Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 22 Septembrie, Duminică, 23 Septembrie 2018


 
 

Câte kilograme s-a îngrăşat până acum Andreea Ibacka

Andreea Ibacka trăieşte una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa sa. Frumoasa actriţă este însărcinată şi în doar două luni o va aduce pe lume pe fetiţa sa. Ca orice femeie însărcinată, Andreea Ibacka a făcut proba cântarului, iar vestea nu a fost deloc rea."Stai foarte bine, eu am ajuns la 72, but don’t worry, cu un pic de voință le dai repede jos! Sarcină ușoară!", "Eu la 30 de săptămâni am avut 20 de kg în plus și am [...]
 

Revine Oana Zăvoranu pe micile ecrane?

Oana Zăvoranu are o relație deschisă cu prietenii săi virtuali, cu care împărtășește, uneori, chiar și cele mai intime idei și sentimente. În cadrul ultimului mesaj publicat de Oana pe rețelele de socializare, fosta prezentatoare le-a oferit admiratorilor ei, în mod public, răspunsul uneia dintre cele mai mari curiozități pe care fanii ei o au: dacă și când va reveni Oana pe micile ecrane.

Cum o parte dintre admiratorii săi este formată și din publicul emisiunilor pe care Oana le-a prezentat de-a [...]
 
 

Sandra Mutu și-a pus silicoane! Cum arată acum soția lui Adrian Mutu!

andra Mutu și-a pus silicoane, iar acest lucru s-ar fi intâmplat după ce i-a dat naștere lui Tiago. Decizia a fost luată deoarece bustul sotiei lui Mutu și-ar fi pierdut din fermitate odată cu nașterea, scrie wowbiz.ro [...]

Veste mare pentru fanii tenisului! Maria Sharapova, însărcinată!

Maria Sharapova s-a retras de la toate turneele din acest an, iar motivul invocat de aceasta este că vrea să se odihnească. Presa din străinătate scrie că, de fapt, aceasta ar fi doar o scuză de ochii presei şi că jucătoarea de tenis ar fi însărcinată.Zvonul nu a fost confirmat încă, însă fanii au fost puşi pe gânduri, mai ales că Maria Sharapova a decis să amâne nunta cu iubitul său, Alexander Gilkes, cu care trebuie să se căsătorească în luna [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Alin Oprea, în război total cu Aurel Tămaş, pentru o piesă

După scandalul cu Tavi Colen, Alin Oprea are parte de un nou scandal. Aurel Tămaş îl acuză pe acesta că ar fi înregistrat ilegal piesa "Eu te-am iubit", care a fost intrepretată în decursul anilor de mai mulţi interepreţi."Alin se comportă caun copil, care se uită cu jind la o jucărie şi o ia şi spune că e a lui. Piesa a fost interpretată de mai mulţi cântăreţi. Eu am înregistrat-o în 1999, aducând-o în zona muzicii uşoare", a declarat Aurel [...]

Alin Oprea

Alin Oprea a făcut sex în cimitir: „Aveam 15 ani şi eram cuplat cu o balerină”

Alin Oprea îşi aminteşte că în perioada adolescenţei sale a făcut sex cu o fată într-un loc un pic mai neobişnuit. Solistul trupei Talisman era cuplat cu o fată care făcea balet şi au mers împreună în cimitr unde au avut parte de o partidă de sex mortală. "La 15-16 ani eram cuplat cu o fată de la balet. Eu eram la muzică şi ne feream, să nu ştie lumea. Şi, într-o noapte, am făcut sex în cimitir. Al doilea loc [...]

Eduard Martin a năşit copilul soţilor Prigoană alături de moaşă

Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană l-au botezat, sâmbătă, pe Eduard Gabriel, mezinul cuplului, la Catedrala Sf. Petru şi Pavel din Constanţa. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât, în aceeaşi zi, Adriana îşi sărbătorea şi ziua de naştere. Naşul a fost deputatul PSD Eduard Martin. Bahmuţeanca a atras, week-and-ul trecut, toate privirile când şi-a făcut apariţia la biserică cu pruncul în braţe, afişând un decolteu cât se poate de generos. Alături de ea a fost şi deputatul Silviu Prigoană, [...]

Nevasta lui Alin Oprea şi-a făcut cadou o sală de sport de ziua soţului ei

Alin Oprea de la Talisman a împlinit ieri 43 de ani iar ziua lui a coincis cu lansarea în afaceri a soţiei lui, Larisa Oprea. Aceasta şi-a deschis aseară un club cu săli de dans şi locuri unde să mergi să faci sport după o zi de lucru plină.„Am avut tort, şampanie şi prieteni alături dar nu neapărat pentru ziua lui Alin, pe care o vom sărbători şi zilele viitoare. Aseară am petrecut la deschiderea „High Life Gym”, situată în zona [...]

Eduard Martin

Eduard Martin

Ca un adevărat Săgetător care se respectă, Eduard Martin, deputatul PSD Constanţa, îşi găseşte în aceste zile energia necesară de a veni în sprijinul prietenilor apropiaţilor. Acelaşi tratament poate să-l aplice şi cunoştinţelor deprimate, supărate, care au nevoie de sfaturi pentru a redeveni optimiste. De aceea, Eduard Martin poate fi în aceste zile un prieten de nădejde, care se va dovedi solidar cu toate persoanele apropiate acestuia. În activitatea profesională, reprezentantul Săgetătorilor dă dovadă de multă inventivitate şi reuşeşte să ducă [...]

Nicuşor Constantinescu şi-a cinstit colegii în club Fratelli

Nicuşor Daniel Constantinescu şi-a scos colegii în club! Preşedintele CJC a continuat petrecerea cu şampanie începută luni, 29 octombrie, în biroul său, cu ocazia împlinirii celor 46 de ani. Şi, nu vă imaginaţi că a făcut prea mare deranj acasă! Ca nişte oameni care se respectă, politicienii au ieşit în club. Astfel, ei şi-au luat nevestele, respectiv partenerele la braţ şi au făcut-o lată în Fratelli. La eveniment au participat soţia preşedintelui CJC, Codruţa, viceprimarul Decebal Făgădău, deputatul Eduard Martin, senatorul [...]

Eduard Martin

Astrele nu mint! - Eduard Martin

Pentru Săgetătorul Eduard Martin există pericolul să fie înşelat de prieteni şi, pentru o perioadă de timp, va fi nevoit să apeleze la resursele financiare ale partenerei. Martin se va afla în perioada următoare în imposibilitatea de a se deplasa din diverse cauze, dar cea mai frecventă se referă la o activitate profesională împovărătoare. Nu va avea cum să finalizeze tot ce şi-a propus şi pentru prima dată în viaţă i se reproşează, pe bună dreptate, că este foarte superficial. Câţiva [...]

Incident
Gabriel Oprea

Gabriel Oprea, în mijlocul huiduielilor

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, şi-a susţinut discursul de Ziua Marinei chiar în timpul huiduielilor lui Miron Cozma şi a aproximativ 300 de revoluţionari, supăraţi că nu au fost lăsaţi să intre pe faleza Cazinoului din cauza măsurilor restrictive de securitate. Şi Traian Băsescu a fost huiduit, chiar dacă nu a participat la eveniment. [...]

Sursa foto: Click.ro

Daniel Iordachioaie a divorţat!

Îndrăgitul cântăreț Daniel Iordachioaie a divorțat de soția sa, Nouria, după 14 ani de căsnicie. Despărțirea s-a produs anul trecut, de comun acord. Daniel și Nouria vor împărți custodia celor doi copii minori ai cuplului, Darius (13 ani) și Salma (4 ani), scrie Click.ro [...]

Cum e viaţa alături de un miliardar? Ce spune iubita burlacului Eduard?

Dragostea dintre Ana Maria şi Eduard s-a înfiripat pe platourile de la Antena 1, în timpul filmărilor pentru emisiunea «Burlacul». Dintre concurente cea care i-a rămas alături celui mai tânăr miliardar a fost Ana, iar de atunci amorezii au fost de nedespărţit.
Ce s-a schimbat în viaţa celor doi şi cum este pentru Ana viaţa alături de un miliardar? Frumoasa blondă susţine că s-au produs câteva schimbări «Viaţa mea normală s-a schimbat, am mai mulţi prieteni, mai cietsc o carte, mai merg [...]

A reziliat contractul Federaţia Română de Fotbal

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din Mangalia. Teoretic, acesta este şi persoana din conducerea firmei BGS Divizia de Securitate SRL care va răspunde în faţa legii pentru violenţele extreme de la meciul cu Ungaria, în urma căruia zeci de persoane, inclusiv femei şi copii, au ajuns la spital în stare gravă, şiroind de sânge, cu fracturi [...]

Nu s-a convocat nici o şedinţă de guvern
Victor Ponta

Ponta a sărbătorit întoarcerea din concediu cu 2 ore petrecute la birou

Premierul Victor Ponta a ajuns, luni, la Guvern, după 12 zile de concediu de odihnă, perioadă în care l-a delegat pe vicepremierul Gabriel Oprea să asigure permanenţa postului de prim-ministru, şi el s-a deplasat şi a urcat scările de la intrarea în Palatul Victoria fără a se mai ajuta de cârje. Premierul Victor Ponta a stat la guvern aproximativ două ore, timp în care la sediul Executivului au fost prezenţi vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Daniel Constantin. Şeful Executivului a coborât [...]

Marian Oprea

Marian Oprea a câştigat proba de triplusalt

Sportivul Marian Oprea a câştigat proba de triplusalt din cadrul celei de-a 55-a ediţii a Campionatelor Internaţionale de atletism ale României, desfăşurate pe stadionul „Farul” din Constanţa. Vicecampionul olimpic de la Atena, Marian Oprea, care are dublă legitimare la Rapid Bucureşti şi Dinamo Bucureşti, a sărit 16,88 metri. Proba feminină de triplusalt a fost adjudecată de Adelina Gavrilă, care a reuşit o performanţă de 13,98 metri. Toate probele au fost câştigate de sportivii români, cu excepţia concursului masculin de săritură în [...]

Gabriel Oprea

Vicepremierul Gabriel Oprea e sincer, dar nu ne spune tot: Nu sunt genial…

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, luni, întrebat dacă va prelua interimar conducerea Guvernului în cazul în care Victor Ponta se va opera din nou, că nu-şi va lua concediu şi este gata să-şi facă datoria dacă îi cere premierul, arătând că nu este genial, atuul său fiind acela că a muncit, conform mediafax.ro. Întrebat dacă va prelua conducerea interimară a Guvernului dacă Ponta pleacă să se opereze din nou, Oprea a răspuns: „Să mă exprim mai plastic: Nu sunt genial. Ştiţi [...]

Revoltată
Lavinia Şandru

Lavinia Şandru cere demisia lui Oprea de la şefia UNPR

Rămasă în afara cursei pentru parlamentare, vicepreşedintele UNPR, Lavinia Şandru, i-a adresat o scrisoare şefului ei de partid, Gabriel Oprea, în care îi cere să renegocieze colegiile ce revin UNPR sau să-şi recunoască înfrângerea şi să demisioneze. Anterior, premierul Victor Ponta anunţase că Şandru nu va candida la alegerile din decembrie „Domnule preşedinte, vă cer, fie să denunţaţi public şi să renegociaţi de urgenţă colegiile UNPR în interiorul ACS, în aşa fel încât să avem cele două grupuri parlamentare la Camera [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Delia, despre o concurentă X Factor: ”Eu aș lua-o să cânte la nunta mea”

Cea de-a cincea ediție X Factor, difuzată marți seară, de la ora 20.00, la Antena 1, este una cu multe surprize, concurenți talentați și momente imprevizibile.
Casandra Mustață are 22 de ani [...]
 

Gestul care îi aduce rãspunsul lui Hannelore, la ”Insula Iubirii”: ”Nu-ți ajunge o viață să cunoști un om”

Mereu atentă la detalii și la aparențe, Hannelore va avea parte de un șoc, în această seară, la ”Insula Iubirii”, de la ora 20.00, la Antena 1, când un gest al [...]

Horia Brenciu, cucerit de ritmurile de pe scena X Factor

Spectacolul se mută de pe scenă în culise, dar și la pupitrul juraților în cea de-a cincea ediție X Factor difuzată marți seară, de la ora 20.00, la Antena 1. Horia [...]
 

Anca Serea: “Am probleme grave de sănătate”. Rolul de mamă eroină i-a pus capac

Anca Serea (35 de ani) este o adevărată mamă eroină! Are cinci copii superbi, educaţi, mereu aranjaţi, ca scoşi din cutie! Pe David (18 ani) şi pe Sara (12 ani) îi [...]
 

Iubita maestrului Botgros a divorţat după 15 ani de căsnicie

Nicolae Botgros are o fetiţă de şase luni cu solista Anişoara Dabija. Fostul soţ al femeii a confirmat zvonurile care circulau prin Republica Moldova. În plus, el şi cântăreaţa au divorţat [...]

Soluția inedită găsită de Mihai Trăistariu ca să scape de grăsimea de pe burtă

Mihai Trăstariu s-a pus pe slăbit și tras de fiare ca să arate bine pe scenă


Mihai Trăistariu face sacrificii ca să dea bine pe sticlă. Solistul s-a transformat în Roman Iagupov [...]
 

Drama ascunsă a Ioanei Grama. Vloggeriţa a izbucnit în lacrimi

Ioana Grama este una dintre cele mai cunoscute vloggeriţe din România. O vedem întotdeauna veselă, plină de viaţă şi fericită, însă puţină lume ştie ce dramă ascunde aceasta.Ioana Grama a decis [...]
 

Daniela Gyorfi, apariție de infarct în costum de baie, pe plaja din Venus!

Le dă clasă puștoaicelor! Daniela Gyorfi este o femeie care se respectă. Deși a trecut, de mult, de prima tinerețe, artista are grijă de aspectul ei fizic. Merge des la sală și a apelat la diferite tratamente corporale. Acum, etalează cu mândrie rezultatele. Și, nu oriunde, ci la plajă. Aflată în stațiunea Venis, Daniela Gyorfi a purtat un costum de baie din două piese, într-o nuanță neon, cu un imprimeu cu buline.

Daniela Gyorfi a publicat fotografiile pe Instagram, iar postările au [...]

Noutăți în dosarul lui Vladimir Drăghia, aflat pe rolul Judecătoriei Constanța!

Câștigătorul Exatlon, nemulțumit de rechizitoriul prin intermediul căruia a fost trimis în judecată, la Constanța! Vladimir Drăghia a contestat măsurile şi excepţiile dispuse de judecătorul de cameră preliminară, din cadrul Judecătoriei Constanța, în dosarul ce are ca obiect conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Instanța încă nu a stabilit un termen de judecată a cererii formulate de câștigătorul Exatlon.

Reamintim că vedeta este judecată după ce,în 2016, a fost surprinsă la volanul mașinii, în stațiunea Mamaia, după ce [...]

Mariana Gâju, apariție provocatoare la Universitatea Europeană de Vară a PES activists!

Activiştii PES România au participat, în perioada 24 - 26 august 2018, la Universitatea Europeană de Vară a PES activists România cu tema “Spre 2019: Viitorul României în Uniunea Europeană“, eveniment ce s-a desfășurat la Constanta. Universitatea Europeană de Vară a PES activists România a adunat sute de militanți ai PES activists România " structură a Partidului Social Democrat responsabilă de temele europene - precum și numeroși invitați, și a reprezentat o bună oportunitate pentru a discuta despre viitorul european al [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank