Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Nu s-a deranjat să salveze viaţa copilului nici după ce a primit şpaga cerută
Spital Medgidia

Incompetenţa şi mârlănia unui doctor din Medgidia au omorât în chinuri un bebeluş de 8 luni

Ce poate fi mai frumos în viaţă decât venirea pe lume a unui copil? Nici un cadou financiar sau un câştig la loto de milioane de euro nu este mai presus decât miracolul care-ţi luminează zilnic viaţa. Ce faci, însă, atunci când această bucurie îţi este umbrită de nişte persoane care nu-şi merită locul şi statutul în această societate? Doi părinţi din comuna Peştera, satul Ivrinezu Mare, se zbat de ani de zile să-i facă să plătească pe cei din cauza [...]

Nu mai este dus nici la şcoală
sursa foto: monitorulcj.ro

Drama unui copil din Constanţa: răpit de mama care l-a abandonat, din mâinile tatălui. Poliţia şi Protecţia Copilului ridică din umeri

Numai în locul lui să nu fii! Un bărbat din Constanţa, tată unui copil de 9 ani, se luptă cu fosta soţie, dar şi cu autorităţile, să-şi recupereze fiul de la mama lui, al cărui domiciliu, potrivit unei hotărâri judecătoreşti, este la părintele patern. De peste două luni de zile însă, micuţul se află la mamă, iar aceasta refuză să-l aducă acasă. Bărbatul a cerut ajutorul poliţiştilor, dar şi al reprezentanţilor Protecţiei Copilului Constanţa, însă toţi ridică din umeri, în timp [...]

Nu doar în România sunt doctori inconştienţi

O constănțeancă din Londra a stat două nopţi pe holurile spitalului ca să-i vadă copilul un medic

Se poate și mai rău ca la noi: a stat patru ore la urgența spitalului, în așteptarea medicului! Vorbim despre o mămică din Constanța care, în urmă cu câteva zile, a ajuns la urgență. Nu în Constanța, ci în Anglia, căci acolo locuiește. Copilul ei se simțea foarte rău, avea temperatura 39. A ajuns în jurul orei 3 dimineața și a așteptat pe hol până la ora 7.00, întrucât nu exista, la momentul respectiv, nici un medic. A fost trimisă acasă, [...]

Copii agresaţi şi procese în instanţă
Sursa foto: radiometafora.ro

Liceul teoretic din Medgidia, câmp de luptă între elevi şi profesori! Director: Şi eu pot să mă dau cu capul de pereţi şi să dau vina pe altcineva!

Câmp de luptă sau instituţie de învăţământ? În loc să se pregătească pentru cel mai important examen din viaţa lor, elevii unei clase de-a XII-a din cadrul Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia trebuie să ţină piept ambiţiilor şi jignirilor profesorilor. Cel puţin, asta susţine unul dintre părinţii elevilor. Zilele trecute, în clasa a XII-a F a izbucnit un scandal la ora de engleză, când cadrul didactic a început să se certe cu două eleve care ar fi reproşat că le-a [...]

Şi copiii profesorilor din liceu sunt protejaţi

Directoarea unui liceu din Constanţa, acuzată de un părinte c-o favorizează pe eleva care îi este şi fiică, dar se poartă abuziv cu copilul său

În ultimii 25 de ani, învăţământul românesc s-a încăpăţânat să scoată pe bandă rulantă şomeri cu diplomă. Dincolo de sabotajul evident al unei clase politice corupte şi incompetente în integralitatea ei, poate şi din cauza elevilor sau a cadrelor didactice care nu şi-au dat suficient interesul. Aşa s-a ajuns în situaţia ca jumătate dintre şcolarii care ajung să dea piept cu examenul maturităţii să-l pice, fiind puşi în postura de a fi terminat şcoala şi a ştii încotro s-o apuce. Sunt [...]

Se plânge că nu e lăsat să-şi vadă fiica, dar aproape c-a omorât-o!
Daniel Max Dragomir

Artistul constănţean Daniel Max Dragomir, dat în judecată pentru că-şi pune în pericol copilul: „E inconştient!”. Mama este fiica eurodeputatului Paşcu

Daniel Max Dragomir a minţit! Se plânge pe facebook că mama copilul său i-a interzis să-şi vadă fetiţa, dar, de fapt, a fost dat în judecată de fosta sa iubită pentru că nu-şi respectă obligaţiile de tată! În urmă cu câteva zile, cântăreţul Daniel Max Dragomir, care s-a lansat după ce a participat la concursul „Vocea României“, a postat pe pagina sa de socializare câteva declaraţii care, la prima vedere, te ung la suflet. El s-a plâns că mama copilului său [...]

Părinţii reclamă faptul că un loc într-o creşă „costă” 200 euro,

Administraţia Creşelor, asaltată cu reclamaţii privind şpaga din sistem

Dacă în urmă cu câţiva ani, mămicile care nu aveau în grija cui să-şi lase copiii atunci când începeau serviciul puteau găsi cu uşurinţă un loc la creşele din oraş, astăzi nu mai putem spune acelaşi lucru. Cele cinci unităţi de primire a copiilor cu vârsta de până la trei ani nu sunt îndeajuns pentru numărul foarte mare de copii care au nevoie de un loc într-o astfel de unitate. Aflaţi într-o situaţie disperată, de cele mai multe ori, unii dintre [...]

În privinţa fondurilor de la Guvern,
Ovidiu BRĂILOIU

Brăiloiu e ca în bancul cu balega: optimist şi-atât

Inaugurăm, începând cu acest număr, rubrica „bancuri spuse de/sau despre aleşi locali”. Cele mai bune bancuri le spun, în această perioadă, aleşii locali care se află în Opoziţie, şi care fac haz de necaz că nu primesc fonduri de la Guvernanţi. Bancuri bune spun şi consilierii locali din Techirghiol, şi vă oferim unul „proaspăt”, la adresa primarului care conduce acest oraş, Adrian Stan. După cum se ştie, liberalul Adrian Stan joacă banii consilierilor la Loto, în speranţa că va câştiga şi [...]

Nikita

Nikita a bătut doi poliţişti

Bătăioasa Nikita, pe numele ei adevărat Mihaela Ispas, a fost încarcerată de autorităţile spaniole sub acuzaţiile de violenţă domestică şi ultraj. Versiunea oficială a autorităţilor din Peninsula Iberică este demnă de un scenariu de film. Femeia a fost bătută crunt de iubit, s-a răzbunat pe copil, altoindu-l până l-a umplut de sânge, apoi a caftit bine doi poliţişti. Problemele Nikitei au început în momentul în care ea a chemat poliţia la domiciliul din Malaga. Conform mărturiilor din dosarul de urmărire penală, [...]

Ce spune fostul soţ al Mariei Marinescu despre divorţ: «Pentru copilul meu, pot să omor pe cineva»

Divorţul Mariei Marinescu a fost pus sub semnul întrebării şi chiar s-a speculat că totul e o mişcare pentru ca designerul să rămână cu bani pentru a se asigura viitorul copilului. În plus, fostul director al unei agenţie de turism de unde Maria şi Frank Colin ar fi luat bilete de avion susţine că românca a solicitat ca actele în care îi apărea numele să dispară.

Deranjat de acuzaţii, Frank Colin a intrat în direct la emisiunea Agentul VIP, din închisoare, şi [...]

Roxana Sârbu a abandonat lupta pentru fiica ei: "Nu am văzut-o de un an"

Roxana Sârbu a ajuns la capătul puterilor. De un an de zile, ea nu şi-a mai văzut fetiţa şi suferă cumplit la gândul că micuţa e crescută de tatăl ei.

Anul trecut, o instanţă judecătorească a decis ca micuţa Oana, fiica ei şi a omului de afaceri Marcel Sârbu, să locuiască cu tatăl ei, iar părinţii să aibă custodie comună asupra copilului.

Acest lucru nu s-a întâmplat însă, deoarece bărbatul nu i-a permis deloc Roxanei să-şi vadă copilul. Aşa se face că fosta [...]

Sechestrată
Nikita

Nikita: „Spaniolii m-au bătut şi mi-au luat copilul”

Nikita a reuşit să trimită primele mesaje din Spania, din Malaga, unde a fost băgată în închisoare. Autorităţile spaniole i-au luat copilul în momentul în care au arestat-o şi l-au plasat în custodia statului spaniol. „Ajutaţi-mă, mi-au luat copilul! M-au bătut la secţie şi mi-au luat copilul. Un poliţist şi o poliţistă m-au bătut! Nu ştiu o boabă de spaniolă. Au venit nişte femei, aveau nişte condici, cred că sunt martore sau nu ştiu ce. Mi-au pus la dispoziţie un avocat [...]

A acţionat toată vara în zona Cazinoului din Mamaia

O firmă fantomă din Năvodari ţepuieşte părinţii creduli sub pretextul că selectează copii pentru o carieră în modeling

Un părinte îşi doreşte tot ceea ce este mai bun pentru copilul său: o viaţă bună, lipsită de grijă, cât mai mulţi bani şi o carieră impresionantă. Evident, nu întotdeauna acest vis se îndeplineşte. Însă, cei mai mulţi fac tot posibilul pentru a-i asigura micuţului traiul perfect. Iar, dacă eşti părinte de fată, atunci pretenţiile sunt şi mai mari. Îţi doreşti ca prinţesa ta să devină, realmente o prinţesă, sau, în cel mai rău caz, să ajungă să fie admirată de [...]

Direcţia pentru Protecţia Copilului cere, neputincioasă, ajutorul poliţiei

Halucinant! Zeci de tinere din România vând şi cumpără pe internet copii nenăscuţi

Internetul, reţeaua tuturor posibilităţilor! Femeile îşi dau spre adopţie copiii nenăscuţi pe internet. În timp ce unele cupluri aşteaptă ani de zile pentru a adopta un copil şi trec prin tot felul de teste şi proceduri care să ateste că pot creşte, în condiţiile legii, un copil, aflându-se în baza de date a Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, iată că, online, bebeluşii se „pasează” foarte simplu. Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa spun că viitoarele mămici [...]

Nicoleta Guţă, bătută de tată şi soţ. A cerut ordin de restricţie împotriva lor

Fiica lui Nicolae Guţă, Nicoleta, şi-a dat tatăl şi fostul soţ în judecată pentru că au bătut-o şi a cerut un ordin de restricţie împotriva lor. Cu toate acestea, Nicoleta a retras plângerea înaintată pe numele lui Guţă.

Nicoleta a povestit că a fost nevoită să plece de acasă din cauza bătăilor. Însă ea nu a putut să îşi ia copiii, pentru că fostul soţ, Andrei Căldărar, nu a vrut să îi lase pe cei mici cu mama lor.

„Am fost nevoită să [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank