Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Fiul lui Tom Jones trăiește pe străzi și spune că își dorește să vorbească cu tatăl său înainte să fie prea târziu

Jonathan Berkery, un muzician aspirant care și-a luat numele de scenă Jon Jones, este fiul lui Tom Jones, dar trăiește pe străzi și doarme într-un cămin pentru persoane fără adăpost. Cu toate astea, el spune că își dorește să vorbească cu tatăl său doar pentru a avea ocazia să-l cunoască înainte să fie prea târziu, scrie Daily Mail, citat de Libertatea. Tom Jones, unul dintre cei mai mari cântăreți din lume nu l-a recunoscut niciodată pe Jonathan Berkery drept fiul său, [...]

David Bowie i-a lăsat bonei 1 milion de dolari

Cântăreţul David Bowie, răpus recent de cancer la 69 de ani, nu a uitat-o pe bona fiului său, Marion Skene, când a decis cui îi va lăsa averea ca moştenire în testament. Ei i-a lăsat acesteia 1 milion $.
Celebrul rocker, pe numele său adevărat David Robert Jones, a lăsat în urmă o avere de 230 milioane $, dintre care 103 milioane $ sunt bani şi restul proprietăţi. În testamentul deschis recent, starul a decis ca 1 milion $ să-i revină bonei [...]

Un celebru actor de la Hollywood a murit în urma unui infarct

Michael Clarke Duncan a decedat luni, într-un spital din SUA, la aproape două luni după ce a suferit un infarct, la vârsta de 54 de ani.Actorul american, nominalizat la Oscar pentru rolul din filmul "Culoarul Morţii/ Green Mile" (1997), în care a interpretat un condamnat la moarte, Michael Clarke Duncan şi-a dat ultima suflare la Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles, potrivit logodnicei sale, actriţa Omarosa Manigault.Michael Clarke Duncan a suferit un infarct pe 13 iulie, care se pare că i-a [...]

Scandal porno: un celebru om de afaceri şi-a ameninţat iubita că publică poze cu ea goală

Michelle Evans (37 de ani) susţine că celebrul om de afaceri şi star al popularului reality show "Dragon's Den", Duncan Bannatyne a ameninţat-o că va publica videoclipuri porno cu ea. Ea i-a cerut fostului iubit să o ajute cu o sumă de bani în valoare de 1.200 de lire.

Fosta Miss World Marea Britanie, Michelle Evans l-a părăsit pe Duncan Bannatyne deoarece o înşela. Acum, ea trăieşte cu frica ameninţărilor pe care le face el. Michelle susţine că Duncan a spus că [...]

David Bowie

David Bowie a murit! Artistul suferea de cancer

Zi neagră în lumea muzicii! Celebrul David Bowie a încetat din viață, la trei zile după ce a împlinit 69 de ani, duminică spre luni (10-11 ianuarie). Artistul s-a luptat cu cancerul timp de 18 luni. Anunțul morții sale a fost făcut pe pagina lui de Facebook. Fiul său, Duncan Jones, a confirmat vestea pe contul lui de Twitter. Legendarul artist David Bowie a încetat din viață. De ziua lui, joi (8 ianuarie), cântărețul și-a lansat noul album, „Blackstar”. David Bowie [...]

Austin Jones, vedeta pe YouTube, arestat pentru pornografie infantilă

Austin Jones, 24 de ani, a fost arestat luni seara pentru pornografie infantilă, transmite E!News. Starul de pe YouTube, care a acumulat peste 500.000 de abonați pemtru melodiile sale acapella a fost acuzat că a cerut unor minore filmuleze erotice explicite. O instanță americană urmează să stabilească, miercuri, dacă va emite un mandate de arestare preventive pe numele lui Jones. Dacă va fi găsit vinovat, Austin poate primi până la 15 ani de închisoare. Conform documentelor instanței, Jones ar fi comunicat [...]

Tom Jones, cap de afiş al concertelor de vară de la Edinburgh

Cântăreţul britanic Tom Jones va fi cap de afiş al concertelor care vor avea loc în august în cadrul Festivalului de la Edinburgh, care oferă o mare varietate de activităţi culturale, relatează marţi EFE, citată de Agerpres. Tom Jones va participa la Edinburgh Summer Sessions, o serie de concerte care se desfăşoară în grădinile care împrejmuiesc bulevardul central Princes Street în luna august, când capitala scoţiană devine centrul artelor dramatice şi muzicale ca urmare a celebrului festival. Alături de Tom Jones [...]

Tom Jones spune într-un interviu că a trecut și el prin experiențe de hărțuire sexuală

Sir Tom Jones a declarat că abuzul și hărțuirea de la Hollywood sunt foarte răspândite și în industria muzicală, dezvăluind că a trecut personal prin astfel de experiențe, relatează joi BBC. Cântărețul de 77 de ani a discutat despre acuzațiile care îi sunt aduse lui Harvey Weinstein într-un interviu pentru BBC. "Astfel de lucruri s-au întâmplat mereu și în industria muzicală", a spus el. "Au existat oameni care s-au plâns de agenți și de diferite lucruri care se așteaptă să le [...]

Fata care a înnebunit Premier League s-a dezbrăcat din nou

Fata care a înnebunit Premier League s-a dezbrăcat într-un pictorial mortal! Uite-o pe Rosie Jones în acţiune! Rosie Jones, una dintre cele mai sexy fete care au pozat pentru a promova acest sezon nou din Anglia, s-a dezbrăcat din nou într-un pictorial nebun. Rosie Jones şi India Reynolds apar împreună în cel mai hot pictorial din Anglia în această toamnă. Rosie Jones a pozat sexy pentru naţionala Angliei în fiecare an, devenind una din cele mai iubite fete de către fotbalişti [...]

Bolnav de cancer, Vinnie Jones a venit să filmeze în România

E atât de pasionat de actorie, că nici boala nu îl ţine departe de platoul de filmare. Celebrul actor britanic Vinnie Jones filmează zilele acestea la Bucureşti, deşi un cancer de piele îl supără îngrozitor de o bună bucată de vreme.

Actorul, fost fotbalist de carieră, va apărea într-o peliculă alături de Steven Seagal. Filmările, care se derulează în România, îi ocupă mai tot timpul actorului de 48 de ani, în ciuda neplăcerilor cauzate de cancerul care-i macină sănătatea. Click! l-a surprins [...]

Catherine Zeta-Jones și-a etalat picioarele perfecte la gala fotbaliștilor

Catherine Zeta-Jones a participat, luni seara, la Best FIFA Football Awards și a reușit datorită rochiei sexy și a formei perfecte în care se menține să le eclipseze pe soțiile fotbaliștilor participanți la eveniment, scrie Libertatea.

Soția lui Michael Douglas a portat o rochie extrem de sexy, cu partea de sus transparentă, brodată cu modele florale strălucitoare, și o tăietură adâncă, care i-a pus în valoare picioarele lungi și menținute perfect în ciuda celor 48 de ani.

Deși la evenimentul de la Londra [...]

Priscilla Presley şi-a „tras“ iubit boschetar

A avut o relaţie cu cântăreţul Tom Jones, dar nu a durat! Priscilla Presley, fosta soţie a legendarului Elvis Presley, s-a cuplat recent cu un bărbat care trăieşte la rulotă într-o parcare din California. De la luxul de la Graceland, reşedinţa de lux în care a locuit cu Elvis, la o rulotă de boschetar! Relaţia cu cântăreţul Tom Jones (76 de ani) nu a mers, iar actriţa Priscilla Presley, de 72 de ani, s-a aruncat în braţele unui alt bărbat ca [...]

Catherine Zeta-Jones, în ie! Detaliul care a stârnit controverse printre internauți

Catherine Zeta-Jones a ales să poarte un obiect vestimentar mai..neobișnuit pentru vedetele de la Hollywood și a publicat pe unul dintre conturile sale de socializare o imagine în care părea că este îmbrăcată cu o ie românescă. La scurt timp, printre comentariile laudative la adresa vedetei, s-au strecurat și câteva discuții purtate în contradictoriu.

Catherine Zeta-Jones a publicat pe contul său de Instagram o fotografie în care apare alături de soțul său, Michael Douglas, în timpul unei vacanțe. În imaginea cu pricina, [...]

Catherine Zeta-Jones

Catherine Zeta-Jones a devenit Comandor al Imperiului Britanic

Actriţa galeză Catherine Zeta-Jones şi campioana olimpică Amy Williams se numără printre personalităţile care au fost decorate de Elizabeth a II-a a Marii Britanii, cu ocazia zilei de naştere a reginei. Cu ocazia acestei aniversări, 975 de persoane au fost decorate. 47% dintre acestea sunt femei, iar 7,3% sunt reprezentanţi ai minorităţilor etnice, aceasta fiind una dintre cele mai diverse liste anuale de persoane decorate cu această ocazie până în prezent. Catherine Zeta-Jones, care a câştigat un premiu Oscar în 2003, [...]

Fotbaliştii englezi, cei mai norocoşi de pe pământ
Rosie Jones

Duelul sânilor în Premier League! Cine e mai tare, Sam sau Rosie?

Sam Cooke pare a fi cea mai deşteaptă „Fată de la pagina 3" din cotidianul britanic The Sun, ea deţinând acest titlu chiar săptămâna trecută. Sam Cooke este o studentă eminentă care se specializează în chimie şi biologie. Blondă, cu ochi albaştri şi incredibili sâni naturali, Sam Cooke (născută în 1985, la Manchester) are 1,70 metri înălţime şi 50 kg. O altă pasiune a sa este muzica, fiind şi o apreciată DJ-iţă, care a mixat în cluburi din Egipt, Malaezia şi [...]
2 3 4 5 6 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank