Anul IX, Nr. 533, Marţo, 18 Iunie 2019


 
 

Marele cineast Franco Zeffirelli a murit

Marele cineast italian Franco Zeffirelli a murit la vârsta de 96 de ani, transmite sâmbătă AFP care citează presa italiană. Cineastul este cunoscut pentru spectacolele de operă şi pentru adaptările cinematografice ale unor opere de Shakespeare, pentru care a şi primit două nominalizări la Oscar. Regizorul a murit la reşedinţa sa din Roma, potrivit Agerpres. Franco Zeffirelli "s-a stins liniştit după o lungă maladie care s-a agravat în ultimele luni", anunţă presa italiană care citează surse din familia cineastului.

Regizorul şi producătorul [...]
 

Andra, ajutată de Fuego şi de Raoul să ajungă mare vedetă

Paul Surugiu " Fuego (42 de ani), Andra (32 de ani) şi Raoul (40 de ani) au în comun oraşul natal, Turda, dar şi o dragoste nemăsurată pentru muzică. Solista a fost remarcată la un concurs muzical de Fuego, care a şi premiat-o, iar Raoul, care a crezut în talentul ei artistic, i-a fost primul impresar. Cei trei artişti cu voci de calibru au rămas prieteni pe viaţă, iar adesea au şi colaborat pe plan artistic, unindu-şi vocile. Lansarea dublului album [...]
 
 

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]

Simona Halep, oficial pe locul 3 în lume

Absența de la Stuttgart a costat-o pe Simona Halep poziția a doua a clasamentului WTA. Ea a fost depășită de Petra Kvitova, cea care a și câștigat, de altfel, titlul german.

Simona Halep ocupă de luni locul 3 în clasamentul WTA, fiind devansată de Naomi Osaka și de Petra Kvitova. A doua româncă în această ierarhie este Mihaela Buzărnescu, care a urcat pe 29. În Top 100 le mai avem pe Sorana Cîrstea, care a urcat de pe 97 pe 93 și [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Proces
Dan Petrescu

Fosta soţie a lui Dan Petrescu nu se mai satură de bani

Dan Petrescu este omul momentului în Rusia, după egalul scos de echipa sa, Kuban Krasnodar, pe terenul liderului Zenit St. Petersburg, dar veştile proaste vin pentru „Bursuc” din România. Dan Petrescu a fost dat în judecată de fosta soţie, Dana Petrescu, aceasta dorind o pensie alimentară mult mai mare pentru cele două fiice, Rebecca şi Chelsea. „El câştigă acum mult mai mult ca atunci, iar fetele au crescut şi nevoile lor financiare depotrivă. Danei nu i se pare corect să primească [...]

Ioana Petrescu

Ioana Petrescu revine în funcţia de consilier al premierului Ponta

Ioana Petrescu a anunţat luni că va reveni în poziţia de consilier al premierului, funcţie ocupată în perioada septembrie 2013 - martie 2014.
Petrescu a fost numită ministru al Finanţelor în luna martie a acestui an. În noua configuraţie guvernamentală, Darius Vâlcov va prelua portfoliul Finanţelor, comasat cu cel al Bugetului. Ioana Petrescu a fost întrebată, pe 1 decembrie, de jurnalişti, după ce a participat la parada militară din Bucureşti, dedicată Zilei Naţionale, dacă îi este teamă că va fi remaniată, ea [...]

Performanţă
Dan Petrescu

Petrescu, pe primul loc în Rusia

Kuban Krasnodar a bifat cea de-a doua victorie, de la revenirea în prima ligă din Rusia. Jucătorii lui Dan Petrescu au reuşit să se impună cu 3-1 pe teren propriu, în faţa celor de la Spartak Moscova, una dintre cele mai bune echipe din campionatul ex-sovieticilor. Kuban este pe primul loc în Rusia, la egalitate cu Volga, Rubin Kazan şi Zenit Sankt Petersburg. „E o victorie mare pentru echipa noastră. Am avut şi puţin noroc, dar după ce am marcat al [...]

Manager

Petrescu si-a trimis CV-ul in Scotia

Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, si-a trimis CV-ul la Federatia Scotiana de Fotbal (SFA) in vederea ocuparii postului de manager al nationalei insulare. Alaturi de Petrescu se afla alti 19 antrenori interesati pentru preluarea postului de selectioner al Scotiei. SFA spera sa numeasca noul manager al nationalei inainte de tragerea la sorti a preliminariilor CE ce va avea loc pe 7 februarie. Conform presei insulare, principalul favorit pentru inlocuirea lui George Burley este managerul echipei Dundee United, Craig Levein. Dan [...]

Deşi a murit în urmă cu aproape 6 ani, Gică Petrescu are datorii la întreţinere de 10.000 €!

Gică Petrescu s-a stins din viaţă în urmă cu 5 ani şi 9 luni, dar este dator şi acum la întreţinere. Situaţia aberantă e cauzată de faptul că singura rudă nu vrea moştenire apartamentul, iar primăria nu găseşte căi legale prin care să preia casa. Din pricina restanţelor de 10.000 de euro, vecinii din bloc au început să-şi scoată la vânzare locuinţele.Gică Petrescu a murit în iunie 2006, dar figurează dator la întreţinere. Apartamentul în care s-a stins artistul a rămas [...]

Performanţă
Dan Petrescu

Dan Petrescu, agresat în derby-ul câştigat împotriva lui Lokomotiv

Dan Petrescu a început sezonul de primăvară aşa cum a terminat anul 2012. Dinamo Moscova a câştigat derby-ul cu Lokomotiv, iar Dan Petrescu se poate felicita că a luat echipa de pe ultimul loc şi a dus-o până pe locul cinci. Antrenorul român a fost protagonistul unei faze tensionate petrecute în minutul 43. Ecuadorianul Felipe Caicedo, nemulţumit că Petrescu a prins o minge în afara terenului, l-a bruscat şi l-a ameninţat! Pentru grestul necugetat, jucătorul lui Spartak s-a ales cu un [...]

Eşec
Dan Petrescu

Petrescu, bătut în primul meci

Dan Petrescu a avut parte de un debut nefericit în prima ligă din Rusia. Gruparea pe care o antrenează, Kuban Krasnodar, a pierdut, pe teren propriu, partida cu Rubin Kazan, scor 0-2. Dacian Varga a fost integralist, Lacina Traore a bifat ultimele 15 minute, în timp ce Gigel Bucur a fost doar rezervă. [...]

Surpriză
Dana Rogoz

Dana Rogoz a apărut în revistele de modă franceze

Dana Rogoz a primit, cu ocazia zilei sale de naştere, o excursie în Franţa şi un bilet la Fashion Week de la Paris. În timpul evenimentului, Dana Rogoz s-a făcut remarcată în faţa aparatelor de fotografiat şi a reuşit performanţa să ajungă pe site-ul oficial al revistei de modă L’Officiel. „Am fost la show-uri în Paris şi m-au pozat mai mulţi fotografi de street style, printre care şi fotograful de la L’Officiel!!! Nu am vrut să mă laud, mai ales că [...]

Scos cu jandarmii de pe teren
Dan Petrescu

Dan Petrescu bifează încă un scandal monstru în Rusia

Dan Petrescu, antrenorul lui Kuban Krasnodar, nu se dezminte. „Bursucul” a fost scos cu jandarmii de pe teren, la meciul cu Zenit St. Petersburg, fiind suspendat după ce, etapa trecută, a vrut să bată un arbitru. Dan Petrescu a fost suspendat pentru incidentul de săptămâna trecută, când a intrat pe teren şi a vrut să-l bată pe arbitrul partidei cu Lokomotov Moscova, dar federaţia rusă l-a anunţat că a fost doar amendat. Antrenorul român a avut astfel o surpriză imensă când [...]

Dana Rogoz a împlinit 27 de ani

Actrița și prezentatoarea TV Dana Rogoz a împlinit astăzi 27 de ani. "Vârsta de 26 de ani mi-a adus cele mai fericite momente din viața mea. A fost un an plin, care m-a schimbat foarte mult. Azi, la 27 de ani abia împliniți, simt că viața urmează să-mi aducă multe bucurii și clipe neînchipuit de frumoase. Le aștept senină!", a scris Dana Rogoz pe blogul personal
Libertatea.ro [...]

Dana Săvuică, super sexy la piscină

Dana Săvuică reuşeşte să stârnească invidia femeilor chiar şi la 43 de ani. Vedeta a postat pe pagina personală a unei reţele de socializare câteva fotografii în care îşi etalează corpul super sexy. Vedeta TV este îmbrăcată într-un costum de baie negru, simplu.

Dana Săvuică le dezvăluie fanilor săi modul inedit în care preferă să-şi petreacă timpul la piscină. Tolănită într-un fotoliu, pe marginea piscinei Dana citeşte. În dreapta vedetei stă cuminte un pahar cu limonadă, gata să-I "sară" în ajutor dacă [...]

Dana Săvuică, şedință foto alături de fiica sa, Julie

Cu ocazia lansării noii colecții vestimentare, Dana Săvuică a realizat o ședință foto împreună cu fiica sa, Julie. Noua linie vestimentară a vedetei tv se numește "Etiquette by Dana Săvuică" și va fi lansata marți, 24 ianuarie, prin intermediul Fashiondays.ro.

Inspirata de sloganul noii sale colecții "Femeia conduce" și admiratoare declarată a cele mai recente sale mașini, un superb Hyundai Elantra albastru, Dana a ales ca locație pentru pictorial unul dintre showroom-urile marca Hyundai din Capitală.În atmosfera incitantă oferită de prezența autoturimelor, [...]

Dana Rogoz a născut un băieţel de nota 10, de Mărţişor

Sâmbătă seară, Dana Rogoz a dat naştere unui băieţel perfect sănătos, la un spital privat din Capitală.

Vedeta ProTV Internaţional a născut prin cezariană, iar cel mic, care va purta numele Vlad Luca, a venit pe lume pe data de 1 martie, la ora 20:00, cântărind 2,980 kilograme şi având 48 centimeri.

Dana a primit astfel cel mai frumos cadou de Mărţişor, mai ales că micuţul a primit nota 10 la scorul Apgar. El a luat toată familia prin surprindere, pentru că Dana [...]

Dana Rogoz, dezbrăcată şi cu burtica la vedere

Dana Rogoz le-a făcut o surpriză prietenilor ei virtuali şi le-a arătat cât de sexy poate fi chiar şi însărcinată. Actriţa a postat pe o reţea de socializare o fotografie în care este îmbrăcată extrem de sumar şi în care burtica de graviduţă i se vede perfect. În imagine, Dana poartă un sutien şi o haină de blană, căzută pe un umăr. În partea de jos, vedeta pare să poarte doar o pereche de bikini minusculi. [...]

Dana Rogoz, cum nu ai văzut-o niciodată! Fotografiată în costum de baie

Dana Rogoz (29 de ani) are o siluetă de invidiat. Frumoasa vedetă a fost surprinsă la piscină, într-un costum de baie care îi pune în valoare trupul zvelt.

Fosta Abramburica a profitat de vremea caldă și a ieșit la piscină, unde nu a ratat ocazia să se fotografieze în ținuta de plajă. Dana a purtat un costum de baie negru provocator, asortat la o pereche de sandale cu toc. [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol divorțează săptămâna viitoare. Detalii despre partaj

Alexandru Papadopol și Ioana Ginghină urmează să divorțeze săptămâna viitoare, iar actorul ar vrea să-i facă un cadou generos fiicei sale.

Relația dintre Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol se află în momentul [...]
 

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, din nou nași de botez. Ce ținută sexy a purtat impresara la eveniment

Anamaria Prodan și soțul ei, Laurențiu Reghecampf, au devenit părinții spirituali ai unui băiețel sâmbătă, 15 iunie. Cei doi se apropie cu pași repezi de finul cu numărul 100, însă continuă [...]

Laura Cosoi a reușit să scape de kilogramele acumulate în timpul sarcinii

Laura Cosoi a publicat un mesaj pe rețelele de socializare unde a recunoscut faptul că î timpul sarcinii a pus câteva kilograme în plus, însă, în timp, vedeta a reușit să [...]
 

Ce gest emoţionant vrea să facă Ion Surdu cu banii de la Exatlon

Cel de-al treilea sezon Exatlon și-a desemnat câștigătorii. De data aceasta, au ieșit doi învingători, unul la masculin, Ion Surdu, dar și la feminin, Andreea Arsine. Fiecare a plecat acasă cu [...]
 

Cum a reacționat Cătălin Botezatu după ce s-a spus că ar avea un copil secret

Cătălin Botezatu a avut prima reacție cu privire la afirmațiile făcute de un invitat al emisiunii Acces Direct care afirmă că fiul lui nu este biologic, iar tatăl acestuia ar fi [...]

Așa arată Inna când nu e divă: fără machiaj și fără haine de lux

Haine extravagante, în tendințe, coafuri spectaculoase, machiaj strident sau, dimpotrivă, acel machiaj “invizibil”, dar care te face strălucitoare. Acesta este arsenalul Innei, solista din România cu cea mai spectaculoasă ascensiune internațională. [...]
 

Daniela Gyorfi se pregătește de cea de-a patra operație la sâni: „Vreau sâni mai mici“

Daniela Gyorfi regretă faptul că în urmă cu 20 de ani s-a lăsat pe mâna doctorilor esteticieni și și-a mărit sânii mult prea mult. Astfel că, ajunsă la vârsta de 50 [...]
 

Câți bani a primit Madonna pentru a cânta la Eurovision 2019

Eurovision Song Contest 2019 începe în seara aceasta cu prima semifinală, iar surprizele se țin lanț. După aflarea veștii ca Madonna va concerta în cadrul finalei de la Tel Aviv, a fost un singur pas până la aflarea sumei pentru care ea a acceptat să facă acest lucru pe data de 18 mai. În seara aceasta va avea loc prima semifinală Eurovision, iar 17 țări se vor întrece în show-uri și în piese pentru a reuși să obțină un loc în [...]

Serialul „Empire“ se va încheia după sezonul al şaselea

Sezonul al şaselea din serialul american "Empire" va fi ultimul produs de compania Fox, relatează marţi dpa. "Sezonul al şaselea promite să fie plin de drame, surprize şocante şi multe momente uimitoare", a anunţat Fox într-un comunicat publicat luni. "Drama premiată despre o familie din lumea plină de farmec şi uneori periculoasă a muzicii hip-hop a generat hituri de top şi povestiri relevante social", se mai arată în comunicat.

Ratingul a scăzut drastic de-a lungul anilor. "Empire" a debutat în 2015 şi [...]

Trevor Engelson, fostul soţ al lui Meghan Markle, s-a recăsătorit cu o moştenitoare bogată

Când Meghan Markle a decis să pună capăt căsătoriei sale cu producătorul Trevor Engelson, în august 2013, actriţa i-a restituit verigheta şi inelul de logodnă, notează online ziarul spaniol ABC. Este ceea ce relatează Andrew Morton în cartea sa biografică "Meghan a Hollywood Princess", unde relatează cu multe detalii modul în care s-a destrămat după trei ani şi jumătate această căsnicie. Fosta actriţă americană a trecut însă pagina şi s-a căsătorit anul trecut cu prinţul Harry al Marii Britanie, iar anul [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank