțiva prieteni și rude. Starul din filmul Pretty Woman a început relația cu Alejadra în [...]
 

Rihanna va deveni Doctor Honoris Causa pentru Arte al University of the West Indies din Barbados

Cântăreaţa pop originară din Barbados Rihanna va primi titlul de Doctor Honoris Causa pentru Arte al University of the West Indies din această ţară insulară, în cadrul ceremoniei de absolvire ce va avea loc în toamna aceasta, a informat miercuri instituţia într-un comunicat citat de EFE şi Agerpres. Vedeta pop pe numele său complet Robyn Rihanna Fenty va primi această distincţie într-o ceremonie în care preşedintele Curţii de Justiţie din Caraibe, Adrian Daudley Saunders, va primi de asemenea titlul de Doctor [...]
 
 

Clasamentul WTA - Simona Halep, în continuare lider

Românca Simona Halep se află pentru a treia săptămână consecutivă pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni.

Halep are în continuare 40 de puncte avans față de următoarea clasată, Garbine Muguruza (Spania), și 570 de puncte față de Karolina Pliskova (Cehia), ocupanta locului al treilea.

În top 100 se mai găsesc alte patru românce, Sorana Cîrstea, care se menține pe locul 37, Irina-Camelia Begu a urcat 12 locuri și este pe 44, Mihaela Buzărnescu [...]

Simona Halep, în grupă cu Svitolina, Wozniacki și Garcia, la Turneul Campioanelor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost repartizată în Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore (WTA Finals), alături de ucraineanca Elina Svitolina, de daneza Caroline Wozniacki și de Caroline Garcia (Franța). [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Ellie White e din nou însărcinată!

Bucurie mare în familia cântăreţei Ellie White! Artista a aflat recent că este însărcinată. Vestea i-a dar aripi, mai ales că îşi dorea de ceva timp să-i facă lui Mihăiţă un frăţior sau o surioară. "Dragii mei, vroiam să fiţi printre primii care afla asta. Voi fi din nou mămicaă!!", a scris Ellie pe contul ei de socializare. [...]

Ellie White, în doliu. Tatăl cântăreţei a murit

Cântăreaţa Ellie White trece prin clipe extrem de grele. Vedeta se pregăteşte de înmormântare, după ce marţi, 25 august, tatăl ei s-a stins din viaţă.

Ellie White a anunţat prin intermediul a câtorva cuvinte publicate pe pagina ei de Facebook vestea cumplită. "Ne pregatim de inmormantare. Ramai cu bine, tatal meu.. Sper ca ti-ai gasit linistea!", a scris vedeta marţi seară. Surse apropiate cântăreţei ne-au spus că bărbatul ar fi suferit un stop cardiac şi ar fi murit în somn.

Ellie White a [...]

Ce mult i-a crescut burtica lui Ellie White! Cântăreaţa este însărcinată în patru luni

Ellie White urcă încă pe scenă. Deşi este însărcinată în aproape patru luni, cântăreaţa nu şi-a anulat concertele, ci le onorează în continuare şi probabil că o va face până în ultimul trimestru de sarcină.

Îi prieşte de minune sarcina! Ellie White a urcat pe scenă de Sărbători. Însărcinată în patru luni, solistei a început să i se contureze burtica de gravidă pe care şi-a expus-o mândră purtând o rochie mulată de culoare violet.

click.ro [...]

Foto Click.ro

Ellie White a ajuns la Urgență. Artista și-a luxat un deget

Ellie White a avut parte de un eveniment extrem de nefericit, aseară, după un concert pe care l-a susținut la Zilele Brașovului.
Cântăreața a fost transportată de urgență la spital, după ce și-a luxat degetul.Imediat după spectacol, Ellie s-a retras să semneze autografe, iar la plecare, în învălmășeală, mulțimea a închis ușa la mașină peste mâna cântăreței. Vedeta a fost supusă unor teste si unor radiografii, iar medicii au constatat că aceasta și-a luxat un deget în urma incidentului. [...]

Află cum a ales să nască Ellie White!

Deja mama unui băiat superb, Mihai (2 ani), zilele acestea, solista va deveni și mămică de fetiță! Sarcina lui Ellie White (30 de ani) ajunge săptămâna aceasta la termen. Artista a programat venirea pe lume a celui de-al doilea copil al său prin cezariană, peste doar câteva zile.

Ellie White s-a hotărât! Deşi la început plănuia să nască pe cale naturală, solista a decis, în cele din urmă, să dea viață fetiței printr-o operație de cezariană, la fel cum a procedat şi [...]

Sursa foto: click.ro

Ellie White şi-a închiriat picioarele în reclame

Imediat după ce a născut, pe 31 mai, solista Ellie White (31 de ani) a primit o propunere tentantă din partea postului Diva. Aceea de a folosi povestea ei de viaţă şi carieră, dar şi picioarele ei superbe, în campaniile din toamnă ale postului, mai ales că sloganul este „Mergi pe ritmul tău”.Şi nu singură, ci alături de gimnasta Anca Surdu şi de creatoarea de pantofi Cristina Bâtlan. Fiecare în parte şi-au spus poveştile, s-au lăsat filmate în mediul lor artistic, [...]

Ellie White, la un pas să nască prematur! Ce i-a interzis medicul

Ellie White va naşte în foarte scurt timp. Cântăreaţa se află în ultima lună de sarcina, iar peste două săptămâni, va aduce pe lume o fetiţă, al doilea copil pe care îl are cu logodnicul şi managerul ei, Doru Tincă. Însă, din cauza programului încărcat, Ellie a fost la un pas să nască prematur.

Ellie White este programată să nască peste două săptămâni, însă, din cauza programului încărcat din ultima perioadă şi a efortului pe care l-a depus, solista a fost pe [...]

Cele mai sexy imagini cu Ellie White: a pozat în FHM

Ea are un trup superb pe care nu se teme să îl expună. Cele mai sexy poze cu Ellie White fac furori pe internet, printre admiratorii vedetei. Elena Baltagan (31 de ani), cunoscută cu numele de șcenă Ellie White, este o cântăreață română de muzică dance și house. Elena s-a născut în orașul Buzău, iar de la vârsta de 7 ani a urmat Liceul de Arte din Buzău, la clasa de muzică. Elena a început să participe la diverse festivaluri naționale [...]

Ellie White s-a despărțit de iubit la Londra! Ce surpriză i-a făcut apoi acesta te va lăsa mască!

Ellie White a avut parte de o surpriză de proporții din partea iubitului său. Artista s-a despărțit de acesta în timpul unei călătorii la Londra, pentru ca, la câteva zile distanță, să primească prin curier, o scrisoare prin care o cere în căsătorie. Acesta este scenariul noului său clip, al piesei “Zi Ceva”, în cadrul căruia solista apare în ipostaze surprinzătoare.

Noul videoclip ne-o prezintă pe Ellie White mai sexy ca niciodată, refulând parcă după separarea de iubitul său. Conform scenariului clipului, [...]

Ellie White nu vrea să reprezinte România la Eurovision. Află de ce!

Ellie White se află pe lista artiștilor pe care TVR îi dorește pentru a reperezenta România la Eurovision 2012, concurs care se va dezfășura la Baku, Azerbaidjan, însă nu se va înscrie cu nicio piesă în concurs. Motivul? Cântăreața este ocupă cu alte proiecte. "Știu că perioada de înscriere a început de ieri, însă în această perioadă sunt ocupată cu pregătirile pentru filmarea clipului Sete de noi, astfel că nu am cum să înregistrez o piesă special pentru Eurovisio", a spus [...]

Ellie White este însărcinată în patru luni: "Mi-am dorit enorm acest copil şi vreau să pot să îi dau tot ce îşi doreşte"

Artista este logodită cu managerul ei, Doru Tinca, Şi se declară extrem de fericită de noua etapă din viaţa ei.
"Mi-am spus că nu vreau să mai aştept, cariera oricum merge bine Şi pot să mă ocup de ea Şi din perspectiva de mămică. Şi, de la prima încercare, a ieşit!", a declarant Ellie pentru revista VivaArtista spune că este pregătită să îi ofere primului ei copil cea mai bună educaţie şi, chiar şi răsfăţ, în limitele normale.
"Eu mi-am dorit enorm acest [...]

Sursa foto: click.ro

Primele imagini de la botezul fiicei lui Ellie White

Duminică (11 octombrie), Ellie White și Doru Tincă și-au creștinat fetia, pe Alexis Maria, la Biserica Sf. Parascheva din Brașov. Micuța, care a împlinit deja 4 luni, a fost botezată în aceeași biserică unde a fost creștinat și fratele ei mai mare, Mihăiță (2 ani). Fetița a avut trei perechi de nași: pe stilista Maria Andrei și soțul ei Paul Renaud, un prieten foarte bun al lui Doru Tincă și un alt cuplu de prieteni din copilărie ai artistei.

În timpul slujbei [...]

"The Devil in The White City", o nouă colaborare DiCaprio - Martin Scorsese

Actorul Leonardo DiCaprio se alătură regizorului Martin Scorsese în proiectul cinematografic al studiourilor Paramount Pictures 'The Devil in The White City', au confirmat surse apropiate producției, scrie variety.com, citat de agerpres.ro.

Proiectul, la care studiourile se gândesc de aproape un deceniu, îi reunește la aproximativ doi ani de la succesul peliculei 'The Wolf of Wall Street' pe actorul DiCaprio și regizorul Martin Scorsese.

Studiourile Paramount Pictures au achiziționat drepturile de producție ale cărții jurnalistului și scriitorului american Erik Larson 'The Devil in the [...]

Trei cântăreţe celebre şi-au creştinat copiii!

Zi mare în lumea mondenă autohtonă! Trei cântăreţe celebre şi-au creştinat copiii! Andra, Giulia Anghelescu şi Ellie White trec prin emoţii colosale. Giulia a ales ca pentru ziua aceasta specială să adopte un look cât mai natural.

Giulia Anghelescu şi-a creştinat, duminică, băieţelul pe nume Mikael! Cântăreaţa a ales pentru ziua cea mare un look natural, care să-i ofere energia de care are nevoie pentru o zi atât de lungă.

Astfel, artista a ales să poarte un machiaj simplu, de zi, pe care [...]

INNA şi-a mărit tariful pentru noaptea dintre ani

Odată cu trecerea în noul an, cei mai mulţi dintre cântăreţii din showbiz-ul dâmboviţean şi-au mărit tarifele pentru viitoarele concerte pe care le vor suţine în noaptea dintre ani sau după Revelion.

În acest moment, s-ar părea că, pentru concertele din ţara natală Inna va încasa 15.000 de euro pentru un spectacol de maximum o oră. De știut este faptul că, peste hotare, tarifele cântăreței sunt mult mai mari. În acelaşi timp, şi trupa-fenomen LaLa Band se pare că are acum un [...]
2 3 4 Inainte

 

Cerbul de Aur își celebrează laureații, în prima seară a Festivalului

Cerbul de Aur își celebrează laureații, în prima seară a Festivalului. Artişti români care au intrat în istoria Cerbului de Aur revin pe scena de la Braşov. La 50 de ani [...]
 

Sute de oameni au participat la înmormântarea lui Dumitru Fărcaş, oficiată la Cluj-Napoca

Sute de oameni au participat la înmormântarea lui Dumitru Fărcaş de joi, 9 august, oficiată la Cluj-Napoca. Artiştii de muzică populară Aurel Tămaş, Sava Negrean, Dinu Iancu Sălăjanu s-au numărat şi [...]

Prima imagine cu fiica Monicăi Gabor după operație

Prima imagine cu fiica Monicăi Gabor după operație. Irina Columbeanu poartă ochelari după ce în weekend a sufert intervenția chirurgicală. Mama ei a postat recent un mesaj pe contul de socializare, [...]
 

Cei 21 de concurenţi ai reality show-ului „Ultimul Trib” au pãrãsit România cu destinaţia Madagascar

Emoţii puternice în aceastã dimineaţã la Terminalul Plecãri de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandã”. Însoţiţi de cei dragi, care au preferat sã renunţe la somn pentru a mai prinde câteva ore [...]
 

Mesajul fiicei lui Dumitru Fărcaș. „Tu și muzica ta veți trăi mult după ce noi nu mai suntem”

Fiica regretatului Dumitru Fărcaș, Andreea, a transmis un mesaj după dispariția celui care a fost tatăl său, scrie Libertatea. Dumitru Fărcaș a fost căsătorit de două ori. Prima sa parteneră de [...]

Pink a fost externată și acum se recuperează acasă. Când va relua concertele

Pink a fost externată și acum se recuperează acasă unde se odihnește și bea ceai verde la recomandarea medicului. Cântăreața a fost nevoită să-și anuleze mai multe concerte în Australia din [...]
 

Vedete internaţionale şi artişti din România, în juriul Festivalului Cerbul de Aur

Vedete internaţionale şi artişti din România, în juriul Festivalului Cerbul de Aur. Laureaţii ediţiei aniversare Cerbul de Aur 2018 vor fi desemnaţi de un juriu internaţional format din artişti din toată [...]
 

Corina Chiriac „a inaugurat” Strada Speranței în Vama Veche

Weekendul trecut, doamna muzicii ușoare românești, Corina Chiriac, a făcut show printre vamaioți, scrie Libertatea. Cu tema „Discoteca', a fost pariul unui proprietar de local din Vama Veche cu noua generație. Dacă 'a prins' la Electric Castle, de ce n-ar face furori și printre vamaioți? Pariul a fost câștigat, turiștii din Vama au fost în delir pe piesele Corinei. La 'Strada Speranței' a cântat toată lumea!
Una dintre cele mai îndrăgite cântărețe a anilor ’70 și ’80 a demonstrat că piesele sale [...]

Vedeta Demi Lovato a fost externată şi va începe o cură de dezintoxicare

Cântăreaţa pop americană Demi Lovato, care a fost spitalizată de urgenţă, pe 24 iulie, la Los Angeles, pentru o presupusă supradoză de droguri, a ieşit din spital şi s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, potrivit foxnews.com, citată de Mediafax. Platforma de ştiri online tmz.com informează că Lovato a fost externată din Spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles pe 4 august şi internată imediat într-o clinică din afara Californiei, una dintre cele mai bune din SUA, unde va rămâne o perioadă lungă de [...]

Robert Redford a anunţat că se retrage din actorie

Robert Redford, laureat cu premiul Oscar, se va retrage din actorie după lansarea, în această toamnă, a peliculei ''The Old Man & The Gun'', a declarat vedeta de 81 de ani pentru Entertainment Weekly, într-un articol publicat luni, potrivit Reuters, citată de Agerpres. Cunoscut pentru rolurile din peliculele ''Butch Cassidy and the Sundance Kid'' şi ''Out of Africa'', Redford interpretează un jefuitor de bănci în noul său film, programat să fie lansat în cinematografe în septembrie.

''Niciodată să nu spui niciodată, dar [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank