Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Amy Winehouse

Amy Winehouse a căzut pe silicoane

Implanturile cu silicon ale lui Amy Winehouse au fost puse în pericol din cauza exceselor bahice ale artistei britanice, care a căzut pe sâni, după o noapte de beţie în locuinţa ei din Londra. Amy Winehouse, în vârstă de 26 de ani - care în urmă cu câteva săptămâni le-a spus chirurgilor care au operat-o în urmă cu câteva luni că noile ei implanturi cu silicon îi provoacă dureri -, a căzut pe sâni şi a suferit câteva tăieturi pe frunte. [...]

Pepe, te face Raluca tătic?

Pepe ar putea obţine de la iubita lui, Raluca Pastramă, ceea ce Oana Zăvoranu nu i-a oferit în şapte ani de mariaj: un copil. Iar acest lucru s-ar putea întâmpla mai repede decât se aşteptau apropiaţii celor doi: peste doar câteva luni. Asta pentru că, se pare, Raluca e însărcinată. Zvonurile legate de o posibilă sarcină a Ralucăi s-au declanşat cu două zile în urmă, când tânăra a mers la o clinică din Bucureşti, pentru o ecografie abdominală. Ea a ajuns [...]

Aurelian Ivaşcu nu înţelege cum a putut pierde procesul
Aurelian Ivaşcu

Fostul director al Efosan Eforie a pierdut definitiv lupta cu Ministerul Sănătăţii privind demiterea sa. Finul senatorului Chiru va ajunge la CEDO

Aurelian Ivaşcu, fostul director al Spitalului Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Eforie Nord, a pierdut lupta cu Ministerul Sănătăţii. Şi este definitiv. Instanţa i-a respins recursul în dosarul deschis împotriva ministerului, după ce a fost concediat, în 2011, ilegal, spune el. Aurelian Ivaşcu solicita repunerea în funcţie, dar şi plata unor despăgubiri pentru că i-a fost denigrată imaginea. Dosarul lui Ivaşcu s-a plimbat de la Curtea de Apel Constanţa, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din nou la [...]

 Nicolae Ciocănel

Ciocănel s-a operat de pietre la rinichi în Germania

După ce au pierdut alegerile pentru preşedinţia României, chiar din primul tur, peneliştii au fost urmăriţi de ghinion. Şi nereuşitele din viaţa politică au reuşit să răzbată chiar şi în viaţa personală a membrilor de partid. De curând, consilierul local PNL Eforie, Nicolae Ciocănel, inspector în cadrul Inspectoratului Teritorial în Construcţii, a întâmpinat o problemă de sănătate. Până nu demult, se spunea că „cel mai bun medic din Constanţa este trenul spre Bucureşti”, dar, mai nou, nici trenurile spre Capitală nu [...]

Intrând şi în colimatorul DSP,
Carol Friedmann

Friedmann, hărţuit de o studentă

Profesorul universitar doctor Carol Friedmann a trecut, în ultimul an de zile, printr-o întâmplare destul de ciudată. Acesta a fost reclamat de nenumărate ori la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Constanţa, chiar de către un medic rezident la psihiatrie, care îi era şi studentă. Până la urmă, zecile de petiţii, care conţineau cereri foarte variate, şi-au găsit rezolvarea, printr-o explicaţie pur medicală, venită chiar din partea „intimatului” Friedmann. Povestea respectivă a ajuns la final, mai ales pentru că cele două părţi [...]

Stăpân pe privirea sa,
Dumitru Bocai

Bocai şi-a aruncat ochelarii de 40 milioane lei vechi

Soarele puternic al verii aduce bucurii pentru toată lumea, mai puţin pentru cei care poartă ochelari de vedere, deoarece aceştia îi împiedică să se apere de lumina soarelui, privind prin nişte lentile colorate. Dumitru Bocai, edilul oraşului Ovidiu, este în aceeaşi situaţie, dar nu fără scăpare. Acesta şi-a luat inima în dinţi şi, după ce s-a săturat să strângă din ochi la fiecare rază de soare, a luat drumul „pribegiei” şi s-a prezentat la o operaţie de corectare a vederii. Dar [...]

Managerul Spitalului de Recuperare din Eforie,
Aurelian Ivaşcu

Aurelian Ivaşcu îşi dă întâlnire cu Bachus în timpul orelor de program?

Spitalul Clinic, Medicină Fizică şi Balneologie din Eforie Nord a fost, de-a lungul timpului, administrat de mulţi directori, ultimul fiind Claudiu Arsene. După ce acesta din urmă şi-a făcut bagajele şi a plecat de la cârma instituţiei, cel care i-a luat locul, la finele anului trecut, a fost Aurelian Ivaşcu, fost consilier local la Constanţa. Deşi angajaţii instituţiei medicale au fost bucuroşi de noul statut al lui Ivaşcu, acum, la câteva luni de la numirea sa în funcţie, au apărut şi [...]

Managerul Spitalului de Recuperare din Eforie,
Aurelian Ivaşcu

Aurelian Ivaşcu îşi dă întâlnire cu Bachus în timpul orelor de program?

Spitalul Clinic, Medicină Fizică şi Balneologie din Eforie Nord a fost, de-a lungul timpului, administrat de mulţi directori, ultimul fiind Claudiu Arsene. După ce acesta din urmă şi-a făcut bagajele şi a plecat de la cârma instituţiei, cel care i-a luat locul, la finele anului trecut, a fost Aurelian Ivaşcu, fost consilier local la Constanţa. Deşi angajaţii instituţiei medicale au fost bucuroşi de noul statut al lui Ivaşcu, acum, la câteva luni de la numirea sa în funcţie, au apărut şi [...]

Pentru că a ajuns deja la o „vârstă”,
Iulia Roşca

Fotomodelul Iulia Roşca nu mai vrea să pozeze goală

Iulia Roşca este şi ea unul dintre modele din showbizz-ul autohton. A venit tocmai din Sighişoara pentru a-şi schimba viaţa şi, se pare, a reuşit. Prezintă ţinută pentru designeri de succes şi este PR la o clinică de înfrumuseţare. Pe plan personal ar trebui să mai lucreze puţin. Încă nu şi-a găsit bărbatul ideal, după ce s-a despărţit de fotbalistul Tibi Bălan. Modelul vrea ceva mai mult decât să lucreze pentru altul, astfel că are în plan şi o afacere. Despre [...]

Foto Cancan.ro

Cristina Spătar a născut o fetiţă

Micuţa a venit pe lume mai devreme decât se preconizase, dar naşterea a fost una fără complicaţii şi atât mama cât şi fiica se simt foarte bine."Sunt extrem de fericită! Deşi fetiţa a venit pe lume înainte de termen, în săptămâna 37, este extrem de sănătoasă şi vioaie. S-a născut la ora 07:45 de dimineaţa, are 2,900 kilograme şi 48 de centimetri. Mi s-au rupt membranele acum două zile şi m-am prezentat la clinică, unde am fost monitorizată până la intervenţia [...]

Autorităţile muşamalizează moartea bebeluşui ucis la clinica Euromaterna
Soţii Galani

Dacă e să mai aibă copii, Galani îşi va duce soţia să nască la Viena

Cântăreţul de muzică grecească Ionuţ Galani a trecut, la începutul anului, prin momente greu de suportat. Soţia sa a pierdut copilul din cauza a doi medici de la vestita clinică Euromaterna, Florian Danteş, respectiv Dan Raica. Deşi a încercat să-i facă să plătească pe cei doi medici, autorităţile abilitate să-i investigheze nu au făcut nimic.

Nici până astăzi Colegiul Medicilor nu a răspuns plângerii cântăreţului şi nici Direcţia de Sănătate Publică Constanţa. Galani s-a resemnat cu ideea că moartea bebeluşului său [...]

On Clinic

Se inaugurează o nouă clinică privată la Constanţa

ON Clinic, una din cele mai mari reţele internaţionale de clinici private, se va inaugura Constanţa, pe 4 noiembrie. Sediul va cuprinde trei noi cabinete, de neurologie, ecografie şi analize medicale. [...]

Mândră că s-a îngrăşat cu doar 10 kilograme
Laurette

Laurette plăteşte 3.300 euro să nască la o clinică privată

Laurette mai are foarte puţin timp până va deveni mămică. Şi, pentru ca fericitul eveniment să se desfăşoare în condiţii optime, aceasta a hotărât cum, unde şi cât va plăti la naştere. „Voi naşte la privat, la o clinică din România şi mă va costa 3.300 de euro. Toate clinicile private îţi oferă condiţii excelente. Prietenul meu a fost să vadă câteva clinici de stat şi a spus că este foarte rău. A preferat să dea mai mulţi bani şi să [...]

Patronul firmei câştigătoare, asociat cu un angajat al Parlamentului

Spitalul Judeţean Constanţa plăteşte cu 18 miliarde o firmă să se uite la sistemul său de supraveghere video

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa oferă peste 18 miliarde de lei vechi unei firme private care să gestioneze sistemul de supraveghere video inaugurat cu mare tam-tam acum un an de zile. Astfel, la investiţia iniţială de 400.000 de euro, cât au costat cele peste 100 de camere video ultraperformante de supraveghere şi echipamentele aferente, se adaugă acum alţi peste 400.000 de euro pentru administrarea informaţiilor oferite de acest sistem. Concret, este vorba despre „Integrarea şi administrarea unitară folosind infrastructura de [...]

Programul unităților medicale, de sărbători

Unităţile sanitare din judeţul Constanţa vor asigura asistenţă medicală de urgenţă de Sărbători, în perioada 24 decembrie 2013 -06.01.2014. În această perioadă, spitalele vor funcţiona cu linii de gardă de profil şi vor acorda asistenţă medicală de urgenţă, după cum urmează:

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa - tel. 0241.662.222; UPU /SMURD - 0241.503206; fax 0241.610.799; Spitalul Municipal Medgidia - 0241.810.690; Spitalul Municipal Mangalia - 0241.752.260; Spitalul Orăşenesc Cernavodă - 0241.485.061; Spitalul Orăşenesc Hârşova - 0241.870.208; Spitalul Clinic de Boli Infecţioase - [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank