Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Soţul unei celebre prezentatoare TV a murit. Bărbatul se afla în comă de mai multe zile

Valentin Costea, soţul prezentatoareai TV Diana Mariş Costea, din Arad, a decedat, miercuri, în jurul orei prânzului, la Spitalul Judeţean din Timişoara, unde era internat. Valentin Costea intrase în moarte cerebrală, în cursul săptămânii trecute, dar a pierdut, la doar 35 de ani, lupta cu viaţa.

Conform medicilor timişoreni, decesul lui Valentin Costea a survenit în urma unui stop cardiac, notează adevărul.ro. Acesta a fost victima unui atac brutal, în urmă cu două săptămâni, săvârşit de un fost angajat al atelierului auto. [...]

Nicolae Dica

Soarta lui Costea si a lui Dica, in balanta

Oficialii lui FC Porto sunt dispusi sa plateasca Craiovei pentru transferul lui Florin Costea o suma comparabila cu cea oferita clujului pentru Alvaro Pereira. Jucatorul Craiovei, Florin Costea, a intrat in atentia oficialilor lui FC Porto, insa portughezii sunt dispusi sa ofere pentru oltean doar 4,5 milioane de euro. „FC Porto este un club care tine mult la discretie, nu vom avea nicio stire oficiala din partea societatii decat atunci cand transferul este sigur. Ce se stie insa aici este ca [...]

Steaua a obţinut prima victorie în actuala ediţie a Ligii I, scor 4-0 cu CS Mioveni

Formaţia Steaua Bucureşti a obţinut prima victorie în actuala ediţie a Ligii I, după ce a învins, duminică, la Constanţa, cu scorul de 4-0 (1-0), echipa CS Mioveni, în etapa a doua. Golurile au fost marcate de Tatu '45, Costea '63, Tănase '77 şi Rusescu '87. Leandro Tatu a deschis scorul pentru Steaua în minutul 45, după ce a preluat un balon de pe dreapta în mijlocul careului, s-a întors şi a şutat violent sub bară de la 14 metri. Mihai [...]

Daniela Crudu, arsă cu ţigara pe faţă de Costea?

Cristi Brancu a povestit pe blogul său bârfele care circulau miercuri seara pe holurile Antenei 1, după emisiunea «Un show păcătos».
Se pare că Daniela este într-adevăr foarte afectată de depărţirea de Costea, aşa cum a recunoscut şi în faţa lui Capatos.

Ceea ce nu a spus bruneta, dar s-a auzit totuşi pe la colţurile cu bârfe, este că fotbalistul Stelei ar fi ars-o cu ţigara pe faţă. "Alţi prieteni au auzit însa cum povestea ea colegilor ei de emisiune că s-a certat [...]

Gabriela Costea

Una zice şi alta face - Gabriela Costea

Noul purtător de vorbe al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Gabriela Costea, a reuşit să îşi pună în cap reprezentanţii mass-mediei locale. Se pare că nu a fost un efort prea mare din partea blondei de la ISJ, de vreme ce respectiva „performanţă” a fost înregistrată într-un timp foarte scurt, dacă ţinem cont de faptul că această a primit atribuţii de purtător de cuvânt de puţin timp. Iritarea ziariştilor a fost generată de faptul că doamna Costea a încercat să pozeze într-o [...]

Cel mai mediatizat sportiv al anului
Lucian Bute şi Adrian Mutu

Cum a reuşit Mutu să-l bată pe Lucian Bute în 2011

Adrian Mutu a fost cel mai mediatizat sportiv român în 2011, în mediul online, cu 22.535 de menţiuni din totalul de 169.709 luate în considerare de o analiză făcută de Mediafax Monitorizare. Adrian Mutu a fost urmat în această ierarhie de pugilistul Lucian Bute, care a avut 21.481 de referiri (12,7% din totalul surselor luate în calcul). Pe locul al treilea, cu 7,1%, se află Cristian Chivu, urmat de Mihai Costea, cu 5,4%. Urmatoarele două locuri sunt rezervate tenisului, Horia Tecau [...]

OUT!

Fraţii Costea sunt tot mai aproape de o despărţire de Steaua

În meciul din deplasare, cu FC Braşov, meci câştigat cu emoţii, scor 2-1, Mihai şi Florin Costea nu au prins nici măcar banca de rezerve a steliştilor, absenţa lor din lot devenind deja o obişnuinţă. Fraţii Costea sunt astfel tot mai aproape de o despărţire de Steaua la vară. Chiar dacă Gigi Becali a insistat ca Mihai să fie folosit titular în mai multe meciuri, nici unul dintre fraţi nu a fost oprit în lot. Stoichiţă a preferat să înceapă cu [...]

De la Cruduţa i se trage
Oana Popa

Fosta lui Mihai Costea e anti-Steaua: „Ţin cu Dinamo!”

Oana Popa, blonda care a avut o relaţie de durată cu stelistul Mihai Costea, înainte ca acesta să se cupleze cu Daniela Crudu, a dezvăluit că vrea să-şi facă o carieră în domeniul televiziunii. Frumoasa vâlceancă urmează cursurile Şcolii „Tudor Vornicu” şi n-ar refuza, ca pentru început, să fie asistentă tv. „Peste zece ani mă văd cu o carieră de succes, dar şi cu doi copii. Nu ştiu dacă aş poza dezbrăcată, depinde de ofertă. Nu zic nici da, nici nu, [...]

Daniela Crudu s-a despărţit de Mihai Costea "ca să-i fie lui bine"! A plâns în hohote şi i-a jurat iubirea veşnică la televizor!

Daniela Crudu a dezvăluit că relaţia dintre ea şi fotbalistul Mihai Costea a luat final.n lacrimi, Cruduţa a explicat de ce s-a despărţit de iubitul ei, Mihai Costea. "Ne-am despărţit definitiv pentru că nu vreau să-i stric cariera. Este tânăr, ştiu ce înseamnă să pleci de jos. Şi eu am plecat de jos. Şi a ajuns greu unde a ajuns. Şi vreau să-i fie lui bine şi să ajungă sus şi să fie cel mai bun pentru că merită şi chiar [...]

Voodoo?
Florin Costea

Florin Costea a fost muşcat de un câine şi a ajuns la spital

În timp ce se plimba prin parc, zilele trecute, stelistul a fost atacat de un câine, care l-a muşcat, iar fotbalistul a trebuit să meargă la spital şi să se vaccineze. În acest an, Florin Costea a impresionat pe toată lumea prin atitudinea sa, schimbată mult în bine. Evoluţiile i-au adus sprijinul şi simpatia suporterilor, dar şi a lui Gigi Becali. Cu o zi înainte să intre în cantonament pentru meciul cu Gaz Metan, „Cioară” a avut ghinionul să fie muşcat [...]

Steaua s-a impus la limită în amicalul cu Zestafoni, scor 1-0

Ronny Levy şi-a început cu dreptrul mandatul pe banca Stelei, în amicalul cu Zestafoni, campioana Georgiei din ultimul sezon. Roş-albaştrii s-au impus la limită, scor 1-0. Steliştii au început bine partida şi s-au aruncat în atac încă din debut. În primele 15 minute, elevii lui Levy au ratat câteva ocazii foarte bune prin Bilaşco şi Martinovici, nimerind de două ori bara porţii georgiene. Adversarii roş-albaştrilor au echilibrat uşor-uşor jocul, dar fără să-şi creeze situaţii clare de gol. Singura reuşită a primei [...]

Şi-au adus aminte cum se joacă fotbal
Gigi Becali

Steaua şi Dinamo au făcut spectacol total în ultima etapă: 9 goluri marcate, nici unul primit

Steaua a jucat, în sfârşit, „tiki-taka”, la Constanţa. După remiza cu nou-promovata Voinţa Sibiu din prima etapă, echipa lui Roni Levi s-a dezlănţuit cu Dacia Mioveni: a marcat de patru ori, a ratat un penalty, a lovit de două ori barele porţii adverse şi, mai presus de toate, a jucat un fotbal de calitate. Cu nou promovata Dacia Mioveni, a fost un antrenament cu public pentru roş-albaştrii. Cristi Tănase, ascuns sub o mască după accidentarea din Supercupă, părea că a rămas [...]

Becali despre Cruduţa: "E o coardă pe care a luat-o tot Bucureştiul la rând. Nu poţi să faci din ea gospodină"

De când Mihai Costea s-a cuplat cu Daniela Crudu, Gigi Becali nu ratează nici o ocazie de a o face praf pe Cruduţa. Cuvintele folosite de patron la ultima sa intervenţie au fost de-a dreptul jignitoare: "E o coardă pe care a luat-o tot Bucureştiul la rând".Gigi Becali ar face orice să-l despartă pe atacantul Mihai Costea de Daniela Crudu. "Mihai Costea...eu n-am renunţat să cred în valoarea lui, dar este copilăros. Auzi tu...să-i spună 'coardei' ăleia să se lase de [...]

Foto Click.ro

Daniela Crudu și fotbalistul Costea s-au mutat împreună

E clar! Libidoul Cruduţei nu face casă bună cu fotbalul. De când s-a cuplat cu stelistul Mihai Costea, bruneta l-a secătuit de vlagă pe stelist, care se duce la vale, odată cu echipa. Click! a aflat că asistenta lui Capatos l-a convins pe Mihai să se mute la ea, iar decizia i-a fost fatală.

El are 23 de ani, ea 22, iar hormonii tropăie din greu la vârsta asta. Mihai Costea nu are însă încotro şi ar trebui să-şi mai înfrâneze poftele, [...]

Daniela Crudu îi răspunde lui Gigi Becali: «Nu am nevoie de banii tăi»

Asistenta păcătoasă nu vrea să-l părăsească pe stelistul Mihai Costea doar că vrea Gigi Becali. Bruneta i-a răspuns politicos finanţatorului roş-albaştrilor, care a declarat că-i dă 10.000 de euro ca să-l lase în pace pe fotbalist.
"Foarte urât din partea lui. Nu am nevoie de banii lui", a spus Cruduţa.

În apărarea ei a sărit şi Bianca Drăguşanu care a spus că Mihai Costea joacă mai bine de când e cuplat cu prietena ei. "De când e cu ea, Costea chiar joacă [...]
2 3 4 5 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank