Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Eveniment special
Cătălina Năstase (stânga)

Iubita senatorului Mazăre „a dat clasă” foştilor colegi, la petrecerea a 10 ani de la terminarea liceului

Zilele trecute, partenera de viaţă a senatorului Alexandru Mazăre a sărbătorit un eveniment special. După 10 ani de zile de la absolvirea liceului „George Călinescu” din Constanţa, Cătălina Năstase şi-a revăzut colegii, au schimbat vorbe, impresii şi au sărbătorit revederea cum se cuvine. De remarcat faptul că frumoasa blondă şi-a eclipsat de-a dreptul colegii la întâlnirea aniversară. Iubita senatorului Mazăre a purtat o rochiţă scurtă, albă, deloc decoltată, o pereche de pantofi cu toc cui, roşii, la care a asortat cu [...]

Proces
Alexandru Mazăre

Alexandru Mazăre e pregătit pentru „orice”

Senatorul PSD Alexandru Mazăre a rupt tăcerea în cazul Cătălin Voicu şi a declarat că din stenogramele senatorului apărute în presă au fost omise de la publicare date importante. „În acele stenograme, dar care nu au fost date publicităţii, erau nişte lucruri extrem de interesante pe care le povestea domnul senator Voicu, despre modul în care se fac achiziţiile acestea de parlamentari. Atunci era momentul cu moţiunea de cenzură, dacă vă amintiţi, în care se cumpărau pe bani. Această campanie a [...]

Alexandru Arşinel se simte bine după operaţia de transplant renal. Actorul are acum trei rinichi!

Avea o suferinţă mai veche şi nu mai era mult până să ajungă la dializă. Alexandru Arşinel a suferit, joi, o operaţie de transplant renal la clinica din Cluj. Actorul se simte bine după operaţia complicată la care a fost supus şi va părăsi spitalul peste două săptămâni. Alexandru Arşinel a pus capăt unei suferinţe vechi de 50 de ani. De când era tânăr, actorul avea probleme renale, iar crizele repetale l-au determinat să nu mai amâne operaţia. "Aveam 27 de [...]

Monica Anghel și fratele ei au slăbit amândoi și fac echipă la "Te cunosc de undeva"

Cel de-al 14-lea sezon al show-ului "Te cunosc de undeva", prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși, va reveni la Antena 1, iar filmările sunt în toi. De data aceasta, în premieră, cei 12 concurenți vor intra în concurs astfel: 8 vor urca pe scenă împărțiți în 4 perechi, iar ceilalți 4 vor evolua solo. Premiul pus în joc e de 15.000 de euro.

Printre concurenţi se numără şi îndrăgita solistă Monica Anghel (48 de ani) care a slăbit foarte mult în [...]

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu i-au oferit o vacanță de neuitat fetiței lor

Alina Sorescu (28 de ani) și Alexandru Ciucu (39 de ani) și-au dus fetița, pe Elena Carolina, în prima ei vacanță. Cei doi au ales ca destinație Turcia pentru un sejur de neuitat în stațiunea Balek.

Alina și Alexandru au ales să-și petreacă vacanța cu micuța lor la un resort de cinci stele, all inclusive, care este ideal pentru un sejur alături de copii mici. Elena Carolina are doar un an și jumătate și este la prima vacanță din viața ei. Fetița [...]

Surse medicale: „Alexandru Arşinel a făcut infarct!“

Starea de sănătate a lui Alexandru Arşinel este mult mai gravă decât s-a crezut iniţial! Actorul a fost transporat, duminică seară, de familie la Spitalul Universitar de Urgenţă după ce a acuzat dureri în piept şi se pare că apropiaţii aveau toate motivele să fie îngrijoraţi. Maestrul a suferit un infarct miocradic, dar din fericire, medicii au intervenit la timp, şi l-au stabilizat. Luni, Alexandru Arşinel a fost supus unei intervenţii pe cord, scrie click.ro. Veşti noi despre starea de sănătate [...]

Alexandru Ciucu și Alina Sorescu, vacanță romantică în mijlocul Mediteranei!

Alexandru Ciucu și Alina Sorescu au petrecut două săptămâni de vis în sudul Italiei, Malta și Corsica, relaxându-se într-o vacanță pe care o așteptau de mult timp. Cei doi soți s-au bucurat de cele mai frumoase piesaje mediteraneene, s-au plimbat cu mașina electrică, cu feribotul, cu iahtul și au ajuns în locuri care i-au încărcat cu energie pozitivă.

Am aterizat la Roma, după care am ajuns la Napoli, locul perfect de unde să pleci în explorarea Coastei Amalfitane și a insulei Capri.

Aici [...]

Insula iubirii: Doi concurenţi şi-au unit destinele, după finalul emisiunii

Deşi ispitele au reuşit să zdruncine relaţiile unora dintre cuplurile de la "Insula iubirii", unii concurenţi nu au fost deloc influenţaţi de băieţii şi fetele puşi să îi despartă. Printre ei, Alexandru şi Alina, care s-au căsătorit la scurt timp după ce s-au încheiat filmările pentru emisiunea de la Antena 1.

Alina şi Alexandru, care au participat la "Insula iubiri", nu au fost influenţaţi deloc de ispirtele lor şi au reuşit să păstreze relaţia lor intactă. Ba chiar, cei doi au ales [...]

Alexandru Arşinel şi-a luat loc de veci!

După ce a trăit cel mai greu an din viaţa lui, speriat peste măsură din cauza bolii, Alexandru Arşinel şi-a cumpărat locul de veci.

Artistul în vârstă de 75 de ani a trăi cele mai grele clipe din viaţa lui, în ultimul an. După ce a suferit un transplant de rinichi, actorul a răsuflat uşurat, dar se pare că se gândeşte, totuşi, la ce poate fi mai rău. Aşadar, cu ceva timp în urmă, Arşinel şi-a cumpărat deja loc de veci. De [...]

Chinuri
Alexandru Ioniţă

Alexandru Ioniţă, operat de urgenţă

Adus ca mare speranţă în Giuleşti, Alexandru Ioniţă a reuşit să îl dezamăgească pe Răzvan Lucescu, care l-a scos din lot pentru partidele cu Vaslui şi Dinamo. Chiar dacă se credea că atacantul nu a fost convocat nici pentru meciul de la Cluj tot din această cauză, motivul este cu totul altul. Ioniţă a fost oprit de medici să facă deplasarea la Cluj din cauză că fotbalistului i-a apărut un furuncul pe muşchii inghinali ai piciorului stâng şi nu mai putea [...]

Acţiune în instanţă
Alexandru Maxim

Poşta Constanţa ar putea avea un nou şef de pe 11 martie, pus de...judecători

Ion Mişcoci pare a avea zilele numărate la conducerea Poştei Constanţa. Dacă fostul şef al Direcţiei, Alexandru Maxim, va câştiga procesul cu instituţia, prin care a contestat decizia de concediere, Mişcoci va fi nevoit să-şi facă bagajele. Este foarte probabil ca, pe 11 martie, Maxim să afle dacă revine sau nu la şefia Direcţiei de Poştă Constanţa. El consideră că a fost nedreptăţit atunci când a fost concediat şi a dat instituţia în judecată, în luna august a anului trecut, după [...]

Moromeţii 2, pe marile ecrane, începând cu 5 noiembrie

Primul trailer al fimului Moromeții 2, care continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, îl are în prim-plan pe Niculae, mezinul familiei și revine pe marile ecrane, începând cu 5 noiembrie, la Sala Palatului, urmând ca pe 16 noiembrie să fie lansat pe ecranele din toată ţara, scrie Libertatea. Filmul este regizat de Stere Gulea, avându-i în rolurile principale pe Horațiu Mălăele, Dana Dogaru şi Iosif Paștina. Iar biletele au fost deja puse în vânzare pe Eventbook.ro.

Primul film Moromeţii a apărut în [...]

Vedetele sunt mai importante decât copiii

Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă! Dacă eşti vedetă, ai toate privilegiile din lume, dacă eşti muritor de rând, stai la coadă...ani de zile sau poţi să mori liniştit. Ştiam că pe această premiză se merge însă, speram că poate se mai schimbă ceva. Mi-am întărit convingerea în urmă cu câteva zile, când renumitul actor Alexandru Arşinel a suferit un transplant de rinichi. În timp ce mii de români stau pe lista de aşteptare ani de zile în aşteptarea unui donator, [...]

Victorie în instanță pentru Alex Velea. Copiii Antoniei vor purta același nume ca și el

Alex Velea are motive să sară în sus de bucurie. Instanța a decis că micuții pe care îi are cu Antonia vor purta același nume ca și el, scrie Libertatea. Alex Velea are motive să sară în sus de bucurie. Instanța a decis că micuții pe care îi are cu Antonia vor purta același nume ca și el. Ani de zile, Antonia a avut un motiv de stres legat de procesul de divorț cu Vincenzo Castellano, dar și de cel care [...]

Raluca Arvat a născut! Motivul pentru care a făcut cezariană

Raluca Arvat (39 de ani) a născut un băieţel care a venit pe lume luni dimineaţă, la ora 5.25, prin cezariană.

Prezentatoarea ştirilor sportive de la Pro TV a fost luată prin surprindere de venirea pe lume a micuţului, pentru că îl aştepta abia peste două săptămâni.

"Eu ştiam că urmează să nasc undeva în jur de 2 aprilie, dar nu a mai avut răbdare. Chiar glumeam cu nişte prieteni că s-a supărat că a pierdut Realul meciul cu Barca şi a zis [...]
Inapoi 3 4 5 6 7 8 9 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank