Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Pe motiv că toţi de acolo sunt proşti
Tania Bugescu

Fostul şef al CJAM Constanţa nu s-a prezentat la examenul pentru funcţia de director, deşi era singurul candidat

Ca la Centrul Judeţean de Aparatură Medicală Constanţa, la nimeni! După ce fosta directoare Tania Bugescu a fost demisă din funcţia de şef al CJAM, în urma unor ilegalităţi sesizate în mandatul său, în locul ei a venit Dumitru Boar şi, de atunci, mai exact din decembrie 2010, angajaţii au asistat la tot felul de scene între cei doi. Boar a încercat s-o scoată din „schemă” pe Bugescu, însă nu numai că nu a reuşit ba, mai mult, a trebuit să [...]

Ca urmare a schimbarii conducerii institutiei de invatamant din localitate,

Sefia ISJ Constanta si directorul Scolii Generale din Ciobanu, acuzati de abuz in serviciu

Organizarea concursurilor pentru ocuparea functiilor de directori s-a amanat pe o perioada nedeterminata. Metodologiile de organizare si desfasurare a concursurilor lipsesc cu desavarsire. Inspectorii scolari, numiti politic prin aviz al alesilor locali, nu accepta ideea organizarii de concursuri pentru posturile de conducere, deoarece pierd autoritatea din campania de numire, de la fiecare inceput de an scolar, si pierd definitiv controlul in teritoriu. Amanarea pe o perioada nedeterminata a organizarii de concursuri inseamna un dezastru pentru invatamantul preuniversitar, in conditiile in care [...]

Ca urmare a schimbării conducerii instituţiei de învăţământ din localitate,
Ioan Suciu

Şefia ISJ Constanţa şi directorul Şcolii Generale din Ciobanu, acuzaţi de abuz în serviciu

Organizarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de directori s-a amânat pe o perioadă nedeterminată. Metodologiile de organizare şi desfăşurare a concursurilor lipsesc cu desăvârşire. Inspectorii şcolari, numiţi politic prin aviz al aleşilor locali, nu acceptă ideea organizării de concursuri pentru posturile de conducere, deoarece pierd autoritatea din campania de numire, de la fiecare început de an şcolar, şi pierd definitiv controlul în teritoriu. Amânarea pe o perioadă nedeterminată a organizării de concursuri înseamnă un dezastru pentru învăţământul preuniversitar, în condiţiile în care [...]

Zeicu spune că liberalul nu merită, pentru că n-a avut nici o performanţă
Valentin Zeicu

Ovidiu Cupşa cere de la Administraţia Canalelor 600 de milioane de pe vremea când era director

Ovidiu Sorin Cupşa s-a „încris”, de vreun an de zile, pe lista reclamanţilor în litigii de muncă de la Tribunalul Constanţa, chemând astfel în judecată fostul său angajator, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile (CN-ACN) SA Constanţa, solicitând să i se plătească o sumă substanţială de bani pe care ar fi trebuit s-o primească de pe vremea când încă era directorul instituţiei. Practic, ar trebuit să fie remunerat pentru o perioadă de 12 luni conform a două contracte pe care le-a semnat. [...]

Pe Sorin Buşu îl bate gândul să ajungă profesor la Colegiul „Mircea cel Bătrân”?

Pedelistul Sorin Buşu, director adjunct în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, aspiră la o funcţie de profesor? El apare într-o fotografie, postată pe pagina sa de Facebook, îmbrăcat bine, pe holurile Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Sorin Buşu este absolvent al Colegiului „Mircea cel Bătrân” Constanţa, şi, imediat după terminarea studiilor liceale, a urmat cursurile Universităţi Ovidius, în cadrul Facultăţii de Economia Comerţului, Serviciilor şi a Turismului, absolvind în anul 2006. După ce a urmat mai [...]

Dreptate căutată în instanţă

Fostul manager al Spitalului Judeţean, Ion Niculescu, acuzat de abuz de un fost director

La conducerea Spitalului Judeţean Cosntanţa s-au periondat, de-a lungul anilor, mai mulţi directori şi, tot aşa cum au venit, au şi plecat. După Cătălin Grasa a urmat Tiberiu Tofoleanu, care a avut norocul să „domnească” pe scaunul de conducere un an de zile. Apoi, în martie 2009 Ion Niculescu a fost numit managerul spitalului însă şi-a dat seama mai târziu că a conduce o unitate înseamnă mai mult decât a face o cezariană sau un control ginecologic şi şi-a dat demisia, [...]

Dreptate căutată în instanţă
Ion Niculescu

Fostul manager al Spitalului Judeţean, Ion Niculescu, acuzat de abuz de un fost director

La conducerea Spitalului Judeţean Cosntanţa s-au periondat, de-a lungul anilor, mai mulţi directori şi, tot aşa cum au venit, au şi plecat. După Cătălin Grasa a urmat Tiberiu Tofoleanu, care a avut norocul să „domnească” pe scaunul de conducere un an de zile. Apoi, în martie 2009 Ion Niculescu a fost numit managerul spitalului însă şi-a dat seama mai târziu că a conduce o unitate înseamnă mai mult decât a face o cezariană sau un control ginecologic şi şi-a dat demisia, [...]

Drepturi salariale din 2009
Vasile Nicoară

Directorul Colegiului „Mircea cel Bătrân“ şi un fost inspector şcolar se judecă cu şefii pentru mai mulţi bani

Directorul Colegiului „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa şi un fost inspector şcolar vor bani de la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Este vorba despre nişte drepturi salariale din 2009, reprezentând diferenţa de 25 la sută din indemnizaţia de concediu, percepută prin aplicarea Legii 118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, prin Ministerul Educaţiei, va trebui să-i plătească lui Vasile Nicoară, directorul Colegiului „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, suma care i-a fost diminuată din indemnizaţia de concediu, [...]

Decizie
Vasile Blaga

Constanţa nu se află pe harta mitingurilor PDL pro-Băsescu

Democrat-liberalii vor protesta la Cluj, Iaşi şi Bucureşti împotriva procedurilor prin care USL l-a suspendat din funcţie pe preşedintele Traian Băsescu. Programul mitingurilor a fost stabilit luni în şedinta Colegiului Director al partidului. „Am stabilit să organizăm în perioada următoare trei mitinguri: în zilele de Sâmbătă , la Cluj şi la Iaşi, iar pe 26 iulie, la Bucureşti, pentru a susţine democraţia, statul de drept şi instituţiile atacate de USL”, a anunţat preşedintele PDL, Vasile Blaga, luni, la finalul Colegiului Director [...]

Candidaturile se pot depune până pe 25 aprilie

Managerul uneperist, pe făraş! Aeroportul Mihail Kogălniceanu angajează director general

Un anunţ suprinzător a apărut zilele acestea pe site-ul Aeroportului Mihail Kogălniceanu, la rubrica angajări. Dacă până acum se căutau diverşi funcţionari pentru posturi mai puţin importante, de data aceasta compania de stat pune la bătaie două funcţii foarte interesante. Prima este cea de doctor de medicină generală al aeroportului, care să deservească atât angajaţii, cât şi pasagerii, atunci când este nevoie. Candidaţii se pot înscrie până pe 14 aprilie, urmând ca pe 15 aprilie să aibă loc interviul. Funcţia scoasă [...]

Le ia banii avans, apoi nu mai dă nici un semn
Ionuţ Gabriel Ţunescu

Un fost elev model şi actual student la „Ovidius”, acuzat că-şi ţepuieşte clienţii online cu mii de euro

Locul tuturor posibilităţilor! Îţi doreşti să-ţi promovezi unele servicii din mediul online sau diferite pagini de internet? Dacă răspunsul tău este afirmativ, ai mare grijă la cine apelezi pentru a te ajuta, asta dacă nu vrei să cazi în mâinile ţeparilor profesionişti. Unul dintre aceştia, avertizează câţiva internauţi, este Ionuţ Gabriel Ţunescu, din Constanţa, absolvent al Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu”, fost preşedinte al Consiliului Şcolar al Elevilor, fost membru senior în Consiliul Naţional al Elevilor şi fost director al Departamentului Educaţie, [...]

Anunţ de la sediul PMP
Elena Udrea

Elena Udrea: „Sunt pregătită să candidez la prezidenţiale. Pot să-l înving pe Ponta în orice competiţie”

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat luni, după anunţul lui Cristian Diaconescu, că ea este pregătită să-şi asume candidatura din partea PMP la Preşedinţie. Imediat după ce Cristian Diaconescu a anunţat că va candida ca independent la Preşedinţie şi că pleacă din PMP, Elena Udrea a spus la sediul PMP că regretă decizia lui Diaconescu, mai ales înaintea şedinţei de marţi a Colegiului Director, care va decide candidatul partidului. „Regret decizia lui Cristian Diaconescu de a se retrage din postura de [...]

De la stat,
Gigi Chiru

Chiru câştigă lunar 1.712 lei

Directorul Inspectoratului Teritorial pentru Construcţii (ITM) Constanţa, Gigi Chiru, este trecut pe o listă a partidului din care face parte, PDL, pentru a fi numit într-o funcţie de ministru secretar de stat în Ministerul Turismului şi Dezvoltării Rurale. Numai că, PDL Constanţa se află pe locul 31 în topul organizaţiilor judeţene, aşadar, un post de ministru secretar de stat este mai mult un vis. „Până acum, din câte ştiu eu, Constanţei nu i-a revenit nicio funcţie în ministere. Totuşi, acesta nu [...]

Pe 1 martie, îi expiră mandatul
Alexandru Mezei

Alexandru Mezei ar putea lăsa şefia Căpităniei Zonale Constanţa după un mandat de 12 ani

Alexandru Mezei se teme că ar putea ar putea fi eliberat din funcţia de şef al Căpităniei Constanţa, cu începere de la 1 martie. Momentan, el deţine această funcţie prin delegare, în urma organigramei modificate de fostul director ANR, Constantin Matei, în august 2012. Alexandru Mezei este director al Căpităniei Zonale Constanţa de aproximativ 12 ani. Înainte de a deveni director, Mezei a fost adjunctul Căpităniei Zonale Constanţa, funcţie pe care a deţinut-o timp de cinci ani. În luna august a [...]

Aurelian Ivaşcu nu înţelege cum a putut pierde procesul
Aurelian Ivaşcu

Fostul director al Efosan Eforie a pierdut definitiv lupta cu Ministerul Sănătăţii privind demiterea sa. Finul senatorului Chiru va ajunge la CEDO

Aurelian Ivaşcu, fostul director al Spitalului Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Eforie Nord, a pierdut lupta cu Ministerul Sănătăţii. Şi este definitiv. Instanţa i-a respins recursul în dosarul deschis împotriva ministerului, după ce a fost concediat, în 2011, ilegal, spune el. Aurelian Ivaşcu solicita repunerea în funcţie, dar şi plata unor despăgubiri pentru că i-a fost denigrată imaginea. Dosarul lui Ivaşcu s-a plimbat de la Curtea de Apel Constanţa, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din nou la [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank